Acatistul Buneivestiri

Acatistul Buneivestiri Mareste imaginea.

 Acatistul Buneivestiri

Dupa obisnuitul inceput, se zic:

Condacele si Icoasele

 

Condacul 1, glasul al 8-lea

Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, slobozeste-ne din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Icosul 1:

Ingerul cel mai intaistatator, din cer a fost trimis sa zica Nascatoarei de Dumnezeu: Bucura-te! Si impreuna cu glasul cel netrupesc, vazandu-Te pe Tine, Doamne, intrupat, s-a spaimantat si a stat, strigand catre dansa unele ca acestea:
Bucura-te, cea prin care rasare bucuria;
Bucura-te, cea prin care piere blestemul;
Bucura-te, chemarea lui Adam celui cazut;
Bucura-te, izbavirea lacrimilor Evei;
Bucura-te, inaltime, intru care anevoie se suie gandurile omenesti;
Bucura-te, adancime, care nu te poti vedea lesne cu ochii ingeresti;
Bucura-te, ca esti scaun imparatului;
Bucura-te, ca porti pe Cel ce poarta toate;
Bucura-te, steaua, care arati Soarele;
Bucura-te, pantecele dumnezeiestii intrupari;
Bucura-te, cea prin care se innoieste faptura;
Bucura-te, cea prin care prunc se face Facatorul;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 2-lea

Vazandu-se pe sine Sfanta intru curatie, a zis lui Gavriil cu indraznire: glasul tau preamarit se arata a fi cu anevoie primit sufletului meu; cum vestesti mie nastere cu zamislire fara samanta? Strigand: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Intelesul cel greu de patruns cautand Fecioara sa-L inteleaga, a strigat catre cel ce slujea: Din pantece curat, cum este cu putinta sa se nasca fiu, spune-mi? Iar el a zis catre ea, cu frica, strigand asa:
Bucura-te, tainuitoarea sfatului celui nespus;
Bucura-te, incredintarea celor ce au trebuinta de tacere;
Bucura-te, incepatura minunilor lui Hristos;
Bucura-te, capul poruncilor Lui;
Bucura-te, scara cerului, pe care S-a pogorat Dumnezeu;
Bucura-te, pod, care treci la cer pe cei de pe pamant;
Bucura-te, minune, care de ingeri esti mult slavita;
Bucura-te, ceea ce esti rana de mult plans a diavolilor;
Bucura-te, ceea ce ai nascut lumina cea neapusa;
Bucura-te, ceea ce n-ai invatat pe nici unul in ce chip a fost;
Bucura-te, ceea ce covarsesti mintea celor intelepti;
Bucura-te, ceea ce luminezi gandurile celor credinciosi;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de sus a umbrit atunci, spre zamislire, pe ceea ce nu stia de nunta, si pantecele ei cel cu buna roada, ca o tarina dulce, l-a aratat tuturor celor ce vor sa secere mantuire, cand vor striga asa: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Avand Fecioara primit in pantece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul aceleia, indata cunoscand inchinarea ei, s-a bucurat, si cu saltarile in pantece, ca prin niste cantari, a strigat catre Nascatoarea de Dumnezeu:
Bucura-te, vita mladitei celei nevestejite;
Bucura-te, castigarea rodului celui fara de moarte;
Bucura-te, ceea ce ai lucrat pe Lucratorul cel iubitor de oameni;
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Saditorul vietii noastre;
Bucura-te, brazda, care ai crescut inmultirea milelor;
Bucura-te, masa, care porti indestularea milostivilor;
Bucura-te, ceea ce infloresti raiul desfatarii;
Bucura-te, ceea ce gatesti adapostire sufletelor;
Bucura-te, tamaia rugaciunii celei primite;
Bucura-te, curatia a toata lumea;
Bucura-te, voia cea buna a lui Dumnezeu catre noi, cei muritori;
Bucura-te, indraznirea celor muritori catre Dumnezeu;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 4-lea

Vifor de ganduri necuviincioase avand in sine, inteleptul Iosif s-a tulburat, uitandu-se spre tine cea neamestecata cu nunta, gandind ca esti furata de nunta, ceea esti fara de prihana; iar daca a cunoscut ca zamislirea ta este de la Duhul Sfant, a zis: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Au auzit pastorii pe ingeri laudand venirea lui Hristos in trup si, alergand ca la un pastor, L-au vazut pe Acesta ca pe un Miel fara de prihana in bratele Mariei, pe care laudand-o au zis:
Bucura-te, Maica Mielului si a Pastorului;
Bucura-te, staulul oilor cuvantatoare;
Bucura-te, ceea ce esti muncire pentru vrajmasii cei nevazuti;
Bucura-te, ceea ce deschizi usile raiului;
Bucura-te, ca cele ceresti se bucura cu cele pamantesti;
Bucura-te, ca cele pamantesti dantuiesc impreuna cu cele ceresti;
Bucura-te, gura Apostolilor cea fara de tacere;
Bucura-te, indraznirea cea nebiruita a purtatorilor de chinuri;
Bucura-te, temeiul cel tare al credintei;
Bucura-te, cunostinta harului cea luminoasa;
Bucura-te, cea prin care s-a golit iadul;
Bucura-te, cea prin care noi ne-am imbracat cu slava;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 5-lea

Steaua cea cu dumnezeiasca mergere vazand-o magii, au mers pe urma luminii ei; si, tinand-o ca pe o faclie, cu dansa cautau pe imparatul cel tare; si, ajungand pe Cel neajuns, s-au bucurat strigandu-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Au vazut pruncii haldeilor in mainile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe oameni cu mana; si, cunoscandu-L a fi Stapan, macar de a si luat chip de rob, s-au grabit cu daruri a-I sluji Lui si a striga celei binecuvantate:
Bucura-te, Maica stelei celei neapuse;
Bucura-te, raza zilei celei de taina;
Bucura-te, ceea ce ai stins cuptorul inselaciunii;
Bucura-te, ceea ce luminezi pe tainuitorii Treimii;
Bucura-te, ceea ce ai lepadat dintru dregatorie pe tiranul cel fara de omenie;
Bucura-te, ceea ce ai aratat pe Domnul Hristos iubitorul de oameni;
Bucura-te, ceea ce ne-ai izbavit din slujirea cea idoleasca;
Bucura-te, ceea ce ne curatesti de lucrurile cele intinate;
Bucura-te, ceea ce ai stins inchinaciunea focului;
Bucura-te, ceea ce ne-ai izbavit de vapaia patimilor;
Bucura-te, indreptatoarea intelepciunii celor credinciosi;
Bucura-te, veselia tuturor neamurilor;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 6-lea

Vestitori purtatori de Dumnezeu facandu-se magii, s-au intors in Babilon, savarsind proorocia Ta; si, marturisindu-Te pe Tine, Hristoase, tuturor au lasat pe Irod ca pe un mincinos, ca nu stia sa cante: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Stralucind Tu in Egipt lumina adevarului, ai izgonit intunericul minciunii; ca idolii lui, Mantuitorule, nerabdand taria Ta, au cazut; iar cei ce s-au izbavit de dansii strigau catre Nascatoarea de Dumnezeu:
Bucura-te, indreptarea oamenilor;
Bucura-te, caderea diavolilor;
Bucura-te, ceea ce ai calcat ratacirea inselaciunii;
Bucura-te, ceea ce ai vadit inselaciunea idoleasca;
Bucura-te, mare, care ai inecat pe faraonul cel netrupesc;
Bucura-te, piatra, care ai adapat pe cei insetati de viata;
Bucura-te, stalp de foc, care povatuiesti pe cei dintru intuneric;
Bucura-te, acoperamantul lumii, cel mai lat decat norul;
Bucura-te, hrana cea in loc de mana;
Bucura-te, slujitoarea desfatarii celei sfinte;
Bucura-te, pamantul fagaduintei;
Bucura-te, cea dintru care curge miere si lapte;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 7-lea

Vrand Simeon sa se mute din acest veac inselator de acum, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai facut cunoscut lui si ca Dumnezeu desavarsit; pentru aceea s-a mirat de intelepciunea Ta cea nespusa, strigand: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Aratat-a faptura noua, aratandu-Se Facatorul noua, celor ce santem facuti de Dansul, rasarind din pantecele cel fara de samanta si pazindu-l intreg, precum a fost, ca, vazand minunea, sa o laudam pe dansa, strigand:
Bucura-te, floarea nestricaciunii;
Bucura-te, cununa infranarii;
Bucura-te, ceea ce ai stralucit chipul invierii;
Bucura-te, ceea ce ai aratat viata ingereasca;
Bucura-te, pomul cel cu luminoasa roada, din care se hranesc credinciosii;
Bucura-te, copacul cel infrunzit cu buna umbra, sub care multi se acopera;
Bucura-te, ceea ce ai purtat in pantece pe Povatuitorul celor rataciti;
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Izbavitorul celor robiti;
Bucura-te, imblanzirea Judecatorului celui drept;
Bucura-te, iertarea a multor gresiti;
Bucura-te, haina celor goi de indrazneala;
Bucura-te, dragostea care biruieste toata dorirea;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 8-leaa

Vazand nastere straina sa ne instrainam din lume, mutandu-ne mintea la cer; ca pentru aceasta Dumnezeu cel preaanalt pe pamant S-a aratat om plecat, vrand sa traga la inaltime pe cei ce striga Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul a fost intre cei de jos, iar de cei de sus, nicicum nu S-a departat Cuvantul cel necuprins; ca dumnezeiasca pogorare a fost, iar nu mutare din loc, si nastere din Fecioara primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucura-te, incaperea lui Dumnezeu celui neancaput;
Bucura-te, usa tainei celei de cinste;
Bucura-te, auzirea cea cu nepricepere a celor necredinciosi;
Bucura-te, lauda cea fara de indoire a celor credinciosi;
Bucura-te, caruta cea preasfanta a Celui ce este pe heruvimi;
Bucura-te, salasul cel preaslavit al Celui ce este pe serafimi;
Bucura-te, cea care ai adunat cele potrivnice intru una;
Bucura-te, ceea ce ai impreunat fecioria si nasterea;
Bucura-te, cea prin care s-a dezlegat calcarea poruncii;
Bucura-te, cea prin care s-a deschis raiul;
Bucura-te, cheia imparatiei lui Hristos;
Bucura-te, nadejdea bunatatilor celor vesnice;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 9-lea

Toata firea ingereasca s-a minunat de lucrul cel mare al intruparii Tale; ca pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a vazut om apropiat tuturor, petrecand impreuna cu noi si auzind de la toti: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe ritorii cei mult vorbitori ii vedem tacand ca niste pesti fara de glas, despre tine, Nascatoare de Dumnezeu; ca nu se pricep sa spuna in ce chip si fecioara ai ramas si ai putut naste. Iar noi, minunandu-ne de o minune ca aceasta, cu credinta strigam:
Bucura-te, salasul intelepciunii lui Dumnezeu;
Bucura-te, comoara randuielii Lui;
Bucura-te, ceea ce arati pe filosofi neantelepti;
Bucura-te, ceea ce ai vadit pe cei mesteri la cuvant a fi necuvantatori;
Bucura-te, ca au innebunit intrebatorii cei cumpliti;
Bucura-te, ca s-au vestejit facatorii de basme;
Bucura-te, ceea ce ai rupt vorbele cele incurcate ale atenienilor;
Bucura-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor;
Bucura-te, ceea ce ne-ai tras din adancul necunostintei;
Bucura-te, ceea ce pe multi i-ai luminat la minte;
Bucura-te, corabia celor ce vor sa se mantuiasca;
Bucura-te, limanul celor ce umbla cu corabiile acestei vieti;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 10-lea

Vrand sa mantuiasca lumea, impodobitorul tuturor a venit la ea, asa cum insusi fagaduise; si, pastor fiind, ca Dumnezeu, pentru noi S-a aratat om ca noi; caci cu asemanarea chemand pe cel asemenea, ca un Dumnezeu, aude: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid esti fecioarelor, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, si tuturor celor ce alearga la tine; ca Facatorul cerului si al pamantului te-a gatit pe tine, Curata, salasluindu-Se in pantecele tau si invatand pe toti sa strige:
Bucura-te, turnul fecioriei;
Bucura-te, usa mantuirii;
Bucura-te, incepatoarea prefacerii celei intelegatoare;
Bucura-te, datatoarea bunatatii celei dumnezeiesti;
Bucura-te, ca tu ai innoit pe cei zamisliti cu rusinea;
Bucura-te, ca tu ai invatat pe cei furati de minte;
Bucura-te, ceea ce ai stricat pe stricatorul gandurilor;
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Semanatorul curatiei;
Bucura-te, camara nuntii celei fara de samanta;
Bucura-te, ceea ce ai impreunat cu Domnul pe cei credinciosi;
Bucura-te, ceea ce intre fecioare singura ai fost buna hranitoare de prunc;
Bucura-te, camara cea impodobita a sufletelor sfintilor;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 11-lea

imparate sfinte, de ti-am aduce cantari si psalmi la numar intocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine, caci se biruieste toata cantarea care se indreapta catre multimea milelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-ti striga tie: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Faclie primitoare de lumina, aratata celor ce sant intru intuneric, o vedem pe Preasfanta Fecioara; ca, aprinzand in sine Focul cel netrupesc, indrepteaza spre cunostinta cea dumnezeiasca pe toti, si lumineaza mintea cu raza si cu chemarea se cinsteste cu acestea:
Bucura-te, raza Soarelui celui intelegator;
Bucura-te, raza Luminii celei neapuse;
Bucura-te, fulgerul care luminezi sufletele; Bucura-te ceea ce ingrozesti pe vrajmasi ca un tunet;
Bucura-te, ca dintru tine a rasarit stralucirea cea cu multa lumina;
Bucura-te, ca ai izvorat raul care curge cu ape multe;
Bucura-te, ceea ce ai zugravit chipul colimvitrei;
Bucura-te, ceea ce curatesti intinaciunea pacatului;
Bucura-te, baie, care speli constiinta;
Bucura-te, paharul, care dregi bucuria;
Bucura-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos;
Bucura-te, viata veseliei celei de taina;
Bucura-te, mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 12-lea

Vrand sa dea har datoriilor celor de demult, dezlegatorul tuturor datoriilor omenesti a venit singur la cei ce se departasera de harul Lui, si, spargand zapisul, aude de la toti: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cantand nasterea ta, te laudam toti, ca pe o Biserica insufletita, Nascatoare de Dumnezeu; ca, locuind in pantecele tau, Domnul, Care tine toate cu mana, a sfintit, a slavit si a invatat pe toti sa strige catre tine:
Bucura-te, locasul lui Dumnezeu-Cuvantul;
Bucura-te, sfanta, ceea ce esti mai mare decat sfintii;
Bucura-te, chivot poleit cu Duhul;
Bucura-te, comoara vietii cea neamputinata;
Bucura-te, coroana cea scumpa a imparatilor celor credinciosi;
Bucura-te, lauda cea de cinste a preotilor celor cuviosi;
Bucura-te, stalpul Bisericii cel neclintit;
Bucura-te, zidul imparatiei cel nebiruit;
Bucura-te, cea prin care se inalta biruintele;
Bucura-te, cea prin care cad vrajmasii;
Bucura-te, tamaduirea trupului meu;
Bucura-te, izbavirea sufletului meu;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 13-lea

O, Maica prealaudata, care ai nascut pe Cuvantul, Cel ce este mai sfant decat toti sfintii, primind acest dar de acum, izbaveste de toata ispita si scoate din munca ce va sa fie, pe toti cei ce-ti canta: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)

Dupa aceasta se zice iarasi Icosul intai: ingerul cel mai intaistatator... si Condacul intai: Aparatoare Doamna... si apoi aceasta

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

Preacurata Doamna, Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, care poti face tot binele, primeste aceste daruri, care se cuvin numai tie, de la noi, nevrednicii robii tai, ceea ce esti aleasa din toate neamurile, si te-ai aratat mai inalta decat toate fapturile ceresti si pamantesti. Caci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; si prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, si ne-am invrednicit Sfantului Lui Trup si Preacuratului Lui Sange. Pentru aceea fericita esti intru neamurile neamurilor, ceea ce esti de Dumnezeu fericita, mai luminata decat Heruvimii si mai cinstita decat Serafimii fiind.

Si acum, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara intru tot cantata, nu inceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tai, ca sa ne izbavim de tot sfatul celui inselator, si de toata primejdia si sa fim paziti nevatamati de toata lovirea cea inveninata a diavolului; ci pana la sfarsit cu rugaciunile tale, pazeste-ne pe noi neosanditi. Ca intru paza si cu ajutorul tau fiind mantuiti, slava, lauda, multumita si inchinaciune, pentru toate sa inaltam unuia in Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Acatistul Buneivestiri AUDIO

 

Pe aceeaşi temă

15 Mai 2012

Vizualizari: 449646

Voteaza:

4.75 / 5 din 4 voturi.

Comentarii (9)

  • Steluta Cristina procaPostat la 2017-07-26 18:28

    Am citit Acatistul timp de 40 de zile si dorinta mi s-a indeplinit. Slava Tie,Prea Sfinta Nascatoaree de Dumnezeu,slava Tie!

  • Steluta Cristina procaPostat la 2016-11-18 17:19

    Am citit acest acatist timp de 40 de zile pentru a ma ajuta sa promovez examenul de Definitivat. Dorinta mi s-a indeplinit. Slava Tie,Prea Sfinta Nascatoaree de Dumnezeu,slava tie!

  • Juncu VasilicaPostat la 2015-04-19 19:11

    Maica Domnului,roagă-te lui Hristos Dumnezeu și pentru mine,păcătoasa,să-mi trimită ajutor și toate cele de folos,că doar El știe ce ne trebuie mai bine decât noi!Amin!

  • simona turkPostat la 2015-03-27 19:26

    Imparateasa noasta cea buna,Maica sarmanilor,ajutorul nostru,Mijlocitoarea noastra cea fierbinte,te rog pe Tine,Fecioara Marie sa rogi pe Fiul Tau si pe Milosardul Dumnezeu sa ierte pacatele mele cele multe,prin alte Tale sfinte si puternice rugaciuni sa dobandesc si eu pacatoasa timp de pocainta si sa reverse lacrimi asupra mea pentru a-mi putea sterge si eu o parte din ale mele invinuiri. Slava Tie Maica Milostiva,laudat fie numele Tau atat in cer,cat si pe pamant!

  • Nadia LemnaruPostat la 2013-06-24 19:56

    Slava Tie,Prea Sfinta Nascatoaree de Dumnezeu,slava tie!

  • Postat la 2013-04-12 12:18

    Am citit acest acatist timp de 2 luni, pt ca-mi doream sa trec peste o perioada foarte grea, plina de singuratate si nefericire, punandu-mi o dorinta in care am crezut cu toata fiinta, iar la fix 2 luni dupa ce am inceput sa-l citesc, am intalnit pe cineva si este un om minunat, pe care-l iubesc mult si ma face foarte fericita. Singura mea speranta de a iesi din situatia urata in care eram a fost Dumnezeu si Maica Domnului, iar Ei mi-au indeplinit dorinta. Cred cu tarie ca datorita acatistului si credintei mele mi s-a schimbat viata total si ca in tot ce fac Dumnezeu m-a indrumat si a avut grija sa primesc numai ce imi facea bine, chiar daca eu imi doream uneori altceva. Sa credeti si sigur Dumnezeu va avea grija de voi!

  • daniel sPostat la 2012-02-10 09:34

    Parintele duhovnic mi-a recomandat sa citesc acatistul infiecare zi, pentru o saptamana, pentru a ma lumina Domnul si a ma limpezi in luarea unei decizii cu privire la profesie. Doamne ajuta!

  • Ioana NeacsuPostat la 2010-10-13 14:54

    minunata rugaciune de cand v-am descoperit nu exista zi sa nu intru pe acest site si sa imi umplu sufletul cu cate o rugaciune. si pur si simplu simt cum ma ajuta Bunul Dumnezeu si Prea Sfanta Lui Maicuţa

  • Aurelia HanesPostat la 2010-03-25 16:18

    Am citit acest minunat Acatist si mi-a umplut inima de bucurie.Sunteti alaturi de noi la bine si la greu.Multumesc ca existati.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE