Dupa ce am inceput calatoria postului si am vazut ca postul este hrana, tarie si lumina pentru suflet, dupa ce am vazut ca rugaciunea sustine postul si aduce har si putere, ca sa intregim fapta postului trebuie sa intelegem ca rabdarea este cea care ne apropie de sarbatoarea Învierii, pentru ca, daca vom duce postul acesta in rabdare, in intelegere si in pace, ne vom impartasi de bucuria Învierii Mntuitorului Hristos.

Ce este rabdarea? Este acea intelepciune si putere launtrica prin care omul nu se clinteste cu nimic de la cele ce vin asupra lui si valurile ispitelor sau neajunsurile devin firesti, omul infruntndu-le cu ajutorul harul si al dragostei lui Dumnezeu. Daca am vrea sa masuram virtutea rabdarii, cu ce am putea sa o facem? Cu nimic din cele ce exista in viata aceasta; am putea sa o masuram doar cu viata insasi. Rabdarea este virtutea care trebuie sa ne insoteasca pna la capatul vietii noastre. De aceea ea este legata mai ales de suferinta, pentru ca in suferinta isi probeaza crestinul rabdarea sa.

Sfntul Apostol Iacob, atunci cnd vrea sa le dovedeasca crestinilor ca nu se pot mntui cu o credinta nelucratoare, le spune: „Ati auzit de rabdarea lui Iov si faptele lui le-ati cunoscut, ca mult milostiv este Domnul si indurator”, dar indurarea Lui este peste toti cei ce rabda cele ce vin in viata aceasta si numai cel ce va rabda pna la sfrsit acela se va mntui. La ce ne-ar folosi noua acest inceput al postului, daca de mine ne-am plictisi si am zice ca nu mai putem posti? E prea greu, e prea abrupt suisul acesta! Oare cui i-am jertfit aceste zile? Cine s-ar bucura ca noi am abandona aceasta suire a sufletului nostru? Sigur, poate noi ne-am indulci vremelnic, dar l-am bucura prin aceasta dulceata pe vrasmasul care pndeste sufletul nostru.
         
Rabdarea trebuie sa fie permanent ca o pavaza inaintea noastra. Omul rabdator nu se intristeaza, cnd este jignit nu riposteaza, cnd este asuprit si nedreptatit nu se razbuna, cnd este in suferinta nu crteste, cnd este in foame nu blestema, cnd este insetat se roaga, cnd este in mare durere isi rabda crucea durerii. Asadar, rabdarea este cu adevarat virtutea care intareste toate slabiciunile noastre si de aceea Sfintii Parinti ne-au lasat talmaciri despre rabdare nu inchipuite, ci din viata unor traitori.
         
A venit la un schit un om cuprins de un duh necurat; stnd mai mult timp la schit nu a reusit sa scape de aceasta suferinta. Un parinte mai in vrsta privind cum omul se chinuieste a gndit sa-i faca rugaciuni staruitoare; si s-a rugat toata noaptea si il insemna cu semnul crucii pe acel om chinuit de demon. Dar vaznd atta staruinta la acest parinte, demonul se ardea de atta rugaciune si i-a spus parintelui: „Vrei sa ma scoti din omul acesta, dar sa stii ca la tine voi veni si peste tine voi navali.” I-a zis: „Vino, te primesc cu bucurie”; a venit la acel parinte si omul s-a facut sanatos si s-a intors la casa sa. A inceput sa-l chinuiasca pe acel parinte, dar fara a putea sa-l vatame. Parintele ducea o viata aspra; nu  mnca dect 12 seminte de finic intr-o zi, se ruga si varsa lacrimi si nu ii pasa de suferinta adusa de demon. Si-a adus aminte parintele acela de Sfntul Pavel; ca si el a fost chinuit de un demon ca sa nu se mndreasca, cum el insusi marturiseste: „Datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata  peste obraz ca sa nu ma trufesc cu inaltimea descoperirilor. L-am rugat pe Dumnezeu sa-l departeze de la mine dar nu a voit. Ci mi-a spus Dumnezeu ca puterea Sa se desavrseste prin slabiciune”. Cugetnd aceasta, acel parinte nu inceta sa se roage si nu simtea prea mare durere cnd demonul il chinuia, pentru ca rugaciunile ii alinau suferintele. Demonul nu a putut sa ramna mai mult de 12 ani in acel parinte si s-a pregatit sa fuga, dar parintele l-a intrebat: „De ce pleci de la mine?”, si i-a spus acel demon: „O calugare, cine te mai poate birui pe tine? Sa te pedepseasca Dumnezeu ca numai El te va birui”. Si asa a plecat acel demon pentru ca parintele a avut rabdare. Oare cu ce putere l-a biruit Domnul? Nu cu altceva dect cu dragostea Sa. Aceasta este puterea luminii care-i imbraca cu bucurie pe cei ce rabda pna la sfrsit.
         
Ca sa intelegem ca rabdarea este legata de dragoste, de chibzuinta si de dreapta socoteala, v-as istorisi despre un tnar care era sluga la un om bogat. Era tare ascultator si ii facea treburile cum se cuvenea. Dar i-a venit gnd sa plece la manastire; bogatul cauta sa-l induplece ca sa nu se duca de lnga el si totusi tnarul s-a dus. Stnd acolo, intre frati, el isi aducea mereu aminte de unde plecase. Sufletul sau era impartit si nu a putut sa-si duca pna la capat jugul calugariei. Dupa mai multa vreme se intoarce la fostul sau stapn sa-i ceara acestuia sfaturi. Si s-a intors o data si inca o data, dar a venit si a treia oara si nu si-a mai putut ascunde dorinta sa pentru care venise si in primele doua rnduri. Atunci i-a spus: „Iata, stiu ca ti-a placut cum te-am slujit si nu iti ascund ca m-as intoarce si mai bine ti-as sluji. Ba inca auzisem, cnd eram sluga la tine, ca vrei sa-mi dai pe fiica ta de sotie. Primeste-ma ca sa-ti slujesc acum mai bine”. Dar acel om bogat, care se inteleptise, i-a spus: „Daca credinta ta catre Dumnezeu ai calcat-o si Lui nu mai vrei sa-i slujesti, cum vei fi tu credincios fata de mine?”. Ca un bici l-a lovit acest cuvnt al fostului sau stapn, s-a rusinat si s-a intors in manastire, s-a cait si a invatat ce inseamna rabdarea, pentru ca rabdarea nu inseamna cautare din loc in loc, ci statornicie in fagaduinta lui Dumnezeu.
         
Fie dar ca Bunul Dumnezeu sa ne cerceteze zi de zi si, trimitndu-ne in ajutor sfintii ingeri, sa primeasca milostivirile Maicii Sale care neincetat se roaga pentru noi! Bunul Dumnezeu sa fie mereu darnic cu noi, sa ne intareasca cu harul Sau ca toti sa calatorim zilele postului acestuia si zilele vietii noastre intru lumina, intelepciune, pace, dragoste si bucurie, incununat de rabdare, care este semnul atasamentului nostru fata de Dumnezeu si al credintei si nadejdii al noastre nezdruncinate!

.