Colinde, colinde

Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Caci gheata se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Si tremura brazii
Miscand ramurelele,
Caci noaptea de azi-i
Cand scanteie stelele.

Se bucur' copiii,
Copiii si fetele,
De dragul Mariei
Isi piaptana pletele
De dragul Mariei
S-a Mantuitorului
Luceste pe ceruri
O stea calatorului.

Un gand

Calatorind cu Magii

Cred ca in toate partile lumii religia, prin sarbatorile, ritualurile ei, infrumuseteaza natura in sufletele oamenilor, impodobeste anotimpurile cu traditiile, datinele, praznicile ei. E un fapt asa de frumos, de sensibil, ca religia nu este rigida, ea tine seama si de clima in care traieste poporul ei credincios, asa cum atat de adevarat spune Voltaire (in "Dictionar filosofic"): Clima influenteaza asupra ceremoniilor si obiceiurilor religioase(.) Religiile au evoluat intotdeauna in jurul a doua puncte de sprijin: ritualul si credinta; ritualul depinde in mare masura de clima, credinta (dogmele n.n.) nu tine seama de ea. Poti impune cu aceeasi usurinta o dogma la poli si la ecuator. Insa sarbatorile religioase tin neaparat seama de clima.
Si ma gandeam: Negresit, are dreptate Voltaire. Cum am intampina noi inceputul iernii fara sarbatoarea Craciunului?! Ar mai fi in decembrie ninsorile asa de suave, zapezile asa de albe, daca nu am astepta si auzi colindele cu Nasterea lui Iisus?!
. Doamne, ce frumos ningea in ziua de Ajun in satul copilariei mele! Cand se lasa seara, ma duceam in livada din fata casei si, de acolo, plecam cu Magii. Si ningea, ningea. (tot ca in ziua de Ajun cand ma adusese si pe mine pe lume barza, intr-un cosulet de papura, cum imi povestea mama). Si calatoream cu Magii, prin ninsoare, in cantecul colindelor din sat, prin troiene in care m-afundam, spre Bethleem. Doamne, ce frumuseti vedeam, mergand, prin ninsoare, cu Magii, calauziti de stea!.
.Maine seara, in noaptea de Ajun, faceti-va timp macar un ceas, sa calatoriti cu Magii prin ninsori, prin troiene, sa vedeti cu ochii sufletului Pruncul Sfant in ieslea din Bethleem. Si tineti seama de sfatul meu: cand va intoarceti acasa, aduceti in suflet si steaua ce v-a calauzit, impreuna cu Magii, la Bethleem!

MARTURII

"Depun marturie-n genunchi despre acestea cuvinte pentru nici o ureche ridic" NICHITA STANESCU
Acum de Craciun sa citim o colinda si apoi sa urmarim comentariul facut de un mare maestru hermeneut:
"Ia ascultati si nu dormiti/Dimineata lui Craciun/ Ca nu-i vreme de dormit/Ci-i vreme de impodobit/Cu podoabe de argint/Sus in inaltul cerului/Este o sfanta de chilie/Cu peretii de tamaie si pragul de marmurie/Intr-insa cine slujeste/Doamna care ne iubeste/Cu fiul cel ce ne ocroteste/ Scoala Doamne slugile/Ca se incep slujbele/ Asta rugaciune sfanta/Cine sade si-o asculta/Dumnezeu mult ii ajuta.
Si acum comentariul lui Vasile Lovinescu: "Colindele izbesc prin parfumul lor mitologic. Se simte un mit crestin care se leaga de o traditie ancestrala, in speta la noi traditia hiperboreana, printr-o veriga intermediara care este Maica Domnului, pentru ca sade in centrul boltii ceresti unde se afla Ochiul lui Dumnezeu in triumghiul sau inscris in cerc. Acest varf al Domnului, antecamera a Cerului Suprem, este sfanta de chilie, un istm, o poarta stramta care desparte si uneste cele de sus si cele de jos. Acest istm este desemnat in alta colinda ca fiind o chilie cu ferestre de anglie. Sensul literal, Anglia, este absurd si incomprehensibil. E mult mai semnificativ sa socotim ferestrele de anglie ca fiind unghiulare ascendent asa cum sunt ferestrele mai tuturor bisericilor din secolele XV-XVl romanesti. Peretii de tamaie din incantatia Maicii Domnului si a ingerilor devin un fum ascudent care iese prin ferestrele triunghiulare devenite astfel hieroglife geometrizate. ferestrele de anglie sunt istmuri care mijlocesc si transforma in eter lumina rugaciunilor din chilie spre Domnul Cerului si reintoarcerea acestei lumini in chilia initiala".
O sa spuneti: Ce au toate aceste cuvinte sofisticate cu vechile noastre colinde traditionale, taranesti, sursa de impacare si linistire si nicidecum solicitare intelectuala isterizanta? Intrebarea mi se pare legitima, mai ales ca circumscrie precis un anumit nivel al intelegerii si trairii sarbatorii.
Pentru cei mai multi sarbatorile sunt prilej de impacare si multumire. Atunci toate apele despartite se unesc, masa familiei se confunda cu masa cerului, pamantul nu mai are ascunzisuri si se ofera la randul lui ca un imens platou al bucatelor si al prieteniilor.
Pentru cei putini insa sarbatoarea, asa cum spune si maestrul din care am citat, e un istm, teribila stramtoare prin care cele de jos si cele de sus incep sa comunice, facand schimb de atribute, distilandu-se, extragand esente si facand astfel din fiecare bob de bautura sau de mancare un festin euharistic.
Sarbatoarea este traita diferit si totusi identic tocmai prin faptul ca nivelele evocate nu sunt adversare, ci complementare. Peretii de tamaie, Ochiul Domnului, toate cele care ne vegheaza si ne ocrotesc indeplinesc aceasta functie dubla in asa fel incat cei multi si cei putini sa nu fie doua categorii dusmanoase, ci doua lumi care, gratie simetriei inverse, ajung sa se oglindeasca una in cealalta. Tot asa trebuie citite si colindele sau trebuie auzite, simple melodii care desfata auzul, dar si eterice incantatii care pun in miscare inima omului laolalta cu sferele ceresti. Fiecare dintre noi la urma urmei apartine in egala masura atat celor multi cat si celor putini.

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: