Un rol esential in raspandirea spiritualitatii isihaste, in spatiul slav si in tarile romane, in secolul al XIV-lea, l-a avut Manastirea Paroria, vestita ctitorie a Sfantului Grigorie Sinaitul. Miscarea isihasta nu s-a limitat la cadrul Sfantului Munte Athos, locul sau de obarsie, ci s-a raspandit si in celelalte tari ortodoxe in pofida conditiilor istorice vitrege, datorate caderii Constantinopolului sub turci, in 1453.

In vremurile tulburi ale primei jumatati a secolului al XIV-lea, atacurile turcilor otomani in Balcani s-au intensificat, incluzand atacuri asupra Muntelui Athos, care a suferit mari pagube. In aceasta perioada, numerosi monahi au hotarat sa paraseasca Sfantul Munte in cautarea unor locuri mai ferite in care sa se practice rugaciunea neincetata si isihia.

Sursele scrise arata ca, in jurul anului 1330, Sfantul Grigorie Sinaitul si ucenicii sai au parasit Muntele Athos si au mers in Bulgaria, stabilindu-se in Paroria, unde au intemeiat comunitatea monahala. Cert este faptul ca nici aceasta manastirea nu avea sa ofere protectie pe o perioada indelungata. Ucenicii Sfantului Grigorie Sinaitul, proveneau din Bulgaria si Muntele Athos, si erau cunoscuti, drept "sinaiti”, desi nicodata nu vizitasera Muntele Sinai.

Sfantul Grigorie Sinaitul s-a nascut pe la 1255 la Kukulos pe tarmul occidental al Asiei Mici. Candva, dupa 1282, a fost luat prizonier de turci si dus la Laodiceea, pe coasta Siriei. Rascumparat de crestinii de acolo, a venit in Cipru, unde a intrat in monahism, ca rasofor. Dupa scurta vreme pleaca la manastirea sfintei Ecaterina din Muntele Sinai si acolo e tuns in monahism. De la Sinai ajunge in Ierusalim si apoi in Creta. Aci, Parintele Arsenie, un monha imbunatatit, l-a introdus in tainele rugaciunii lui Iisus.

Ajuns in Muntele Athos se stabileste in Schitul Magula, de langa Manastirea Filoteu, unde intalneste alti trei monahi cunoscatori ai rugaciunii launtrice. Retras pe la 1326-1327 la Salonic, din cauza incursiunilor turcesti, de care calugarii din micile schituri fara ziduri inalte nu se puteau apara, Grigorie Sinaitul voi sa plece inapoi la Sinai,- dar in Hios isi schimba planul si veni la Constantinopol, iar dupa sase luni se duse la Paroria, in muntii Stranta, la granita dintre imperiul bizantin si Bulgaria. Prima data ramase putin acolo, din pricina supararilor ce i le pricinuiau talharii adapostiti in acesti munti, si veni iar la Constantinopol si la Athos. Insa in jurul anului 1335 se aseza definitiv in muntele Katakryomenos, in Paroria, unde a si trecut la cele vesnice la 27 noiembrie 1346.

Amintim faptul ca desi miscarea de reinnoire duhovniceasca, pornita din Sfantul Munte in secolul XIV, sub numele de isihasm, e dominata de "cei doi Grigorie” (Sfantul Grigorie Sinaitul (1255-1346) si Sfantul Grigorie Palama (1296-1359), izvoarele nu mentioneaza nici un contact direct intre ei. Nici Sfantul Grigorie Palama nu-l mentioneaza pe Sfantul Grigorie Sinaitul intre dascalii sai, cum nu-l mentioneaza nici Filotei, biograful lui Palama, si nici Calist, biograful Sinaitului, iar Sinaitul nu apare intre sustinatorii lui Palama in lupta lui pentru apararea isihastilor.

La Paroria Sfantul Grigorie Sinaitul a adunat multi monahi in jurul sau, a zidit doua manastiri, un turn inalt, transformand acest loc pustiu intr-un loc sfant de "doxologie si lauda neincetata a lui Dumnezeu".

Sfantul Grigorie Sinaitul s-a bucurat la Paroria de prijinul si de protectia tarului Ion Alexandru, care a nimicit bandele de talhari din imprejurimi. Obstea lui de acolo a capatat un caracter isihast mai cuprinzator.

S-a afirmat in general ca "obstea lui de la Paroria a servit ca o punte intre lumea greaca si slava. Oameni ca Sfantul Teodosie de Tarnovo, Sfantul Romil (Roman) de Vidin, patriarhul Eutimie al Bulgariei, mitropolitul Ciprian al Kievului, care au fost, ulterior, factorii marii renasteri a monahismului contemplativ din intregul crestinism slav al Evului Mediu, au fost monahi la Paroria si, cei mai multi, ucenici nemijlociti ai sfantului Grigorie Sinaitul".

Sfantul Grigorie Sinaitul a fost sustina­torul isihasmului privit in latura sa practica adica a rugaciunii curate. El a adunat in jurul sau monahi din diferite neamuri intre care si romani, pe care i-a indrumat in viata duhovniceasca si in rostirea rugaciunii lui Iisus. Astfel, miscarea de la Paroria, si in general miscarea isihasta, a avut un rol important si in cele doua state romanesti ce s-au format tocmai in aceasta perioada a secolului XIV si asupra Bisericii Ortodoxe Romane si a manastirilor romanesti care iau fiinta intr-un mod organizat tocmai acum.

Este meritul Mitropolitului Tit Simedrea de a arata ca intre monahii romani si Sfantul Grigorie Sinaitul au existat legaturi si in felul acesta ei au adus la Ma­nastirea Tismana practica rugaciunii neincetate, unde a trait Sfantul Nicodim, el insusi un isihast si un sustinator al isihasmului.

In acest sens, este cunoscuta corespondenta dintre Sfantul Grigorie Sinaitul si voievodul Nicolae Alexandru al Tarii Romanesti. Aceasta stire se afla in Viata sfantului Maxim Cavsocalivitul, scrisa in a doua jumatate a secolului XIV de Teofan, episcopul Peritoriei din Trada (pe la 1350), fost egumen al Vatopedului. Îl aflam mentionat pe tarul Alexandru si intr-o epistola catre "imparatii lumii“, alaturi de imparatul Bizantului, tarul Ivan Alexandar al Bulgariei si tarul Stefan Uros al Serbiei. Dupa opiniile specialistilor, nu poate fi vorba decat de Nicolae Alexandru Basarab, deoa­re­ce, in acea perioada, nu mai exista un alt tar cu numele de Alexandru in tarile ortodoxe.

De asemenea, este binecunoscuta corespondenta ce a existat intre Patriarhul Eutimie al Bulgariei, ucenicul indirect al lui Grigorie Sinaitul prin Sfantul Teodosie si ruda cu Grigorie Tamblac, si Nicodim, egumenul manastirii Tismana.

In jurul Sfantului Grigorie Sinaitul s-a adunat "multime de oameni de mai multe neamuri", fapt ce a intarit importanta lucrare misionara desfasurata la Paroria. Dupa disparitia Paroriei, ucenicii Sfantului Grigorie Sinaitul s-au raspandit indeosebi in Macedonia, Bul­garia (Manastirea Kelifarevo), Serbia, si nu in ultimul rand in Tarile Romane. In prezent, nu se cunoaste locul precis al Manastirii Paroria. Mai multi istorici au incercat sa localizeze Paroria (Mica si Marea Manastire) in apropie­rea Adrianopolului. Cercetatorii bulgari o si­tuea­za insa Muntii Stranja Planina.

Radu Alexandru