Rugaciunile de seara - Dumnezeule cel vesnice si Imparate a toata faptura, Cela ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta zi: cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul, si curateste, Doamne, smeritul meu suflet, de toata intinaciunea trupului si a...
Rugaciunea la masa de seara - Mergand seara la masa, se zice: Manca-vor saracii si se vor satura si vor lauda pe Domnul; iar cei ce-L cauta pe Dansul, vii vor fi inimile lor in veacul veacului. Slava Tatalui si fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin
In seara de Ajun - Poezia a fost scrisa cu ocazia Sarbatorii Craciunului.
Doamne, ziua s-a sfârşit, Seara iarăşi a venit. Peste zi ne-ai ajutat, De-am lucrat şi-am învăţat.
Plansul de miercuri seara - Sfantul Efrem Sirul: Dorul ma sileste pe mine a grai catre Dumnezeu, iar nevrednicia mea imi porunceste a tacea. Durerile ma silesc pe mine a cuvanta, iar pacatele mele a tacea ma indeamna. Sufletul meu durere patimeste si ochii mei lacrimi poftesc
In lunile si saptamanile dinaintea Sfintelor Pasti avem intotdeauna o trecere de la iarna la primavara, de la frig la cald, de la noptile mari ale intunericului la lumina zilelor mari, de la moarte la Inviere. Intreaga fire este intr-un inceput de viata noua, iar pentru noi oamenii e o trecere de...
Canonul Maicii Domnului care se citeste joi seara. Noianul Marii Rosii cu urme neudate, pedestru trecandu-l Israil cel de demult, cu mainile lui Moisi, in chipul Crucii, puterea lui Amalic in pustie a biruit.
Seara Craciunului nost', Mare bucurie-o fost, Si-a fost bucurie-n lume, De-asa mare minune, Iosif cu Sfanta Maria
Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia si Facultatea de Teologie Ortodoxa din Alba Iulia organizeaza joi, 7 martie 2013, o seara duhovniceasca in memoria Parintelui Teofil Paraian, duhovnicul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus.
Libraria Sophia va invita marti, 6 mai 2014, ora 18.00, la o seara de poezie: RESPIRA CU MINE / OMUL CU DOUA INIMI, cu Diana si Florin Caragiu
Miercuri seara, 25 noiembrie, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a avut loc conferința cu tema “Tineri pe calea mântuirii”, susținută de către Înaltpreasfinţitul Serafim Joanta, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Cluj invită credincioşii să participe la cea de-a cincea seară duhovnicească din acest post al Nașterii Domnului. Cei care vor participa joi seara la slujba Vecerniei în Catedrala Mitropolitană vor putea asculta
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Cluj invită credincioşii să participe la cea de-a şasea seară duhovnicească din acest post al Nașterii Domnului. Cei care vor participa joi seara la slujba Vecerniei în Catedrala Mitropolitană vor putea asculta cuvântul duhovnicesc
Centrul catehetic Sfantul Chiril al Ierusalimului impreuna cu Liga Tinerilor Crestini Ortodocsi din Targu Mures organizeaza joi, 21 iunie, de la ora 18.00, la Biserica cu hramul Sfanta Ana din municipiul Targu Mures o seara duhovniceasca cu tema „Femeie, de ce plangi?”.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu in seara zilei de 30 septembrie 2012 a fost initiat proiectul "Seara duhovniceasca", care consta in planificarea lunara a unei intalniri a membrilor parohiei cu cate un invitat special, preot din parohiile invecinate, care sa le adreseze un cuvant de invatatura si sa le...
Serile duhovnicesti organizate anual de ASCOR Cluj in postul Craciunului debuteaza joi, 15 noiembrie. Primul invitat este parintele Arhimandrit Ambrozie (Iurasov), intemeietorul si duhovnicul manastirii de maici „Intrarea in biserica a Maicii Domnului” din orasul Ivanovo, Rusia. Joi seara, de...
Liga tinerilor crestini ortodocsi din Bistrita invita bistritenii la sfarsitul acestei saptamani la o seara duhovniceasca. Evenimentul va avea loc duminica, 16 decembrie, de la ora 18 la Casa de Cultura a sindicatelor de pe str. Alexandru Odobescu.
Pe 15 ianuarie se implinesc 163 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu. Cu aceasta ocazie, Libraria Sophia va invita la o seara de poezie, marti
In ciclul Serilor Culturale Ortodoxe, marti, pe 26 februarie 2013, ora 18.30, va avea loc Seara Rugul Aprins. In memoria grupului de intelectuali ai Rugului Aprins de la Manastirea Antim. Evenimentul va fi organizat in Amfiteatrul Dumitru Staniloae al Facultatii de Teologie Ortodoxa
Parohia "Sfantul Efrem cel Nou” din Torrent, Spania, a demarat duminica, 21 aprilie, un proiect ce se adreseaza credinciosilor din parohie, in special tinerilor. Acest proeict parohial cuprinde cateva seri de film cu tematica religioasa. Prima seara de film a avut loc duminica, 21 aprilie, de la...