Romania poate oferi mediul prielnic pentru dialogul ecumenic


"Romania poate oferi mediul prielnic pentru dialogul ecumenic"

 

Cu o zi inaintea deschiderii celei de-a III-a Adunari Ecumenice Europene, la Sibiu, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, Samuel Kobia, a acordat un interviu Agentiei Rompres, in care a vorbit despre semnificatia organizarii acestei reuniunii intr-o tara ortodoxa, despre importanta unitatii crestine, referindu-se si la documentul prin care Biserica Catolica se proclama "unica si adevarata a lui Hristos".

- Ce semnificatie are pentru Ortodoxie organizarea celei de-a III-a Adunari Ecumenice in Romania?

Este important ca cea de-a III-a Adunare Ecumenica se va desfasura intr-o tara majoritar ortodoxa si era firesc sa alegem un context ortodox, dupa ce prima reuniune a avut loc intr-un context protestant iar cea de-a doua in unul catolic. Sper ca delegatii Bisericilor care vor veni la Sibiu sa fie deschisi catre spiritualitatea ortodoxa si, implicit, sa redescopere radacinile crestine ale continentului European. Cred ca miscarea ecumenica, in secolul XXI, are nevoie de o puternica infuzie de spiritualitate pentru a avea un viitor puternic. De asemenea, cred ca anume dintr-un context ortodox putem extrage aceasta spiritualitate, iar Romania este tara care poate oferi mediul prielnic pentru dialogul ecumenic.

Popoarele din UE pot trai intr-o armonie economica, dar, in mod firesc, trebuie sa fie preocupate si de dimensiunea spirituala si contez pe sprijinul Bisericii Ortodoxe, care poate ajuta Europa sa-si regaseasca radacinile sale crestine. De aceea, Consiliul Mondial al Bisericilor este extrem de interesat sa lucreze cu Bisericile Ortodoxe din Europa. Cand ma voi intalni cu Mitropolitul Daniel, la Sibiu, as dori sa-i transmit aprecierea Consiliului Mondial al Bisericilor pentru contributia pe care Biserica Ortodoxa Romana, prin reprezentantii ei, a adus-o la slujirea semenilor.

- Cu numai doua luni inaintea acestei reuniuni pe tema "Lumina lui Hristos lumineaza tuturor", Biserica Catolica s-a declarat 'unica si adevarata a lui Hristos'. Reusesc evenimentele ecumenice sa treaca dincolo de discursurile pacifiste?

Pe parcursul vizitei mele la Papa Benedict al XVI-lea, la cateva luni dupa ce fusese ales, mi-a spus in termeni foarte clari ca Biserica Catolica sprijina deplin miscarea ecumenica. Mi-ar placea sa cred ca acest angajament este ireversibil si ca ramane in vigoare, dar sunt un pic ingrijorat din cauza documentului la care v-ati referit, pentru ca acesta complica dialogul cu Biserica Catolica referitor la ecumenism in secolul al XXI-lea. Cu alte ocazii insa, papa si-a exprimat clar sustinerea pentru continuarea dialogului ecumenic. Speranta mea este ca acest document al Bisericii Catolice, emis cu doua luni in urma, nu va afecta desfasurarea Adunarii Ecumenice de la Sibiu si actiunea comuna a Conferintei Bisericilor Europene si a Conferintei Episcopilor Catolici Europeni de a continua dialogul ecumenic in secolul al XXI-lea.

- Care sunt pasii catre reconcilierea intre Biserici care s-au facut in ultimii zece ani, de la cea de-a II-a Adunare Ecumenica?

Cred ca activitatea inceputa, cu mult timp inainte, in Consiliul Mondial al Bisericilor referitor la cele trei taine - Botezul, Euharistia si Preotia - reprezinta cadrul activitatii care trebuie continuata pe linia miscarii ecumenice. Referitor la Taina Botezului, in intreaga lume exista deja foarte multe Biserici care recunosc Taina Botezului, incluzand si Biserica Romano-Catolica, iar acesta este un progres semnificativ al activitatii Miscarii Ecumenice. Mai este mult de lucru, chiar si in ceea ce priveste Taina Botezului, asa cum sunt multe de facut si in legatura cu celelalte doua taine - Euharistia si Preotia - dar, printr-un dialog sustinut de toate Bisericile, se pot atinge diferite puncte de convergenta. De altfel, activitatea desfasurata in diferite comisii ale Consiliului Mondial al Bisericilor pe aceste subiecte, inclusiv cu contributia Bisericilor Ortodoxe, ne da sperante in continuarea acestui dialog. In special, sper ca vom fi capabili sa folosim spiritualitatea ecumenica si felul in care ea este aplicata in institutiile de teologie pentru reconcilierea Bisericilor crestine.

- Credeti ca, printr-un efort ecumenic, se poate construi o Europa mai buna?

Da, cred ca, daca am fi capabili sa atingem o unitate a Bisericilor crestine, acesta ar fi un testament si o marturie pentru intreaga lume. Rugaciunea Mantuitorului ca toti sa fie una, pe care se bazeaza miscarea ecumenica, este valabila tocmai ca lumea sa continue sa existe si sa creada. Ne straduim pentru unitatea Bisericii tocmai pentru unitatea umanitatii. De aceea, cred ca miscarea ecumenica, prin activitatea pe care o desfasoara, va avea o contributie importanta pentru unitatea Europei si a lumii. Sunt convins ca aportul crestinismului la civilizatia europeana este esential pentru ceea ce reprezinta Europa astazi. Anume valorile crestine au determinat evolutia Europei, care a devenit puternica si a influentat intreaga lume. Acesta este un fapt istoric si sper ca, la Sibiu, Adunarii Ecumenice Europene nu-i va fi rusine sa sublinieze ca valorile crestine au contribuit la cultura si civilizatia europeana. Sper ca Adunarea Ecumenica de la Sibiu sa transmita un mesaj foarte clar in legatura cu temelia crestina a continentului nostru. Si acest mesaj ar trebui sa fie mentionat, in mod firesc, in proiectul de Constitutie Europeana, care nu reprezinta altceva decat afirmarea unei realitati pentru cei care nu sunt, in momentul de fata, sustinatori ai crestinismului in Europa. Nu subestimam pluralitatea si diversitatea din Europa de astazi, dar contributia crestinismului la dezvoltarea Europei trebuie afirmata mai raspicat.

 

.

03 Septembrie 2007

Vizualizari: 1288

Voteaza:

Romania poate oferi mediul prielnic pentru dialogul ecumenic 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact