Agenda crestinului - 25 aprilie 2014

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului; Sfantul Evanghelist Marcu

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si culturala a Tarii Romanesti era in apogeu. Impreuna cu ucenicul sau, ieroschimonahul Mihail, si cu alti calugari, intra in obstea Manastirii Dalhauti, in apropierea orasului Focsani, unde ramane 20 de ani. Aici este hirotonit preot si la scurt timp numit staret, chiar daca nu avea inca nici 30 de ani. mai mult

Foto

Izvorul Tamaduirii

In vinerea din Saptamna Luminata, crestinii ortodocsi sarbatoresc Izvorul Tamaduirii. Aceasta sarbatoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecuta cu un orb. Inainte de a fi imparat, Leon cel mare a gasit intr-o padure un orb, care i-a cerut apa. La indemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului sa bea apa dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa. mai mult

Audio

Foto

Manastiri cu hramul sarbatorii de astazi

Izvorul Tamaduirii

  • Manastirea Adam Manastirea Adam

    Manastirea Adam a fost una dintre cele mai prospere vetre monahale din Moldova de pana la secularizarea averilor manastiresti (1863...

  • Manastirea Barbu Manastirea Barbu

    Manastirea Barbu se afla pe Valea Niscovului, la 30 km vest de municipiul Buzau, in satul Leiculesti, comuna Tisau. Manastirea poarta...

  • Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus

    Manastirea Brancoveanu de la Sambata de sus este una din cele mai cunoascute asezaminte monahale din tara noastra. Ctitorie brancoveneasca...

  • Manastirea Brancoveni Manastirea Brancoveni

    Manastirea Brancoveni este situata la 20 de km sud-vest de Slatina si la 6 km de halta Parascoveni, in comuna Brancoveni. Aceasta comuna...

  • Manastirea Bujoreni - Magarului Manastirea Bujoreni - Magarului

    Manastirea Bujoreni - prima atestare documentara a Manastirii Bujoreni dateaza din 27 martie 1602, dar putem presupune ca a existat o viata...

  • Manastirea Cetatuia, Negru Voda Manastirea Cetatuia, Negru Voda

    Manastirea Cetatuia este situata deasupra unei creste stancoase - la 881 m deasupra nivelului marii intre Valea lui Coman, Valea Chiliilor...

  • Manastirea Cozancea Manastirea Cozancea

    Manastirea Cozancea este locul unde si-au inceput nevointele monahale atat Parintele Paisie Olaru, cat si Parintele Cleopa Ilie. In anul...

  • Manastirea Crisan-Vaca Manastirea Crisan-Vaca

    Manastirea Crisan-Vaca a fost reinfiintata in 1992 in apropierea vechii manastiri din satul Vaca (azi Crisani). Asezamantul monahal...

  • Manastirea Crucea Manastirea Crucea

    Manastirea Crucea a luat fiinta pe data de 1 iulie 2005, constructia bisericii incepand in luna august a aceluiasi an. Ridicat din lemn, in...

  • Manastirea Dalhauti Manastirea Dalhauti

    Manastirea Dalhauti este cunoscuta in tara mai ales prin Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si prin faptul ca, aici a vietuit...

  • Manastirea Dervent Manastirea Dervent

    Manastirea Dervent - Traditia acestei Sfinte Manastiri ne spune ca pe malul drept al Dunarii, in apropiere, la o distanta de numai doi...

  • Manastirea Dinogetia Manastirea Dinogetia

    Manastirea Dinogetia a fost infiintata in anul 2004. Pana in prezent s-au construit o mica biserica si un corp de chilii.

  • Manastirea Dragomiresti Manastirea Dragomiresti

    Manastirea Dragomiresti se inalta pe locul unei vetre manastiresti disparute. Monahul Pimen Moldovan pune bazele manastirii in anul 1926...

  • Manastirea Ghighiu Manastirea Ghighiu

    Manastirea Ghighiu este o manastire ortodoxa din apropierea orasului Ploiesti. Pe acest loc, in secolul al XVI-lea, se afla ridicat schitul...

  • Manastirea Golia Manastirea Golia

    Manastirea Golia - biserica "Inaltarea Domnului" a fost construita de marele logofat Ioan Golia in sec. al XVI-lea. Denumirea de manastirea...

  • Manastirea Gorovei Manastirea Gorovei

    Manastirea Gorovei este zidita pe o mosie a Manastirii Dragomirna. Calugarii au gasit aici o icoana a Sfantului Ioan Botezatorul, motiv...

  • Manastirea Grosi - Boroaia Manastirea Grosi - Boroaia

    Manastirea Grosi - Boroaia este ctitorie a lui Mihail Horga. Constructia Manastiri Grosi Boroaia a inceput in anul 1995. A fost sfintita in...

  • Manastirea Horaicioara Manastirea Horaicioara

    Manastirea Horaicioara a fost infiintata, potrivit traditiei, spre sfarsitul sec. XV, din porunca lui Stefan cel Mare. In 1868, in locul...

  • Manastirea Izbuc Manastirea Izbuc

    Manastirea Izbuc este cea mai veche manastire din zona. Aici se afla si un izvor cu apa curata si binecuvantata, mult cautat de pelerini...

  • Manastirea Izvorul Tamaduirii, Macin Manastirea Izvorul Tamaduirii, Macin

    Manastirea Izvorul Tamadurii a fost infiintata in anul 2005. Pana in prezent, s-au construit staretia si o biserica ce urmeaza a fi...

  • Manastirea Lainici Manastirea Lainici

    Nu se cunoaste cu precizie inceputurile Manastirii Lainici. Potrivit traditiei, Sfantul Nicodim ar fi construit dupa Visina si un schit din...

  • Manastirea Lepsa Manastirea Lepsa

    Manastirea Lepsa a fost intemeiata in anul 1774, cand un ucenic al Sfantului Vasile de la Poiana Marului, ridica un schit. Biserica...

  • Manastirea Maglavit Manastirea Maglavit

    Manastirea Maglavit este un loc legat de numele lui Petrache Lupu. Constructia bisericii incepe in 1936, din initiativa unor credinciosi...

  • Manastirea Marius Manastirea Marius

    Manastirea Marius este o manastire relativ noua. Inceputul vietii monahale de aici este datat in anul 1992, odata cu venirea a trei monahi...

  • Manastirea Namaiesti Manastirea Namaiesti

    Biserica manastirii este sapata in piatra, in stanca muntelui. Documentele istorice in legatura cu satul Namaiesti si cu manastirea...

  • Manastirea Parepa Manastirea Parepa

    Manastirea Parepa a fost infiintata in martie 2003. Pana in prezent au fost construite un paraclis si un arhondaric. Biserica mare nu este...

  • Manastirea Patroaia-Deal Manastirea Patroaia-Deal

    Manastirea Patroaia Deal este ctitorie a sculptorului Vasile Gorduz si a artistei Silvia Radu. Proiectul ansamblului de la Manastirea...

  • Manastirea Petrova Manastirea Petrova

    Manastirea Petrova a fost infiintata in anul 2000, iar ea cuprinde casa monahala, paraclisul si biserica mare, aflata inca in constructie...

  • Manastirea Ramet Manastirea Ramet

    Manastirea Ramet este cea mai veche si importanta vatra monahala din Arhiepiscopia de Alba lulia. Biserica veche a Manastirii Ramet...

  • Manastirea Robaia Manastirea Robaia

    Manastirea Robaia se afla pe locul unui vechi schit, ridicat in mijlocul padurii, in vrema in care inca se mai luau robi de prin sate...

  • Manastirea Salva Manastirea Salva

    Manastirea Salva este ctitorita in 1994, de credinciosii din localitate. Salva este o asezare relativ mare, fiind centru administrativ al...

  • Manastirea Sangeap - Basaraba Manastirea Sangeap - Basaraba

    Manastirea Sangeap se afla pe Dealul Sangeap, cunoscut si sub denumirea de Poiana Sangeap sau Hotarul Harlaului. Manastirea a fost distrusa...

  • Manastirea Sighisoara Manastirea Sighisoara

    Manastirea Sighisoara a fost ridicata dupa anul 1997, odata cu venirea aici, de la Manastirea Lupsa, a viitorului parinte staret, Ghelasie...

  • Manastirea Trotusanu Manastirea Trotusanu

    Manastirea Trotusanu este mentionata intr-o diata din anul 1676, in care Mitropolitul Teodosie al II-lea al Moldovei aminteste de Schitul...

  • Manastirea Valea Teilor Manastirea Valea Teilor

    Manastirea Valea Teilor a luat fiinta in 2007. Manastirea Valea teilor este situata intr-o poiana inconjurata de paduri. Exista doar un...

  • Manastirea Vladimiresti Manastirea Vladimiresti

    Manastirea Vladimiresti este situata la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, intre Galati si Tecuci. A fost ctitorita in anul 1938, de...

  • Manastirea Zosin Manastirea Zosin

    Manastirea Zosin este o manastire ortodoxa localizata in satul Baluseni, judetul Botosani. Pe drumul national ce leaga orasul Botosani de...

  • Schitul Izvorul Tamaduirii, Coslogeni Schitul Izvorul Tamaduirii, Coslogeni

    Schitul Coslogeni a fost infiintat in anul 2003. Schitul Coslogeni "Izvorul Tamaduirii" este un loc in care merita sa te opresti fie chiar...

  • Schitul Sfantul Nifon Schitul Sfantul Nifon

    Schitul Sfantul Nifon a fost infiintat in anul 1811, de ierodiaconul Nifon de la Manastirea Ciolanu. Schitul a fost ridicat pe un teren...

Vezi toate Ascunde

"Un bun duhovnic este acela care stie sa-si marturiseasca, mai intai, el insusi pacatele".Cuviosul Porfirie

Informatii utile

  • - (†) Cruce neagra
  • - Harti

Evanghelia

Dupa aceasta S-a coborat in Capernaum, El si mama Sa si fratii si ucenicii Sai, si acolo n-a ramas decat putine zile. Si erau aproape Pastile iudeilor, si Iisus S-a urcat la Ierusalim. Si a gasit sezand in templu pe cei ce vindeau boi si oi si porumbei si pe schimbatorii de bani. Si, facandu-Si un bici din streanguri,... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Ioan 2 (12 - 22)

Rugaciunea de Vineri

Rugaciunea de Vineri - Doamne Iisuse Hristoase Mantuitorul cel dulce al sufletului meu in aceasta zi a Rastignirii Tale pe Cruce ai patimit si ai luat moarte pentru pacatele noastre, ma marturisesc inaintea Ta, cum ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu... mai mult

Pilda zilei

Indreptarea

Avva Moise l-a intrebat pe avva Silvan: "Poate cineva s-o ia, in fiecare zi, de la-nceput?". Batranul i-a raspuns: "Daca este harnic mai mult

Povesti de pe strada mea - Un nou prieten
Povesti de pe strada mea - Un nou prieten Alex e un băiețel si are o surioară puțin mai mică, pe care o cheamă Oana. Sunt copii tare veseli, cărora le place să se joace afară, în aer liber. Au mulți prieteni și la școală, și în cartier. Când este timp frumos, merg să se joace în părculețul de la 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Capra cu 3 lei
Povesti de pe strada mea - Capra cu 3 lei Acasă, Alex se joacă în sufragerie cu un avion, în timp ce Oana, sora sa, răsfoiește curioasă o revistă pentru copii. În bucătărie, bunicuța le pregătește ceva bun. Ce foame îmi este ! spuse Alex. Tare aș mânca ceva bun! Dar abia am stat la masă, cum 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Calatorie in Tara unde toate sunt invers
Povesti de pe strada mea - Calatorie in Tara unde toate sunt invers Este seară. Soarele tocmai apune, iar lumina sa blândă îi face loc cu eleganță întunericului liniștit al nopții. Acasă, Alex și Oana se pregătesc de culcare. Mama îi strigă: Copii, hai să vă spălați pe dinți! Apoi vă spune-ți rugăciunea și - țuști! 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Sculptorul si statuile
Povesti de pe strada mea - Sculptorul si statuile Dragi copii, tot ceea ce facem are efect și asupra oamenilor din jurul nostru. Atunci când râdem de un coleg sau când îl tratăm urât, acesta se simte trist. Atunci când facem cuiva un cadou sau un compliment, devine vesel. Trebuie să ne amintim mereu 8.50 Lei
Sfanta Elena Imparateasa cea intocmai cu apostolii
Sfanta Elena Imparateasa cea intocmai cu apostolii Sfânta Împărăteasă Elena este un model de referință pentru femeile creștine din toate timpurile, dar mai ales pentru mame, oferind un exemplu de mărturisire a credinței creștine în familie și în societate. Ea a reușit să îmbine cu măiestrie înțelepciunea 12.00 Lei
Patericul sfintilor de pretutindeni - Mostenitorii cerului
Patericul sfintilor de pretutindeni - Mostenitorii cerului Fiecare sfânt în parte reprezintă un mijlocitor ceresc al mântuirii noastre, la care apelăm adesea cu evlavie (și căruia uneori îi purtăm și numele, primit la botez), dar și o pildă mereu actuală pentru o viețuire plăcută lui Dumnezeu - Cel ce Se 20.00 Lei
Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare
Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare Conducător viclean și nemilos, strateg iscusit, cărturar – celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otrăvurilor –, Mitridate vi cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici și longevivi dușmani ai romanilor. Ambițiile sale au schimbat cursul istorie 70.00 Lei
Familia ortodoxa - mai 2025
Familia ortodoxa - mai 2025 Sfântul Theofan Zăvorâtul: Dragostea este raiul duhovnicesc;Dragostea azi, de Virgiliu Gheorghe;Monahia Matrona Domnaru, fosta stareță a Mănăstirii Hurezi;Sfinții care au făcut din provincia romană Galia Belgica un pământ sfânt... când sufletul cunoaște 14.50 Lei
Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact