ÎN SEARA DE AJUN
Magia nopții de Crăciun
prin amintiri mă poartă.
Când colindam de Moș-Ajun,
săteni din poartă-n poartă.
Îmi revăd copilăria
într-o timidă fată.
Mândră de nume Maria,
de feciori colindată.
Pătrund în odaia rece,
iar frigul mă-nfioară.
Gând nostalgic mă petrece,
să-mi văd anii de școală.
Amintirea mă conduce
într-o tristă poveste.
Să-i mângâi nume pe-o cruce,
mamei ce nu mai este.
La căpătâiul de mormânt
îi aprind o lumună,
câ mai viețuiesc pe Pământ,
de maica mea străină.
Pe ea, în lacrimă strecor
tristețea din iubire.
Că rău mă doare al său dor
lăsat ca amintire.
Departe sunt de neamul bun
în vatra strămoșească.
Iar sărbătoarea de Crăciun
la mine-i nefirească.
Se-aud colindători la geam,
dar eu îi văd în ceață.
Că nici vedere nu mai am
în șubredă speranță.
Pe câtul lor cu Leru-i Lir
mă duc în neuitare.
Dar mă opresc în cimitir,
s-aprind o lumânare.
Mai tristă-i ziua de Crăciun,
când stau pe rece vatră!
Tăcerea-i stăpână pe drum
ce răsuna odată!
© Maria Filipoiu.
Poet Maria Filipoiu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.