Te Deum pentru prescolarii de la 'Buna Vestire'

Gradinita „Buna Vestire“ a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si-a redeschis ieri portile. Cu acest prilej, in cele doua sedii din Iasi s-au oficiat slujbe de Te Deum. La acest eveniment au participat, alaturi de copii, parinti, bunici si conducerea unitatii.

Copiii inscrisi la Gradinita „Buna Vestire“ din Iasi au inceput ieri cursurile pentru anul scolar 2010-2011. La ora 9:00 a fost oficiata o slujba de Te Deum la sediul „Buna Vestire“ de pe str. Costache Negri de catre pr. Bogdan Racu, referent in cadrul Sectorului Invatamant si activitati cu tineretul al Arhiepiscopiei Iasilor, ca delegat al Inalt Preasfintitului Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheza parohiala in cadrul Sectorului Invatamant al Arhiepiscopiei Iasilor, si de pr. Puiu Razvan Aonofriesei, referent in cadrul Biroului de Asistenta religioasa „Diaconia“ al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.

La sediul gradinitei de pe strada Gavriil Musicescu slujba Te Deumului pentru deschiderea anului scolar 2010-2011 a fost savarsita de pr. Bogdan Racu, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, si pr. asist. dr. Ioan Valentin Istrati, redactor-sef al portalului doxologia.ro. La final, pr. Bogdan Racu a stropit cu Agheazma incaperile Gradinitei „Buna Vestire“ si a rostit un cuvant pentru copiii si parintii prezenti. „Ne-am rugat ca prin intelepciune, viata buna si dreapta credinta copiii sa fie bucurie parintilor lor si intarire Bisericii noastre Ortodoxe. In acest sens parintii i-au incredintat pe copii astazi (n.r. ieri) purtarii de grija a lui Dumnezeu, a Sfantului Ierarh Varlaam, care ocroteste aceasta gradinita, si parohiei Talpalari, care este ocrotita de Maica Domnului si de Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul“, a amintit pr. Bogdan Racu.

„Am analizat lucrurile care pot fi facute mai bine“

La evenimentul de ieri au mai participat conducerea gradinitei si personalul care se vor ocupa de educarea copiilor. Oana Strugariu, directorul educativ al Gradinitei „Buna Vestire“, si-a exprimat nadejdea ca acest nou inceput de an al prescolarilor sa fie „sub indemnul iubirii, al credintei, al grijii fata de aproapele“. „Copiii au primit cu bucurie intoarcerea la gradinita, reintalnirea cu colegii, cu grupa, cu jucariile lor. Ne dorim ca ei sa fie cu inimile deschise astfel incat noi, educatorii, sa putem oferi toata dragostea si toata invatatura spre a deveni niste oameni asa cum ii dorim si cum societatea are nevoie. Doresc tuturor copiilor, cadrelor didactice si parintilor un an bun“, a declarat directorul educativ Oana Strugariu. Pe 28 august s-a incheiat Gradinita de vara, care a derulat diverse activitati pe parcursul saptamanilor tematice, copiii fiind incantati de activitatile propuse. „Ne dorim ca in anii urmatori sa putem dezvolta acest proiect pentru a-l face mai bun cu fiecare an. Fiecare zi este pentru pentru noi una in care vrem sa facem lucruri mai bune. Am facut un bilant si am analizat lucrurile care pot fi facute mai bine. Ne dorim sa punem foarte mult accent pe educatie. Este de fapt scopul pe care Mitropolia Moldovei si Bucovinei si l-a propus prin infiintarea Fundatiei «Varlaam Mitropolitul». Ne concentram cu precadere asupra formarii copiilor sub toate aspectele si avem in vedere imbinarea dintre trup, suflet si minte“, a mai adaugat Oana Strugariu.

„Privesc cu incredere acest inceput de an scolar“

Parintii si copiii au pasit cu emotie pragul gradinitei. Ei sunt multumiti de conditiile oferite, dar in mod special de procesul educational. „Am doi copii inscrisi la Gradinita «Buna Vestire». Sper ca se vor adapta usor pentru ca am incredere in personalul de aici. Mi-a placut locatia si am fost multumita de procesul educational“, a spus Mirela Cherciu.

„In timpul slujbei copilul meu chiar a inceput sa cante alaturi de slujitori“
„Imi doresc sa invat multe lucruri frumoase la gradinita. Mie imi plac jucariile si masutele. Imi pare bine ca sunt la gradinita cu fratiorul meu“, a declarat George Cherciu. „Am avut copilul inscris si la Gradinita de vara. Sunt multumita de pregatirea educatoarelor. Privesc cu incredere acest inceput de an scolar, mai ales ca atmosfera de inceput a fost foarte placuta. In timpul slujbei copilul meu chiar a inceput sa cante alaturi de slujitori. Copilul s-a integrat, iar eu de-abia astept sa plec pentru a-l lasa pe maini bune“, a marturisit o alta mamica, Cristina Pipa.

Gradinita „Buna Vestire“, de patru ani in Iasi

Gradinita „Buna Vestire“, inaugurata pe 15 septembrie 2006, este o componenta a proiectului Mitropoliei Moldovei si Bucovinei cu titlul „Gradinita crestina“. Unitatea de invatamant are program prelungit (7:00-19:00), este autorizata de Ministerul Educatiei si Cercetarii prin OM nr. 5349/2006 si se sustine prin autofinantare. Gradinita este, intr-un fel, si rodul parteneriatului „Religia in viata prescolarilor“, incheiat intre Fundatia „Solidaritate si Speranta“ si gradinitele „Sf. Nicolae“, „Sf. Cuv. Parascheva“ si „Sf. Sava“ din Iasi. Parteneriatul se desfasoara din anul 1997 si consta in sustinerea de activitati cu continut moral-religios de catre asistenti educationali cu pregatire teologica din cadrul Fundatiei. Prescolarii sunt formati din punct de vedere intelectual si moral-religios, avand posibilitatea, cu acordul parintilor, sa participe la sfintele slujbe sau sa invete rugaciuni. In fiecare saptamana au loc activitati de limba engleza, activitati de dans si gimnastica aerobica, activitati de sah, de teatru de papusi si activitati de pictura pe sticla, in functie de grupele din care fac parte prescolarii. Institutia beneficiaza de asistenti educationali cu pregatire teologica care desfasoara diverse activitati moral-religioase.

Sursa: mmb.ro

14 Septembrie 2010

Vizualizari: 1353

Voteaza:

Te Deum pentru prescolarii de la 'Buna Vestire' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact