In toata traditia carturareasca patristica se vorbeste despre existenta diavolului. Nu este o personificare a raului, nu este un personaj inchipuit ca sa fie aratata existenta raului, ci este o personalitate concreta, o existenta concreta. Diavolul a fost inger, numit Lucifer, si, straduindu-se cu trufie sa dobandeasca slava lui Dumnezeu, a pacatuit. Asa s-a petrecut acest fapt pe care l-a dezvaluit Hristos: "Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer" (Lc. 10, 18). Diavolul a nascut raul, nu a primit simplu raul, cum a fost cu omul. "De la inceput diavolul pacatuieste" (I In. 3, 8). Existenta diavolului este vizibila din faptul ca misiunea lui Hristos in lume a fost sa strice lucrurile diavolului, sa elibereze omul de asuprirea lui: "Pentru aceasta S-a aratat Fiul lui Dumnezeu, ca sa distruga lucrarile diavolului" (I In. 3, 8). Intr-adevar, daca citim Evangheliile, vom vedea acest lucru clar. Vom constata ca Hristos, dupa cuvantul Apostolului Petru, "a umblat facand bine si vindecand pe toti cei asupriti de diavolul" (Fapte 10, 38). Nu cred ca este necesar sa descriu in locul acesta vindecarile celor demonizati si conflictul pe care l-a avut Hristos cu demonii. Acest lucru va fi aratat in alte parti. Totusi, este cunoscut ca focul cel vesnic a fost pregatit pentru diavol: "Mergeti de la mine, voi cei blestemati, in focul cel vesnic pregatit diavolului si ingerilor lui" (Mat. 25, 41).

Invata ca demonii nu au fost creati demoni de catre Dumnezeu, de la inceput, pentru ca Dumnezeu nu a creat raul. Antonie cel Mare invata: "demonii nu din aceasta cauza sunt numiti draci, nu astfel s-au nascut; nici un rau nu a creat Dumnezeu; ci buni s-au nascut si acestia, cazand dupa aceea din intelepciunea cereasca". Ei fac toate acestea ca sa rataceasca oamenii. Fiinte rationale, demonii, inainte de cadere, dupa cadere ,din acea imaterialitate si delicatete decazand, fiecare a capatat o oarecare ingrosare materiala". Dupa ce a pierdut diavolul viata, a dobandit moartea. Sfantul Grigorie Palama invata ca diavolul a dorit cu trufie sa conduca, impotriva Parerii celui care l-a creat, si astfel este parasit pe drept, intr-ade-yar, de la izvorul viu si luminator; si este imbracat in moarte si 'ntuneric etern. Cu siguranta exista diavol, nu este fiinta mortii, Cl are fiinta lui "in respingerea vietii intr-adevar" (Sfantul Grigorie Palama). A pierdut intr-adevar viata, pe Dumnezeu, si a fost imbracat in moarte. Si nu numai ca este duh mort, ca fiind lipsit de viata adevarata, dar si transmite moartea acelora care se apropie de el. "Satana nu este numai duh mort, ci omoara pe cei ca " il ating". Dorinta diavolului este sa omoare si oamenii. De aceea cum vom vedea in alta parte, uraste oamenii, practica toate cele ca sa-i indeparteze de Dumnezeu, care este viata adevarata.

Lucrarea aceasta a diavolului este evidentiata si de numele ne care i le-a dat traditia carturareasca patristica. Este mentionat ca "parasul fratilor nostri" (Apoc. 12, 10). In Apocalipsa de asemenea este scris: "si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, cel chemat diavol si satana, cel care insala toata lumea..." (Apoc. 12, 9). Apostolul Petru, prezentand lucrarea diavolului, il numeste "potrivnic" si "leu care racneste" (I Petru 5, 8). Evanghelistul Ioan il caracterizeaza "ucigator de oameni" (In. 8,44).

