Sfintirea Bisericii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Parohia Rusanesti

Duminică, 17 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit slujba de sfințire a Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Parohia Rusănești, Protopopiatul Drăgășani.

Părintele Arhiepiscop a fost întâmpinat de oficialitățile locale, preoții din comunitate și de mulțime de credincioși și pelerini care au participat la sărbătoarea bisericii. Slujba de sfințire a început în fața bisericii unde Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a citit rugăciunea lui Solomon de la sfinţirea Templului din Ierusalim (III Regi VIII, 22-31), în care se cere lui Dumnezeu: „să fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea spre casa aceasta şi, oricâte vor cere în locul acesta, să asculţi din locul locuinţei Tale celei din cer (…) şi milostiv să le fii lor”. A urmat apoi ritualul înconjurului bisericii cu cele trei popasuri marcate tot de trei lecturi evanghelice și însemnarea în forma Sfintei Cruci însoțită de rostirea cuvintelor „se târnoseşte biserica aceasta cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil prin stropire cu apă sfinţită şi ungere cu Sfântul şi Marele Mir!”.

În locașul de cult, după aşezarea sigiliului arhieresc şi înveşmântarea Sfintei Mese, a urmat sfinţirea bisericii în interior, după care strana a cântat „această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre”.

După slujba de sfințire, Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, în locașul de cult.

În cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor, Chiriarhul Râmnicului a precizat că „odată cu sfinţirea locașului închinat lui Dumnezeu, are loc şi sfinţirea sufletelor noastre. Trăim cu adevărat momente de înălțare duhovnicească și pentru aceasta trebuie să aducem slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să fim părtași la acest moment deosebit din viața parohiei. Pentru bucuria sărbătorii prilejuite de sfințirea noii bisericii, toți credincioșii ortodocși prezenți la acest eveniment primesc binecuvântarea să intre în Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă din Altar, fiecare rugându-se lui Dumnezeu să sfințească viața lui așa cum a fost sfințită biserica nouă”.

Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro

18 Septembrie 2017

Vizualizari: 605

Voteaza:

Sfintirea Bisericii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Parohia Rusanesti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact