In bisericile ortodoxe se va citi Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul


In bisericile ortodoxe se va citi Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul

In Biserica Ortodoxa, in serile primelor patru zile ale Postului Mare, de luni pana joi, se oficiaza slujba Pavecernitei Mari unita cu Canonul de pocainta al Sf. Andrei Criteanul, impartit in patru parti. Canonul cel Mare ne descopera pacatele si nevoia de pocainta printr-o adanca meditatie asupra istoriei biblice, o istorie a pacatului, a pocaintei si a iertarii. Mai multe detalii despre slujba Canonului cel Mare ne-a oferit IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului: "Se numeste Canonul cel Mare, pentru ca este singurul canon din cursul anului bisericesc, adica singura alcatuire liturgica a Utreniei, pentru ca in cadrul Utreniei exista partea aceasta numita canon.

Prin canon s-a realizat o grupare de 9 cantari, fiecare avand un irmos si apoi alte poezii, dar fiecare din aceste cantari este legata de o inspiratie biblica, de o cantare din Vechiul Testament (primele 8), iar a 9-a din Noul Testament, legata de Maica Domnului. Gasim referiri si la Maria Egipteanca, incat impreuna cu noi sunt sfintii, si avem modele de intoarcere, modele pe care le poate urma oricine. Nu exista o excludere. Cei care au cazut in pacate au sansa acum de a se intoarce deplin".

Slujba Canonului Mare se oficiaza atat in prima saptamana, cat si in saptamana a cincea din Postul Mare. Mai multe amanunte despre continutul si semnificatiile slujbei Canonului cel Mare ne-a oferit parintele profesor Teofil Anastasoaie, exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Bucurestilor: "Canonul cel Mare este un poem remarcabil prin profunzimea evlaviei si a pocaintei, un poem care se intinde de-a lungul a 271 de strofe, si pe care Biserica il citeste, impartit in patru parti. Este o deosebit de frumoasa evocare a personajelor biblice, prin care ni se propune o ingenunchere in pocainta, o reculegere si o aducere aminte a pacatelor, prin care omenirea a suparat pe Dumnezeu, dar in acelasi timp ni se aduce aminte si de frumoasele intoarceri catre Dumnezeu. Sufletul este invitat sa savarseasca aceasta calatorie duhovniceasca si sa revada cu ochii mintii aceste fapte ale personajelor biblice si sa invete de la ele sa castige pocainta, impacandu-se cu Dumnezeu. Aceasta este marea bucurie pe care Sf. Andrei Criteanul o face credinciosilor in prima saptamana a Postului Mare si, de asemenea, in saptamana a V-a, cand se citeste acest canon mare, un canon care ne ajuta sa ne apropiem de pocainta cu care trebuie sa schimbam sufletul nostru in vederea intampinarii Luminii Invierii".

Cine este Sfantul Andrei Criteanul?


Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc, in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a oferit o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in "Fratia Sf. Mormant" de la Ierusalim, fapt pentru care a fost mai tarziu supranumit si "Ierusalimiteanul". Curand devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului VI ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos). Monahul Andrei ramane in Constantinopol unde i se incredinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special conducerea unui orfelinat si a unei case pentru batrani, lucrare sociala foarte populara pentru Biserica bizantina din acea vreme. In anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, in Creta. De aici a primit si numele de "Cretanul" sau "Criteanul", pe care i l-a dat traditia bisericeasca. Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit datorita incursiunilor musulmanilor in insula etc. A fost un bun predicator, iar pentru a incuraja participarea poporului la viata liturgica a Bisericii, a compus o multime de imne liturgice. El este considerat cel dintai autor de canoane liturgice, intre care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat in cartea "Triod" si care constituie o piesa liturgica deosebit de importanta pentru perioada Postului Sfintelor Pasti. Sfantul Andrei Criteanul a trecut la viata vesnica in anul 740, pe cand se intorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormantul sau se afla nu in Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).

.

11 Martie 2008

Vizualizari: 1596

Voteaza:

In bisericile ortodoxe se va citi Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact