Duminica a 16-a dupa Rusalii (Pilda talantilor)

Duminica a 16-a dupa Rusalii (Pilda talantilor) Mareste imaginea.

Dumnezeu creaza inegalitatea; oamenii cartesc, nu le place. Dar sunt oamenii mai intelepti decat Dumnezeu? Daca Dumnezeu a facut inegalitatea, inseamna ca asa e bine, inseamna ca inegalitatea este mai decat egalitatea. Dumnezeu creeaza inegalitatea spre binele omului, dar acesta nu-si da seama ca este buna.

Dumnezeu creaza inegalitatea pentru ca este frumoasa, dar omul nu-si da seama de frumusetea ei. Dumnezeu creaza inegalitatea din iubire, care ea insasi creste si se hraneste din inegalitate - dar oamenii nu vad iubirea din ea.

Orbenia se razvrateste impotriva vederii, nebunia impotrivii intelepciunii, raul impotriva binelui, uratul impotriva frumosului, ura impotriva dragostei. Adam si Eva s-au dat pe mana Satanei ca sa ajunga deopotriva cu Dumnezeu. Cain l-a ucis pe fratele sau Abel pentru ca jertfele lor nu erau deopotriva de placute lui Dumnezeu. De atunci si pana acum pacatosii sunt in razboi cu inegalitatea.

Dumnezeu insa a creat inegalitatea mai inainte de ei, pentru ca si pe ingeri i-a facut Dumnezeu neegali. Dumnezeu vrea ca oamenii sa nu fie la fel in cele dinafara, adica in bogatie, putere, stare, invatatura si asa mai departe, dar nu ca sa se ia la intrecere unii cu altii. „Nu te aseza in locul cel dintai", porunceste Domnul (Luca 14, 8).

Dumnezeu vrea ca oamenii sa se ia la intrecere in inmultirea virtutilor launtrice: credinta, bunatate, mila, dragoste, blandete, smerenie si ascultare. Dumnezeu da si darurile dinafara si cele dinlauntru, desi mai mare pret pune pe acestea din urma. Daruri exterioare a dat si dobitoacelor, dar daruri duhovnicesti a revarsat numai in om.
Omului i-a dat asadar mai mult decat dobitoacelor, de aceea si cere de la om mai mult. Ceea ce a dat omului pe deasupra sunt darurile duhului.

Darurile dinafara le-a dat Dumnezeu omului intru slujirea celor dinlauntru, pentru ca tot ce este inafara slujeste launtricului. Tot ce e vremelnic slujeste vesniciei, tot ce e muritor slujeste nemuririi. Asa s-a harazit de la Dumnezeu. Omul care o ia pe cealalta cale, risipindu-si zestrea de duh ca sa-si agoniseasca bunuri trecatoare, averi, putere, vaza si slava lumeasca, este ca un fiu care, mostenind de la tatal sau aur mult, il cheltuieste cumparandu-si praf si cenusa.

Omul care a simtit darul lui Dumnezeu in suflet, nu mai pune mult pret pe lucrurile dinafara, la fel cum cineva, trecand prin scoli inalte, nu se lauda cu scoala primara. Nebunul, nu inteleptul, se lupta pentru cele dinafara. Inteleptul se prinde in lupta cea cea buna intru inmultirea celor duhovnicesti. Toti cei ce se irosesc in lupta pentru cele dinafara nu pot, sau le e frica sa priveasca inlauntrul lor si raman nelucratori pe cel mai de seama taram al omenescului.

Dumnezeu nu cauta nici la ceea ce este, nici la ceea ce are omul in aceasta lume: nici cum se imbraca, nici ce mananca, nici cum e vazut de altii. Dumnezeu cauta numai si numai la inima omului. Altfel spus, pe Dumnezeu nu-L castigi cu agonisita cea dinafara ci cu buna sporire a celor dinlauntru, cu imbogatirea in duh si in adevar. Despre aceasta ne vorbeste Evanghelia de astazi.

Pilda Talantilor, sau a darurilor duhovnicesti cu care Dumnezeu a inzestrat sufletul, e foarte graitoare in privinta inegalitatii firesti dintre oameni. Dar nu numai atat. In zbor vulturesc, pilda aceasta zboara deasupra intregii intinderi a istoriei sufletului omenesc din inceput si pana la sfarsit. De-ar fi sa inteleaga cineva pe deplin si sa implineasca invatatura fie si numai a singurei pildei acesteia, si-ar dobandi cu ea mantuirea in imparatia lui Dumnezeu.

Imparatia cerurilor este ca un om care, plecand departe, si-a chemul slugile si le-a dat pe mana avutia sa. Unuia i-a dat cinci talanii, altuia doi, altuia unul, fiecaruia dupa puterea lui si a plecat". „Un om": aici trebuie sa intelegem pe Dumnezeu Atotputernicul, Datatorul tuturor darurilor. „Slugile" sunt ingerii si oamenii. Plecarea „departe" e indelunga rabdare a lui Dumnezeu. „Talantii" sunt darurile duhovnicesti, zestrea fapturilor intelegatoare. Iar ca toate aceste daruri sunt mari, se vede din aceea ca toate sunt numite „talanti", talantul fiind o masura de foarte mare pret, valorand cinci sute de galbeni.

Staruim asupra faptului ca Mantuitorul anume a numit darurile lui Dumnezeu „talanti", ca sa arate cu cata darnicie a inzestrat milostivul Ziditor pe fiecare din fapturile Sale. Atat de mari suni aceste daruri, ca fie numai si unul singur ii e omului de ajuns. Prin „omul" din parabola se mai intelege si Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, cum se vede si din Evanghelia dupa Luca: „Un om de neam mare" (Luca 19, 12). Acest „om de neam mare" nu e altul decat Insusi Hristos, Fiul Unul-Nascut al Celui Preainalt. Lucrul acesta se vede si din celelalte cuvinte ale pildei: „Un om de neam mare s-a dus intr-o tara indepartata, ca sa-si ia domnie si sa se intoarca".

Domnul S-a suit la cer ca sa primeasca Imparatia, si a fagaduit carpenilor ca se va intoarce pe pamant ca Judecator. Intelegand prin omul din pilda pe Hristos, vedem in slugile Sale pe apostoli, pe preoti si pe toti credinciosii. Duhul Sfant a revarsat multe deosebite daruri asupra tuturor acestora, asa incat oamenii sa se intregeasca unul prin altul si astfel sa ajunga impreuna la crestere duhovniceasca si la desavarsire.

„Darurile sunt felurite, dar acelasi Duh. Si felurite slujiri sunt, dar acelasi Domn. Si lucrarile sunt felurite, dar este acelasi Dumnezeu care lucreaza toate in toti. Si fiecaruia i se da aratarea Duhului spre folos. Si toate acestea le lucreaza unul si acelasi Duh, impartind fiecaruia deosebi, dupa cum voieste" (I Corinteni 12, 4-7; 11).

La Botez, toti credinciosii primesc din belsug aceste daruri, care se inmultesc si se imputernicesc prin celelalte Taine ale Bisericii. Prin „cinci talant"i comentatorii inteleg cele cinci simturi, prin „doi talanti" sufletul si trupul, si prin „un talant" fiinta cea una a omului. Cele cinci simturi i s-au dat omului ca sa se foloseasca de ele spre mantuire. Omul trebuie sa-L slujeasca pe Dumnezeu cu trup si suflet, sa se imbogateasca intru cunostinta lui Dumnezeu si intru fapte bune. Omul intreg trebuie sa fie al lui Dumnezeu.

In copilarie omul traieste prin cele cinci simtuiri; mai tarziu isi da seama de dualitatea sa, de lupta intre trup si duh; iar omul in toata firea se simte unul duhovniceste, biruitor asupra impartirii de sine in cinci sau in doi. Dar tocmai acum, la implinire, cand se crede invingator, il paste cea mai mare primejdie: mandria, dispretul fata de ceilalti, neascultarea fata de Dumnezeu. Odata ce a ajuns pe cele mai mari inaltimi, cade in pierzarea cea mai adanca si isi ingroapa in pamant talantul sau.

Dumnezeu daruieste fiecaruia dupa putere: cat poate sa duca si sa foloseasca fiecare. Darurile le imparte, fireste, potrivit iconomiei Sale, dupa cum nici intr-o casa nu au toti aceleasi inzestrari si aceleasi indatoriri, ci fiecare lucreaza dupa rostul sau. „Si a plecat". De aici se vede iuteala cu care lucreaza Dumnezeu. Cand Ziditorul a facut lumea, a facut-o repede. Si cand Mantuitorul Iisus a venit pe pamant intru innoirea lumii, repede si-a savarsit lucrul Sau: a dezvaluit si a inmanat darurile Sale „si a plecat".

Ce au facut slugile cu cele primite ?

„Indata, mergand, cel ce luase cinci talanti a lucrat cu ei si a castigat alti cinci talanti. De asemenea si cel cu doi a castigat alti doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a sapat o groapa in pamant si a ascuns argintul stapanului sau".

Tot schimbul si toata indeletnicirea intre oameni nu-i decat o icoana a ceea ce se intampla, sau ar trebui sa se intample, in taram sufletesc. Este de asteptat ca cel ce mosteneste pamanturi sa si le inmulteasca; cine are ogoare, sa le lucreze; cine a invatat un mestesug oarecare, sa-l practice spre folosul sau si al semenilor; cine e iscusit, sa invete si pe altii, cine face negot sa-si sporeasca negutatoria.

Oamenii alearga incolo si incoace, lucreaza, strang, schimba, infrumuseteaza cumpara, vand. Fiecare se zbate ca sa-si castige cele trebuinta trupului, sa-si imbunatateasca sanatatea, sa-si asigure un trai tihnit pe cat mai multa vreme. Si toate acestea nu-s decat o schita primitiva a ceea ce trebuie sa faca omul pentru sufletul sau, care e cu mult mai de pret.

Oricine care a primit de la Dumnezeu cinci masuri, sau doua sau una - de credinta, intelepciune, bunavointa, frica de Dumnezeu, sete de neprihanire, sau smerenie, sau ascultare, trebuie sa caute ca macar sa indoiasca masura, asa cum au facut cei doi slujitori si cum fac de obicei oamenii cand se indeletnicesc cu negotul sau cu vreun mestesug oarecare.

Cine nu-si inmulteste talantul - atat cat i-a fost dat - se va taia si se va arunca in foc ca un pom sterp. Stapanul lumii, pentru care oamenii sunt pomi de mare pret, va face cu ei ceea ce face un bun gospodar cu pomii care au fost in zadar ingraditi, curatati si sapati la radacina.

Vedeti numai cum e vazut de altii un pierde-vara care, mostenind avere, se pune pe chefuri, nimic lucrand: nici cel din urma cersetor nu-i mai dispretuit decat un om ca acesta. El este chipul nepricopsitului duhovnicesc care, primind de la Dumnezeu un talant de credinta, sau intelepciune, sau orice alt dar, il ingroapa nefolosit in noroiul trupului sau, nesporindu-l prin lucrare, nearatandu-l nimanui si nefolosind pe nimeni cu el.

„Dupa multa vreme a venit si stapanul acelor slugi si a facut socoteala cu ele". Dumnezeu nu Se departeaza de om nici o clipa, cu atat mai putin multa vreme. Ajutorul Lui curge zi de zi catre oameni ca un rau in revarsare, dar Judecata Lui, socoteala cu oamenii, aceea vine dupa multa vreme. Dumnezeu este grabnic ajutator celor care Il cauta si incet pedepsitor celor care Il manie, celor care irosesc daniile Sale. Aici este vorba de Infricosata Judecata, cand timpul se va sfarsi si toti lucratorii vor fi chemati ca sa-si ia plata lor.

„Si apropiindu-se cel care luase cinci talanii, a adus alti cinci talanii, zicand: Doamne, cinci talanti mi-ai dat, iata inca cinci talanii am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau. Apropiindu-se si cel cu doi talanti, a zis: Doamne, doi talanti mi-ai dat si alti doi talantam castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau.

Unul cate unul, lucratorii vin in fata stapanului si dau socoteala cum au intrebuintat cele incredintate lor. Cu totii vom trece prin fata Domnului care stapaneste cerul si pamantul si, inaintea a miliarde de martori vom da socoteala de cele ce am primit. Atunci nimic nu va mai putea fi ascuns, nici indreptat.

Pentru ca Domnul va lumina cu lumina Sa pe toti cei de fata, incat toti vor cunoaste adevarul unii despre altii. Daca am izbutit sa ne inmultim talantul, vom veni inaintea Domnului cu fete luminoase si inima usoara, ca cele doua dintai slugi. Atunci ne va lumina lumina fetei lui Dumnezeu si ne va face vii cuvantul: "Bine, sluga buna si credincioasa!" Dar vai de noi daca vom veni cu mainile goale inaintea Domnului si a sfintilor Sai ingeri, ca cea de a treia sluga ticaloasa si lenesa.

Care e talcul cuvantului: „peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau" ? Inseamna ca toate darurile primite de la Dumnezeu in lumea aceasta, fie cat de multe, sunt putin fata de binecuvantarile ce-i asteapta pe credinciosi in veacul de apoi.

Pentru ca este scris: „Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (I Corinteni 2, 9). Cea mai mica stradanie care poarta pecetea dragostei de Dumnezeu va fi rasplatita imparateste. Pentru putinul indurat in viata aceasta intru ascultare de Dumnezeu, pentru putinul facut pentru sufletul sau, omul va fi incununat cu atata slava cum n-au avut, nici n-au visat, toti regii pamantului.

Dar ce se intampla acum cu sluga cea rea ? „Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai imprastiat. Si temandu-ma, m-am dus de am ascuns talantul in pamant; iata ai ce este al tau".

Iata ce indreptatire s-a gasit sa aduca inaintea stapanului, pentru lenea si ticalosia de care a dat dovada, aceasta a treia sluga ! Dar nu e singurul. Cati din noi nu dam vina pe Dumnezeu pentru rautatea, delasarea, lenea si nechibzuinta noastra ? Necunoscandu-si pacatul, necunoscand nici iubirea si rabdarea lui Dumnezeu, omul Il scoate pe Dumnezeu vinovat de toate slabiciunile si lipsurile sale. Fiecare vorba pe care o scoate sluga netrebnica este mincinoasa. Unde secera Dumnezeu de unde n-a semanat? Unde aduna de unde n-a imprastiat ?

Este cumva pe lumea asta vreo samanta care sa nu fie de la El ? Sunt pe undeva in univers roade bune care sa nu fie din lucrarea Lui ? Cei lipsiti de credinta se razvratesc cand li se iau de la ei copiii: „Vezi", se tanguie, „ce nemilos e Dumnezeu, cum ne ia inainte de vreme copiii!" Dar cum zici ca sunt ai tai copiii, omule ? Nu sunt ei oare ai lui Dumnezeu mai dinainte de a fi numit tu ai tai ? Si cum „inainte de vreme" ? Nu stie Cel ce a facut timpul cand e vremea ?

Nici un gospodar de pe pamant nu-ti lasa padurea sa creasca in voia ei, ci taie din ea arbori, tineri sau batrani, dupa cum e rostul, dupa cum e folosul casei sale; nu se uita ca pomul a crescut multa vreme sau e abia un copacel. In loc sa carteasca si sa huleasca pe Cel de la care isi iau in orice clipa suflarea, mai bine ar face sa strige impreuna cu dreptul Iov: „Domnul a dat, si Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvantat" (Iov 1, 21).

Mai striga necredinciosii impotriva lui Dumnezeu cand li se maneaza holda; ori cand li se scufunda corabiile incarcate cu marfa; ori cand da peste ei o boala sau un necaz. Atunci zic ca Dumnezeu e aspru. Dar zic asa numai pentru ca nu-si cunosc pacatele, si fiindca nu pot lua din nenorocirile lor invatatura de mantuire. La aceasta stramba indreptatire a slugii stapanul a raspuns: „Sluga vicleana si lenesa, stiai ca secer unde n-am semanat si adun de unde nu am imprastiat ? Se cuvenea deci ca tu sa pui banii mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobanda".

Zarafii sunt schimbatorii de bani, cei care, schimband o moneda cu alta isi trag din acest schimb un castig. Dar si aici avem un inteles figurativ. Prin „zarafi" trebuie sa intelegem pe facatorii de bine, prin „bani" trebuie sa intelegem darurile lui Dumnezeu; iar prin „dobanda" mantuirea. Vedeti ca tot ce se intampla inafara intre oameni este un chip a ceea ce se intampla, sau trebuie sa se intample, pe taram duhovnicesc in viata aceasta ? Chiar si zarafii pot sluji drept icoana a duhovnicescului intre oameni. Ai primit, vrea sa spuna Domnul slugii netrebnice, un dar de la Dumnezeu pe care nu ai vrut sa-l folosesti spre mantuirea ta; de ce, atunci, nu l-ai dat cuiva care sa-l fi folosit bine, care sa fi vrut si sa fi fost in stare sa-l dea mai departe altora carora le-ar fi fost de trebuinta ca sa se mantuiasca ? Iar Eu, venind, as fi gasit pe pamant mai multi din cei ce se mantuiesc: mai multi credinciosi, mai multi milostivi, mai multi smeriti. Dar tu ai ingropat talantul in pamantul trupului tau care a putrezit in groapa (pentru ca Domnul spune aceste cuvinte la Groaznica Judecata) si nu-ti mai e bun acum la nimic.

O, ce infricosata invatatura pentru cei ce au averi si nu vor sa dea nimic saracilor ! Sau intelepciune si o tin ferecata in ei ca intr-un mormant! Sau orice fel de bun sau iscusinta de care nu se bucura nimeni! Sau putere si nu apara pe cei slabi! Cel mai bland nume care li s-ar putea da acestora ar fi acela de „hoti"; pentru ca ei isi insusesc darul care este al lui Dumnezeu, il ascund si nu dau altora nimic din ceea ce li se cuvine. Dar nu sunt numai hoti, ci si ucigasi, pentru ca nu ajuta pe cei ce ar putea sa se mantuiasca. Pacatul lor nu e mai mic decat al unuia care, pe mal stand si avand in maini un colac de salvare, nu-l intinde celui pe care il vede inecandu-se.

Cu adevarat ii va spune Domnul unuia ca acesta cuvantul pe care l-a spus in pilda slugii netrebnice: "Luati dar de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanii. Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnica aruncati-o intru intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor".

Adesea se intampla in viata aceasta ca putinul pe care il are cineva sa se ia de la dansul si sa se dea altcuiva care are mai mult, si acest lucru este iarasi o icoana a ceea ce se petrece pe taramul duhului. Nu ia un parinte de la un fiu risipitor ca sa dea altui fiu, mai chibzuit decat acela ? Nu se ia arma din mana soldatului fricos ca sa se dea celui viteaz ? Si in viata aceasta ia Dumnezeu darurile sale de la slujitorii netrebnici; de multe ori bogatasii impietriti la inima se ruineaza si mor in saracie; inteleptii trufasi sfarsesc in nebunie sau senilitate, sfintii care se mandresc cad in pacate grele; tiranii se prabusesc; preotii netrebnici se despart in chinuri de viata; mainile care nu au facut binele ce le-a stat in putinta prind sa tremure sau intepenesc; buzele ce nu au spus adevarul amutesc; si toti cei care zadarnicesc darul lui Dumnezeu sfarsesc ca niste cersetori, lipsiti de toate.

Nu se ia darul de la omul hapsan cand moare si nu se da urmasilor si neamurilor care il mostenesc ? Dar sa luam aminte: se ia de la cel necredincios darul si abia dupa ce darul i s-a luat e osandit. Dumnezeu nu osandeste pe nimeni cata vreme mai e darul Lui intr-insul. Si omului osandit la judecata oamenilor, mai inainte de a fi trimis sa-si ispaseasca pedeapsa, i se iau hainele dandu-i-se in schimb zerghea intemnitatilor, straiul osandei si al rusinii.

Tot astfel si pacatosul care nu se pocaiesti, intai va fi lipsit de tot ceea este dumnezeiesc intrinsul, si abia apoi va fi trimis „intru intunericul cel mai din afara", unde „va fi plangerea si scrasnirea dintilor". Pilda aceasta ne invata ca nu numai cel ce face rau se osandeste, ci si cel ce nu face binele. Apostolul Iacov ne spune: „Cine stie sti sa faca ce e bine si nu face, pacat are (Iacov 4, 17). Toata invatatura lui Hristos, in fapta si cuvant, ne indeamna sa facem bine. A ne pazi de rau doar un inceput, dar calea vietii crestine trebuie sa fie toata presarata ca de flori, cu fapte bune.

Savarsirea binelui e un ajutor nepretuit in pazirea de rau. E foarte greu sa se opreasca cineva de la rau daca nu face binele si sa se fereasca de pacat daca nu lucreaza virtutea. Pilda ne adevereste mai departe ca Dumnezeu e milostiv catre toti, pentru ca fiecare primeste cate ceva in dar. E drept ca unora li se da mai mult iar altora mai putin, dar aceasta nu schimba cu nimic lucrurile, pentru ca celor ce li s-a dat mult, li se si cere mult, iar celor carora li s-a dat putin, mai putin li se cere. Fiecaruia insa i se da atat cat ii trebuie spre a sa mantuire si spre ajutorarea mantuirii altora.

Ar fi gresit sa credem ca in aceasta pilda Domnul are in vedere doar pe bogatii - de un fel sau altul - ai lumii acesteia. Nu; El vorbeste deopotriva despre toti oamenii. Toti, fara deosebire, suni trimisi in lume cu un dar oarecare. Vaduva care a lasat in templul din Ierusalim singurii ei doi banuti era saraca in ce priveste banii, dar nu era saraca in ce priveste jertfa si frica de Dumnezeu. Dimpotriva. Iar pentru ca a folosit bine aceste daruri - banutul ei sarac - a fost laudata de Domnul Insusi: "Adevarat va spun ca aceasta vaduva saraca a aruncat in cutia darurilor mai mult decat toti ceilalti" (Marcu 12, 43).

Sa ne gandim acum la un lucru ce pare mai greu de dezlegat. Iata bunaoara un om orb, mut si surd din nastere, care si-a petrecut toata viata sa, din leagan pana la mormant, in aceasta stare.

„Ce fel de dar a primit unul ca acesta de la Dumnezeu ? Cum sa se mantuiasca?" poate sa intrebe cineva. Ei bine, are un dar, si unul mare. Nu-i vede pe altii, dar este el vazut. Nu da milostenie, dar indeamna pe altii la milostenie. Nu vorbeste despre Dumnezeu, dar el insusi e o pomenire a lui Dumnezeu. Nu propovaduieste cu cuvantul, dar adevereste propovaduirea. Cu adevarat poate aduce pe multi la mantuire, si prin aceasta si el se mantuieste.

Sa cunoasteti insa ca indeobste orbii si mutii si surzii nu sunt intre cei ce-si ingroapa talantul. Ei nu se ascund de oameni, si e destul lucrul acesta. Tot ce au de aratat, arata: pe ei insisi. Acesta este banul pe care-l dau zarafilor si-l intorc stapanului cu dobanda. Sunt slujitorii lui Dumnezeu; pomenirea vie a lui Dumnezeu; chemarea vie a lui Dumnezeu. Ei indeamna inimile spre mila si temere. Ei infatiseaza propovaduirea de netagaduit a lui Dumnezeu sapata in carnea lor. Iar cei care au ochi si urechi si grai, acestia sunt cei care cel mai adesea isi ingroapa talantul. Mult li s-a dat, si cand e sa li se ceara nu dau nimic.

Inegalitatea este asezata asadar la insasi temelia lumii. Trebuie sa ne bucuram de ea, nu sa ne razvratim impotriva-i, pentru ca Dragostea a pus-o acolo, nu ura, intelepciunea, nu nebunia. Viata se urateste nu prin lipsa egalitatii, ci prin lipsa iubirii si a intelegerii duhovnicesti din om. Sa avem mai multa dragoste si mai multa pricepere duhovniceasca, si ne vom incredinta ca si de doua ori pe atata inegalitate cata vedeam mai inainte nu stirbeste cu nimic fericirea harazita omului.

Pilda talantilor aduce lumina, pace si intelegere in suflete. Ne indeamna sa nu intarziem a face lucrul pentru care ne-a asezat Domnul in piata cea mare a acestei lumi. Timpul trece mai grabnic ca un rau repede curgator si curand - luati aminte: curand - va veni asupra-ne sfarsitul.

Nimeni nu se va mai putea intoarce din vesnicie ca sa ia ce a uitat si sa faca ce nu a facut. Sa ne grabim asadar sa folosim darul ce ni s-a dat, talantul imprumutat noua de Domnul domnilor.

Pentru invatatura aceasta si pentru toate, slava fie Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Nicolae Velimirovici

.

07 Februarie 2013

Vizualizari: 5616

Voteaza:

Duminica a 16-a dupa Rusalii (Pilda talantilor) 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE