Biserica Ortodoxa cinsteste la 12 martie pe Sfantul Simeon, Noul Teolog. Sfantul Simeon s-a nascut in anul 949 in Galateea, din Paflagonia (Asia Mica), intr-o familie de aristocrati care apartineau nobilimii provinciale bizantine cu implicari in viata politica a vremii.

Inca din copilarie este adus la Constantinopol, unde bunicii sai ocupau posturi importante la palat, pentru a-si face studiile in scolile capitalei. Dupa absolvirea scolii secundare, refuza sa aprofundeze cultura profana. Unchiul sau incearca sa-l convinga in urmarea unei cariere politice si, pentru o vreme, Sfantul Simeon accepta o demnitate la palat. Dupa moartea unchiului si protectorului sau, tanarul Simeon vrea sa fuga in lume si vine la faimoasa manastire Studion, unde monahul Simeon Evlaviosul nu-l primeste. Totusi, acesta ramane povatuitorul duhovnicesc al tanarului Simeon si ii da o regula de vietuire duhovniceasca pe care sa o aplice in lume. Astfel, gazduit in casa unui patrician, incepe o viata de asceza cu rugaciune, meditatie si lectura si are o prima experienta a vederii luminii dumnezeiesti. Acum, doreste sa intre in manastire, dar este din nou refuzat de indrumatorul sau care considera ca nu a sosit momentul potrivit. Dupa inca sase ani de asteptare, Sfantul Simeon merge intr-o ultima vizita la casa parinteasca. Aici, fiind vremea postului mare, isi sporeste nevointele si citeste „Scara“ Sfantului Ioan Scararul.

Rugaciunea pe care o practica acum era atat de intensa incat, stand cu mainile ridicate ore intregi, ele intepeneau si cu greu le mai putea cobora. Dupa aceasta perioada, el renunta la averea care i se cuvenea si merge la Studion, unde Petru, egumenul acestei manastiri, il primeste si il da in grija lui Simeon Evlaviosul. In calitate de ucenic, la acea vreme in varsta de 27 de ani, Simeon devine deosebit de ravnitor in ascultarea parintelui duhovnicesc si in indeplinirea indatoririlor vietii ascetice. Totusi, intampina ispite din partea celorlalti frati, care erau invidiosi, dar si din partea rudelor care doreau sa-l readuca acasa. Simeon rezista si se invredniceste de vederea luminii dumnezeiesti care il umple „nu numai de smerenie si de strapungere, ci si de intelepciunea de sus prin care devine el insusi invatator duhovnicesc“.

Din cauza invidiilor pe care le trezise in randul fratilor, Sfantul Simeon este alungat de la Studion. Simeon Evlaviosul il duce pe ucenicul sau la o manastire din apropiere (Sfantul Mamas), unde este tuns in monahism si isi intensifica luptele ascetice. Dupa cativa ani este hirotonit preot, simtind pogorarea Sfantului Duh asupra lui, iar apoi este ales staret pe cand avea 31 de ani. In aceasta calitate, Sfantul Simeon Noul Teolog se dovedeste un bun indrumator pentru monahi prin catehezele pe care le rostea zilnic, dar si un bun gospodar, caci renoveaza cladirile ruinate ale manastirii. Acum are parte de o noua experienta a luminii dumnezeiesti si primeste darul cuvantarii si al invataturii sub insuflarea caruia compune imnuri ale dragostei dumnezeiesti, discursuri teologice, cateheze si scrisori. Cativa monahi se revolta din cauza regimului strict si fug din manastire, insa Sfantul Simeon ii cauta si ii aduce inapoi cu dragoste si cu iertare.

Dupa 25 de ani, incredinteaza manastirea lui Arsenie, unul dintre cei mai de seama ucenici ai sai, pentru a duce o viata retrasa, in chilia sa. Datorita cultului adus duhovnicului sau care trecuse la Domnul, Sfantul Simeon intra in disputa cu Stefan al Nicomidiei care il dispretuia pentru renumele sau de teolog charismatic. Chiar daca aduce argumente in favoarea cauzei sale, totusi este exilat pe tarmul asiatic al Bosforului si abandonat intr-un loc pustiu. Insa aici a descoperit un paraclis ruinat, cu hramul Sfintei Marina, unde se adaposteste. Chiar daca patriarhul si imparatul bizantin i-au anulat decizia de exil si l-au rugat sa se intoarca la Constantinopol, Sfantul Simeon a preferat sa inceapa o noua lucrare la schitul Sfanta Marina. Ajutat de prieteni si de ucenici, a reusit sa construiasca aici o manastire si sa adune o obste care sa-L slujeasca pe Dumnezeu.

Dupa terminarea lucrarilor, el se dedica din nou meditatiei si isi intensifica viata contemplativa si mistica. Dupa treisprezece ani de exil, Sfantul Simeon a murit in urma unei boli cumplite in ziua de 12 martie, iar in anul 1052, dupa o descoperire dumnezeiasca, sfintele sale moaste au fost dezgropate si puse spre inchinare. Pana la Sfantul Simeon, traditia crestina cunostea deja doua mari personalitati care au primit supranumele de „Teolog“: Sfantul Ioan Evanghelistul si Sfantul Grigorie de Nazianz. Sfantul Simeon a primit numirea de „Noul Teolog“ mai intai ca o ironie a adversarilor sai, insa, mai apoi, a ajuns sa descrie vietuirea sa duhovniceasca si scrierile in care dovedeste un grad inalt de patrundere a lucrarilor dumnezeiesti.

Sursa: basilica.ro

.

• Sfantul Simeon Noul Teolog
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Teologia lacrimilor, la Sfantul Simeon Noul Teolog
  Publicat in : Editoriale