Nu este exagerata afirmatia ca lumina cartii, atat de necesara, in prima jumatate a secolului al XVII-lea a venit in tarile romane prin Petru Movila, mitropolitul Kievului si a toata Ucraina. Legaturile culturale se tes mai ales cu Kievul lui Petru Movila. De acolo vin in Muntenia, atat mesterii...
Sfantul Nicodim Aghioritul este praznuit pe 14 iulie. După cum, în lumea materială, „stea de stea se deosebeşte în strălucire (1 Cor. 15, 41), tot aşa şi pe cerul duhovnicesc al sfintei noastre Biserici nenumăraţi sfinţi răspândesc raze de lumină dumnezeiască şi aprind inimile...
Personalitate de prima marime a epocii teologiei bizantine imediat urmatoare a aceleia a sinoadelor ecumenice, Sf. Simeon Noul Teolog a lasat o atat de puternica impresie si amintire in constiinta contemporanilor sai
Daca o personalitate a fost vreodata reprezentativa pentru o tara, atunci, desigur, aceea a fost Stefan. In figura lui e ceva din destinul din totdeauna al neamului nostru. Cel mai insemnat aparator roman al Europei a fost, desigur, Stef
Cea mai cunoscuta personalitate duhovniceasca din spatiul spiritual muresean este Parintele Arhimandrit Ioan Iovan de la Manastirea Recea. Am spus "de la Recea", pentru ca aici isi incununeaza venerabilul duhovnic misiunea
Teologul sperantei, dupa cum a fost numit de Parintele John Meyendorff, Parintele Dumitru Staniloae este o personalitate marcanta a Bisericii Ortodoxe contemporane: teolog, profesor de Teologie Dogmatica, traducator si comentator
Inainte de Pitagora un alt ganditor grec a dus spiritul ionic de la rasarit la apus. Si acesta a fost o mare personalitate filozofica-morala, influentat puternic de conceptia unui Anaximandru si de catre valul puternic de misticism
In mijlocul poporului roman au odraslit si multi oameni de seama care si-au pus toate puterile de munca in slujba altor Biserici si popoare, aducandu-si o contributie pretioasa la renasterea lor culturala, politica sau bisericeasca. Intre acestia se situeaza la loc de cinste si Petru Movila...
Vasile cel Mare (330-379), unul dintre cei trei Parinti capadocieni si singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit "cel Mare", si aceasta datorita darurilor speciale cu care a fost inzestrat: mare personalitate ecclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al invataturii crestine...
In afara de Sfantul Ioan Casian, o a doua mare personalitate din randurile monahale care s-a facut cunoscuta pe plan international, a fost Dionisie Exiguul. El a atras atentia multor cercetatori care l-au numit erudit daco-roman
Sfantul Ioan din Kronstadt care a trait in veacul al XIX-lea si a adormit pe 20 decembrie 1908, a fost o personalitate rara si cu totul harismatica a Bisericii Ortodoxe din Rusia. El a dovedit ca atunci cand credinta este unita cu vointa si cu dragostea pentru Dumnezeu si pentru aproapele, se...
Fatarnicia poate fi interpretata si ca un fel de personalitate dubla, desigur este vorba de personalitate morala si spirituala, dar care este duplicitara si contradictorie: una pentru vazul lumii si alta ascunsa de vazul lumii. Revenind la Marcu capitolul 7, tot continutul versetelor 7-20 este dete...
In toata traditia carturareasca patristica se vorbeste despre existenta diavolului. Diavolul nu este o personificare a raului, nu este un personaj inchipuit ca sa fie aratata existenta raului, ci este o personalitate concreta, o existenta concreta. Diavolul a fost inger, numit Lucifer, si...
Intr-o lume unde toti si toate sunt in dezbinare, casatoria e locul unde doi oameni, multumita faptului ca s-au indragit unul pe celalalt, devin una; locul unde se termina dezbinarea, unde incepe infaptuirea vietii in unire. Si in aceasta consta cea mai mare minune a relatiilor omenesti: doi devin...
Daniil Sandu Tudor - Un barbat de o remarcabila frumusete, de o eleganta vestimentara (in viata lumeasca) care ajungea sa frizeze dandysmul, casatorit de trei ori, fara copii. Casatoriile le socotea niste nereusite, ba chiar esecuri. In privinta aceasta se considera un defavorizat, caci avea...
Parintele Pavel Florenski este unul dintre cei mai originali si indrazneti ganditori rusi ai secolului trecut. Parintele Pavel Florenski a fost o personalitate culturala eminamente eclectica: matematician, fizician, teolog, filolog, istoric al religiilor, poet, cunoscator si admirator al artelor si...
Sfantul Nicolae Cabasila apare ca una dintre personalitatile cele mai remarcabile care au ilustrat istoria politica, religioasa si culturala a lumii bizantine din sec. XIV. Mare erudit si admirabil scriitor, teolog subtil si profund, personalitate cu o bogata si adanca traire religioasa, Sfantul...
Sinuciderea, aceasta catastrofa duhovniceasca este o consecinta tragica a unei crize personale acute. Sinucigasul cauta o temelie solida, insa nu o poate gasi nicaieri. Prin urmare, constient sau inconstient, el se lipseste de ultimul lui sprijin, care este viata. Printr-un asemenea gest, o...
Curs de muzica bizantina - Curs de muzica bisericeasca orientala;Acest curs de muzica bizantina al lui Nicolae Severeanu ofera informatiile elementare pentru studiul muzicii bisericesti bizantine. Numele lui Nicolae Severeanu este legat pentru eternitate de lumea muzicii psaltice si bisericesti, la...
La implinirea unui sfert de mileniu de la moartea martirica a Mitropolitului Ungrovlahiei, Antim Ivireanul (1716-1966), sa-mi fie ingaduit sa fac evocarea unei vieti exemplare de abnegatie pentru triumful iubirii de omenie, al credintei si al flacarii culturii nu numai in hotarele Neamului nostru...
Petre Tutea s-a nascut pe 6 octombrie anul 1902, in satul Boteni, Muscel, judetul Arges. Intai oficial si diplomat la Ministerul Economiei Nationale, mediatorul celui dintai tratat economic intre Romania si URSS. Prieten cu Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Pandrea; filosof...
Cuprins fiind de emotie, respect, recunostinta si veneratie m-am tot gandit, pret de mai multe zile cum sa-mi pot exprima, cat mai bine, in cateva randuri, aceste stari si sentimente fata de Preacuviosul Parinte Arhimandrit Nicodim Dimulescu
Parintele Savatie Bastovoi este o personalitate cunoscuta in mediile bisericesti si in cele intelectuale, cartile sale fiind apreciate cu mai multe distinctii prestigioase cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1996), Premiul salonului national de carte de la Iasi (1996), premiul...
Patriarhul Georgiei Ilie al II-lea a fost desemnat, in urma unui sondaj de opinie organizat de Institutul national georgian de statistica, cea mai influenta personalitate din tara, informeaza agentia de stiri "romfea.gr”.
Vestea despre trecerea din această viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României a îndurerat sufletele multor români. Acest suveran cu o statură morală şi politică exemplară a fost un om unic, omul lui Dumnezeu