Cine va fi Mitropolit la Iasi?


Cine va fi Mitropolit la Iasi?

Sinodul mitropolitan al Moldovei si Bucovinei si Adunarea eparhiala a Arhiepiscopiei Iasilor s-au intrunit la Iasi, la sfarsitul acestei saptamani, pentru a desemna candidatii pentru pentru scaunul de Mitropolit in Moldova.

Astfel, vineri, 22 februarie, Sinodul mitropolitan, format din PF Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si Loctiitor de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei; IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor; PS Calinic Botosaneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor; PS Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, si PS Corneliu Barladeanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Husilor, in urma discutiilor si a votarii, a desemnat doi candidati: PS Casian, Episcopul Dunarii de Jos, si PS Ioan, Episcopul Covasnei si Harghitei. De la Sinodul mitropolitan au lipsit, din motive de sanatate, PS Episcop Eftimie al Romanului si PS Episcop Ioachim al Husilor.

Sambata, 23 februarie, Sinodul mitropolitan s-a intrunit in sedinta speciala, de consultare, cu membrii Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Iasilor, dar si cu reprezentantii, clerici si mireni, ai celorlalte trei eparhii din cadrul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, delegati in Adunarea Nationala Bisericeasca. Potrivit Statutului de organizare si functionare al Bisericii Ortodoxe Romane, la sedinta au participat si decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae" a Universitatii "Al.

I. Cuza" din Iasi, precum si directorul unui seminar teologic din mitropolie.

Au fost nominalizati aceiasi candidati

Sedinta speciala de consultare, care a avut loc in Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului Eparhial Iasi, a debutat cu o slujba de Te Deum, oficiata in Catedrala mitropolitana din Iasi de PS Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, in prezenta Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, a celorlalti membri ai Sinodului mitropolitan si ai Adunarii eparhiale.

La finalul slujbei, Parintele Patriarh a rostit un cuvant in care a explicat demersurile desemnarii candidatilor pentru demnitatea de arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Intr-un comunicat de presa remis de Secretariatul Centrului Eparhial Iasi, se mentioneaza ca la sedinta de consultare au fost prezenti toti cei 30 de membri ai Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Iasilor, cei 9 reprezentanti ai celor trei eparhii sufragane (Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, Episcopia Romanului si Episcopia Husilor), precum si cei doi reprezentanti ai institutiilor de invatamant teologic din Mitropolia Moldovei si Bucovinei. In urma votului secret exprimat, au fost propusi, pentru scaunul vacant al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, PS Episcop Casian al Dunarii de Jos si PS Episcop Ioan al Covasnei si Harghitei, adica aceiasi candidati desemnati in ziua precedenta de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.

Lista cu cei doi candidati va fi inaintata Sfantului Sinod, "cea mai inalta autoritate a Bisericii Ortodoxe Romane, in toate domeniile ei de activitate", care, intrunit in sedinta de lucru, in zilele de 6 si 7 martie 2008, va alege ierarhi si pentru alte scaune vacante ale eparhiilor din Patriarhia Romana, din tara si strainatate.

Studii doctorale la Strasbourg

In continuare va prezentam cine sunt cei doi ierarhi desemnati, la sfarsitul saptamanii trecute, drept candidati la scaunul de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Preasfintitul Casian Craciun s-a nascut la 18 martie 1955 in comuna Lopatari, judetul Buzau, in familia bunilor crestini Rada si Vasile Craciun. Datorita educatiei crestine deosebite pe care a primit-o de la bunici, Stanciu si Anica, Stefan si Ioana, Preasfintia Sa ii socoteste pe acestia primii dascali in "buchiile" credintei.

A urmat cursurile scolii elementare in comuna natala, iar, intre anii 1970 si 1975, pe cele ale Seminarului Teologic "Kesarie Episcopul" din Buzau pe care l-a absolvit ca premiant. Intre anii 1975 si 1976 si-a satisfacut stagiul militar.

Intre 1976 si 1980 a fost student al Institutului Teologic de grad universitar din Bucuresti, ale carui cursuri le-a absolvit ca premiant, cu tema de licenta "Biserica - lacas de inchinare in talcuirea principalilor scriitori bisericesti si patristici", sub indrumarea pr. prof. dr. Ene Braniste. Intre 1980 si 1981 a fost profesor la Seminarul Teologic din Buzau.

La 20 decembrie 1980, a fost tuns in monahism la Manastirea Ciolanu. In urma unui concurs, a obtinut o bursa pentru studii de doctorat din partea Guvernului francez, cu binecuvantarea Episcopului Buzaului, Antonie Plamadeala, Mitropolitul Ardealui de mai tarziu, la Universitatea de Stiinte umane - Strasbourg II, unde a studiat intre 1981-1984.

In 1981 a obtinut diploma de studii aprofundate in teologie, precum si diploma de absolvire a Institutului International de Limba Franceza. In anul 1984 a obtinut titlul de doctor in teologie al Universitatii Strasbourg II, cu teza "Icoana si frescele exterioare ale manastirilor moldovene - incercare de prezentare a raporturilor dintre ele".

Ca tanar teolog, in toata aceasta perioada, a participat la numeroase intruniri, conferinte si simpozioane in cadrul asociatiilor de tineret si a centrelor de spiritualitate monastica, in tara si peste hotare. Reintors de la studii, intre 1984 si 1985 si-a reluat postul de profesor la Seminarul din Buzau.

In perioada 1985-1988 a fost asistent spiritual la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, iar intre 1988-1990, asistent universitar la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti si tot in aceasta perioada a fost inspector patriarhal pentru invatamantul teologic.

A fost hirotonit ierodiacon, la 21 decembrie 1980 si ieromonah la 10 noiembrie 1985, dupa care a primit rangurile de protosinghel si arhimandrit. Pentru scurt timp i s-a incredintat conducerea Manastirii Antim din Bucuresti, unde a slujit intre 1988 si 1990.

A fost ales arhiereu la 12 februarie 1990, fiind hirotonit cu titlul de "Galateanul", in biserica "Sf. Nicolae" din Galati, la 18 februarie 1990. In urma decesului Arhiepiscopului Antim Nica si a vacantarii scaunului de episcop, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales episcop titular al Episcopiei Dunarii de Jos, la 12 iulie 1994, fiind instalat canonic in fruntea eparhiei, la 24 iulie 1994.

Numeroase institutii social-filantropice pe cuprinsul Episcopiei Dunarii de Jos

Cu sprijinul si eforturile deosebite ale preotilor, credinciosilor, monahilor si monahiilor din parohii, respectiv manastiri din eparhia pe care o pastoreste, PS Casian a desfasurat o activitate intensa pe mai multe planuri. In plan liturgic si pastoral-misionar, a adus aproape in fiecare an de la instalarea sa ca episcop eparhiot, la Galati, moaste de sfinti si relicve sfinte. A infiintat peste 200 de parohii si 5 protopopiate, a initiat si sustinut construirea a peste 120 de biserici noi si a fondat/reinfiintat 10 manastiri. A sfintit si resfintit peste 200 de biserici si capele si a hirotonit in jur de 300 de preoti.

In plan cultural-educational, a infiintat sau reactivat 6 institutii de invatamant, respectiv: Seminarul Teologic "Sf. Ap. Andrei" - Galati, Sectia Teologie Ortodoxa-Litere a Facultatii de Litere, Istorie si Teologie din cadrul Universitatii "Dunarea de Jos", astazi Departamentul Teologic al Facultatii de Istorie, Filozofie si Teologie - Galati; trei scoli de cantareti bisericesti, la Galati, Braila si Tecuci, precum si Scoala Postliceala Teolo-gico-Sanitara din Braila.

PS Episcop Casian a publicat 11 volume de autor

A organizat si coordonat 28 de simpozioane, colocvii, conferinte si expozitii in cadrul Eparhiei Dunarii de Jos si a participat la peste 121 de simpozioane, congrese, conferinte, colocvii sau intruniri locale (65), nationale (35) si internationale (21). Incepand cu anul 2005, a infiintat bursa "Episcopul Casian", care se acorda lunar unui numar de 10 studenti de la diferite facultati din cadrul Universitatii "Dunarea de Jos".

In ceea ce priveste activitatea social-filantropica desfasurata, PS Episcop Casian a infiintat mai multe institutii social-filantropice, printre care mentionam Asezamantul Filantropic Crestin Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" Galati (decembrie 1997), Centrul Medical "Sf. Doctori fara de arginti Cosma si Damian" - Galati (noiembrie 2003), Asezamantul socio-medical "Sf. Pantelimon" - Lacu Sarat (iulie 2004) etc. De asemenea, a sprijinit infiintarea a 25 de asezaminte sociale filantropice parohiale (gradinite, centre pentru copii, cantine si cabinete medicale).

PS Episcop Casian a publicat 11 volume de autor, peste 200 de articole si studii, 11 comunicari sustinute in tara si in strainatate, peste 35 de mesaje pastorale la Invierea si Nasterea Domnului, precum si la alte ocazii speciale, 65 de prefete si cuvinte inainte la diverse volume, 35 de interviuri.

Este fondator si coordonator al unor publicatii eparhiale si a coordonat activitatea editoriala a eparhiei, sprijinind tiparirea a peste 150 de volume si brosuri in cadrul Editurii Episcopiei Dunarii de Jos.

Superior al Asezamintelor romanesti de la Ierusalim si Iordan

PS Ioan Selejan s-a nascut la 16 noiembrie 1951 in Pietrani, judetul Bihor, ca al patrulea copil al parintilor Ioan si Ilca. Scoala primara si gimnaziul le-a urmat in satul natal. A absolvit in 1971 Liceul "Constantin Brancusi" din Oradea, iar in 1976 Facultatea de Instalatii si Automatizari. In anul 1980 a intrat ca vietuitor la Manastirea Lainici, din judetul Gorj.

In 1986 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar in anul 1990 Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 15 august 1990 ieromonah. Intre anii 1990-1994 a fost randuit ca staret al Manastirii Lainici de IPS Nestor Vornicescu, incredintandu-i-se pastorirea sufleteasca a fratilor si calugarilor din manastire. In perioada 1980-1994 a restaurat mai multe biserici si manastiri (Tismana, Polovragi, Bucovat, Lainici, Crasna), iar cat a fost staret la Lainici a zidit o noua biserica, monumentala, in incinta manastirii, si un corp de chilii.

In perioada 1991-1994 a urmat, paralel, doua studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul in Studii Biblice si unul in Egiptologie si Orientalistica.

In 1994 a fost hirotesit arhimandrit si numit superior al Asezamintelor romanesti de la Ierusalim si Iordan, de unde a fost chemat in tara pentru a deveni episcop misionar in judetele Covasna si Harghita.

"Un om menit sa fie ctitor"

La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca Intaistatator al nou infiintatei episcopii, cu sediul la Miercurea Ciuc. In cuvantul adresat Colegiului electoral, IPS Antonie Plamadeala a vorbit despre PS Ioan ca despre "un om plin de vigoare, inzestrat cu experienta in lucrarea cu oamenii si intemeierea si consolidarea unei institutii careia ii revin sarcini uriase. Aceasta reclama inteligenta, buna pregatire teologica si nu numai teologica. Aceasta zona are nevoie de un om destoinic, de un om menit sa fie ctitor si pastor de constiinte ortodoxe si romanesti. iubitor de neam si de glie romaneasca si, in acelasi timp, sa fie deschis semenilor de alte nationalitati si cu alte convingeri religioase, pe care sa-i respecte in masura in care ne respecta neamul si convingerile noastre".

A fost hirotonit arhiereu la 20 iulie 1994 in Manastirea "Sf. Ilie" Toplita, ctitorie a patriarhului Miron Cristea, fiind instalat la 25 septembrie 1994, in catedrala "Sf. Nicolae" din Miercurea Ciuc.

Dupa instalarea sa in scaunul arhieresc de la Covasna, PS Ioan s-a vazut pus intr-o situatie extrem de dificila. Avea de vindecat ranile adanci lasate de ocupatia straina din anii 1940-1944 si din anii ce au urmat (mai ales din timpul Regiunii Autonome Maghiare), avea de redat speranta in ajutorul neprecupetit al lui Dumnezeu, in fortele proprii si in forta solidaritatii fratilor intru credinta si neam.

Dupa o buna cunoastere a realitatilor din zona, PS Ioan si-a format o viziune de perspectiva asupra Ortodoxiei si romanitatii din eparhie, asupra relatiilor cu celelalte culte si etnii si a stabilit prioritatile.

Intr-o prima etapa, s-a acordat atentie repararii, restaurarii si construirii unor noi biserici si manastiri, scolarizarii unor preoti din zona, incadrarii cu preoti a tuturor parohiilor, asigurarii unor conditii decente de locuit pentru familiile preotilor si chiar gasirea de locuri de munca pentru preotese.

A trimis la studii 120 de tineri

In momentul infiintarii episcopiei, numarul preotilor era infim, iar in toata eparhia nu erau 4 preoti care sa se fi nascut pe aceste meleaguri. De aceea, pana astazi, PS Ioan a trimis peste 120 de tineri din judetele Covasna si Harghita sa studieze la seminariile teologice si facultatile din tara. Unii dintre acestia sunt astazi absolventi ai cursurilor de master, iar unii urmeaza chiar cursuri doctorale.

Nu de putine ori, PS Ioan a fost arhitect sau inginer, economist sau chiar muncitor. Cele 140 de santiere de constructii, restaurari si reparatii de biserici, manastiri si case parohiale au fost vizitate de zeci de ori, Preasfintia Sa cunoscand in amanunt toate problemele legate de aceste lucrari.

Astazi, majoritatea bisericilor din cele doua judete sunt reparate si restaurate, au preoti destoinici si, asa cum spune PS Episcop Ioan, "viata a intrat intr-o normalitate spirituala si liturgica, insa cu specificul locului.". Prin grija PS Ioan, in Episcopia Covasnei si Harghitei, chiar si parohiile cu cate 40-50 de credinciosi au preotul lor.

Daca la venirea sa in eparhia nou infiintata functionau doar Manastirea "Sf. Ilie" - Toplita si Manastirea Doamnei - Moglanesti, astazi, Episcopia Covasnei si Harghitei are 10 manastiri si schituri, respectiv: manastirile "Sf. Nicolae" - Miercurea Ciuc, Izvoru Muresului, Fagetel, schiturile Gura Izvorului si Dumbravioara (in judetul Harghita) si manastirile Marcus, Valea Mare si Sita Buzaului (in judetul Covasna).

"Episcopul pacii de la Cozia"

De asemenea, intrucat episcopia era nou infiintata si nu avea cladiri in care sa-si desfasoare activitatea, PS Ioan s-a ingrijit sa cumpere mai multe cladiri pentru buna functionare a episcopiei, pentru sedii de protopopiate, pentru muzeele si centrele culturale infiintate. S-au cumparat cladiri care astazi sunt prinse in circuitul economic, obtinandu-se venituri necesare pentru toate activitatile sociale, culturale desfasurate in cadrul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei.

PS Episcop Ioan s-a implicat de foarte multe ori in problemele dificile ale tarii, in situatii de conflicte sociale. Episcopul Argesului si Muscelului, PS Calinic, l-a numit "Episcopul pacii de la Cozia", cand, prin interventia sa, s-a putut evita o confruntare ce ar fi putut avea urmari dramatice, in timpul "mineriadei" din 1999.

A reprezentat Biserica Ortodoxa Romana la mai multe reuniuni internationale, ecleziastice si laice (conferinte in Franta, Italia, Spania, Portugalia, Cipru) si a participat ca reprezentat al patriarhului Teoctist la evenimente din viata Bisericilor Ortodoxe surori.

La 1 decembrie 2001, pentru "slujirea cu cinste, evlavie si dragoste fata de oameni a Cuvantului lui Dumnezeu", prin decret prezindential, PS Ioan a primit Ordinul National "Serviciul Credincios" in grad de comandor. Este presedinte de onoare al Despartamantului ASTRA Covasna - Harghita, presedinte de onoare al Forumului Civic al Romanilor din Harghita si Covasna. La 28 mai 2007, Preasfintia Sa a primit, din partea IPS Mitropolit Laurentiu al Ardealului, Crucea Saguniana, cea mai inalta distinctie a Mitropoliei Ardealului, pentru lucrarea pastoral-misionara, culturala si filantropica de care se bucura credinciosii ortodocsi din judetele Covasna si Harghita.

Functii, distinctii si onoruri pentru PS Casian

De-a lungul vremii, PS Casian Craciun a avut mai multe functii si a primit mai multe distinctii: din anul 1996 este senator de onoare al Universitatii "Dunarea de Jos" - Galati, iar din 1999, presedinte al Asociatiei Filantropice Crestin Ortodoxe "Sf. Vasile cel Mare" - Galati; intre 1999 si 2001 a fost presedinte de onoare al Institutului European de Stiinte Economice de pe langa Universitatea galateana "Dunarea de Jos", iar din 2001 este co-presedinte al Fundatiei "Andreeana Juventus" - Galati; din 2002 este profesor universitar la Facultatea de Litere si Teologie, respectiv Facultatea de Istorie, Filozofie si Teologie din cadrul Universitatii "Dunarea de Jos"; din 2005 este presedinte al Asociatiei Filantropice Crestin Ortodoxe "Sf. M. Mc. Pantelimon", iar din 2006 este presedintele a doua asociatii ale medicilor crestin ortodocsi: "Sf. Doctori fara de arginti Chir si Ioan" din Galati, respectiv "Sf. Mc. Pantelimon si Ermolae" din Braila.

In 1989, PS Casian a primit Ordinul "Sf. Maria Magdalena" al Bisericii Ortodoxe a Poloniei, in 1996, Ordinul "Sf. Ap. Petru si Pavel" al Mitropoliei de Veria, iar in 1999, Ordinul "Sf. Ap. Andrei" al Patriarhiei Ecumenice. In anul 2000 a primit, din partea Patriarhului Diodor I al Ierusalimului, ordinul "Voievod al Sfantului Mormant". In acelasi an, presedintele Romaniei i-a conferit Ordinul National "Pentru Merit", in grad de Mare Ofiter.

PS Casian a infiintat, la randul sau, Ordinul "Crucea Sf. Ap. Andrei" al Epicopiei Dunarii de Jos, precum si distinctia "Vrednicia andreiana", care au fost acordate, de-a lungul vremii, ierarhi ortodocsi din tara si din strainatate, precum si unor personalitati ale vietii culturale si sociale.

Programe sociale, culturale si educative la Covasna si Harghita

PS Ioan Selejan este initiator, sprijinitor si coordonator al mai multor programe sociale, culturale si educative.

In anul 2001, a sprijinit infiintarea la Colegiul National "Mihai Eminescu" din Toplita o clasa de Teologie-Filosofie, cu o programa axata pe studiu teologic. In anul 1996 a infiintat, la Sfantul Gheorghe, Centul Eclesiastic de documentare "Nicolae Colan", iar in 2001, la 1 decembrie, a inaugurat Centrul Cultural "Miron Cristea", in fosta casa a prefectului roman din perioada interbelica, Valeriu Otetea, achizitionata de episcopie, reparata si reamenajata.

In 2006, PS Ioan a infiintat doua protopopiate, la Toplita si la Intorsura Buzaului.

Este fondatorul mai multor publicatii, printre care revista "Grai romanesc" (1997), o cronica a vietii bisericesti, culturale si sociale a comunitatii romanesti din curbura interioara a Carpatilor, sau "Romanii din Covasna si Harghita" - 2000, prima sinteza monografica a comunitatilor romanesti din cele doua judete ale eparhiei.

A promovat, organizat si sustinut noua editii ale Universitatii de vara de la Izvoru Muresului si a organizat, de asemenea, 13 editii ale sesiunii nationale de comunicari stiintifice "Romanii din SE Transilvaniei. Istorie. Cultura. Civilizatie".

In plan social-caritativ, astazi, cu sprijinul Preasfintiei Sale, in cadrul Manastirii Marcus functioneaza Asociatia "Sf. Iustina", care are ca scop cresterea si educarea in spirit crestin-ortodox a 10 fetite abandonate de parinti la nastere.

O actiune importanta este cea din anul 2005, cand Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei a donat 10 aparate de dializa Spitalului judetean din Miercurea Ciuc. Multe alte actiuni de amploare au dezvoltat activitatea sociala a unei eparhii greu de condus. In octombrie 2007-ianuarie 2008, PS Ioan s-a implicat intr-un program umanitar de ajutorare a familiilor nevoiase, finantat cu 10 miliarde de lei vechi.


In fiecare iarna, prin grija Preasfintiei sale, sunt selectati 150 de copii proveniti din familii cu posibilitati materiale reduse, carora li se asigura zilnic o masa calda la cantinele scolilor si liceelor din eparhie.

Narcisa BALABAN

.

25 Februarie 2008

Vizualizari: 2358

Voteaza:

Cine va fi Mitropolit la Iasi? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact