Targ, in premiera, de obiecte bisericesti la Bacau

De la tamaie si carbuni pentru candele, carti si obiecte de cult, pana la instalatii de sonorizare si clopote, bacauanii pot admira (si achizitiona) pana pe 3 aprilie, o sumedenie de produse cu tenta religioasa, graditie celui mai mare targ de obiecte bisericesti deschis in municipiul Bacau. Pentru prima oara in istoria urbei, cateva din cele mai importante firme din tara, care se ocupa cu producerea ori desfacerea unor produse destinate cultului bisericesc si vietii religioase, au venit sa expuna la Targul de obiecte bisericesti de la Central Plaza Bacau.

Inaugurarea a avut loc miercuri, 30 martie, la orele 11.00, in prezenta PS Episcop Ioachim Bacauanul, a lui Constantin Scripat, prefectul Bacaului, si a directorului Camerei de Comert si Industrie Bacau. Evenimentul a fost prefatat de un cuvant din partea principalei institutii organizatoare, urmat de urarea prefectului, si cateva ganduri exprimate de PS Episcop Ioachim Bacauanul, care a tinut sa explice tuturor rolul si rostul prezentei Bisericii intr-un astfel de targ.

"Pentru prima data, Biserica participa la astfel de expozitii. Adica, prin aceasta, trebuie sa intelegeti ca aceasta isi prelungeste misiunea sa dincolo de ziduri. Cu alte cuvinte, intr-un fel sau altul, icoana, cartea sfanta, sunt puse in piata publica. Pentru unii pare un lucru nu tocmai nimerit, dar cred ca este potrivit, deoarece Biserica face parte din popor, iar poporul este al Bisericii, si orice actiune pozitiva este binecuvantata", a mentionat PS Ioachim Bacauanul, care, cu o usoara nota de umor, a tinut sa le aminteasca participantilor ca binecuvintarea Domnului nu inseamna in mod necesar si un succces pentru firmele participante in cadrul acestui targ.

"Dumnezeu, cand ne trimite binecuvantarea sa, nu ne dicteaza, caci nu e dictator, ci doar ne inspira ce trebuie sa facem in maniera umana. Si, daca facem ceea ce trebuie in numele lui Dumnezeu, devenim niste misionari in lumea aceasta", a mai spus ierarhul de la Roman. Cat priveste eventualul castig financiar din vanzarea produselor aflate la standul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, PS Ioachim a mentionat ca acesta se va indrepta spre continuarea proiectelor destinate ajutorarii semenilor, pe care Biserica le deruleaza in zona Bacaului si Romanului. "Cei care vor sa achizitioneze aceste produse expuse in standul Arhiepiscopiei, trebuie sa stie ca eventualul profit merge acolo unde Biserica are nevoile sale, respectiv pentru a continua si a promova activitatile social-caritabile si misionar- culturale", a mai spus PS Sa. Editia din acest an a Targului de Paste este organizat de Camera de Comert si Industrie Bacau in parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului si Bacaului.

Sursa: epr.ro
 

31 Martie 2011

Vizualizari: 775

Voteaza:

Targ, in premiera, de obiecte bisericesti la Bacau 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact