Dreptmăritori creştini,
De mâine începem Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Astăzi este Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Evanghelia zilei ne vorbeşte despre iertare, post şi milostenie, trei virtuţi alese prin care putem actualiza harul Botezului, sporind în efortul de sensibilizare morală şi înnoire duhovnicească.

Dacă, prin păcat, am căzut din raiul comuniunii cu Dumnezeu, ca oarecând Adam, suntem chemaţi ca, timp de patruzeci de zile, să creştem duhovniceşte până Îl vom întâlni tainic pe Domnul înviat. Acest lucru este posibil, renunţând la plăceri şi lucruri trecătoare şi făcând investiţii în eternitate.

Iubiţi credincioşi,
Despre investiţii vorbeşte Hristos în Evanghelia Sa, când spune: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci, adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură” (Mt. 6, 19-21).

Probabil, inspirat de aceste cuvinte dumnezeieşti, Stareţul Varsanufie (†1913) grăieşte: „Nu trebuie să ne lipim de cele pământeşti, chiar de ni se vor părea de mare preţ. Aici, pe pământ, toate sunt nesigure. Gândul nostru trebuie să fie aţintit şi pironit în Dumnezeu şi în viaţa veşnică. Toate cele pământeşti vor trece”.

Autorul Ecclesiastului a exprimat bine ce anume se întâmplă cu oamenii care investesc în orice, dar nu în Dumnezeu: „Am cugetat întru inima mea să desfătez trupul meu cu vin. Am început lucrări mari, am zidit case, am sădit vii. Făcut-am grădini şi parcuri şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Cumpărat-am robi şi roabe şi am avut feciori născuţi în casă, asemenea şi turme de vite şi oi fără număr. Şi-am fost mare şi am întrecut pe toţi cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim. Şi tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte şi nu am oprit inima mea de la nici o veselie. Apoi, m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care m-am trudit ca să le săvârşesc: şi iată, totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos sub soare” (Eccl. 2, 3-11).

Un om, în vârstă de 50 ani, aflându-se pe patul morţii, i-a spus preotului care se afla lângă el: „Părinte, cu zece ani în urmă, Biserica mi-a cerut să predau la o clasă de băieţi, în vârstă de nouă ani, la şcoala duminicală. Le-am spus că sunt prea ocupat şi îngrijorat de afacerile mele. Acum, când mă aflu pe patul morţii, regret că n-am acceptat acea responsabilitate. Dacă acum zece ani mi-aş fi făcut timp să predau acelei clase de zece băieţi, până în această zi mi-aş fi investit viaţa mea în vieţile a o sută de băieţi şi mulţi dintre ei s-ar fi răspândit în întreaga lume, sporind în slujire şi bunătate, ca tineri creştini. Aş fi făcut prin ei o investiţie în timp şi în veşnicie. Acum, trebuie să merg înaintea Stăpânului meu cu mâinile goale”.

Iată că acest om regreta faptul că n-a făcut ceva bun pentru suflet şi pentru slava lui Dumnezeu. El era conştient că nu poate lua cu sine vreun ban sau vreo afacere. Este înspăimântător să ajungi la sfârşitul vieţii cu un asemenea regret de a nu fi făcut o investiţie durabilă!

Când un părinte investeşte în educaţia fiului său, aceasta este o investiţie care depăşeşte viaţa părintelui. Ea se întinde până în momentul morţii fiului şi poate, dincolo de acest moment, la nepoţi precum şi la oamenii ale căror vieţi acel fiu le atinge şi le binecuvintează prin educaţia sa. Dar Iisus, Care este Sfetnicul celei mai mari şi mai bune investiţii din univers, ne vorbeşte despre investiţii care produc beneficii nu pentru o generaţie sau două, ci pentru eternitate.

Auzim adesea oameni care spun: „Nu poţi lua asta cu tine!”. Dar Domnul spune: „Poţi păstra «bogăţia» şi o poţi lua cu tine, transmiţând-o mai departe!”. Mântuitorul Hristos vorbeşte despre două feluri de investiţii: 1) investiţii pe pământ, „unde moliile şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură” şi 2) investiţii în cer, „unde nici moliile şi nici rugina nu le strică şi unde hoţii nu le sapă şi nu le fură”.

Apoi, El ne spune să fim atenţi unde investim bogăţia, pentru că „unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră!” (cf. Mt. 6, 21). Putem pune inima noastră în locul potrivit, spunea Iisus, plasând bogăţia noastră în locul potrivit, pentru că inima va fi întotdeauna acolo unde este bogăţia noastră. Gheron Iosif (†1959) grăieşte astfel: „Dumnezeu strigă către noi să devenim fii ai Săi, iar noi devenim fii ai întunericului. Pentru puţină miere dăm în schimb toate veacurile. Pentru puţină plăcere renunţăm la Împărăţia lui Dumnezeu. Fericit cel ce a văzut şi a înţeles această rătăcire şi înfrânându-se de la plăcerea acestei puţine mieri, doreşte odihna cea de dincolo”.

Trăind pe pământ, este posibil să facem multe investiţii în viaţă şi să o pierdem pe cea mai mare dintre toate. Este posibil să trăim toată viaţa pentru comori care se vor dovedi a fi gunoi. Dar nu trebuie să fie aşa. Nu trebuie nicidecum să iubim lumea sau lucrurile din lume. Nimic din ceea ce conţine lumea nu valorează cât sufletul tău! „Ce folos va avea un om dacă va câştiga lumea întreagă şi îşi va pierde sufletul său?”, întreabă Domnul. Sufletul nemuritor trebuie să se predea Celui Care este nemuritor.

De aceea, să facem ca cea mai mare investiţie a noastră să fie în Dumnezeul Cel veşnic, în Împărăţia Sa: singurul lucru care va rămâne din toate celelalte, singurul sistem monetar care va fi răspândit în univers când toate celelalte sisteme monetare vor fi nefolositoare. Şi când cauţi Împărăţia eşti răsplătit, căci, aşa cum arată Sfântul Siluan Atonitul, „iubirea lui Hristos este atât de dulce şi face sufletul atât de fericit încât chiar şi o viaţă de prinţ nu l-ar mai putea mulţumi”.

Dumnezeu S-a investit pe Sine în fiecare din noi. Noi suntem investiţia Lui cea mai mare. Îi aparţinem Lui nu numai pentru că El ne-a creat, ci şi pentru că El a plătit un preţ pentru noi. Sfântul Apostol Petru spune că Dumnezeu ne-a răscumpărat pe noi, nu cu aur şi cu argint, ci cu preţiosul sânge al unicului Său Fiu (I Pt. 1, 18-19). Iar Sfântul Apostol Pavel afirmă: „Voi nu sunteţi ai voştri. Aţi fost cumpăraţi cu preţ! De aceea, slăviţi pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru” (I Cor. 6, 19-20).

Aşadar, Domnul are dreptul să ne spună: „Ceea ce sunteţi şi ceea ce aveţi, este al Meu. Toate sunt de la Mine şi pentru Mine. Vă spun cum să le folosiţi, în timp ce le administraţi pentru Mine, pentru câţiva ani ca administratori ai Mei. Vi le-am dat vouă, fiindcă Eu investesc în oameni. Eu iubesc oamenii şi vreau ca ei să fie cu Mine în slava veşnică. Vreau ca şi voi să investiţi în oameni şi să folosiţi cu sfinţenie ceea ce stăpâniţi”.

Sfântul Apostol Pavel, care a făcut el însuşi cea mai mare investiţie dintre toate, dăruindu-şi viaţa în mod plenar lui Hristos, mărturiseşte astfel: „Cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc şi să mă aflu întru El” (Filip. 3, 7-9).

Aceeaşi atitudine se cade să o adopte creştinul, detaşându-se de plăcerile trupeşti, de măriri deşarte, de trai îmbuibat, de lăcomie de avere şi să se pună în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor săi. Când ne investim viaţa în ridicarea celor căzuţi, în vizitarea celor obosiţi şi descurajaţi, în hrănirea celor flămânzi, în îmbrăcarea celor goi, noi devenim investitori înţelepţi, aşa cum doreşte Dumnezeu să fim.

Să ne fie limpede că orice am investi sub îndrumarea lui Hristos şi a Împărăţiei Sale nu se va pierde niciodată. O astfel de investiţie va fi răsplătită pururea, dincolo de timp şi spaţiu. Profitul va creşte veşnic. Aceasta înseamnă să te îmbogăţeşti în Dumnezeu (cf. Lc. 12, 21).

Iubiţii mei,
Sosit-a iarăşi Postul cel Mare, un adevărat stadion al înfrânării, un minunat prilej de răstignire duhovnicească. Acum e „vremea potrivită” să ne aducem aminte de valoarea sufletului nostru şi să ne îngrijim de mântuirea lui. Acum e „vremea potrivită” să intrăm prin „uşile pocăinţei” deschise de Postul Mare şi să facem investiţii în eternitate. Acest lucru se poate realiza prin iertare, post şi milostenie, cum arată Evanghelia de astăzi, apoi prin rugăciune, metanii şi citirea Psaltirii.

În acest răstimp, să renunţăm la desfătările pământeşti, să închidem televizorul, care a devenit un idol în casele noastre şi să lăsăm vorbăria deşartă. În acest răstimp, să intrăm mai des în sfânta biserică, să ne spălăm cu lacrimile pocăinţei şi să primim Trupul şi Sângele Domnului, zicând în fiecare zi: „Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte!”.

Dumnezeu să binecuvinteze începutul Postului Mare şi să ne ajute a-l parcurge cu folos, pentru a ne bucura deplin de darurile Învierii. Amin.

IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

.