Sf. Ier. Mc. Clement al Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sf. Parinti de la Sinodul VI ecumenic (Constantinopol 680-681); Sf. Ier. Paulin de Nola

Viata si patimirea Sfantului Sfintitului Mucenic Clement, Episcopul Ancirei, a Sfantului Mucenic Agatanghel si a celor dimpreuna cu dansii

(23 ianuarie)

 

   

Dupa ce au trecut de la nasterea Domnului nostru Iisus Hristos 250 de ani - in vremea imparatiei lui Valerian (253-259) -, cetatea de scaun a Ancirei, din partile Galatiei, a odraslit pe acest Sfant Mucenic Clement, ca pe o ramura aleasa de vie, plina de multi struguri ai duhovnicestilor daruri, de prea bun neam. Parintii lui nu erau de o credinta. Tatal sau era elin, slujitor paganatatii idolesti, iar maica sa era crestina, nascuta din parinti crestini, crescuta in dreapta credinta crestineasca si in buna invatatura. Numele ei era Sofia, care fara de voie s-a insotit cu barbatul cel necredincios, caci parintii ei asteptau implinirea cuvintelor apostolesti, care zic: "Barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa".

   

Dar n-a fost asa precum se asteptau ei, caci el aflandu-se in adancul paganatatii si cuprinzandu-se de intunericul inchinarii idolesti, nu voia nici sa se uite spre lumina lui Hristos, ba se sarguia inca in tot chipul, sa atraga la paganatate si pe sotia sa, Sofia. Ea, de asemenea, se ingrijea sa-l povatuiasca pe calea adevarului, indemnandu-l ziua si noaptea, aratandu-i calea cea mantuitoare; dar nimic n-a sporit, impietrindu-se inima lui. Deci, Sofia se ruga lui Hristos, ca El sa fie milostiv catre dansii si sa le faca parte, ca desi uniti cu trupurile, sa se desparta, de vreme ce nu au amandoi un duh.

   

Iar Domnul nostru Iisus Hristos, ascultand rugaciunile roabei Sale, si milostivindu-Se de dansa, a liberat-o degrab de jugul necredinciosului barbat; caci ca pe un netrebnic si impietrit cu inima, lepadandu-l cu totul, i-a poruncit lui sa se duca din acestea de aici. Deci, a murit acela, lasand dupa dansul intaiul nascut, fiu mic in scutece, prunc de parte barbateasca, pe care fericita maica Sofia il hranea mai mult cu dreapta credinta, decat cu laptele, si l-a adus la Hristos, luminandu-l cu Sfantul Botez si i-a dat numele Clement, care in limba greceasca, inseamna "mladita de vie". Deci, cuviincios i-a dat lui numele acela, ca o proorocita, inainte vazandu-l ca este o stalpare a vitei celei adevarate a lui Hristos, care avea sa aduca multi struguri prin sufletele omenesti. Apoi, i-a proorocit ca va fi marturisitor ales al preasfantului nume al lui Iisus Hristos si isi va varsa sangele sau si isi va pune sufletul sau pentru El si se va savarsi ca un patimitor si mucenic al lui Hristos.

   

Deci, il invata pe el sfintele carti si obiceiurile cele bune si la toata fapta buna il povatuia. Crescand copilul cu anii si cu intelepciunea, si acum fiind aproape de 12 ani, Sfanta Sofia, s-a apropiat de fericitul sau sfarsit, pe care cunoscandu-l mai inainte, inca pe patul durerii zacand si dorind ca fiul ei sa fie mostenitor, nu atat al bogatiei celei materiale, pe cat al celei nemateriale si duhovnicesti, al faptelor bune, il invata ca o maica, cuprinzandu-l si sarutandu-l si zicandu-i:

   

"Fiul meu preaiubit, cel ce din scutece ai fost orfan de tatal tau, dar n-ai saracit, pentru ca tata iti este tie Hristos Dumnezeu, Cel ce te imbogateste cu darurile Sale. Eu, fiule, te-am nascut cu trupul, iar Hristos Dumnezeu te-a nascut cu duhul; deci, pe Acela sa stii ca-ti este tata, Aceluia sa te stii ca esti fiu si te pazeste ca nu in zadar sa fii infiat lui Dumnezeu; slujeste lui Hristos Domnul, in Hristos pune-ti nadejdea ta, caci Acela cu adevarat este mantuirea noastra si viata cea fara de moarte; Acela din cer S-a pogorat la noi, ca pe noi cu El sa ne ridice; Acela ne-a facut fii iubiti ai Lui si ne-a indumnezeit. Acelui Stapan cine-I slujeste, scapa de toate cursele diavolului, calca pe balaur si pe scorpie si biruieste toata puterea cea potrivnica; ca nu numai va rusina pe necuratii imparati, pe boierii si pe tiranii cei ce se inchina idolilor si diavolilor, ci si templele celor ce se cinstesc de dansii le va sfarama".

   

Apoi, in vorba aceea maica, varsand lacrimi din ochi si umplandu-se de dumnezeiescul dar, a inceput prooroceste a-i spune inainte cele ce aveau sa fie: "Rogu-ma tie, zicea dansa, fiule iubite, rogu-ma ca un dar sa-mi faci, pentru toate durerile si ostenelile mele cele pentru tine, fiindca soseste o vreme cumplita si aproape este prigonirea cea cu mare manie si ingrozire; iata ai sa fii dus, precum zice Domnul nostru, inaintea boierilor si imparatilor pentru El. Aceasta cinste sa-mi faci, o! fiule, ca sa suferi pentru Hristos cu indrazneala si cu barbatie si sa pazesti tare si nemiscata marturisirea Lui; iar eu nadajduiesc spre Hristosul meu, o! inima mea, ca degrab iti va inflori cununa muceniceasca, spre cinste si spre mantuirea mai multor suflete.

   

Deci, gateste-ti inima ta spre nevointa muceniceasca, ca nu nepregatit sa te afle vremea nevointelor; sa stii ca de folos este, ca sa fii lamurit prin primejdii, ca aurul in ulcea si sa nu te temi; caci vremelnica este patimirea, dar vesnica rasplatirea. Degrab trece necazul, dar bucuria in veci ramane, putina este aici necinstea, dar vesnica este la Dumnezeu slava. Ingrozirile tiranilor si bataile sant intr-o zi, mania imparatilor imparatesti batjocorita se face, si se vestejeste slava lor; focul cel gatit de dansii asupra mucenicilor lui Hristos se stinge, slava lor rugina o mananca si puterea lor piere.

   

Deci, nimic din acestea sa nu te desparta de Hristos Dumnezeu, ci priveste spre cer si de acolo, de la Dumnezeu, asteapta-ti bine rasplatirea bogatiei celei mari si vesnice. Teme-te de marirea Lui, spaimanteaza-te de judecata Aceluia, cutremura-te de ochiul Lui cel atotvazator; caci celor ce se leapada de El, focul cel nestins le este gatit si viermele cel neadormit; iar cei ce cunosc slava dumnezeirii Lui, nicidecum nu cad; pe aceia veselia cea negraita, bucuria si mangiierea ii asteapta cu sfintii marturisitori.

   

Aceasta, o! fiul meu preadulce, sa-mi fie rasplatire de la tine pentru durerile mele, pe care le-am suferit prin nasterea ta, pentru ostenelile cele de la crestere, ca marturisitor al Domnului sa te savarsesti tu, cel ce ai iesit din pantecele meu; atunci ma voi numi maica de mucenic si ma voi preamari intru suferintele fiului care pentru Hristos va patimi. Deci, sarguieste-te a patimi pentru Cel ce a patimit pentru noi, ca de multe bunatati sa te invrednicesti de la El, si eu prin tine ma voi invrednici de aceleasi cu toti sfintii. Iata, eu, o! fiul meu, sant langa usile sfarsitului meu si aceasta lumina nu-mi va rasari dimineata, iar tu lumina imi esti intru Hristos si viata mea intru Domnul.

   

Pentru aceea ma rog tie, o! fiul meu, ca sa nu ma rusinezi intru a mea nadejde, pe care o am in tine, ci ca, dupa cuvantul apostolului, sa ma mantuiesc pentru nasterea de fii. Te-am nascut, fiule, ca sa patimesc intru tine, ca si singur in trupul meu; sangele cel luat din mine fara de crutare sa-l versi, ca pentru acela si eu sa iau cinste. Da-ti trupul la batai, ca printr-insele si eu sa ma veselesc inaintea Domnului nostru, ca si cum singura as fi patimit pentru Dansul. O femeie evreica, oarecand sapte fii a adus lui Dumnezeu prin mucenicie si intr-acele sapte trupuri ale fiilor sai cu singur sufletul sau patimind, a ramas nebiruita.

   

Iar tu singur destul imi vei fi spre slava Domnului meu, de te vei nevoi cu tarie intru credinta. Iata ma duc de acum de la tine si voi merge inaintea ta la Dumnezeu. Cu trupul ma duc, iar duhul meu nu se va desparti de tine, ca impreuna cu tine sa ma invrednicesc a privi la scaunul lui Hristos, luandu-mi inaintea Lui, prin patimirile tale si prin nevointele tale, cununa. Caci si radacina pomului cea ascunsa sub pamant se roureaza prin aceeasi roua, prin care se roureaza si ramurile cele ce se vad pe pamant".

   

Astfel, fericita maica inaintea sfantului sau sfarsit, invatand pe fiul sau cel iubit, cuprinzandu-l si sarutandu-i capul, ochii, fata, gura, pieptul si mainile, zicea: "O! fericita sant eu acum ca sarut chip mucenicesc". Si dupa mai multe cuvinte ca acestea, plecandu-se pe grumajii lui, si-a dat sufletul sau in mainile Domnului si a adormit cu pace.

   

Maica lui Clement murind cu moarte fireasca si fiind ingropata cu cinste, el a ramas copil cu totul orfan, avand numai pe Dumnezeu tata si cuvintele mamei lui pazindu-le cu dinadinsul in inima sa. Iar Dumnezeu de obste al tuturor fiind purtator de grija, Cel ce se ingrijeste de orfani si de saraci, fericitului Clement ca unui mic copil i-a dat alta maica; pentru ca era in aceeasi cetate o femeie de bun neam, cinstita si bogata, cu numele tot Sofia, ca si mama lui, prietena maicii lui Clement; acea Sofie vietuia dupa Dumnezeu, silindu-se la rugaciuni ziua si noaptea, si fiind fara fii, a luat pe acest fericit copil ca pe un fiu, adica pe Sfantul Clement, si ca pe un firesc al sau copil il iubea, avand toata grija de el.

   

Intr-acele vremi s-a facut o foamete foarte mare in Galatia si lepadau paganii elini pe copiii lor pe drumuri, neavand cu ce sa-i hraneasca, caci si ei singuri de foame se sfarseau. Atunci Sfantul Clement aduna pe acei copii in casa Sofiei, maicii sale de-a doua, si din averile ei ii hranea, ii imbraca, ii invata si la Sfantul Botez ii aducea; deci, a facut hranitoare de saraci si scoala in casa Sofiei, incat era maica a multi copii intru Dumnezeu, mai buna decat cei ce i-au nascut pe ei trupeste; pentru ca-i hranea pe ei duhovniceste, crescandu-i intru crestineasca credinta.

   

Iar Sfantul Clement, in anii cei tineri ai varstei sale, castigand intelepciune de barbat desavarsit, a inceput din tinerete a-si omori trupul sau cu postul si cu infranarea, vietuind monahiceste; caci din mancarile ce se faceau, de la carne se infrana si se hranea numai cu seminte si bautura ii era apa, intru care lucru se asemana sfintilor trei tineri, ale carora trupuri deprinzandu-se cu postul, nevatamate au ramas de focul cel indoit, adica cel dinauntru, al poftei firesti si cel din afara al cuptorului celui arzator. Atunci, intr-acele parti nefiind multi crestini, fericitul Clement era intre dansii ca un dumnezeiesc luminator, care la multi rasarea lumina cunostintei de Dumnezeu. Insa acum venise vremea ca lumina cea luminoasa sa fie pusa in sfesnic; caci Sfantul Clement, prin faptele bune luminand, avea sa se suie la treapta preotiei, ca astfel pe mai multi luminandu-i, sa-i povatuiasca la calea mantuirii.

   

Deci, prin dumnezeiasca purtare de grija si voire si prin alegerea cu un glas al tuturor crestinilor celor din Galatia, a fost pus mai intai citet, apoi diacon si prezbiter; iar dupa doi ani a fost ridicat la treapta episcopiei, desi era tanar, avand numai 20 de ani. Si s-a facut ca al doilea Daniil, care, fiind tanar, a intrecut cu intelepciunea si cu faptele cele bune pe cei batrani si a aratat cum ca batranetile nu in numarul anilor se cinstesc, ci in viata cea imbunatatita si intru intelepciune.

   

Sfantul Clement, luand dregatoria episcopiei, nu numai pe copiii pe care ii adunase ii invata carte, ci era invatator si celor batrani, aducandu-i pe elini la crestinatate si botezandu-i si in toate zilele inmultind Biserica lui Hristos. Dupa aceasta a inceput a se impleti cununa muceniceasca, care s-a inceput astfel. Tiranul Diocletian, luand imparatia Romei (284-305), in anul dintai al stapanirii sale, a trimis scrisori in toate partile stapanirii Romei, pe la boierii si la voievozii sai, ighemoni si la domni, si pe la marii cetatilor, poruncindu-le ca sa ucida si sa piarda cu diferite chinuri pe toti cei ce cheama numele lui Hristos.

   

In acele scrisori ale sale ingrozea pe acei dintre boieri si dintre voievozi, care n-ar implini cu osardie porunca lui privitoare la pierderea crestinilor. Deci, insemna asupra unora felul chinului si al mortii, iar celor sarguitori spre a chinui, le fagaduia bogatii si cinste. Atunci toti de prin tari si cetati, imparatestii slujitori, pe de o parte temandu-se de ingrozirea imparateasca iar pe de alta vrand ca fiecare sa-i placa si sa ia de la dansul cinste, aratau multa sarguinta, ca sa piarda de pe pamant numele crestinesc.

   

Intr-acea vreme in partile Galatiei a venit un antipat, Dometian, care cauta cu dinadinsul, dupa porunca imparateasca, pe crestini spre ucidere. La acela a fost clevetit de cei necredinciosi Sfantul Clement, episcopul Ancirei, cum ca oprestre inchinarea la zeii cei mari si ca aduce la Hristos al sau pe multi. Atunci Dometian a poruncit indata ca, prinzandu-l pe Clement, sa-l aduca la sine; si-l ispitea mai intai cu momitoare si amagitoare cuvinte, ca sa-l atraga pe sfant la a sa paganatate, zicandu-i: "Clevetirile cele despre tine aduse la noi, socotesc ca nicidecum nu sant adevarate. Pentru ca fata ta si chipul tau cinstit, cum si obiceiul cel bland te arata ca esti om ales, de bun neam, intelept si cunoscator, iar cele zise despre tine de unii sant nebunii copilaresti. Deci, singur spune-ne cele despre tine, pentru ca de la tine singur mai cu inlesnire vom sti adevarul, de ne vei grai noua ceva din intelepciunea ta". Sfantul episcop a grait catre dansul: "A noastra intelepciune si cunostinta este insasi Intelepciunea, Hristos, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, Care a zidit toate si de la Care noi, chiar grairea si intele-gerea o avem".

   

Zis-a tiranul: "Iata fara nadejde ne-ai mahnit pe noi, incepand a grai acestea ci te sfatuiesc ca, lepadand acele cuvinte nefolositoare, sa aduci jertfe zeilor nostri, stiind ca pe toti cei ce defaima pe zei, ii asteapta chinuri, iar pe cei ce-i cinstesc si se inchina lor ii asteapta cinste; pentru care pe noi insine sa ne ai spre pilda, caci prin cinstirea acelora ne-am suit la o dregatorie mare ca aceasta si le multumim pentru facerea de bine a lor, cinstind pe cei ce-i cinstesc pe ei, si chinuind pe cei ce nu vor sa se inchine lor".