De la inceput urmareste sa omoare omul, sa il indeparteze de Dumnezeu. Apostolul Pavel il numeste "stapanitor" (Efes. 6, 12). Desigur, cand Apostolul Pavel il numeste stapan nu o spune cu sensul ca conduce intreaga lume, deoarece lumea este creatia lui Dumnezeu si El o dirijeaza prin lucrarile Lui proniatoare, dar este stapan al lumii nedreptatii, al dorintei viclene si al arogantei vietii. Sfantul Grigorie Palama, explicand acest pasaj, spune ca nu trebuie sa socotim ca cel viclean stapaneste cerul si pamantul si creatiile care se gasesc intre acestea, fiind numit stapan; "fugi de aceasta nesocotita parere". Singurul stapan in acest sens este Creatorul Dumnezeu. "Ci abuzul celor existente, conducerea patimasa a celor privitoare la noi, lumea nedreptatii, dorinta vicleana si trufia,... aceasta este lumea al carei stapan este satana", inca, in Sfanta Scriptura este vizibila mania lui, care, mai mult, se mareste cu cat se apropie de sfarsit: "Diavolul a coborat la voi avand manie mare, stiind ca timpul lui este scurt" (Apoc. 12,12). Demonii sunt dusmanii nostri. "Caci avem dusmani groaznici si sireti, pe viclenii demoni, cum invata Antonie cel Mare. Demonii sunt inspaimantatori, inselatori si vicleni. In general, diavolul este cel care are puterea mortii si de aceasta moarte a venit sa ne elibereze Hristos". "In acelasi fel si El S-a impartasit de acestea ca sa surpe prin moartea Sa pe cel care are stapanirea mortii, adica pe diavolul" (Evr. 2,14).

Totusi, este cunoscut in experienta Bisericii ca prin lucrarea Sfintei Iconomii diavolul a pierdut puterea lui. Desi anterior a avut intreaga putere, acum a pierdut aceasta putere. Aceasta inseamna ca prin eliberarea noastra si in principal prin puterea lui Hristos putem sa il invingem. Acest lucru au facut toti sfintii lui Dumnezeu. De altfel, faptul ca ingaduie Dumnezeu diavolului sa ne supere este ca sa fie probata libertatea noastra. Sfantul Grigorie Sinaitul invata ca demonii "prin pronie sunt ingaduiti sa arate care este libertatea noastra". Asta inseamna ca autostapanirea noastra poate sa reactioneze la atacul demonilor si sa refuze sa infaptuiasca voia lor. De asemenea, trebuie sa tinem cont ca nu pentru toate greseste diavolul. Noi, obisnuiti sa imputam celorlalti propria noastra nereusita, invinuim pentru toate pe Dumnezeu si diavolul. Socotim ca ne greseste Dumnezeu si diavolul. Dar exista situatii in care noi singuri ne deranjam. Si atunci cand ne deranjeaza diavolul putem sa reactionam cu libera noastra vointa.

Prin urmare, nu putem sa atribuim toate caderile noastre diavolului. Sfantul Ioan Sinaitul spune ca un monah "parasind chilia, invinovateste diavolii, dar a uitat ca el insusi s-a facut siesi diavol". Antonie cel Mare este revelator in acest sens. Spune ca din cand in cand cineva a lovit poarta manastirii. A iesit afara si a vazut "o lunga si inalta aratare". La intrebarea "cine este ?", a raspuns: "Eu sunt satana". La intrebarea "pentru ce ai venit ?", a raspuns: "De ce ma defaima degeaba monahii si toti ceilalti crestini ? De ce ma blestemati in fiecare ceas ?" Si cand Antonie cel Mare i-a spus: "Pentru ca ii superi", acela a raspuns: "Nu eu sunt cel care ii supara, ci ei insisi se tulbura pe ei insisi; caci eu am devenit neputincios". Din aceasta este vizibil ca nu putem pentru toate sa invinuim diavolul. Avem si noi raspunderea noastra personala pentru caderi si ispite.

Mitropolit Hierotheos Vlachos

• Si demonii cred. Dar il pot ei propovadui?
  Publicat in : Editoriale
• Si demonii au smerenia lor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Teama de demoni si jocul cu demonii
  Publicat in : Credinta
• Mantuitorul a scos demonii din doi oameni din Gadara
  Publicat in : Duminica a 5-a dupa Rusalii
• Numai Dumnezeu descopera cele tainuite. Demonii nu cunosc cele tainuite
  Publicat in : Credinta