La Karoulia, în Sfântul Munte, cuviosul părinte Evlampie a vorbit cu prietenul meu Stamatis şi l-a povăţuit „să gândească cu inima". Au spus lucruri multe şi importante şi din acestea, după cum le-a înregistrat cu micul său casetofon prietenul meu, voi reda un scurt dialog al lor, pentru că ne interesează şi se referă la toţi. E vorba despre iertare, focul sufletului, de care toţi avem nevoie, şi s-o primim, şi s-o dăm.

- Dacă începi de la a doua, atunci o vei izbuti şi pe prima, a zis cu claritate părintele Evlampie, care avea trupul uscat datorită nevoinţelor aspre.

- Nu înţeleg, părinte, ce vreţi să spuneţi?

- E simplu, fiule, a continuat smeritul ascet. Atunci când dai tu primul iertarea celorlalţi, îţi va da şi ţie Dumnezeu iertarea. Mai întâi trebuie să-i ierţi tu pe ceilalţi şi după aceea vei fi iertat şi tu. Aceasta este regula. Mai întâi iertăm noi şi după aceea Dumnezeu. Acestea nu sunt cuvintele mele. Hristos le-a spus, fiule, şi să ţi le aminteşti mereu: Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14). Este un cuvânt clar, care nu trebuie tâlcuit. Mai întâi să ierţi tu şi după aceea vei primi iertarea de la Dumnezeu.

- Da, asta am înţeles-o, părinte, a zis Stamatis.

- Dacă ai înţeles-o, s-o faci canon de viaţă, a răspuns ascetul cel bătrân, şi a adăugat: Cunoaşterea are valoare doar atunci când se pune în practică. Altfel este de prisos.

- Sunt de acord, părinte, a zis iarăşi Stamatis. Sunt de acord, dar nu-i atât de uşor să-i ierţi pe ceilalţi atunci când te nedreptăţesc, te rănesc şi te omoară în multe feluri.

Indeosebi pentru noi, mirenii, care trăim în lume şi ne confruntăm zilnic cu ipocrizia, viclenia şi răutatea celorlalţi, care-l consideră pe omul bun idiot şi-l exploatează. Când văd că eşti creştin sau că te străduieşti să trăieşti ca un creştin te socotesc şi te pun în rândul celor naivi şi proşti...

- Fiule, a răspuns părintele, acesta este adevărul amar despre cei vicleni şi necredincioşi. Să ne amintim însă ce spune Hristos despre acest subiect.

- A vorbit Hristos şi despre asta?, a întrebat mirat Stamatis.

- Sigur că şi despre asta, şi despre toate cele pe care le întâmpină credincioşii în această lume nedreaptă şi necredincioasă a zădărniciei...

- Şi ce a spus, părinte?

- Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor, a zis Domnul, şi n-a spus-o doar pentru apostolii Lui, ci şi pentru fiecare creştin, care este mereu ucenicul şi apostolul lui Hristos în această lume. Şi glasul Lui sfânt a adăugat: Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii (Matei 10,16). Ne spune deci cum să ne comportăm şi cum să trăim între oamenii vicleni şi necredincioşi.

- O clipă, părinte. Ce înseamnă să fim înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii?, a întrebat iarăşi Stamatis.

- Inseamnă să ne păzim şi să fim cu luare-amin- te ca şerpii, care, atunci când dorm, se încolăcesc în jurul capului lor, ca să-l protejeze, şi ca porumbeii, care merg în perechi şi în grup să se ajute unul pe altul. Cu alte cuvinte, trebuie să fim atenţi faţă de cei vicleni şi necredincioşi şi să ne păzim şi să nu avem legături strânse şi multe cu ei. „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune", învaţă Sfântul Vasile cel Mare. Aşadar departe de mocirla lumii.

- Da, asta e corect, dar şi greu pentru noi, mirenii, a continuat prietenul meu, pentru că suntem obligaţi în viaţa de zi cu zi să ne întâlnim şi cu oameni răi şi vicleni. Cei mai mulţi se comportă pe faţă ca prietenii, iar prin spate te înjunghie şi te nedreptăţesc.

- Aceasta este marea greutate, fiule, şi pe aceasta credinciosul trebuie s-o depăşească în viaţa cotidiană cu mare atenţie şi trezvie. Şi acesta este un motiv pentru care mulţi pleacă din lume şi se nevo- iesc şi se roagă zi şi noapte la Dumnezeu să-i miluiască pe ei şi lumea întreagă.

- Bine, asta faceţi sfinţiile voastre, care aţi plecat din lume, dar noi, care trăim în această lume, ce trebuie, ce putem să facem?

- „După putinţă", cum spun şi Sfinţii Părinţi, şi împreună cu aceasta e nevoie şi de multă rugăciune, pentru ca Dumnezeu să ajute şi să ocrotească făpturile Sale, a explicat părintele Evlampie. Să ne ocrotească de cel viclean, fiindcă acesta ne războieşte pe toţi, punându-i pe ceilalţi să ne ispitească şi să ne smintească. Ai credinţă, fă tot ce poţi şi nu-ţi fie teamă. Dumnezeu te va ocroti.

- Părinte, a zis iarăşi Stamatis, există ceva mai simplu, mai practic pe care să-l facem? Pentru noi, mirenii, cei din lume?

- Pentru toţi este la fel, fiule. Să nu osândim pe nimeni, niciodată şi pentru nimic. Să osândim doar răul şi păcatul care-i înrobeşte pe oameni. Să osândim patimile şi nu pe omul care le are şi le lucrează. Omul pătimaş este bolnav, orb şi neputincios, şi nu ştie ce face. De aceea şi Hristos, cu puţin înainte de a-şi încredinţa sufletul ca om, i-a iertat pe cei ce L-au răstignit, căci nu ştiau ce fac. La fel şi cei vicleni. ÎI răstignesc pe Hristos prin răutăţile lor. Fără să-şi dea seama că în felul acesta se fac vrăjmaşii Lui. Să nu osândim pe nimeni şi vom fi iertaţi.

- Adică?

- Să-i iertăm pe ceilalţi, fiule. Părintele meu îmi spunea: „Evlampie, Evlampie, iertarea, atunci când vrei s-o lucrezi întru Hristos, începe din clipa când te rogi pentru ceilalţi". De aceea şi tu, fiule, atunci când ceilalţi sunt duşmănoşi cu tine, să spui din inimă o rugăciune şi să-i ierţi. Fiindcă Hristos, modelul vieţii noastre: Ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa in ştirea Celui ce judecă cu dreptate (I Petru 2, 23). Adică se încredinţa lui Dumnezeu pentru toate.

- Aşadar iertarea celorlalţi, părinte, începe din momentul în care ne rugăm pentru ei, care ne viclenesc?

- Intocmai. Drept ai spus, a răspuns ascetul. Căci rugăciunea şi urarea de bine lucrează binefăcător şi pentru noi, după legea duhovnicească. Adică ajunge la destinatarul ei, iar apoi se întoarce ca binecuvântare către cel ce a făcut-o, exact ca lumina care se reflectă într-o oglindă. Şi-mi amintesc de cuvântul revelator pe care l-am auzit într-o zi de la părintele meu: „De fiecare dată când faci chiar şi cea mai simplă urare, ca de pildă, «multă sănătate», sau «multă putere», sau «Dumnezeu cu tine», vine harul lui Dumnezeu şi îţi şterge un păcat". Este bine, fiule, să ne rugăm mereu pentru toţi, începând de la cei care ne vatămă, ne nedreptăţesc şi ne fac rău. Căci reamintesc cuvintele lui Hristos, care spune: Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi vă urăsc (Matei 5,44).

- Urarea şi rugăciunea, părinte, sunt acelaşi lucru?

- Uneori da, iar alteori nu, a răspuns părintele Evlampie. Uneori e vorba de rugăciune către Dumnezeu iar alteori este ceea ce spunem în viaţa de zi cu zi, precum „vă urez călătorie plăcută", sau „vă urez la mulţi ani". Mereu însă este o dispoziţie bună a sufletului către persoana căruia i-o adresăm, şi această bună dispoziţie o vrea Dumnezeu de la noi.

Au vorbit despre multe prietenul meu şi părintele Evlampie, după cum arată multele înregistrări pe care le-a adus, dar conţinutul lor nu poate încăpea aici. De fiecare dată când vom găsi prilejul le vom reda. Pentru moment păstrăm mesajul acestei discuţii, că iertarea celorlalţi începe atunci când ne rugăm pentru binele lor, şi punem şi noi în practică.

Panagiotis M. Sotirhos

Ce cere Dumnezeu de la fiecare dintre noi, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Ce cere Dumnezeu de la fiecare dintre noi"

• Iertarea in lumina invaturii crestine
  Publicat in : Morala
• Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
  Publicat in : Acatiste
• De ce osandim iertarea ?
  Publicat in : Editoriale