1100 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Boris Mihail, crestinatorul bulgarilor

 

Astazi se implinesc 1100 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Boris Mihail, crestinatorul bulgarilor. Bulgarii au construit una din civilizatiile de seama din Europa medievala, ei stabilindu-se permanent in Balcani (680 - 681), devenind parteneri politici doriti de catre vecinii lor europeni. Despre contextul istoric al crestinarii bulgarilor ne-a vorbit prof. acad.

dr. Emilian Popescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae" din Iasi: "Anul exact in care ei au primit crestinarea prin tarul lor Boris e discutabil. Unii socotesc ca a fost anul 864, iar altii 865, cand acesta s-ar fi botezat in luna septembrie. Boris era conducatorul bulgarilor si trecerea lui la crestinism a fost determinata si de contextul politic in care se afla poporul bulgar atunci. Bizantul cunoscuse in perioada imediat premergatoare foarte mari succese in luptele cu dusmanul secular - arabii, si aveau o forta si un prestigiu international recunoscute de foarte multe popoare, iar foarte multe popoare cautau sa intre in legatura cu Bizantul ca sa le fie patron. In anul 863, in urma unor victorii stralucite obtinute in rasaritul Imperiului a fost determinata si crestinarea bulgarilor, iar tarul bulgar Boris a optat pentru aceasta solutie de a se apropia de bizantini".

Adoptarea religiei crestine in timpul domniei tarului Boris Mihail a avut ecou in Germania, Italia, Franta, Anglia si Spania. Cum a primit nobilimea bulgara crestinarea tarului Boris am aflat tot de la prof. acad. dr. Emilian Popescu: "Dupa acest botez a fost la scurta vreme o reactie puternica din partea nobilimii bulgare, in sensul ca s-au rasculat foarte multi boieri care voiau sa revina la paganism, insa el i-a pedepsit crunt pe acesti boieri. Izvoarele vorbesc de 22 de boieri cu familiile lor care ar fi fost ucisi fara mila din partea lui Boris. Se punea problema nu numai a botezului tarului respectiv, ci si ce situatie va avea din punct de vedere administrativ poporul bulgar. Boris dorea sa aiba un patriarh propriu, sa aiba o organizatie autonoma, or el nu avea nici misionari, nu avea nici ierarhie, in acest fel venind aici bizantini".

Nu in ultimul rand, prof. acad. dr. Emilian Popescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae" din Iasi, ne-a vorbit si despre situatia politica si religioasa ce a urmat domniei tarului bulgar Boris Mihail: "In 889, Boris s-a retras din scaunul de conducere a statului bulgar si a intrat in manastire, unde dorea sa-si duca anii din urma ai vietii in rugaciune si liniste. A ramas conducator al bulgarilor fiul sau Vladimir, care avea o viata cam libera si destrabalata, fiind sub influenta aristocratiei bulgare de orientare pagana. Dupa patru ani de zile, cand s-a vazut in ce directie merge poporul, Boris a iesit din manastire, a lepadat haina monahala, a preluat conducerea Imperiului, a organizat o adunare a demnitarilor si a clerului existent atunci in capitala de atunci a Bulgariei - Pliska (nord-estul Bulgariei), si a fost orbit fiul sau Vladimir si locul i l-a luat Simeon, fratele lui, al III-lea in ordinea cronologica a nasterii lor, luand conducerea taratului bulgar.
Simeon a continuat politica religioasa a tatalui sau si in felul acesta Bulgaria a ramas pentru totdeauna in sfera de influenta ortodoxa".

.

02 Mai 2007

Vizualizari: 3562

Voteaza:

1100 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Boris Mihail, crestinatorul bulgarilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact