Sticlarie de lux sl vitralii

Sticlarie de lux sl vitralii

Odata cu progresele inregistrate de tehnica emailurilor, sticlaria de lux castiga de asemenea in importanta. Tezaurul Sfantului Marcu de la Venetia poseda un superb bol de sticla rosie-negricioasa, pe care au fost pictate, in interiorul unor medalioane tivite cu rozete, figuri antice, in emailuri de felurite culori. Prin eleganta stilului si distinctia atitudinii ori ele pot fi asemuite cu figurile sapate pe fetele casetelor de fildes cu subiecte mitologice.

Pe de alta parte, importante descoperiri recente ne-au revelat ca ferestrele absidei bisericilor Hristos in Chora (Kariye Djami) si a Pantocratorului (Zeirek Djami) au fost probabil acoperite - in primul edificiu la inceputul secolului al XII-lea (inainte de anul 1120) si in al doilea pe la 1126 - cu vitralii facute din sticle pictate cu email si prinse intr-o retea de plumb. Pe un fond impodobit cu medalioane, in care se inscriau mai ales rozete si vrejuri, se desprindeau personajele in marime naturala, fara indoiala Pantocratorul tronand, Fecioara in picioare si sfinti, drapati in vesminte somptuos impodobite cu palmete, rozete si impletituri, dupa moda timpului.

Culorile folosite erau un albastru intunecat - acel albastru caracteristic al Bizantului, saphirus graecus, pe care Occidentul incerca sa-l imite -, galbenul chihlimbariu, verdele de smarald si purpuriul care, in rare cazuri, batea in trandafiriu. Astfel se confirma existenta la Constantinopol a unei tehnici a vitraliului, existenta care se lasa banuita in unele pasaje din tratatul Diversarnm artium Schedula, scris la manastirea Sfantul Pantaleon de la Koln, de preotul-calugar Teofil, dupa unii prin anul 950, dupa altii intre anii 1110 si 1140. Si in domeniul vitraliilor Apusul ar fi deci, la origini, tributar, Bizantului.

Pietrele

Exista o alta categorie de obiecte care confirma simtul profund al somptuozitatii decorative pe care il aveau bizantinii. Acestea sunt vasele, potirele si patenele, taiate in pietre mai mult sau mai putin dure, mai ales agate: onix, sardonix, calcedoniu, de asemenea jasp si alabastru. Mesterii stiau sa puna in valoare frumusetea proprie materiei, sa foloseasca opacitatea sau transparenta ei, sa tina seama de desenul striurilor, sa dea formei o mare puritate. Vasele acestea erau prinse in monturi de aur si de argint, impodobite cu margaritare, cabosoane si emailuri. In colectia Feron-Stoclet (Bruxelles) figureaza o patena de onix brun, montata in argint aurit si in centrul careia a fost inserat un medalion de email, lucrat in tehnica cloasoneului pe aur, cu un diametru de trei centimetri, reprezentand Cina cea de taina, in tezaurul Sfantului Marcu se poate vedea o remarcabila patena din secolul al XI-lea, de alabastru, care a fost taiata in asa fel incat sase lobi se desprind pe fond la interior. In centru a fost incrustat un medalion de email cu bustul lui Hristos. Tezaurul Sfantului Marcu mai poseda si treizeci de potire cu monturi de argint aurit, impodobite cu medalioane de email reprezentand sfinti si uneori chipul lui Hristos si al Fecioarei.

Monedele

Lipsa de interes a bizantinilor fata de frumusetea monedelor lor explica de ce emisiile din epoca Macedonenilor si a Comnenilor nu reflecta inaltul nivel atins in acea vreme de diferitele activitati artistice. In plus nu se mai afla nici o urma a vreunei intoarceri spre antichitate. Principala inovatie, din punct de vedere iconografic, a fost, sub Leon al VI-lea cel intelept, introducerea pe revers a bustului Fecioarei Nascatoare, ocrotitoarea Constantinopolului, pentru care acest imparat avea o mare evlavie. O alta inovatie: incepand cu Vasile al II-lea s-au batut monede de aur, concave, vestitele scyphate. Obiceiul s-a intins si asupra banilor de argint sub Constantin al IX-lea Monomahul, si asupra celor de bronz sub Alexis I Comnenul. In rest, monetaria bizantina a ramas credincioasa, in ansamblu, tipurilor anterioare.

In secolul al Xll-lea, sub dinastia Comnenilor, imaginile arhanghelului Mihail si ale sfintilor militari Gheorghe, Dumitru si Teodor devenira destul de frecvente.

C. Delvoye

.