Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir a trait in timpul imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284-311). Tatal sau, voievod al Tesalonicului, si-a botezat pruncul in taina, din cauza prigoanelor impotriva crestinilor. Dupa moartea tatalui, Dimitrie este numit voievod al Tesalonicului, de catre imparatul Maximian. Afland imparatul ca Dimitrie era crestin a poruncit intemnitarea lui. In inchisoare, Dimitrie l-a binecuvantat pe tanarul Nestor, iar acesta l-a omorat pe Lie (un luptator care ii omora pe crestini). Maniat de cele petrecute, imparatul a poruncit ca Dimitrie sa fie strapuns cu sulite.
Astfel, in dimineata zilei de 26 octombrie 304, ostasii imparatului au intrat in temnita lui Dimitrie si, in timp ce acesta se ruga, l-au omorat. Credinciosii i-au aratat o cinstire cuvenita. Noaptea, trupul fara viata a fost luat de un credincios si ingropat in taina. In timp, deasupra mormantului sau a fost ridicata o mica biserica in care se savarseau multe minuni, nenumarati bolnavi gasindu-si vindecarea in acest loc. Din aceasta cauza, un crestin din partile Iliricului, Leontie, care se vindecase la randul lui de o boala grea in acel loc, a zidit o biserica mai mare. In timpul lucrarilor de constructie, au fost descoperite moastele neputrezite ale Sfantului Dimitrie si s-a constatat faptul ca din ele izvora mir placut mirositor. Drept urmare, Leontie a asezat trupul neputrezit al Sfantului Dimitrie intr-o racla ferecata in aur si pietre pretioase. Ca amintire, la intoarcere in Iliric, Leontie a luat cu sine giulgiul inmuiat in sangele Sfantului Dimitrie pe care l-a pus intr-o biserica, dupa ce a vindecat pe conducatorul cetatii Iliric. De-a lungul timpului, in biserica Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir din Tesalonic au fost fost savarsite o multime de minuni. Chiar si dupa moartea sa el a fost un protector al cetatii Tesalonic, scapandu-i pe localnici fie de foamete, fie de agresiunea invadatorilor arabi, fie de robia barbarilor.
Troparul Sfantului Dimitrie
Mare aparator te-a aflat intru primejdii lumea, purtatorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe pagani. Deci, precum mandria lui Lie ai surpat si la lupta indraznet pe Nestor l-ai facut, asa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeul roaga-L sa ne daruiasca noua mare mila.
Obiceiuri de Samedru - Sfantul Dumitru
Samedru este denumirea populara a zilei de 26 octombrie, cand se sarbatoreste Sf. Dumitru. Samedrul este patronul iernii pastorale, al anotimpului pastoral fertil.
Samedrul, "placut lui Dumnezeu pentru batranetea sa", este socotit a fi si patronul caselor si paznicul care-i apara pe oameni de fiarele salbatice. El a preluat numele si data de celebrare (26 octombrie) a Sfantului Dumitru, Marele Mucenic de la Tesalonic, din calendarul crestin ortodox.
Impreuna cu San-George, Samedru imparte anul pastoral in doua anotimpuri simetrice: vara pastorala (23 aprilie-26 octombrie), ce are ca miez al timpului sarbatoarea de Sant-Ilie ( 20 iulie ), si iarna pastorala (26 octombrie si 23 aprilie), cu miezul timpului la 16 ianuarie (San-Petrul de iarna).
Aceasta divinitate populara este in opozitie cu San-George: daca prima incuie iarna si inverzeste intreaga natura, Samedru desfrunzeste codrul si usuca toate plantele de pe camp.
Credintele si legendele populare il infatiseaza pe Samedru ca pe un batran obisnuit, pastor sau crescator de vite. Acum, in plina toamna, intr-o perioada de imbatranire simbolica a timpului, se considera ca zeitatea populara murea si invia simbolic in cadrul unui ceremonial nocturn asemanator revelionului, numit "focul lui Samedru", la care participa intreaga comunitate.
Tinerii adunau din timp, pe inaltimile din jurul satelor, gramezi de lemne si de cetina uscata, in mijlocul carora infigeau un brad verde, reprezentare fitomorfa a lui Samedru. Focul era aprins in noaptea ce premergea sarbatorii si era intretinut cu lemne uscate, paie si resturile ramase de la melitatul canepii. In jurul lui se mancau ofrandele aduse de femeile vaduve, se bea si se petrecea toata noaptea. Dimineata, la plecarea spre sat, flacaii luau cativa taciuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau gospodaria si pomii din livada.
Fiind un important stalp calendaristic, sarbatoarea concentra numeroase acte ritualice cu caracter apotropaic, de purificare si de divinatie precum si practici de pomenire a mortilor si de pronosticare meteorologica. Ciobanii isi aruncau cojoacele in mijlocul tarlei pentru a proba cum va fi iarna. Daca pe cojoc se aseza o oaie alba se considera ca iama va fi lunga si aspra iar daca se aseza o oaie neagra se preconiza ca iarna va fi blanda.
Samedru era socotita si ca o zi a soroacelor, cand se terminau invoielile incheiate intre stapanii oilor si ciobani la San-George, de unde si zicerea ca "la San-George se incaiera cainii iar la Samedru se sfadesc stapanii".
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.