Slujba de resfintire cu doi arhierei, la parohia Fantana Mare

În prima Duminică după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, au oficiat slujba de resfințire a picturii interioare a Bisericii „Sfânta Treime” din localitatea Fântâna Mare, Protopopiatul Fălticeni - Suceava. Slujba de resfințire a fost succedată de oficierea Sfintei Liturghii arhierești pe un podium special amenajat în curtea locașului de cult. Până la începerea Sfintei Liturghii, un club sportiv de aviaţie particular a oferit închinătorilor prezenți un mini-spectacol aerian, în care două avioane au purtat pe cer un tricolor uriaş.

În jur de o mie de credincioşi au ţinut să fie prezenţi duminică, 7 iunie 2015, la slujba de resfinţire a Bisericii „Sfânta Treime“ din localitatea Fântâna Mare, Protopopiatul Fălticeni. Cei doi ierarhi prezenți la sărbătoarea comunității sucevene, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, și IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, au fost întâmpinași la poarta lăcaşului de cult după datina din Bucovina, cu flori, pâine şi sare, de soborul slujitor, în frunte cu părintele paroh Nistor Constantin.

La eveniment au fost prezente şi oficialităţi locale şi judeţene. Slujba de resfințire a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii arhiereşti, oficiată de cei doi ierarhi pe un podium special amenajat în curtea lăcaşului de cult. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Academica” din Câmpulung-Moldovenesc.

După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în cuvântul de învăţătură, le-a amintit credincioşilor suceveni de norul de mărturii ale sfinţilor din viaţa Bisericii, care L-au propovăduit pe Hristos Domnul: „În această sfântă zi, închinată tuturor sfinților lui Dumnezeu și în care s-au binecuvântat lucrările de înnoire ale bisericii dumneavoastră, trebuie să-l rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască putere să privim și să urmăm calea străbătută de drepții Lui. Să mergem pe această cale, să nu ne abatem de la ea! Dacă însă, dintr-o pricină sau alta, rătăcim drumul cel binecuvântat, să ne grăbim să revenim, ca să fim și noi binecuvântați de Dumnezeu în Împărăția Sa, după cuvintele Mântuitorului «Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii»”.

La finalul Sfintei Liturghii, parohia Sfânta Treime a organizat o agapă pentru toţi credincioşii prezenţi la eveniment.

Biserica închinată Sfintei Treimi din Fântâna Mare, județul Suceava, este singurul locaș de cult ortodox din această localitate. Aşezat în partea de nord a comunităţii şi în partea de vest a cimitirului sătesc, aşezământul ortodox mai cuprinde, pe lângă biserica propriu-zisă, o clopotniţă, casa socială şi casa parohială. Hramul Sfânta Treime este considerat şi hramul satului întreg, iar biserica a preluat şi hramul istoric al parohiei de la vechea biserica de lemn, distrusă de un incendiu în 1944, care îi avea drept ocrotitori pe Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil. Piatra de temelie a bisericii a fost așezată în 1957 de pr . Scarlat Porcescu, iar sfinţirea s-a făcut pe 24 octombrie 1965.

Biserica din Fântâna Mare este din piatră şi cărămidă, cu dimensiuni impresionante şi arhitectura în stil moldovenesc, pictată în interior. Deoarece de-a lungul celor 50 de ani de existență pictura s-a deteriorat, aceasta a fost restaurată şi, concomitent, s-au realizat şi alte reparaţii necesare.


Tudorel Rusu
Sursa:doxologia.ro

.

10 Iunie 2015

Vizualizari: 630

Voteaza:

Slujba de resfintire cu doi arhierei, la parohia Fantana Mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact