Bisericile impotriva traficului de persoane

Joi, 8 octombrie 2009, incepand cu orele 9.30, in Sala Convetus a Palatului Patriarhiei, Asociatia Ecumenica a Bisericilor din Romania – AIDRom, in cooperare cu CARITAS Bucuresti, organizeaza Conferinta Internationala „Consolidarea Actiunilor Ecumenice Impotriva Dinamicii Contemporane a Fenomenului Traficului de Persoane.

Conferinta, organizata cu sprijinul Platformei Ecumenice de Lupta Impotriva Traficului de Fiinte Umane (COATNET) formata din peste 20 de organizatii crestine, urmareste sa evalueze activitatea depusa pana acum de catre membrii COATNET si sa stabileasca actiuni comune de prevenire si combatere a traficului de persoane, tinand cont de situatiile specifice, nationale.

Vor participa 40 de invitati, atat din tarile Uniunii Europene, cat si din Europa de Est, Asia, Africa, reprezentanti CAT (Actiunea Crestina si Lucru in Retea impotriva Traficului de Fiinte Umane), precum si experti din Romania.

Bisericile Crestine au reactionat impotriva acestui flagel inca din anul 2000, odata cu lansarea campaniei “Bisericile spun NU traficului de fiinte umane”, initiata de Conferinta Bisericilor Europene, la care a participat si AIDRom, organizatie ecumenica fondata in anul 1991 si formata din cinci Biserici din Romania, respectiv Biserica Ortodoxa Romana (membru fondator), Biserica Reformata (membru fondator), Biserica Evanghelica C.

A. (membru fondator), Biserica Evanghelica Luterana si Biserica Armeana.

Incepand din anul 2002, AIDRom a dezvoltat un program de instruire si consiliere pentru prevenirea traficului de fiinte umane (SENS) in colaborare cu Institutul de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii, Asociatia CARITAS Bucuresti si organizatia ADPARE - Asociatia pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare si Educatie.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

.

06 Octombrie 2009

Vizualizari: 795

Voteaza:

Bisericile impotriva traficului de persoane 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact