Biserica "Sf. Ilie" din cartierul sibian Vasile Aron isi sarbatoreste hramul
Piatra de temelie a sfantului locas a fost pusa in anul 1999. Primele slujbe religioase au fost oficiate in noua biserica in anul 2004, dupa cum ne-a informat parintele paroh Vasile Muntean: "Piatra de temelie a fost pusa de PS Visarion Rasinareanu, iar bunul Dumnezeu ne-a ajutat sa ne instalam in ea in vara anului 2004. Biserica este una de cartier, cu un proiect foarte modest, adica simpla, cu pereti din caramida, schelet metalic, acoperita cu tigla, iar in interior va fi imbracata intr-un material din lemn, cu bolta. Turla bisericii este gata, clopotele le avem cumparate, iar saptamana viitoare vom monta usile de la intrare.
"Catedrala Bucegilor" se afla in sarbatoare
Piatra de temelie a bisericii a fost pusa in anul 1933, de catre primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea. Sfintirea locasului a fost oficiata in decembrie 1939, dupa cum ne-a spus parintele paroh Stefan Vasiliu: "Piatra de temelie s-a pus in 26 septembrie 1933, in prezenta regelui Carol al II-lea. Lucrarea s-a incheiat in decembrie 1939 si a fost sfintita cu mare fast la 17 decembrie 1939. Biserica, supranumita si "Catedrala Bucegilor", este zidita dupa planurile prof. Paul Smarandescu, unul dintre cei mai renumiti arhitecti romani ai secolului al XX-lea, in stil bizantino-romanesc, din piatra cioplita, captusita de caramida. Impresioneaza prin maretia, soliditatea si frumusetea artistica. Pictura in ulei a fost executata intre anii 1938 - 1939". Incepand cu luna aceasta, Sf. Ilie va fi atat ocrotitorul bisericii, cat si al orasului Sinaia. In urma cu cateva zile, cu binecuvantarea PF Parinte Patriarh Teoctist, s-a propus dezbaterii Consiliului Local Sinaia ca Sf. Ilie sa fie protectorul acestui oras, lucru acceptat de catre alesii locali ai orasului Sinaia.
Biserica parohiei Turnisor II din Sibiu isi serbeaza hramul
Lucrarile la acest sfant locas au inceput in anul 1992, piatra de temelie fiind pusa de catre fostul mitropolit al Ardealului, IPS Antonie Plamadeala. Mai multe detalii despre aceasta biserica am aflat de la parintele paroh Nicolae Comanici: "In 1991, din parohia Turnisor Mama s-a desprins o alta parohie care poarta numele de "Turnisor II". In acelasi an s-a amenajat o capela, care a fost binecuvantata in ziua de 29 iunie de catre PS Episcop Serafim Joanta. In anul 1992 am amenajat un foisor pentru slujire afara si, totodata, s-a pus si piatra de temelie la viitoarea biserica de catre IPS Mitropolit Antonie Plamadeala. Biserica este construita din lemn, in stil neo-maramuresean, iar astazi suntem in starea de constructie".
Biserica "Sf. Ilie" din Galati isi cinsteste ocrotitorul spiritual
Biserica a fost construita intre anii 1990 si 1992, dupa cum ne-a spus parintele paroh Stefan Ilie: "Biserica "Sf. Ilie" din Galati a fost construita intre anii 1990 si 1992, cu ajutorul credinciosilor. Ulterior, s-au mai construit si alte anexe. Acum, biserica se picteaza, iar toate lucrarile de la aceasta biserica au fost supravegheate de PS Casian, episcop al Dunarii de Jos. In parohie desfasuram activitati pastoral-misionare cu credinciosii".
Biserica "Sf. Ilie" din Ploiesti se afla in sarbatoare
Ridicarea sfantului lacas a inceput in anul 1990 pe locul unei biserici construite in 1810. Mai multe amanunte despre aceasta biserica ne-a oferit parintele paroh Adrian Marinescu: "Pe o movila a rasarit o biserica, mai intai de lemn, dupa aceea de piatra, prin 1810, cand o calugarita a transformat casa unde s-a nascut intr-un paraclis si a fost continuata aceasta lucrare de catre tabacarii cu care era in rudenie. In 1838 a fost devastata de marele cutremur, iar in 1847 - 1848 a fost reconstruita si repictata de catre pictorul Dimitrie Zograful. Ea a fiintat pana in 5 aprilie 1944, cand a fost bombardata din gresala. S-a construit pe vechiul loc al casei parohiale o capela, in 1946, aici slujindu-se pana in 1977, cand a fost din nou devastata de marele cutremur. In 1970, parohia a fost unificata cu Biserica Domneasca "Sf. Apostoli Petru si Pavel", iar in 1990, putinii credinciosi au avut marea dorinta de a reconstrui vechea biserica pe vechiul amplament, dar cu proiect nou".
Biserica "Sf. Ilie" din Sighetu Marmatiei isi sarbatoreste hramul
Biserica a fost infiintata in anul 1997, iar actualmente ea se afla in stadiul de constructie. Mai multe amanunte in acest sens am aflat de la parintele paroh Marius Ilie: "Parohia a fost infiintata in anul 1997, intr-un cartier marginas al orasului Sighetu Marmatiei, fiind o parohie foarte mica. Momentan incercam sa finalizam constructia bisericii, care pastreaza stilul bizantin, in forma de nava, iar pe viitor va fi impodobita cu trei turnuri, iar pictura va fi in fresca".
Biserica "Sf. Ilie" din Rosiorii de Vede isi cinsteste ocrotitorul spiritual
Biserica a fost construita in anul 1833, pe locul unei biserici vechi din lemn ridicata in 1804, dupa cum ne-a spus pr. paroh Nicu Iulian Nistor: "Din datele pe care le avem la documentatia parohiei, stim ca este construita in 1833, de vistierul Andrei Tusor cu sotia sa, Balasa, pe locul unei biserici vechi din lemn ridicata in 1804. Biserica a fost sfintita la 1 iulie 1833 de catre PS Episcop Neofit. In timp, biserica a suferit mai multe reparatii, ea avand si o clopotnita construita in anul 1933 cu mai multe renovari pana in timpul de astazi".
Biserica "Sf. Ilie" din municipiul Ramnicu Sarat isi sarbatoreste hramul
Constructia sfantului locas a inceput in anul 1996, la initiativa PS Epifanie, episcopul Buzaului si Vrancei. Sfintirea locasului este prevazuta sa aiba loc in toamna acestui an. Mai multe detalii in acest an ne-a oferit parintele Stefan Andrei, parohul Bisericii "Sf. Ilie" din municipiul Ramnicu Sarat: "Parohia s-a infiintat in 1996, la initiativa PS Epifanie, episcopul Buzaului si Vrancei, si a primarului, care a oferit terenul pentru construirea unei biserici. In martie 2001, PS Sa a pus piatra de temelie, iar anul acesta am finalizat lucrarile de pregatire a peretilor interiori pentru pictura, urmand ca anul viitor sa finalizam lucrarile de pictura. Oficierea tarnosirii bisericii va fi oficiata anul acesta de catre PS Epifanie, episcopul Buzaului si Vrancei, urmand sa demaram apoi lucrarile de pictura". De asemenea, parintele Stefan Andrei ne-a prezentat si cateva dintre activitatile derulate in cadrul parohiei "Sf. Ilie" din municipiul Ramnicu Sarat: "Consiliul si Comitetul parohial se ocupa in permanenta de ajutorarea copiilor orfani, oferindu-le daruri. Biserica dispune si de o biblioteca pentru credinciosi, cu program de imprumut".
Capela Unitatii Militare "Unirea Principatelor" din Focsani se afla in sarbatoare
Aceasta biserica a fost infiintata in anul 2002 si, de atunci, aici se desfasoara activitati deosebite in care sunt implicati si militari de la unitatea de care apartine. Parintele Ionel Vranceanu, slujitor la acest sfant lacas, ne-a facut o scurta prezentare a capelei: "Biserica militara Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul a fost construita in anul 2002. Este singura biserica cu acest hram din orasul Focsani. A fost sfintita la 8 decembrie, in prezenta unui numar mare de credinciosi si a cadrelor militare. Noi avem si o fundatie care poarta numele "Fundatia capela militara Sf. Prooroc Ilie", in cadrul careia, pe langa slujbele pe care le desfasuram la biserica in duminici si sarbatori, ne ingrijim si de persoane in nevointa".
Biserica "Sf. Ilie" din municipiul Baia Mare isi serbeaza hramul
Constructia sfantului lacas a inceput in anul 1996, ca raspuns la nevoia credinciosilor din Baia Mare de a avea o biserica in propriul cartier. Mai multe detalii despre aceasta biserica ne-a oferit pr. Vasile Borca, parohul Bisericii "Sf. Ilie" din municipiul Baia Mare: "Aceasta biserica este situata in partea de nord-vest a municipiului, in apropiere de fostul Institut de Cercetari si Proiectari Miniere si de facultatile tehnice ale Universitatii de Nord. Cu toate ca este situata intr-un cartier imbatranit ca populatie si cu o pondere financiara precara, cu multi pensionari si disponibilizati de la intreprinderile miniere sau prelucrarea minereurilor, totusi au contribuit cu drag la ridicarea acestui locas de cult multi credinciosi. Biserica este proiectata ca sa fiinteze ca un adevarat asezamant filantropic si ca un complex ecleziastic cu destinatie de asistenta sociala in spatiul de la demisol. Biserica este construita in stil pur bizantin, zidita sub forma de cruce treflata". De asemenea, pr. Vasile Borca ne-a vorbit si despre stadiul la care se afla lucrarile de constructie a acestui sfant locas de cult, precum si despre slujbele savarsite in parohia "Sf. Ilie" din municipiul Baia Mare: "Acum ne aflam in faza de terminare a invelirii acoperisului, in paralel efectuand tencuirea exterioara a peretilor, terminand turnurile si coborand spre zidurile propriu-zise. In acelasi timp, suntem in curs de confectionare a geamurilor de la altar si naos. Acum avem amenajat un spatiu sacru la demisol, unde se oficiaza toate slujbele si unde credinciosii participa in conditii mai acceptabile".
Biserica "Sf. Ilie" din cartierul bucurestean Balta Alba isi sarbatoreste hramul
Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusa in anul 1995 de catre PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. In ziua sfintirii a fost consemnata si o minune, dupa cum ne-a spus parintele Ilie Costescu: "Aceasta sfanta biserica a fost construita in 1995, prima dupa Revolutie, fiind o biserica de lemn. Langa ea construim acum o Catedrala. Bisericuta nu se impune din punct de vedere arhitectural, insa la sfintire a fost un fenomen iesit din comun: intr-o zi de Florii a aparut pe cer semnul Sf. Cruci, minune consemnata de toate televiziunile care au fost prezente". De asemenea, parintele Ilie Costescu ne-a vorbit si despre activitatile socio-diaconale desfasurate in cadrul parohiei: "Derulam activitati socio-diaconale, ajutam pe copiii orfani, pe copiii saraci, avem o cantina sociala unde oferim mancare la muncitorii care lucreaza la Catedrala, dar facem si o masa pentru saraci, avem un cabinet medical care functioneaza in cadrul parohiei, mai avem un cabinet juridic pentru cei care n-au posibilitatea sa intre intr-un cabinet de avocatura, incat oferim oamenilor, in afara slujbelor, un sfat duhovnicesc langa biserica".
Biserica "Sf. Ilie" - Gorgani din Bucuresti se afla in sarbatoare
Biserica dateaza din anul 1819, fiind construita pe locul unui alt locas ridicat in prima jumatate a secolului al XVII-lea. Mai multe detalii despre aceasta biserica am aflat de la pr. Vasile Gordon, parohul acestei biserici: "Biserica noastra se numeste "Sf. Ilie - Gorgani" de la Sf. Ilie, pomenit in fiecare an la 20 iulie, si Gorgani de la o movila de pamant, dupa unii, iar dupa altii de la Gorgani Spatarul, care a fost cumnat cu Matei Basarab, si care a fost ctitorul primei biserici atestata documentar, prin anii 1629 - 1630. Actuala biserica dateaza din 1819 si ii are drept ctitori pe niste negustori greci, foarte bogati si foarte credinciosi. Mai deosebit in biserica avem icoanele de pe catapeteasma, care sunt pictate la Muntele Athos prin anii 1813 - 1815. Biserica noastra are o haina exterioara noua". De asemenea, pr. Vasile Gordon ne-a vorbit si despre activitatile ce se deruleaza la parohia "Sf. Ilie" - Gorgani: "Ne straduim sa derulam un program catehetic cat de cat organizat si coerent. Aici m-as referi in special la intalnirile de miercuri seara in care, dupa slujba de seara, ramanem sa dezbatem anumite teme sau sa raspundem la anumite intrebari ale credinciosilor. In aceasta privinta am amenajat o biblioteca cu program de imprumut, dar avem si un buletin parohial".
Biserica ortodoxa bulgara "Sf. Ilie" din Capitala isi serbeaza hramul
Biserica a fost construita in anul 1730 si este centrul cultural-misionar al bulgarilor din Romania. In ce imprejurari a luat fiinta acest sfant locas si prin ce anume se remarca ne-a spus parintele paroh Peter Totev: "Biserica ortodoxa bulgara "Sf. Prooroc Ilie" a fost construita in 1725 - 1730, fiind cunoscuta in Bucuresti ca biserica cu hramul "Sf. Ilie". Noi am primit biserica in folosinta in 26 octombrie 1954. De atunci si pana astazi, Biserica "Sf. Ilie" a ramas singurul centru cultural si spiritual de sustinere a credintei noastre ortodoxe, de marturisire a obiceiurilor si traditiilor bulgare care nu difera de cele romanesti".
Biserica Talpalari din municipiul Iasi se afla in sarbatoare
Sfantul locas a fost ctitorit de catre marele vistiernic al Moldovei, Iordache Cantacuzino, la jumatatea secolului al XVII-lea. Mai multe amanunte despre istoria acestei biserici ne-a oferit parintele paroh Nicolae Dascalu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor si director al Institutului Cultural-Misionar TRINITAS: "Primul ctitor al bisericii, pe la anul 1640, este Iordache Cantacuzino, vistiernicul Tarii Moldovei. Acest prim ctitor era cumnat cu voievodul Vasile Lupu, un om important in perioada respectiva, care a lasat in grija urmasilor sai sa se ingrijeasca de sfanta sa ctitorie. De fapt, el atunci a construit biserica aceasta pentru oamenii nevoiasi care traiau in zona respectiva. Biserica a fost in grija familiei Cantacuzino vreme de 250 ani, apoi a revenit breslei talpalarilor care aveau ateliere in apropierea bisericii, sa poarte de grija". Biserica Talpalari a desfasurat de-a lungul timpului nu doar activitati pastoral-misionare, ci si cultural-artistice, prin colaborarea cu Academia Mihaileana si mai apoi cu Universitatea de Arte "George Enescu" din Iasi. In acest sens, parintele consilier Nicolae Dascalu ne-a spus ca "biserica a fost numita in secolul al XIX-lea "Biserica scoalelor", pentru ca in apropiere se afla Academia Mihaileana, care a stat la baza primei universitati moderne. La Biserica Talpalari s-a savarsit slujba de Te-Deum la inaugurarea Universitatii "Al. I. Cuza" de astazi. Biserica noastra continua si traditia aceasta a legaturii dintre Universitate si Biserica. Chiar la Universitatea de Arte s-a amenajat o capela si mentinem aceasta legatura spirituala prin slujbele care se savarsesc si acolo, si la noi in biserica". De asemenea, parintele consilier Nicolae Dascalu ne-a mentionat si alte activitati care se desfasoara cu sprijinul parohiei Talpalari: "Este si o activitate legata de partea aceasta de mass-media, pentru ca acum biserica noastra gazduieste intr-una din casele ei si redactia ziarului "Lumina", primul cotidian crestin din Romania. De asemenea, in acelasi imobil isi desfasoara activitatea o fundatie care are ca obiect de activitate grija fata de copii, dupa terminarea programului de scoala, iar noi dezvoltam o activitate filantropica, si gesturile noastre de iubire crestina se indreapta mai ales catre familiile nevoiase din parohia noastra". Nu in ultimul rand, parintele consilier Nicolae Dascalu ne-a vorbit si despre o descoperire de o importanta istorica deosebita: "E o descoperire de importanta istorica. De fapt, descoperirea aceasta este legata de lucrarile de restaurare care se desfasoara la biserica noastra, iar cu ocazia unui studiu geotehnic s-a sapat in apropierea fundatiei bisericii si s-au descoperit mai multe oseminte care proveneau de la vechiul cimitir care se afla in apropierea bisericii, dar si scheletul unui tanar despre care arheologii spun ca ar fi de fapt din epoca fierului sau din zona neoliticului, un schelet foarte vechi care arata ca vatra aceasta a fost intotdeauna gazda pentru oameni si pentru evenimente".
Biserica "Nasterea Maicii Domnului, Sf. Prooroc Ilie si Sf. Nectarie" din cartierul iesean Alexandru cel Bun isi sarbatoreste cel de-al doilea hram
Piatra de temelie a sfantului locas a fost pusa in anul 1995, iar constructia propriu-zisa a inceput in anul 2000. Anul trecut, pe 15 octombrie, a fost sfintita masa sfantului altar al bisericii, prilej cu care acest locas a primit o particica din moastele Sf. Nectarie. Mai multe amanunte in acest sens am aflat de la pr. paroh Petru Lehaci: "La data de 10 septembrie 1995, IPS Parinte Mitropolit Daniel a sfintit locul pentru ridicarea acestei biserici. In perioada 1995 - 2000 s-a intocmit documentatia si proiectul, s-au procurat materiale, iar in anul 2000 s-au demarat lucrarile. Biserica este acoperita cu tabla din cupru, iar turnurile si acoperisul sunt in stilul moldovenesc stefanian. Exteriorul bisericii are tencuiala in praf de piatra. La data de 15 octombrie 2006, zi in care am primit din partea IPS Mitropolit Efrem de Eghina sfintele moaste ale Sf. Nectarie, s-a sfintit si sfanta masa din sfantul altar al bisericii noastre de catre IPS Parinte Mitropolit Daniel, IPS Parinte Mitropolit Efrem de Eghina, PS Episcop Casian de la Galati, PS Episcop Calinic de la Arges, PS Episcop Timotei de la Arad, alaturi de un impresionant sobor de preoti". Parintele paroh Petru Lehaci ne-a vorbit si despre lucrarile care se deruleaza in prezent la aceasta biserica: "Se lucreaza si in prezent la placarea cu marmura a pardoselii si a stalpilor din biserica, s-a montat centrala termica, s-a confectionat un frumos baldachin pentru a fi asezate sfintele moaste, iar acum se lucreaza la placarea cu piatra cioplita a soclului exterior al bisericii, la realizarea trotuarelor, a scarilor si treptelor bisericii. Am dat in lucru usile de la intrare, am inceput montarea gardului din fier pentru imprejmuirea bisericii, s-a facut comanda pentru 200 de strane pentru credinciosi si pentru catapeteasma bisericii, precum si iconostasele din stejar". De asemenea, parintele Petru Lehaci ne-a amintit si de pelerinii care zilnic vin sa se inchine la moastele Sf. Ierarh Nectarie aflate in aceasta biserica: "Zilnic, credinciosi din toata tara, si nu numai, vin in pelerinaj pentru a cere ajutor lui Dumnezeu, iar foarte multi revin sa multumeasca lui Dumnezeu pentru binefacerile revarsate asupra lor".
Biserica din cartierul iesean Dancu isi cinsteste ocrotitorul spiritual
Biserica a fost infiintata in anul 1990, iar lucrarile de construire au inceput in anul 1994, dupa cum ne-a spus pr. paroh Dan Popovici: "Biserica a fost infiintata ca si parohie in 1990, prin bunavointa IPS Parinte Mitropolit Daniel. Din 1991 am inceput sa colectam fonduri pentru zidirea bisericii. In acest cartier nu a fost biserica niciodata, incat a trebuit sa ne mobilizam fortele pentru a ridica biserica. Lucrarile au inceput in 1994, iar in momentul actual cladirea este ridicata, tencuita, acoperita si pregatita pentru pictura".
Manastirea Toplita, judetul Harghita, il are ca ocrotitor spiritual pe Sf. Ilie
Sfantul locas este ctitoria primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea, si dateaza din anul 1847. Cele mai importante momente din istoria Manastirii Toplita ne-au fost prezentate de catre parintele staret Emilian: "Manastirea Sf. Ilie din Toplita este ctitoria primului patriarh al Romaniei, Miron Cristea, care s-a nascut in Toplita. In curtea manastirii se afla o biserica care poarta hramul Sf. Ilie, pentru ca patriarhul Miron din botez a primit numele de Ilie, patriarhul inchinand manastirea Sfantului Ilie. Biserica este construita la anul 1847, a functionat ca biserica parohiala in satul Stanceni, iar in 1910 patriarhul Miron o cumpara de la credinciosi si o aduce in gradina parintilor dorind sa o faca gropnita pentru parinti. In biserica se afla un cavou unde sunt inmormantati parintii patriarhului, doua surori, iar in mijloc si-a lasat loc pentru inmormantarea lui. Conducerea Bisericii din acel timp a hotarat sa fie inmormantat in Catedrala patriarhala, si astfel a ramas locul din cripta gol, iar in locul lui a fost inmormantat PS Emilian, care era nepot al patriarhului Miron Cristea. Lucrarile au continuat pana in 1928, atunci cand s-a terminat si pictura la biserica, iar din acest an functioneaza ca manastire pana astazi". Biserica manastirii din Toplita pastreaza numeroase obiecte de patrimoniu. De asemenea, muzeul manastirii detine o colectie impresionanta de astfel de obiecte de mare valoare, despre care ne-a vorbit tot parintele staret Emilian: "In manastirea noastra se afla multe obiecte de mare pret, cum ar fi icoana Maicii Domnului din biserica veche si inca doua icoane, aceste trei icoane fiind luate de patriarhul Miron in pelerinaj la Atena, la Constantinopol, la Patriarhia Alexandriei, la Patriarhia de Ierusalim, unde au stat pe Sf. Mormant mai multe zile, fiind sfintite in capela de pe Golgota cu apa sfintita din Iordan. Mai avem candele, sfinte vase, icoane de mare valoare, avem catapeteasma originala a bisericii din anul 1847, care a fost lucrata la Munchen, in Germania, de catre un nepot al patriarhului, fiind lucrata in stil bizantin". In acest an, la sarbatoarea hramului au participat IPS Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, precum si PS Ioan, episcop al Covasnei si Harghitei. Cum a decurs sarbatoarea hramului la Manastirea Toplita am aflat de la parintele staret Emilian Tecean: "Bucuria noastra a fost foarte mare, mai ales ca am avut un grup de studenti care au cantat la liturghia de noapte, iar in mijlocul nostru l-am avut si pe IPS Mitropolit Iosif de la Paris. PS Ioan a venit aseara, stand si la Vecernie".
Schitul "Sf. Ilie" de pe Muntele Semenic isi sarbatoreste hramul
Acest asezamant monahal a fost greu incercat in cursul istoriei, de mai multe ori biserica schitului cazand prada flacarilor. Primul locas de cult a fost ridicat pe locul numit Baile Vulturului. Biserica nu se mai pastreaza, cel mai probabil a ars, deasupra ei aflandu-se astazi o cruce cu un clopot. Despre Schitul "Sf. Ilie" de pe Muntele Semenic, judetul Caras-Severin, ne-a vorbit pr. Porfirie Nica, staretul acestui asezamant: "In 1866 s-a construit o mica sihastrie, insa in 1892 biserica dispare in urma unui incediu. In 1922 se ridica o mica capela unde se pastreaza o icoana a Maicii Domnului, facatoare de minuni, care era de la vechea biserica. Intre anii 1938 - 1945 se reconstruieste actuala biserica a schitului pe vechiul amplasament, iar la tarnosirea ei primeste hramul "Sf. Ilie". Intre anii 1949 - 1950, biserica a avut de suferit din cauza intolerantei regimului comunist, fiind desfiintata, insa in 1990 a fost primul schit din Mitropolia Banatului care a fost redeschis". De asemenea, pr. Porfirie Nica ne-a vorbit si despre icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, icoana ce se afla la Schitul "Sf. Ilie" de pe Muntele Semenic: "Cand a ars prima biserica, aceasta icoana nu a ars, ramanand intacta. Icoana nu este prea veche, probabil ca dateaza intre 1860 - 1900, fiind in stilul neobizantin".
Manastirea "Sf. Ilie Tesviteanul" de pe traseul Transfagarasanului se afla in sarbatoare
Pe traseul Transfagarasanului se afla Manastirea "Sf. Ilie Tesviteanul", infiintata in anul 1994 cu binecuvantarea PS Calinic, episcopul Argesului si Muscelului. Parintele Dan Obrocea, consilier administrativ al Episcopiei Argesului si Muscelului, ne-a facut o scurta prezentare a acestui sfant lacas: "Din initiativa si cu inalta binecuvantare a PS Parinte Episcop Calinic al Argesului si Muscelului s-a zidit pe traseul Transfagarasan, intr-un cadru mirific, la cota 1200, Manastirea Sf. Ilie Tesviteanul. Piatra de temelie a fost pusa in anul 1994, iar pe parcusrul anilor urmatori s-a zidit un impunator sfant lacas vizitat de toti turistii care strabat acest traseu, dar si de multi pelerini. Aici s-a construit si un corp-cladire de o frumusete arhitectonica aparte pentru vietuitori, dar si pentru pelerini, dotat cu biblioteca, trapeza si camere. Lucrarile la aceasta cladire se afla in faza de finisare, in viitor pot sa vina si sa se cazeze atat preoti, cat si credinciosi din intreaga Patriarhie Romana". De asemenea, parintele consilier Dan Obrocea ne-a spus si cum se sarbatoreste hramul la Manastirea Sf. Ilie Tesviteanul: "La aceasta manastire se savarseste in fiecare an Liturghie arhiereasca. Au fost multi pelerini din toate partile, rugandu-se si bucurandu-se de aceasta sfanta zi, pe care o dorim tuturor credinciosilor ascultatori ai postului de radio TRINITAS ca sa se bucure de aceasta, iar bunul Dumnezeu sa reverse asupra noastra darurile Sale pentru mantuirea noastra".
Manastirea Vasiova, judetul Caras-Severin, isi serbeaza hramul
Biserica manastirii a fost construita in anul 1905 din initiativa monahului Macarie Gusca. Despre inceputurile Manastirii Vasiova ne-a vorbit parintele Ioan, duhovnicul acestui sfant lacas: "Manastirea este situata la marginea orasului Bocsa. Se mai numeste "de la izvor" pentru ca inceputul manastirii este legat de izvorul facator de minuni. In anul 1898 s-a inaltat o troita care marca locul viitorului locas, iar la 15 mai 1905 a fost pusa piatra de temelie. La 5 august 1905, cu ajutorul lui Dumnezeu si al credinciosilor, biserica a fost gata de sfintire. O data cu ridicarea acestui locas de cult a inceput si viata monahala in aceste tinuturi, ea atingand apogeul in anul 1940, o data cu venirea unui grup de maici din Moldova. Prin decretul 410, manastirea a fost inchisa, s-a infiintat o scoala ajutatoare, iar biserica a functionat ca una parohiala. In anul 1984, biserica a fost pictata". Intre anii 1933 - 1959, in jurul Manastirii Vasiova au fost construite mai multe cladiri dupa care a fost inchisa pana in anul 1990. In prezent, aici functioneaza un atelier de croitorie si broderii si este amenajat un muzeu de carti bisericesti, dupa cum ne-a spus tot parintele Ioan: "Dupa anul 1990 se recupereaza cladirea, care in prezent adaposteste doar 10 maici. Viata de obste se axeaza pe munca, imbinata cu rugaciunea. Fiecare maica indeplineste ascultare fie la atelierul de pictura, fie la cel de croitorie, la bucatarie sau in gradina. In ceea ce priveste rugaciunea, exista acea pravila personala, precum si rugaciunea de obste".
Manastirea Dragomiresti il are ca ocrotitor spiritual pe Sf. Prooroc Ilie
Actuala manastire a fost reinfiintata in 1990, pe locul in care in trecut au existat alte doua biserici. Mai multe detalii in acest sens am aflat de la parintele Sofronie Perta, staretul Manastirii Dragomiresti: "Manastirea Dragomiresti este redeschisa dupa 1990, ea existand din 1923 - 1924. A fost ctitorita de catre ieromonahul Pimen Moldovan, insa a ars intr-un incendiu din 1949. Monahii s-au imprastiat, o parte din arhiva manastirii s-a distrus, dar a ramas o icoana veche, pe lemn, cu Maica Domnului, dupa care s-a ridicat bisericuta din lemn".
Schitul Pahomie, judetul Valcea, isi sarbatoreste hramul
Acest schit a fost ridicat din grija lui Barbu Craiovescu, cel care este si ctitorul Manastirii Bistrita. Mai multe amanunte despre acest schit ne-a oferit parintele Constantin Matei, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Ramnicului: "Schitul Pahomie este situat pe teritoriul comunei Barbatesti din judetul Valcea, la 20 km de orasul Ramnicu Valcea. Acest schit a fost construit de catre Barbu Craiovescu, cel care este si ctitorul Manastirii Bistrita, in 1820. El a fost restaurat, refacut, deoarece in 1880 a fost pustiit, incat nu a mai locuit nimeni acolo si a fost refacut de catre patriarhul Justinian in anul 1956, cand s-a reconstruit biserica pe acea stanca frumoasa din Muntii Huila. A mai fost cunoscut si sub denumirea de "Izvorul frumos", pentru ca la 50 metri de aceasta biserica se afla un izvor".
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.