Sculptura

Sculptura

Sentimentul continuitatii traditiilor imperiale ne este dezvaluit de faptul ca Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282), devenit stapan al Constantinopolului, a poruncit sa se ridice langa biserica Tuturor Sfintilor, in apropiere de Sfintii Apostoli, pe o baza in forma de coloana, un grup de bronz care il reprezenta in genunchi la picoarele patronului sau, arhanghelul Mihail, caruia ii oferea un model al orasului recucerit. Ideea donatorului in genunchi, desigur imprumutata de la occidentali a fost de asemenea folosita pe monede.

Sculptura funerara

Influenta moravurilor occidentale a favorizat raspandirea sculpturii funerare. Marile familii bizantine au vrut sa aiba si ele sarcofage sculptate si morminte cu arcosolii in bisericile si in manastirile pe care le inzestrau cu donatii si in care multi dintre membrii lor deveneau calugari sau calugarite. De pilda, la Kariye Djami, in capela funerara de sud, mormantul lui Mihail Tornikes (mort in 1328), mare comandant de osti sub imparatul Andronic al II-lea, care era ruda pe departe si prieten cu Teodor Metohites, are deasupra doua arhivolte decorate cu un bust al lui Hristos pe un fond impodobit cu frunze de acant, intre doi ingeri asezati in spatiile triunghiulare din extremitati.

O inscriptie care lauda in chip hiperbolic virtutile si izbinzile lui Tornikes atesta orgoliul membrilor acestor mari familii.

In Muzeul arheologic de la Istanbul se pastreaza mai multe fragmente de arhivolta care provin probabil din monumentele de acest gen; unul dintre ele poarta monograma Paleologilor. Aceste arhivolte par sa fi fost adesea decorate cu busturile apostolilor, cum este cazul celei descoperite in 1929 cu prilejul sapaturilor efectuate la manastirea lui Constantin Lips, pe care imparateasa Teodora, sotia lui Mihail al VIII-lea, o renovase la sfarsitul secolului al XIII-lea si unde pusese sa se zideasca, la sud, o noua biserica inchinata lui Ioan Botezatorul. Cele doua biserici slujira drept loc de ingropaciune pentru numerosi membri ai familiei imperiale.

Prudenta istorica ne indeamna deci sa datam catre anul 1300 arhivolta pomenita, mai degraba decat in secolul al Vl-lea asa cum au facut mai multi arheologi. Stilul operei, asa cum se intimpla adesea in aceasta epoca, nu este pe deplin hotarator. El are totusi un caracter medieval si o gingasie care pot fi explicate prin unele influente gotice. Incertitudinea vine din faptul ca sculptorii acestei vremi par sa se fi inspirat din modele paleocrestine. Astfel in lapi-dariul Sfintei Sofia se pastreaza un sarcofag din secolul al XIII-lea, impodobit cu doi ingeri inaripati, care ne amintesc de cei de pe sarcofagul unui copil descoperit in cartierul Sarigiizel.

Moda sculpturii funerare a cuprins si provinciile. Vom cita in sprijinul acestei afirmatii mormantui Teodorei, sotia despotului din Epir, Mihail al II-lea Ducas, in biserica manastirii Sfantul Gheorghe pe care ea a zidit-o la Arta. Defuncta, moarta dupa 1270, este infatisata sub o arcada in tovarasia fiului ei Nichifor, intre doi ingeri, protectori ai dinastiei locale a Anghelilor.

Dl. A. Bon a gasit in vestul Peloponesului, la Andravida, capitala principatului Moreei, lespedea funerara a fiicei lui Mihail al II-lea Ducas si-a Teodorei, "Madame Agnes ", - pe numele ei grecesc, Ana - a treia si ultima sotie a lui Guillau'me al II-lea de Villehardouin, moarta in 1286. Pe aceasta placa executata stangaci, o cruce care pare brodata- model practicat in arta bizantina intre secolele al Xl-lea si al XV-lea - este incadrata de pauni - vechi simbol al reinvierii - si de salamandre patate, motiv mai rar, poate de origine occidentala, echivalent cu sarpele.

Sculptura religioasa

S-a continuat de asemenea sculptarea unor imagini sacre, in marmura si in calcar. Una dintre cele mai frumoase si mai originale este Fecioara-Aniketos (Neinvinsa) din capela Zeno a bisericii San Marco de la Venetia, care pare sa fi fost adusa de la Constantinopol: forta modelajului suplu si viu, armonioasa eleganta a draparilor, accentul de realitate al acestei figuri indepartate de abstractizarea obisnuita in Bizant ne indeamna sa vedem in aceasta placa o opera constantinopolitana din secolul al XIII-lea.

Un Hristos de la Mistra apartine fazei de intoarcere la traditiile mai specific bizantine care a avut loc sub Paleologi. Este de fapt o gravura in piatra si nu o veritabila sculptura. Trupul lui Hristos este tratat in tehnica reliefului plat, cu simple incizii profunde pentru cutele draparii, fara nici un modelaj. Barba si pletele raman fidele conceptiei despre sculptura-broderie in vigoare sub Macedoneni. Picioarele se detaseaza de pe un fond incrustat cu o materie colorata.

Spatarul tronului este impodobit cu romburi cuprinzand flori de crin, de influenta occidentala. Sculptura parea sa fie arta in care Occidentul latin depasea Orientul bizantin. Astfel incat nu este surprinzator sa constatam ca regiunile apropiate de Adriatica, asa cum erau Serbia sau Pespotatul. Epirului, au solicitat din Italia nu numai modelele, ci si mesterii. In biserica Parigontissa de la Arta, sculpturile care impodobesc cele doua arcuri din capatul boltilor in leagan de la nord si vest, precum si bazele si capitelurile colonetelor celui de-al treilea etaj prezinta un stil romanico-gotic si o iconografie care spulbera orice indoiala in privinta originii italiene a mesterilor la care s-a facut apel pentru a le executa.

Pe arcul de nord, de o parte si de alta a Nasterii, se vad doi ingeri, Iosif, David, doi regi magi, doi pastori, evanghelistul Luca si proorocii Miheia, leremia si Isaia. Pe arcul de vest, de o parte si de alta a Mielului, se insiruie simbolurile evanghe-listilor loan si Matei, apoi Solomon, David si mai multi prooroci. Bazele si capitelurile colonetelor poarta animale reale sau fantastice, caracteristice pentru sculptura romanica.

Venetia

La Venetia, in perioada cuprinsa aproximativ intre anii 1240 si 1280, in vremea cand Republica nutrea ambitia de a restaura Imperiul crestin al lui Constantin si lustinian, sculptorii s-au inspirat atat de mult din modelele trecutului paleocrestin, incat adeseori avem indoieli daca operele ce li se atribuie nu sunt mai degraba originale din secolele al V-lea si al Vl-lea, care ar fi fost doar retusate in epoca lor. Unul dintre monumentele cele mai reprezentative din acest timp este fara indoiala vestitul ciborium de la Sfantul Marcu, a carui iconografie si stil au un aspect atat de paleocrestin incat numerosi savanti au inclinat sa il dateze in secolul al V-lea sau al VI-lea, admitand totodata ca inscriptiile ar fi fost gravate doar prin anul 1200 si ca tot atunci s-ar fi reeioplit figurile pentru a le da un aspect mai potrivit gustului medieval.

In ceea ce ma priveste, prefer sa vad in acest baldachin o "pastise" savanta: astfel s-ar explica mai bine anumite obscuritati ale iconografiei, datorate neintelegerii pe care sculptorii au manifestat-o fata de modelele lor. Dar atunci cand Constantinopolul, in anii ce au urmat recuceririi sale de catre Mihail al VIII-lea Paleologul, a redevenit un centru iradiant de arta, el a influentat din nou in chip direct acti-vitatea sculptorilor venetieni. Madona numita "delio Schioppo" din San Marco - o mare Hodighitria in picioare - este un bun exemplu al fuziunii care se produsese intre elementele artei paleologe si unele trasaturi gotice.

Trapezunt

La Trapezunt, reliefurile de buna calitate de deasupra usilor bisericii Sfanta Sofia, construita de Manuel l (1238-1263), care evoca diferite episoade din Geneza, se explica fara indoiala prin traditiile pe care acest oras le avea in comun cu Armenia si Georgia din vecinatate.

Serbia

In Serbia, sculptura pur ornamentala s-a folosit amplu pe timpane si in jurul ferestrelor unor biserici, cum ar fi aceea de la Zica sau de la Kalenis: gustul elegantei rafinate, care se ascute in cadrul acestei civilizatii amenintate de pieire, isi gaseste solutii in folosirea unor motive imprumutate de la sculpturile in lemn si in metal, precum si de la manuscrise. Pe de alta parte, datorita influentelor occidentale, sculptura n-a incetat niciodata sa fie practicata in aceasta tara. Sculpturile de la Studenica si de la Decani prezinta evidenteinrudiri cu arta romanica a Italiei.

C. Delvoye

.