Pe pământ, nimeni nu este lipsit de păcat, toţi suntem păcătoşi, vinovaţi, şi purtăm povara păcatelor care ne-au doborât, pentru că n-am luat aminte la patimile şi neputinţele noastre. Toţi avem nevoie să primim iertare de la Dumnezeu
Multe virtuti se resfrang cu precadere asupra celor de langa noi. Astfel, iubirea, iertarea, milostenia, grija de greutatile fiecaruia, alaturi de altele asemenea, sunt cai prin care dobandim binecuvantarea lui Dumnezeu, caci facand "celor mici ai Sai", Lui Ii facem, cum ne invata Sfanta Scriptura...
Ne aflam, cu ajutorul lui Dumnezeu, catre sfarsitul celei de-a treia saptamani a Postului mare. Sfintii Parinti, si noi urmand cuvantul lor, amintim mereu ca postul nu insemneaza numai abtinerea de la anumite mancaruri de dulce, carne sau lactate
Un cer nemişcat veghea odihna micii comunităţi pierdută departe de lume pe valea Oltului. In liniştea care se aşternuse peste curtea spitalului, în acea noapte văduvită de vântul ce de regulă acoperea murmurul depărtat al râului, se înălţau spre cer chemările sufletelor...
Tresalta Domnul de bucurie cand poate ierta... imi pare a fi una din acele spuse de care, agatandu-ne corect duhovniceste, putem iesi la liman din toate valtorile vietii noastre pamantesti. Pe de-o parte insa, atunci cand vorbim despre iertare, intotdeauna vorbim despre pocainta, iar atunci cand...
Despre iertare se vorbeste mult, in idei frumoase pe hartie. In practica, se observa o practica slaba, ocazionala. Resentimentele, dorinta de razbunare, orgoliul si chiar rautatea gratuita patrund adanc in fiinta sociala, transformand-o intr-un soi de stare de razboi interminabil intre oameni, mai...
De mâine începem Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Astăzi este Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Evanghelia zilei ne vorbeşte despre iertare, post şi milostenie, trei virtuţi alese prin care putem actualiza harul Botezului, sporind în efortul de sensibilizare morală şi înnoire...
Duminica Lasatului sec de branza - Evanghelia pare a ne vorbi astazi despre trei lucruri diferite: despre iertare, despre post si despre milostenie. O sa vedeti, insa, ca aceasta pericopa se refera, de fapt, la un singur lucru, si anume la post - caci de aceea este Lasatul Secului pentru Postul cel...
La Karoulia, în Sfântul Munte, cuviosul părinte Evlampie a vorbit cu prietenul meu Stamatis şi l-a povăţuit să gândească cu inima. Au spus lucruri multe şi importante şi din acestea, după cum le-a înregistrat cu micul său casetofon prietenul meu, voi reda un scurt dialog al lor...
Nu e de ajuns sa se vorbeasca despre iertare. Ea trebuie implinita, adica daruita. Si nu oricum, ci din inima. Uitam prea usor ca de modul in care iertam, ni se iarta si noua greselile de catre Dumnezeu. Trebuie sa ne amintim cat mai des de cuvintele din Rugaciunea Domneasca: si ne iarta noua...