Templul lui Amon Ra din Karnak

Cea mai mare cladire cu destinatie religioasa construita vreodata, templul din Karnak, era destinat preamaririi lui Amon "regele zeilor" si trebuia sa-i faca pe muritori sa se simta insignifianti in prezenta sa.

 

Karnak este numele egiptean modern dat complexului de temple aflat in inima Tebei, fosta capitala a Egiptului antic, numita de egipteni in vechime Ipetisut "cel mai ales dintre locuri". Orasul a devenit un centru important in timpul Regatului Mijlociu (1938-1600 i.Hr.), iar cultul zeului local Amon, initial zeu al vantului, a inceput sa ia amploare.

In timpul Regatului Nou, cand nobilii thebani ajung la putere, orasul devine o mare capitala imperiala. Amon, cunoscut si sub numele de Amon-Ra, dupa ce a fost identificat cu zeul soare, a devenit cel mai puternic zeu egiptean, iar templul sau era cel mai maret din tara. Templul era folosit si ca principala trezorerie, caci faraonul ii dedica prada din campaniile victorioase purtate in afara tarii. Tributul platit de provinciile straine si taxele ajungeau tot aici, astfel incat templul a devenit cea mai importanta institutie din Egipt.

In acest fel, templul avea un rol important in viata sociala, economica si administrativa a tarii. Detinea domenii importante, avea un mare numar de angajati - administratori, scribi, mestesugari, fermieri si gradinari, precum si clerici, muzicieni si cantareti. In timpul domniei lui Ramses al III-lea (1187-1156 i. Hr.) templul controla cel putin 7 procente din populatie, avea 81 de mii de sclavi, 421 de mii de vite, 433 de gradini, 46 de terenuri de constructie si 83 de ambarcatiuni.

Incepand cu perioada Regatului Nou fiecare faraon a construit, daramat, modificat si adaugat la structura originala a templului. Acesta este acum o uimitoare aglomerare de intrari, piloni, curti interioare, sali, coloane, obeliscuri si statui. In general, faraonii au extins ulterior templul spre vest, in directia Nilului. Astfel, prima intrare de care trece vizitatorul este ultima construita. Trecerea pe sub intrari si prin curtile interioare inspre sanctuar inseamna o intoarcere in timp prin epoci ale istoriei egiptene.

Desi adesea Karnak este asociat doar cu templul lui Amon, exista inca doua constructii distincte, care fac si ele parte din complex. Acestea sunt dedicate sotiei lui Amon, zeita Mut si zeului Montu, initial zeul local al orasului. Insa templul lui Amon este cel mai bine pastrat si cel mai mare, avand o suprafata care ar putea cuprinde 10 catedrale.

La primul pilon se ajunge pe o alee strajuita de sfincsi, creaturi hibride cu trup de leu si cap de berbec. Pilonul de culoarea nisipului, cu doua turnuri austere se iveste inainte, semanand cu intrarea intr-un castel feudal. Cu siguranta la acest lucru s-au gandit egiptenii din epoca moderna cand au numit ruinele de la Karnak "fortareata".

Primul pilon, unul din cei sase care conduc la sanctuar - simbolizand sacrul suprem -arunca temporar o umbra atunci cand lumina soarelui inunda curtea interioara. De aici, al doilea pilon precedat de statui uriase reprezentandu-l pe Ramses al II-lea (1279-1213 i.Hr.) anunta intrarea in marea sala a coloanelor.

Sala coloanelor este denumita oficial Sala Hipostil si a fost construita de faraonul Seti I si de Ramses al II-lea, succesorul sau. Ea acopera o suprafata de 20 metri patrati si pe vremuri avea un acoperis sustinut de 124 de coloane dispuse pe 16 randuri. Coloanele care compun cele doua siruri centrale, sunt mai inalte decat cele din partile laterale, iar aceasta a permis construirea unui sir de ferestre in partea de sus, in zidurile ce se inalta deasupra culoarelor laterale.

Astfel, razele soarelui patrund in interior ca niste sulite, iar lumina lor filtrata razbate pana in partile mai indepartate ale salii, iluminand difuz coloanele sculptate si pictate in culori vii cu scene de rugaciune sau cu faptele eroice ale faraonului. Ideea a fost aceea de a crea inauntru un efect de penumbra mistica, dupa lumina orbitoare de afara si inaintea intunericului din interiorul sanctuarului.

Capitelurile sculptate stilizat in chip de boboci de lotus si inflorescente de papirus stilizate, creeaza impresia de vegetatie luxurianta, plina de simbolism pentru egiptenii din antichitate. Ea le amintea de insula primordiala, punctul de pornire din mitul egiptean al creatiei.

Conform unei versiuni a acestuia pamantul era cufundat in intuneric si acoperit de ape, din care s-a ivit o insula. Pe ea a crescut o trestie pe care s-a asezat zeul cu cap de erete, Horus. Sacralizata de prezenta zeului, insula necesita protectie divina, astfel incat in jurul plantei a fost ridicat din trestie un lacas de cult care a fost imprejmuit de un zid. Mai tarziu aceasta structura a devenit un templu din trestie, caci i s-au adaugat diverse incaperi asezate toate mai jos decat locul sacru din centru.

Dincolo de numeroasele variante, mitul a furnizat modelul arhetipal pentru toate templele egiptene construite ulterior, care erau imaginea insulei primordiale a creatiei. Sanctuarul, de exemplu, care adapostea statuia zeului, amintea intotdeauna de primul loc sacru.

