In ultimele zile au fost formulate o serie de opinii referitoare la retrocedarea proprietatilor Bisericii Catolice Orientale de Rit Bizantin (Greco-Catolice), care confunda, premeditat sau nu, situatia proprietatilor bisericesti confiscate de statul comunist cu cea a lacasurilor de cult parohiale foste greco-catolice si acuza Biserica Ortodoxa Romana ca pe un ocupant al unor proprietati care nu ii apartin.
Spre surprinderea mea, multe dintre aceste opinii dovedesc faptul ca sustinatorii lor nu au citit cu atentie Decretul 358/1948 pentru stabilirea situatiei de drept a fostului cult greco-catolic. Prin acel decret, statul comunist a confiscat toate bunurile Bisericii Greco-Catolice, cu exceptia lacasurilor de cult parohiale, caselor parohiale si sesiilor (lotul de pamant), care au ramas in proprietatea aceleiasi comunitati de credinciosi. Este clar ca acestea nu au intrat in proprietatea Bisericii Ortodoxe ca institutie, asa cum incearca sa induca ideea in opinia publica cei care, voluntar sau involuntar, ignora faptul ca proprietarii acelor biserici, case parohiale si sesii au ramas aceiasi. De altfel, in acele momente dificile pentru toate cultele, credinciosii greco-catolici au avut si posibilitatea de a opta pentru Biserica Romano-Catolica.
Dupa Decembrie 1989, acele comunitati ortodoxe care au dorit sa revina la cultul greco-catolic au pastrat proprietatea asupra locasului de cult. Acelasi lucru s-a intamplat si cu comunitatile in care mai mult de jumatate dintre credinciosi au trecut la Biserica Greco-Catolica. Neintelegerile patrimoniale sunt in acele parohii in care majoritatea credinciosilor a preferat sa ramana ortodoxa.
Proprietarii lacasurilor de cult foste greco-catolice sunt, in fapt, aceiasi, fie cei dinainte de 1948, fie urmasii lor, care in toata perioada comunista au continuat sa le foloseasca si sa le intretina. Este exact aceeasi situatie ca a catedralelor si bisericilor protestante din Transilvania si din restul Europei, care pana la Reforma au fost catolice, iar dupa aceea credinciosii deveniti protestanti si-au pastrat locasul de cult.
Din cei aproximativ 1,5 milioane de greco-catolici din Romania, cati erau in perioada interbelica, marea majoritate (si urmasii lor) a preferat dupa 1989 sa ramana ortodoxa, pastrandu-si lacasul de cult. De altfel, fara a avea cunostinte juridice solide, ma gandesc la urmatoarea situatie: daca din zece urmasi ai aceleiasi familii, unul iese din indiviziune (9 la 1 este raportul ortodocsilor fata de greco-catolici in comunitatile aflate in stare conflictuala), atunci cand se discuta mostenirea proprietatii, instanta de judecata tine cont doar de dreptul acestuia, sau ii are in vedere si pe ceilalti noua?
Problema neintelegerilor privind lacasurile de cult dintre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Catolica Orientala de Rit Bizantin (Greco-Catolica) este permanent in atentia Sfantului Sinod, care doreste rezolvarea ei pe calea dialogului intre comunitati (aceeasi pozitie o impartaseste si Vaticanul), singura adecvata situatiei concrete, extrem de complicate. Imi aduc aminte ca in timpul vizitei la Bucuresti a Papei Ioan Paul al II-lea, in 1999, fostul Suveran Pontif a repetat insistent faptul ca dialogul intre comunitatile locale reprezinta calea pentru rezolvarea neintelegerilor patrimoniale. Acelasi indemn se regaseste si in Declaratia comuna pe care Papa Ioan Paul al II-lea si Parintele Patriarh Teoctist au semnat-o in octombrie 2002 la Vatican. In acest sens cred ca trebuie mentionat si faptul ca in urma dezbaterilor de la Balamand (Liban) din 1993 Biserica Romano-Catolica, Bisericile Ortodoxe si Bisericile Unite cu Roma au ajuns la concluzia ca dialogul la nivel local este calea cea mai potrivita pentru rezolvarea neintelegerilor, in contextul in care situatia din Transilvania se regaseste si in alte tari, precum Slovacia, Ucraina, Liban etc.
In perioada dialogului dintre BOR si BGC au fost destule situatii rezolvate pe aceasta cale, astfel ca pana in prezent greco-catolicii au primit din partea ortodcsilor 152 de lacasuri de cult, dintre care 69 prin dialog. Imbucurator este faptul ca din opiniile exprimate in ultimele zile, fie de juristi, de istorici sau de reprezentanti ai societatii civile, incepe sa se contureze tot mai mult ideea ca solutia rezolvarii neintelegerilor nu este intoarcerea la anul 1948, ci raportarea la realitatea prezenta, iar dialogul la nivel local, cu rabdare si sinceritate, va scoate cel mai clar la iveala solutia pentru fiecare situatie in parte.
Pr. Constantin STOICA
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.