Pardoseala era inaltata in zona sanctuarului, imitandu-se cele doua nivele ale insulei, iar coloanele cu capiteluri in forma de palmier, papirus sau lotus, intruchipau vegetatia luxurianta a insulei mitice. Criticii contemporani care compara coloanele uriase de la Karnak cu cele zvelte de marmura din Grecia antica in defavoarea celor dintai, pierd din vedere esentialul: arhitectul egiptean era preocupat in primul rand de intruchiparea unui adevar mitic si nu de estetica vizuala.

Dincolo de Sala Hipostil se inalta cel de-al treilea pilon care, spune o inscriptie, avea odata o usa din aur incrustata cu lapislazuli si alte pietre pretioase, cu un prag imbracat in argint si suporturi de steaguri poleite, care "straluceau mai tare ca cerurile". Aleea principala se continua printre pilonii al patrulea si al cincilea, spre locul unde se afla initial sanctuarul, construit de Tutmes I (1493-1482 i.Hr.). Cel care se vede astazi a fost construit de Filip Arrhidaeus, frate vitreg cu Alexandru cel Mare care a cucerit Egiptul in anul 332 i. Hr.

Sanctuarul era cel mai venerat loc si constituia punctul central al serviciului divin zilnic. Era alcatuit dintr-o incapere dreptunghiulara in care se afla o racla incrustata cu aur si pietre pretioase ce continea statuia zeului. Faraonul, de obicei reprezentat de marii preoti, trebuia sa aduca ofrande zeului de trei ori pe zi.

Preotii se radeau pe cap si pe corp, erau imbracati in vesminte albe de in si se spalau de trei ori pe zi pentru a se purifica. Preotul sosea la templu purtand o cadelnita aprinsa, din care se ridica fumul de tamaie, se indrepta catre sanctuar, trecand printre piloni prin curtile interioare si prin Sala Hipostil.

Ajungand la racla din interiorul sanctuarului, el spargea sigiliul de lut, tragea zavoarele si deschidea cele doua usi. Recitand rugaciunile rituale, el il saluta pe zeul Amon, care, se credea, salasluia in statuie, si se prosterna. Apoi rostea incantatii, oferea o ofranda de miere si inconjura racla de patru ori.

In continuare preotul scotea statuia din racla, o dezbraca si o purifica folosind tamaie, apa si natro (soda cristalizata). Imbracand-o din nou, el zugravea sprancenele zeului cu fard verde si negru. Apoi aseza pe statuie insemnele regale, apoi oferea zeului mancare si bautura inainte de a-l pune din nou in racla, pe care o sigila cu lut. In final preotul parasea incaperea mergand cu fata spre zeu si asigurandu-se ca si-a sters urmele pasilor, pentru a nu lasa nici un semn al prezentei unui muritor in sanctuar.

Egiptenii de rand nu aveau acces in sanctuar si nici chiar in cea mai mare parte a templului. El il vedeau pe zeu doar in timpul unui festival, cand acesta era scos la lumina si purtat intr-o procesiune, adesea spre a vizita un alt zeu din zona. La Teba, de exemplu, in timpul festivalului Opet, pe data de 19 a celei de-a doua luni a anului, zeii Amon, Mut si fiului lui Amon, Khonsu - cunoscuti drept "Triada de la Teba" - erau purtati din Karnak pana la un templu aflat la cateva mile spre sud, unde se afla astazi Luxor.

Preotii purtau zeul pe platforme ceremoniale din coaja de copac sustinute pe umeri cu niste stinghii, catre barcile care asteptau pe Nil. In timp ce ambarcatiunile erau trase in susul raului si fumul de tamaie se ridica in vazduh, o multime entuziasta de preoti, soldati, dansatori, cantareti si localnici le urma mergand pe maluri si in barci. Cand zeii aflati in vizita ajungeau in templul de la Luxor - unde mai exista basoreliefuri care infatiseaza acest festival - li se ofereau ofrande de hrana si bautura. Apoi, la un moment dat zeii erau dusi inapoi la Karnak, in acelasi fel in care fusesera adusi.

Spre deosebire de alte temple egiptene, in cel al lui Amon ultima incinta nu este sanctuarul. In spatele acestuia, dincolo de o curte interioara, se afla Sala de Festivitati a lui Tutmes al III-lea (1479-1426 i.Hr.) construita pentru a celebra victoriile militare ale faraonului obtinute dincolo de granitele tarii.

Intr-una din incaperile cladirii, cunoscuta drept Gradina Botanica, se afla basorelieful reprezentand plante si animale exotice aduse de Tutmes din expeditiile sale in strainatate - probabil prima colectie de acest fel din lume.

Langa Sala de Festivitati se afla un lac sacru, un bazin dreptunghiular la care preotii veneau zilnic pentru spalarile rituale. Se spune de asemenea, ca lacurile templelor erau folosite pentru anumite ceremonii in cadrul festivalurilor. In timpul acestora o barca traversa lacul, purtand statuia zeului intr-un voiaj simbolic. Pe malurile lacului se insirau copaci, iar pe apele sale pluteau flori de lotus albe si albastre.

La Karnak egiptenii au creat inainte de toate o constructie pe masura "regelui zeilor".

In ciuda supradimensionarii, a ingramadelii de ruine si a invaziei turistilor, Karnak isi pastreaza inca atmosfera sacra, in special in momentele de liniste, cand imaginatia reinvie ritualurile sacre ce se desfasurau in sanctuar sau in lumea crepusculara a Salii Hipostil.