   

La aceste cuvinte ale antipatului sfantul rizand, a zis: "Noi, o! antipate, din cuvintele tale intelegem cele potrivnice, pentru ca ale voastre daruri le socotim ca o desertaciune, cinstea ca o necinste si dregatoria cea mare ca o robie; si iarasi, necinstea, ingrozirile, chinurile, ca o dulceata si mangiiere le avem, caci prin ele ne unim cu Dumnezeu. Acestea tu stiindu-le, sa nu nadajduiesti ca ne vei intoarce de la dreapta credinta, nici cu fagaduirea cinstei si a darurilor si nici cu ingrozirea chinurilor".

   

Niste cuvinte ca acestea ale sfantului au pornit spre manie pe Dometian, care cautand mai manios asupra sfantului, i-a zis: "Eu, precum vad, te-am facut mandru, vorbind cu blandete catre tine. Si nu este de mirare, precum am auzit despre tine ca petrecand totdeauna cu copii, asemenea ca dansii ai intelegere copilareasca; dar acum de nu vei milostivi pe zei cu jertfe, sa stii ca te voi pedepsi cu moarte, insa nu cu o moarte ca aceea de care nadajduiesti, adica sa mori repede; ci, mai intai vei suferi multe feluri de chinuri, apoi vei muri cumplit, cu cea mai grea pedeapsa, si vei pieri in asa fel ca sa fii si altora spre pilda; ca si altii sa se invete prin infricosata ta pierzare!".

   

Sfantul Clement a raspuns: "Deoarece mi-ai adus aminte de copii, apoi sa stii ca eu am avut sarguinta a sa invat pe copii intelepciunea aceea pe care n-o au nici barbatii care sant mai batrani si mai intelepti intre voi; caci adevarata intelepciune a lui Dumnezeu se tainuieste de cei intelepti si cunoscatori ai lumii acesteia si se descopera pruncilor; drept aceea, ma laud si-i adeveresc ca aduc jertfe intelegatoare si cuvantatoare Dumnezeului meu, iar nu ca ai vostri jertfitori, care aduc piraie de sange si prin care fara de minte cinstiti pe zeii vostri. Iar eu, cand imi voi varsa sangele pentru Dumnezeul meu, il voi auce ca jertfa Lui, insa prin aceasta, in parte voi rasplati Domnului meu pentru varsarea sangelui Sau pentru mine; caci Hristos, Imparatul meu, m-a rascumparat cu cinstitul Sau sange".

   

Zicand acestea mucenicul, cu multa indrazneala, antipatul lepadandu-si blandetea sa mincinoasa, si-a aratat amaraciunea si nebunia sa fireasca si a poruncit ca sa-l spanzure gol pe sfantul de un lemn si sa strujasca trupul lui.

   

Deci, facand aceasta, slujitorii strigau asupra mucenicului, a nu defaima imparatestile porunci; apoi facand adanci brazde pe trupul sfantului, ca pe o holda, si cazand de pe dansul mai multe parti ale trupului, se vedeau toate cele dinauntrul incat si ochilor, care vedeau acea infatisare, le era greu de suportat; dar el nu s-a miscat cu mintea, nici nu si-a schimbat fata, nici n-a scapat vreun cuvant nesuferit, nici glas de durere n-a grait, nici n-a gemut, fiind chinuit atat de greu, ci era mai tare si mai imbarbatat decat cei ce priveau la niste chinuri ca acele ale lui, si se vedea chiar, ca-l durea mai putin decat pe chinuitorii lui.

    

Apoi, cu mare vitejie multumea datatorului de nevointa, lui Hristos Dumnezeu, si privind spre ceruri cu fata vesela zicea: "Slava Tie, Hristoase, lumina si viata mea, suflarea si bucuria mea; multumesc Tie, o! Datatorule de viata, ca m-ai invrednicit de o mantuire ca aceasta, acum se va veseli sufletul meu in calea marturiilor Tale; dulce imi este toata osteneala pentru dragostea Ta, Tie se cuvine slava, ca ma intaresti cu rabdarea; ca mana ta cea atotputernica ai intins-o spre mine, pacatosul, izbavindu-ma din mania antipatului, de mainile chinuitorilor mei, ca singur esti scaparea tuturor celor intristati".

   

Astfel rugandu-se sfantul, chinuitorii sai au slabit si au ramas in nelucrare; iar antipatul, vazand pe cei ce slabisera, a zis catre mucenic: "Socotesti ca prin rabdarea ta m-ai biruit si ca dupa un ceas s-au ostenit slujitorii?" Sfantul raspunse: "Eu nu socotesc asa, ci cred si nadajduiesc spre Hristos, care este in mine, ca El a biruit, biruieste si va birui pe tot potrivnicul".

   

Atunci antipatul a poruncit la alti slujitori sa inconjure pe ucenic si sa-i zdrobneasca trupul mai rau decat cei dintai; si au chinuit astfel pe patimitorul cel nebiruit multa vreme, pana ce si aceia au slabit si au ajuns ca mortii. Antipatul privind la ei, si pe de o parte mirandu-se, iar pe de alta rusinandu-se pentru slabiciunea slujitorilor sai, a poruncit sa pogoare pe mucenic de pe lemn; iar sfantul era in asa chip, incat a-l vedea era de spaima si nici a-l atinge cu mainile nu se putea; pentru ca era cu totul zdrobit, incat se vedeau numai oasele singure sangerate si abia se cunostea ca este om.

   

Antipatul, vazand ca nu sporeste nimic cu chinurile, a inceput iarasi a vorbi catre mucenic cu cuvinte blande, dar el precum se cadea ostasului celui viteaz al lui Hristos, graind catre chinuitor multe impotriva, l-a pornit iarasi spre manie. Si a strigat Dometian, zicand: "Cu adevarat omul acesta este sfadnic, bateti-l peste fata si peste gura; caci acele parti ale trupului ii sant inca intregi si pentru aceea graieste cu indrazneala; deci, ca sa fie asemenea cu restul trupului bateti-l fara de crutare. Si l-au batut slujitorii pe sfantul peste fata si peste gura cu palmele, incat a cazut la pamant de loviturile cele tari; dar si zacand la pamant, l-au batut cu pietre peste gura, fara mila, sfarmandu-i si dintii.

   

Mucenicul, bucurandu-se, zicea: "O! antipate, imi faci mai mult cinste, decat ma chinuiesti; caci si pe Domnul meu Iisus Hristos L-au lovit peste gura si l-au batut peste obraz si eu nevrednicul de aceleasi m-am invrednicit acum. Stefan, intaiul mucenic, fiind ucis cu pietre, si eu cu acelea m-am impodobit; mi se face racorire in chinuri, caci ma vad pe mine caci sant urmator patimilor Hristosului meu, si imi par usoare toate durerile, ca ma invrednicesc de mare cinste cu cei mai mari si mai buni decat mine, facandu-ma partas patimilor".

   

Tiranul, mirandu-se de o marire de suflet ca aceea a mucenicului, a poruncit sa-l duca in temnita, apoi, parandu-i-se ca nu va putea sa mearga singur, fiind atat de zdrobit, caci tot trupul ii era o rana, a poruncit slujitorilor sa-l duca de maini si de picioare, iar sfantul gonind pe cei ce voiau sa-l ia si sa-l duca, s-a sculat singur cu puterea lui Hristos, cantand si zicand: "Iar untdelemnul pacatosului sa nu unga capul meu". Antipatul auzind aceasta, a zis catre cei ce sedeau cu dansul: "O! cata rabdare si putere este in omul acesta! Astfel s-ar cadea sa fie ostasii nostri imparatesti, ca sa fie mai presus de toate primejdiile; nu mi de cade ca sa-l mai judec din nou, ci il voi trimite la imparatul Diocletian, ca numai singur acela va putea sa-l biruiasca, fiind iscusit in tiranii; caci totdeauna scorneste astfel de chinuri si ucideri, incat toata cetatea Romei se cutremura de judecatile lui".

   

Dupa putine zile, sfantul tamaduindu-se, cu darul lui Hristos, si insanatosindu-se fiind in temnita, antipatul l-a trimis la Roma, la imparatul Diocletian, scriind toate cele despre dansul. Iar sfantul fiind dus de ostasi, cand iesea din cetate, se ruga la Dumnezeu, zicand: "O! Dumnezeule, Imparate al cerului si al pamantului, si a toata lumea; Cel ce singur toate le implinesti si de nici un loc nu te departezi, in mainile Tale dau cetatea aceasta, pazeste-o pe ea, precum si sufletele cele ce sant intr-insa si cred intru Tine. Fereste Biserica nevatamata, ca sa nu risipeasca ciinii si lupii turma Ta cea mica, care este intr-insa; sa nu pierzi, nici sa imputinezi oile Tale cele cuvantatoare, ci mai ales inmulteste-le pentru slava numelui Tau celui sfant, si pe mine sa nu ma deosebesti cu totul de cetatea aceasta; ci in cale si intru nevointe, fiind cu mine, iarasi sa ma intorci aici; Cel ce ai intors pe Iacob la casa tatalui sau si l-ai izbavit din mainile lui Isav si oasele lui Iosif din Egipt ai poruncit poporului tau ca sa le scoata si sa le aduca si sa le puna in mormantul parintilor; astfel ma rog Imparatiei Tale sa economisesti a ma intoarce iarasi in patria mea, ca sa se preamareasca numele Tau in vecii vecilor".

   

Astfel rugandu-se, il duceau in cale. Si ducand pe sfant la Roma, l-au pus de fata inaintea paganului imparat si se mira imparatul, vazand luminoasa fata a mucenicului si taria lui cea trupeasca; apoi nu voia sa creada scrisoarea lui Dometian, prin care il instiinta, ca niste patimiri ca acelea a rabdat crestinul acela, pentru ca-l vedea cu trupul sanatos, vesel la fata, ca si cum niciodata n-ar fi rabdat vreo primejdie. Si-l intreba: "Tu esti vestitul Clement, care ai rabdat atatea chinuri?".

   

Apoi a poruncit sa puna in jurul sfantului, multe feluri de materii amagitoare si infioratoare: de o parte argint si aur mult, scrisori imparatesti, care dadeau mucenicului mari dregatorii, haine de mult pret, toata bogatia si podoaba; iar de alta parte unelte de chinuiri, maini de fier si unghii, paturi de fier, brice ascutite, carbuni aprinsi, caldari, coifuri infocate, tepi, roate, lanturi grele si multime de unelte de chinuire fara de numar. Unele ca acestea imparatul punand inainte si spre mucenicul cautand, i-a aratat cu mana aurul si darurile cele bogate, zicandu-i: "Acestea, zeii nostri le daruiesc tie, daca cunoscandu-i pe ei, vei incepe a-i cinsti cu inchinaciuni si cu jertfe".

   

Sfantul si-a intors ochii de la acelea, ca de la niste lucruri proaste, necurate, rele si nevrednice de vedere, apoi a zis cu suspinare: "Sa fie acelea cu zeii vostri spre pierzare". Iar imparatul cu groaza cautand, a aratat cu mana spre uneltele de chinuire, zicand catre sfant: "Acestea sant pregatite celor ce nu cred in zeii nostri".

   

Viteazul mucenic al lui Hristos i-a raspuns: "Daca tiraniile tale, precum ti se pare, sant infricosate, apoi ce socotesti de chinurile acelea, pe care le-a gatit Dumnezeu in iad celor ce nu cred in El? Desi se vad darurile voastre a fi luminoase, minunate si cinstite, pentru cei ce cugeta cele pamantesti, cu mult mai mari insa sant cele ce se dau in ceruri si pe care le-a pregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc, pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit.

   

Aurul si argintul sant lucruri neroditoare aflate de oameni spre impodobirea cea din afara, care prin foc si prin fier se prefac, de rugina si de frecare se mananca, de talhari se jefuiesc si de hoti se fura; hainele cele luminoase sant lucrul viermilor, mancarea moliilor, sau lana luata cu sila de pe dobitoacele cele necuvantatoare; iar de cei ce le fac pe ele, de aceia se cuvine mai mult a ne mira, decat de voi care va impodobiti cu acelea; caci prin mestesug facand cineva un lucru din materie, il preface, dar numai lucratorii, ca niste prosti, se trec cu vederea, iar cei ce se impodobesc cu lucrul lor, aceia se mandresc si se inalta, de la dobitoace imprumutandu-si slava.

   

Iar bunatatile bunului nostru Dumnezeu sant neimprumutate de la nimeni si sant ale Lui adevarate si neschimbate si cu a Lui voie, iar nu cu mestesug omenesc; acelea au slava nemasurata si luminare vesnica, incat nici de schimbarea vremii celei lungi nu se tem, nici moliile nu le mananca, nici rugina nu le strica si nici in vecii cei fara de sfarsit nu pot sa se invecheasca".

    

Diocletian a zis: "Rau intelegi; drept aceea ma sarguiesc ca sa te aduc la cunostinta zeilor si de aceea vorbesc cu tine cu blandete, indemnandu-te sa nu nadajduiesti spre omul cel muritor, caci Hristos, pe care voi il cinstiti, acela de la iudei multe chinuri rabdand, mai pe urma a fost ucis si a murit; iar zeii nostri sant nemuritori si niciodata n-au patimit ceva".

   

Sfantul a raspuns: "Adevarul graiesti, imparate, ca zeii vostri sant nemuritori si nepatimasi, caci cum puteau sa moara, nefiind vii niciodata? Si cum puteau sa patimeasca ceva, fiind nesimtitori? Si sa stii aceasta, ca prin taiere, prin batere, prin cioplire s-au facut, de maini omenesti; pentru ca zeii vostri cei de piatra, cu fierul si cu ciocanul au fost batuti, cei de lemn, cu toporul si cu cutitul taiati; cei de aur si de argint, prin foc varsati; cei de arama si de fier, fauriti cu ciocanul; si alte multe fara de cinste batai si dosadiri au luat, insa au ramas nesimtitori; deci, fara de moarte sant, ca cei nevietuitori, si se sfarama ca cei ce n-au fost niciodata, iar Domnul meu si Dumnezeu Iisus Hristos, dupa firea omeneasca a voit sa moara cu trupul, ca sa mantuiasca lumea si insasi moartea s-o calce cu puterea Sa dumnezeiasca si facand-o aceasta, a inviat a treia zi, si noua viata ne-a daruit".

   

Diocletian, auzind vorba cea libera si indrazneata a sfantului, s-a maniat foarte si a poruncit ca, legandu-l gol de o roata, sa-l intoarca si sa-l bata cu toiege de fier. Deci, intorcandu-se roata, cand sfantul era deasupra, il bateau cu toiege, iar cand era jos, unde intr-adins locul era stramt, acolo de roata se freca, incat si oasele intr-insul se sfaramau si carnea, care crescuse dupa cele dintai chinuri, s-a rupt.

   

Astfel multe ceasuri fiind chinuit, mucenicul lui Hristos se ruga, zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajuta-mi si usureaza-ma in chinuri, luandu-mi cumplitele dureri, caci spre Tine nadajduind, m-am dat la ranire. Ajuta-mi, precum alta data ai ajutat pe Apostolul Tau, Sfantul Pavel, si-mi vezi trupul meu ranit cu amar. Caci doresc sa fiu intreg si sanatos, spre slava si marturisirea Sfantului Tau nume si spre primirea celor mai multe chinuri pentru Tine. Spre rusinarea si neslavirea paganilor, intareste-ma intru numele Tau, caci spre Tine nadajduiesc, datatorule de viata al meu".

   

Astfel sfantul rugandu-se, roata a stat nemiscata si cei ce o intorceau au slabit, iar sfantul, cu nevazuta mana dezlegandu-se, statea intreg cu tot trupul si sanatos. Unele ca acestea vazandu-le multi din poporul care se adunase acolo, strigau cu mirare: "Mare este Dumnezeul crestinilor!". Iar Sfantul Clement fiind cu adevarat vita a viei lui Hristos, mai inainte insemnand cu duhul strugurii cei ganditi, ce erau sa iasa din nevointele lui cele mucenicesti, cu mare glas inalta lauda lui Dumnezeu, zicand:

   

"Multumesc Tie, Dumnezeule, Tatal Cel ceresc, ca mi-ai daruit sa patimesc in aceasta cetate mare, pentru Unul nascut Fiul Tau, Cel ce a patimit pentru noi si Si-a varsat preascump Sangele Sau pentru rascumpararea noastra, pe Care Petru L-a propovaduit, Pavel L-a vestit, cel de un nume cu mine, Clement L-a preamarit si Onisim L-a marturisit. Ei au murit, patimind pentru Dansul, iar acum se proslavesc in ceruri si se cinstesc de multi pe pamant si inca dupa aceasta se vor cinsti de mai multi, mai mult decat imparatii pamantesti, iar imparatii cei credinciosi se vor inchina lor".

   

Acestea le graia sfantul, spunand mai inainte vremea cea viitoare, in care inchinarea de idoli se va stinge, ca un intuneric, iar credinta lui Hristos va rasari ca soarele si va lumina toata lumea. Aceste cuvinte ale sfantului au ars ca o sageata pe paganul imparat Diocletian, pornindu-l spre mai mare manie, caci nu luase intru nimic aminte la minunea ce se facuse cu puterea lui Dumnezeu. Ci orbit fiind de rautate, se sarguia spre chinuirea cea tiranica, poruncind sa-l bata cu fiare groase peste gura pe sfant si sa-i sfarame dintii.

   

Dar sfantul, si in bataia aceea, nu inceta a grai, intaratand pe tiran, desi slujitorii il ingrozeau, poruncindu-i sa taca, dar ca arama, care cu cat se bate mai mult, cu atat da mai mare sunet, asa si mucenicul lui Hristos, cu cat il ingrozeau, sfaramandu-i cu fierul dintii si gura, cu atat striga cu mai mare glas, graind cele ce erau spre slava lui Dumnezeu si spre infruntarea mandrului tiran. Apoi, ostenindu-se si Diocletian si slabind de manie, a poruncit ca, legandu-l pe mucenic peste tot trupul cu lanturi de fier, sa-l arunce in temnita de rand a poporului.

   

Deci, sezand sfantul in temnita, a venit la dansul dupa ceasul de seara, multime de popor, barbati si femei, bineintelegatoare, care fusesera cu fiii lor la priveliste si vazusera barbatia lui; aceia cazand cu un suflet la picioarele lui cele sfinte, cereau Sfantul Botez. Iar sfantul multumea lui Dumnezeu ca se inmultea numarul marturisitorilor Lui, dupa atata prigonire cumplita si invatandu-i indata despre sfanta credinta in Hristos, i-a botezat pe toti, de la mic pana la mare, pentru ca in temnita aceea era apa destula, si cantau cu bucurie: Fericiti, carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele.

   

Dar la miezul noptii, o lumina mare a strabatut din cer spre temnita aceea si toti, cautand in sus, au vazut pe un tanar frumos, stralucind cu haina ca fulgerul, zburand cu aripi intinse si pogorandu-se spre sfantul mucenic. Apoi, apropiindu-se de el, i-a dat in maini o paine curata si un pahar de vin si indata s-a facut nevazut, incat toti stateau cu spaima, mirandu-se de ceea ce vedeau. Sfantul Clement, cunoscand ca acela este Trupul si Sangele lui Hristos, a facut obisnuitele rugaciuni si a impartit la toti cei botezati impartasirea Tainelor celor dumnezeiesti, tocmai cand se lumina de ziua.

   

Si veneau la dansul in toate zilele credinciosii, aducand cu ei pe altii la Sfantul Botez. Asa se inmultea turma lui Hristos, iar temnita se facuse ca o biserica in care se inaltau laude lui Dumnezeu, lucru pe care vazandu-l strajerii, au spus imparatului. Deci, intr-acea noapte, venind ostasii din porunca imparatului au prins pe toata multimea credinciosilor care se adunasera la sfantul, si i-au scos afara din cetate, ca pe oi la junghiere; apoi intreba pe fiecare mai inainte la taiere: "Te vei lepada de Hristos, ca sa ramai viu?"

   

Nu era insa nici unul care sa se infricoseze de moarte, caci toti voiau sa moara pentru Domnul; si au fost taiati atunci pentru Hristos o multime de barbati, femei si copii, afara numai de un tanar, care a scapat din mainile celor ce-i taiau, nu temandu-se de moarte, dar voind sa patimeasca mai mari chinuri pentru adeva-ratul Dumnezeu. Numele tanarului acestuia era Agatanghel, despre care se va spune indata.

   

Dupa aceasta Diocletian, aducand inaintea judecatii sale pe Sfantul Clement si cercetandu-l mult, l-a chinuit cumplit. Mai intai l-a batut tare cu vine de dobitoc, multa vreme, apoi spanzurandu-l, il strujea cu unghii de fier, pana ce i s-au golit oasele, fiindu-i tot trupul strujit. Si a zis sfantul catre tiran: "Acest trup pe care il strujesti nu este cel ce a iesit din pantecele maicii mele, ca acela de mult este strujit cu totul de catre Dometian antipatul, iar intr-acesta nou m-a imbracat Ziditorul Hristos; dar de vreme ce va sarguiti a-l struji, apoi cred Hristosului meu, ca ma va imbraca iarasi in acest trup, pentru ca El poate aceasta, caci nu lipseste olarului tina ce-o gaseste din destul pentru trebuinta lui".

   

Apoi, tiranul a poruncit sa-i arda coastele cu faclii. Sfantul rabda toate cu bucurie, pentru Iisus cel preadulce. Si mirandu-se Diocletian de rabdarea si de taria mucenicului, a zis catre ai sai: "Pe multi am chinuit dintre ticalosii crestini, dar pe nici unul n-am vazut asa de nebiruit; deci, il voi trimite in Nicomidia, la Maximian, ca pe un lucru nou si niciodata vazut si auzit, ca sa se minuneze de trupul lui cel nebiruit de chinuri; caci mi se pare, ca nici el n-a vazut niciodata un om asa de puternic la minte si tare cu trupul!".

   

Atunci a poruncit ca sa-l puna legat in corabie si sa-l duca in Nicomidia, la judecata celuilalt imparat, Maximian, scriindu-i despre toate cele ce a rabdat Clement de la dansul, in Roma, si despre cele suferite de la Dometian in Ancira. Deci, iesind sfantul din Roma, il plangeau crestinii cei credinciosi; unii ii sarutau mainile si picioarele, altii se ungeau cu sangele lui si nu puteau sa se desparta de dansul, incat cu sila de-abia l-au lasat sa intre in corabie, facand rugaciune lui Dumnezeu pentru dansii si pentru el.

   

Intrand sfantul in corabie, cel de mai sus pomenit Agatanghel, care a scapat noaptea din mainile ostasilor, cei ce au ucis cu sabiile turma lui Hristos, afara din cetate, acela apucand mai inainte, a intrat pe ascuns in corabie si astepta pe Sfantul Clement. Si cand a fost adus, a cazut la picioarele lui cele sfinte, spunandu-i ca este botezat de dansul. Apoi l-a instiintat despre pierderea credinciosilor si despre fuga sa; ca pentru aceea a venit la dansul, ca impreuna cu el sa patimeasca toate chinurile si sa moara pentru Hristos Domnul.

   

Sfantul Clement s-a bucurat de fericitul Agatanghel si de o osardie ca aceea a lui, cum si de dragostea catre Hristos Dumnezeu, socotind venirea lui la sine ca venirea ingerului lui Dumnezeu. Apoi a dat multumita tuturor si a cerut de la El intarire si ajutor, ca sa dea tanarului copil barbatie si putere sa rabde pana la sfarsit si sa se invredniceasca de cununa cea muceniceasca.

   

Plecand sfintii, petreceau in rugaciuni ziua si noaptea, dar nu aveau hrana nicidecum, si nici nu se ingrijea de aceasta Sfantul Clement, pentru ca zicea: "Eu avand in inima mea ca paine pe Iisus Hristos, nu voi flamanzi, si avand ca apa vie darul lui Hristos, nu voi inseta in veci". Vazand ostasii pe Clement cu Agatanghel nemancand, nici band multe zile, s-au milostivit si le-au dat lor paine si apa, iar ei le-au multumit de acel lucru bun; dar hrana si bautura de la dansii n-au luat, spunandu-le ca ei sant hraniti de Dumnezeu, purtatorul de grija al tuturor, pentru ca ingerul Domnului, noaptea le aducea hrana din cer si ii intarea.

   

Mergand multe zile, au sosit la insula ce se numeste Rodos, si iesind multi din corabie in cetate, ca sa-si cumpere bucate, a rugat sfantul pe oaspetii cei ramasi ca sa-i libereze ca sa mearga in biserica crestina sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine ale Facatorului de viata, adica cu Trupul si Sangele lui Hristos, pentru ca era in ziua aceea duminica. Iar episcopul insulei aceleia, iubitorul de Dumnezeu, Fotin, auzind despre Sfantul Clement, a venit cu clerul sau si cu alti crestini si au rugat pe mai marele ostasilor ca, dezlegand din lanturi pe Clement, sa-l libereze la dansii, cu ucenicul Agatanghel, pentru un timp oarecare; fagaduindu-le ca fara zabava, sa-l aduca iarasi in corabie.

   

Deci, au eliberat pe Sfantul Clement dupa rugamintea episcopului, si l-au dus pe sfant intr-o biserica mica, deoarece crestinii pe timpul acela erau in insula putini; apoi poruncind episcopul ca sa se faca citire din dumnezeiestile cuvinte ale Evangheliei, a deschis un cleric cartea si a inceput a citi cuvintele acestea: Sa nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot sa-l ucida. Acestea auzindu-le sfintii, si-au ridicat ochii in sus cu suspinuri, iar crestinii cei ce stau in biserica uitandu-se la dansii au plans, asa ca au umplut biserica de lacrimi.

   

Apoi a rugat episcopul pe Sfantul Clement ca sa savarseasca dumnezeiasca Liturghie si cand slujea el, unii din clerici, asemenea si din popor, care erau vrednici, au vazut pe disc ca era un carbune foarte mare, din care iesea o negraita lumina ce lumina pe sfantul si pe cei ce stau inainte; iar prin altar au vazut pe sfintii ingeri zburand in vazduh; dar cei ce au vazut o minune ca aceea, au cazut cu fetele la pamant si nu indrazneau sa se uite la sfant, iar dupa savarsirea sfintei slujbe, a luat Fotin, episcopul, in casa sa pe sfinti. Deci, pe multi bolnavi ii aducea si ii apropia de Sfantul Clement, nu numai din credinciosi, ci si din necredinciosi, si pe care mucenicul lui Hristos, cu rugaciunea si cu semnul Crucii, ii tamaduia.

   

Pentru aceea, multimea de elini au inceput a marturisi, la aratare, pe Hristos, ca este adevaratul Dumnezeu si au dorit Botezul. Iar ostasii vazand ca mult popor se aduna la Sfantul Clement, s-au temut ca sa nu ia de la dansii pe cel legat si lor sa le faca rau. Iar pentru aceea l-au dus in corabie si iarasi l-au pus in lanturi, dar l-au petrecut credinciosii cu multe lacrimi si cu tanguiri, nevrand sa se desparta de el; apoi, dand sfintilor sarutarea cea mai de pe urma si legaturile lui Clement sarutandu-le, s-au intors, ostasii silindu-se ca sa plece mai iute de acolo; sufland vantul spre ajutor, au trecut repede Marea Egee si au sosit in Nicomidia.

   

Maximian, paganul imparat din Nicomidia, primind scrisoarea de la Diocletian si pe mucenic vazandu-l, s-a mirat de rabdarea cea mare a lui si de barbatia cea nebiruita, apoi, temandu-se sa-l intrebe pe el singur, ca sa nu fie rusinat de dansul, l-a dat lui Agripin ighemonul, spre cercetare, iar el singur se prefacea a se indeletnici cu alte lucruri imparatesti. Deci, Agripin punand inaintea judecatii sale pe sfinti, a zis lui Clement: "Tu esti Clement?". Raspuns-a sfantul: "Eu sant robul lui Hristos". Iar ighemonul a poruncit sa-l bata cu palme peste gura, zicandu-i: "Pentru ce nu te numesti rob al imparatului, ci al lui Hristos?".

   

Sfantul, fiind batut, a zis: "S-ar cadea si imparatilor vostri sa fie robi ai lui Hristos, si le-ar fi in pace imparatia lor si toate limbile sub picioare le-ar supune lor Hristos al meu". Iar ighemonul uitandu-se la Sfantul Agatanghel, i-a zis: "Tu cine esti, ca nu este scris despre tine ceva in scrisoarea lui Diocletian". Iar Agatanghel, privind spre cer, a zis: "Si eu sant crestin, si m-am invrednicit de numele crestinesc prin acest slujitor al lui Dumnezeu, Clement". Zis-a ighemonul: "Deci, acela este vinovat al ratacirii tale si mortii celei cumplite". Si a poruncit ca pe Sfantul Clement spanzurandu-l gol, sa-i chinuiasca trupul lui, iar pe Agatanghel asemenea, sa-l bata tare cu vine. Dar Sfantul Clement in chinuri fiind, se ruga catre Dumnezeu pentru Agatanghel, ca sa-l intareasca intru patimiri.

   

Dupa chinurile acelea, a poruncit tiranul ca pe amandoi sa-i arunce in temnita. Si erau in temnita o multime de alti legati, pentru multe feluri de pricini. Aceia vazand rugaciunea sfintilor cea cu dinadinsul catre Dumnezeu, si vazand ca ingerii lui Dumnezeu au cercetat si mangiiat pe robii lui Hristos, s-au umilit foarte mult; si, cazand la picioarele lui Clement, se rugau ca sa-i aduca la Dumnezeul lui; deci, s-a intamplat acolo, dupa randuiala lui Dumnezeu, ca era apa destula pentru Botez. Atunci, invatandu-i pe ei Sfantul Clement, i-a botezat pe toti, si deschizand temnita cu rugaciunea, i-a eliberat pe ei, zicandu-le: "Iesiti, fratilor, si va mantuiti din mainile paganilor; iar Domnul nostru Iisus Hristos sa va pazeasca pe voi".

   

A doua zi, instiintandu-se Agripin ighemonul despre liberarea celor legati, s-a suparat pe sfinti foarte rau, si pregatind privelistea, i-a dat spre mancare fiarelor; insa acelea n-au vatamat pe sfinti, ci se gudurau ca ciinii cei de casa, pe langa stapanii lor. Atunci a poruncit ca sa infierbante niste tepi si sa le infiga prin degetele lor pana la coate; si aceasta facandu-le, le-a dat amara durere mucenicilor. Iar poporul care privea la ei, nesuferind o chinuire ca aceea, striga asupra ighemonului cu manie, ca sa libereze pe cei nevinovati.

   

Ighemonul, mai mult maniindu-se, a poruncit ca alte tepi infocate sa infiga in subtiorile lor, pana la umere. Atunci poporul, nesuferind, a luat pietre si a aruncat asupra ighemonului, strigand cu mare glas: "Mare este Dumnezeul crestinilor". Ighemonul, temandu-se de gilceava si de tulburarea poporului, a fugit in casa sa. Apoi, sfintii mucenici, neindraznind nimeni sa-i opreasca, s-au dus la muntele ce se numea Piramis, unde obisnuiau elinii sa aduca jertfa zeilor lor; si acolo, in templul idolesc sezand, au sfaramat pe idoli cu rugaciunea si au izgonit de acolo pe diavoli.

   

Dupa cateva zile, instiintandu-se despre dansii ighemonul, cum ca sant acolo, s-a dus cu jertfitorii si cu ostasii sai, si acolo batand tare cu bete groase pe sfintii mucenici, iar oasele lor farmandu-le, i-au bagat in saci, pe fiecare separat, punand pietre cu dansii; apoi cosandu-i i-au aruncat din munte in mare. Atunci, pravalindu-se sfintii spre prapastia muntelui, au cazut in mare si s-au infundat in noianul cel adanc, incat toti ii socoteau ca pieriti.

   

Unii din credinciosi, instiintandu-se despre inecarea sfintilor, umblau pe mal, asteptand ca marea, care, dupa obicei, arunca pe morti, sa arunce si trupurile sfintilor mucenici; si iata vazura doi saci plutind pe mare; deci urcandu-se intr-o luntre, au mers acolo, apoi dezlegandu-i, au aflat pe sfintii rabdatori de chinuri, vii si sanatosi, ca si cum nimic nu patimisera, si au preamarit pe Dumnezeu. Apoi, s-au odihnit pe mal in noaptea aceea si ingerii lui Dumnezeu cercetand pe sfinti, i-au intarit pe ei cu hrana. Si facandu-se ziua, au mers Sfantul Clement si Sfantul Agatanghel in cetate, si stand in mijlocul tirgului, spuneau popoarelor maririle lui Dumnezeu. Apoi, ridicandu-si mainile in sus, ziceau catre Dumnezeu: "Multumim, Tie, Doamne, Iisuse Hristoase ca n-ai parasit pe cei ce nadajduiesc spre Tine, ci ne-ai izbavit de cumplitele chinuri; si n-ai veselit pe vrajmasii nostri, ci ai preamarit intru noi numele Tau cel sfant".

   

Deci, erau acolo doi orbi, unul avand o mana uscata, iar altul slabanog, pe aceia indata i-a tamaduit prin punerea mainilor sale. Aceasta vazand poporul, a inceput a aduce la dansii pe bolnavii lor si pe cei tinuti de duhuri viclene si toti se tamaduiau, cu rugaciunile si prin atingerea mucenicilor; deci, se slavea de popor cu mare glas numele lui Iisus Hristos.

   

Acestea vazand Agripin, ighemonul, s-a mirat foarte mult si era intru nepricepere; apoi, ducandu-se, a spus imparatului despre toate cele ce se facusera si se mira si imparatul foarte mult, caci cei ce se credeau pierduti in mare, s-au aflat vii. Si instiintandu-se ca Sfantul Clement este din Ancira de neam, a poruncit sa-l trimita pe mucenic in patrie, zicand: "Cetatea care l-a nascut si l-a crescut, aceea sa-l aiba si sa-l pedepseasca, precum voieste". Deci, a scris despre dansul lui Curichie, ighemonul Ancirei, si luandu-i ostasii pe amandoi legati, i-au dus in Ancira.

   

Intrand Sfantul Mucenic Clement cu bucurie in patria sa, zicea: "Slava Tie, Dumnezeule, ca ai vazut smerenia mea; slava Tie, Hristoase, ca m-ai invrednicit a mai vedea cetatea in care m-am nascut". Si i-au pus pe dansii inaintea lui Curichie ighemonul. Iar el intrebandu-i, i-a pus la chinuri pe dansii; mai intai cu scanduri de fier infocate au ars coastele lor, apoi pe Sfantul Clement l-au legat de un stalp si l-au batut fara mila, incat si carnea lui a cazut. Iar pe Sfantul Agatanghel spanzurandu-l, l-au strujit cu unghii de fier; apoi ii intrebau, batjocorandu-i: "Nu simtiti dureri in trupurile voastre?"

   

Raspuns-a Sfantul Clement cu apostolestile cuvinte, zicand: De se si strica omul cel dinafara, dar cel dinlauntru se innoieste. Si a poruncit chinuitorilor, ca luand un coif de fier foarte tare incins, sa-l puna pe capul Sfantului Mucenic Clement; si facandu-se aceasta, iesea fum grozav din nari, din urechi si din gura sfantului. Iar el rabdand durerea cea negraita a strigat catre Domnul sau, zicand: "Izvorule cel nedesertat, apa cea vie, ploaia cea mantuitoare, tamaduieste-ma cu roua darului Tau; ne-ai scos pe noi din apa, izbaveste si de foc pe robii Tai".

   

Astfel sfantul rugandu-se, indata s-a racit coiful acela de fier, lucru care vazandu-l ighemonul Curichie, s-a inspaimantat si nepricepandu-se ce sa le mai faca, i-a trimis in temnita si i-a scris imparatului Maximian, spunandu-i despre ceea ce s-a facut. Iar fericita Sofia, a doua maica a lui Clement, a venit in temnita noaptea, cu multa bucurie si cu lacrimi, veselindu-se de un fiu ca acela, care s-a aratat ales patimitor al lui Hristos; si sarutand ranile si legaturile amandurora, a spalat si a sters sangele lor, apoi, le-a legat ranile cu panze curate si de toate cu de-amanuntul intreba pe Sfantul Clement, unde, cum a patimit si de la cine? Si le-a adus lor si hrana, apoi i-a intarit pe ei; si in toate noptile venind, slujea legatilor lui Hristos.

   

Dupa catava vreme, venind porunca de la imparat, ighemonul Curichie a trimis pe sfintii mucenici in alta cetate, ce se numea Amisia, la alt chinuitor mai cumplit, anume Dometie, care era slujitor imparatesc. Iar fericita Sofia a petrecut pana departe pe sfintii mucenici, fiind cu copiii aceia, pe care Sfantul Clement i-a hranit in vreme de foamete, in casa ei si i-a tinut la sine in loc de fii. Dintre acestia unii, nevrand sa se desparta de sfintii rabdatori de chinuri, au mers cu dansii, legandu-se cu dragostea cea catre ei; iar pe drum i-au injunghiat ostasii, avand porunca de la imparatul, care se instiintase despre acei copii.

   

In Amisia sfintii rabdatori de chinuri au fost aruncati de catre Dometie intr-o groapa cu var nestins, fiind vineri in ceasul al doilea din zi; si dupa ce a innoptat, a venit o lumina din cer prea stralucita, care a luminat imprejur locul acela toata noaptea, iar simbata, la al treilea ceas, s-au aflat vii si sanatosi.

   

Aceasta vazand-o doi ostasi, au crezut in Hristos si pe fata au marturisit ca sant crestini; pentru care, in aceeasi simbata s-au rastignit de pagani, in ziua de sapte septembrie, iar numele lor erau: Fangon si Eucarp. Iar Sfintilor Clement si Agatanghel a poruncit chinuitorul ca sa le jupoaie pieile de pe spate si cu toiege sa-i bata multa vreme, apoi, punandu-i pe paturi de fier inrosite in foc, a poruncit sa-i arda cu pucioasa si cu smoala. Iar sfintii fara de vatamare, ca pe un pat moale imparatesc cu somn dulce au adormit, si au vazut in vedenie pe Hristos Domnul, venind cu multime de sfinti ingeri la dansii, zicandu-le: "Nu va temeti, Eu sant cu voi". Si desteptandu-se, au spus unul altuia vedenia cu bucurie. Astfel pe paturile acelea au fost din destul arsi. Iar cand a vazut Dometie ca nu se vatama nici de foc, nepricepandu-se ce sa le mai faca, a poruncit ca sa-i duca iarasi in temnita.

   

Petrecand sfintii multa vreme in temnita, au fost iarasi trimisi la imparatul Maximian, care atunci petrecea in Tars. Acolo mergand ei, insetasera pe drum, dar mai ales ostasii cei ce-i duceau pe ei slabeau de sete, pentru ca pamantul acela era pustiu si fara apa; deci, cu rugaciunea au scos din pamant uscat izvor de ape vii, si band toti, s-au racorit, si cata apa le trebuia pe cale, au luat si ostasii.

   

Intr-aceeasi cale Sfantul Clement rugandu-se lui Hristos Dumnezeu, ca adica in toata vremea vietii sale sa fie chinuit pentru numele Lui cel sfant, a avut o descoperire de la Dumnezeu; ca impreuna cu anii cei trecuti ai muceniciei sale, pana la sfarsitul cel mai de pe urma, are sa petreaca 28 de ani neincetate patimiri, de care lucru s-a bucurat foarte mult sfantul; caci cu dragostea cea negraita a lui Hristos, Dumnezeul sau, fiind cuprins, dorea ca pentru El in chinuri cumplite sa petreaca lunga vreme si sa moara de mii de ori.

   

Fiind dusi sfintii inaintea lui Maximian imparatul, acesta se mira ca erau vii pana atunci si de atatea chinuri nebiruiti, intrebandu-i, si aflandu-i neinduplecati, a ars un cuptor infocat ca alta data Nabucodonosor in Babilon, si a aruncat intr-insul pe ostasii lui Hristos. Dar petrecand sfintii in acel cuptor o zi si o noapte, s-au gasit vii si intregi. Acea minune vazand-o, multi din popor au crezut intru Hristos. Apoi au aruncat in temnita pe sfinti si au petrecut intr-insa patru ani; pentru ca nadajduia paganul imparat, ca suparandu-se prin nevoia cea mare a temnitei, mai cu inlesnire se vor pleca la paganeasca lor credinta.

   

Deci, implinindu-se cei patru ani in temnita si imparatul judecand ca sant nevrednici de cercetarea sa imparateasca, iar cu fapta rusinandu-se de vitejia sufletelor lor cea nebiruita, i-a incredintat unui ighemon, anume Sacherdon, foarte cumplit, care pe multi crestini a pierdut cu infricosate chinuri, ca sa sileasca pe legati la inchinarea zeilor. Acesta luand pe Sfintii Mucenici Clement si Agatanghel si nesporind cu cuvintele cele inselatoare si groaznice, a poruncit ca pe cei legati sa-i bata de niste lemne, si sa le strujeasca trupul atat de cumplit, incat le-au strujit spatele si pieptul pana la oase, si se vedeau numai oasele goale, caci carnea toata cazuse; si socotind tiranul ca vor muri, indata a poruncit sa-i dezlege si sa-i duca in temnita.

   

Dar vazand pe sfinti, ca stau pe picioarele lor si la temnita mergeau singuri, s-a rusinat foarte, slabind cu trupul de manie si de rusine, incat abia se ducea pe mainile slugilor sale la divan acasa; iar sfintii mergand la temnita, cadeau de pe trupurile lor bucati de carne cu sange, iar credinciosii adunandu-le de pe cale, ca o mare vistierie, cu cinste le pastrau la ei.

   

Instiintandu-se imparatul despre slabiciunea lui Sacherdon, a ris si a zis: "Iata slavitul Sacherdon, care a biruit pe multi crestini, acum este biruit de doi". Si sta de fata intr-acea vreme inaintea imparatului, un boier, anume Maxim. Acela l-a rugat pe imparat ca sa-i dea pe maini pe cei doi mucenici, pentru ca se lauda ca din doua sa faca una, sau sa-i sileasca la jertfe, sau cu chinuri sa-i omoare. Si poruncindu-i imparatul, a luat pe sfinti la sine, dar n-a inceput indata a-i chinui, ci vorbind multe zile prieteneste cu dansii, ii indemna sa se inchine zeilor lor; iar odata, chemandu-i la el, le-a zis: "Bucurati-va, o! barbatilor pe care va iubesc zeii cei fara de moarte ca pe niste fii si se ingrijesc de voi, pentru ca de multe ori mi-au spus in vis despre voi si pe fata mi-au aratat, ca va veti intoarce la dansii, de aceea au oprit pe chinuitorii vostri sa nu va piarda, pentru ca asteapta intoarcerea voastra, care acum este aproape; caci in noaptea trecuta, marele intre zei, Dionisos, aratandu-se, mi-a zis: "Sa aduci pe acei doi barbati la mine". Deci, iata, o! barbatilor, templul lui Dionisos deschis, altarul impodobit si jertfele gata; veniti sa-i aduceti jertfe!".

   

Sfintii au raspuns: "Minti fara de rusine, o! judecatorule; caci zeii tai, precum sant muti la aratare, astfel nici in vis nu pot sa graiasca ceva. Care Dionisos ti-a grait tie? Caci aici la voi sant doi idoli lui ai Dionisos: unul de piatra, iar altul de arama, si de ti-a grait cel de piatra, apoi noi ii proorocim, ca degrab va veni vremea in care, sfaramandu-se bucati, ori in zidul cel de piatra ce se zideste, vor fi puse ale sale pietre, sau in foc aruncandu-se, in var se vor preface; iar de ti-a grait Dionisos cel de arama, acela va fi prefacut in caldari si in alte vase mai necinstite".

   

Niste cuvinte ca acestea nesuferind Maxim sa le auda, a inceput a-i chinui cumplit. Chinuirea era in acest fel: unelte ascutite de fier, tapusi, cutite, piroane, sulite si cate a putut sa afle mai ascutite, le-a infipt in pamant foarte dese, cu ascutisul in sus, si care erau inalte ca de un pas de picior. Pe acelea punand pe Sfantul Clement gol, cu fata in sus, a poruncit sa-l bata deasupra cu bete; iar Sfantului Agatanghel, topind plumb mult, i l-a turnat pe cap. Si fiind batut Sfantul Clement cu bete, pe piept si peste tot, de la cap pana la picioare, tot trupul a fost strapuns cu uneltele acelea ascutite, si i-au strabatut alte fiare prin inima, altele prin piept, altele prin maruntaie, iar altele trecand printr-insul se vedeau varfurile deasupra.

   

Dupa bataia cea cumplita, poruncind tiranul sa scoata din acel loc pe mucenic, multi abia au putut cu mare nevoie sa-l smulga de acolo; deci, se uimea Maxim de o rabdare ca aceea si ca atatea chinuri nu pot sa intoarca pe mucenici catre zei, nici sa-i omoare, pentru ca Dumnezeul Cel Preainalt pazea intr-insii suflarea lor in legatura trupeasca, spre marirea numelui Sau celui Sfant si spre infruntarea paganilor; de aceea aruncara pe sfinti iarasi in temnita.

   

Instiintandu-se despre aceea imparatul Maximian, a judecat pe sfinti la vesnica inchisoare, pana ce singuri vor muri acolo. Inca si un boier, anume Afrodisie, de neam pers, afland de toate chinurile cele cumplite asupra crestinilor, a cerut voie la imparatul, ca sa-i porunceasca, sa ia pe acei mucenici, ca sa-i piarda, si luandu-i, i-a dus in casa sa, apoi, punandu-le inainte masa indestulata spre ospatare, ii silea sa manance si sa bea cu dansul si sa se veseleasca. Iar aceia i-au zis: "Noi ne hranim cu cereasca hrana si bautura de care cel ce mananca si bea, nu flamanzeste, nici nu inseteaza niciodata, ci petrece in veci, veselindu-se". Iar Afrodisie, socotind spre ocara lui aceea, i-a zis: "Maine voi gati voua alta cina de care doriti, adica moartea cea mai cumplita".

   

Facandu-se ziua, a poruncit Afrodisie ca sa aduca doua pietre de moara, sa le spanzure de grumajii sfintilor, si sa-i poarte prin toata cetatea, spre batjocura. Atunci multi din cei fara de minte luand pietre aruncau spre tiriti, iar cei mai multi, mirandu-se de patimirile lor, ii socoteau ca sant fara de moarte si credeau in Hristos. Dupa aceasta, prin judecata imparatului, au fost inchisi in temnita vesnic, ca prin inchisoarea cea lunga chinuindu-se, sa piara. Si au petrecut sfintii in legaturile temnitei multi ani, pana ce s-a apropiat savarsirea cea de 28 de ani, a vremii patimirii, despre care i s-a vestit Sfantului Clement, prin descoperire dumnezeiasca, cand l-a dus in Tars, la imparatul. Multi din sfintii marturisitori, incepand nevointa muceniceasca, si-au sfarsit alergarea, iar acesti doi patimitori inca patimeau.

   

Dupa Maximian imparatul (286-305), a luat imparatia Maximin Daia (305-313), si varsandu-se mult sange crestinesc fara crutare, iar strajerii temnitei suparandu-se pe Clement si pe Agatanghel ca atat de mult sant tinuti in temnita, au mers la imparatul Maximin, zicandu-i: "Ce poruncesti asupra celor doi inchisi, care de multi ani chinuindu-se de imparati si voievozi cu toate chinurile cele mai cumplite, n-au murit, si pana acum sant in legaturi? Caci, desi fara cautare si ingrijire omeneasca, totusi sant sanatosi si la fete sant bine, incat noi ii socotim ca sant fara de moarte".

   

Imparatul Maximin, mai intai a hulit pe zeii sai cu felurite cuvinte necinstite, ca n-au putut sa scoata din vremelnica viata pe cei doi vrajmasi ai lor, care se luptau cu ei. Apoi, intreband despre dansii cine si de unde sant si instiintandu-se ca sant din partile Galatiei, din cetatea Ancira, indata a poruncit sa-i trimita acolo lui Luciu, care intr-acea vreme era ighemon in Ancira, cetatea Galatiei. Instiintandu-se sfintii despre aceea, s-au bucurat foarte, caci mult dorea Sfantul Clement, ca in patria sa sa-si savarseasca alergarea nevointei, pentru care rugase pe Stapanul Hristos si si-a castigat cererea.

   

Deci, fiind dusi sfintii in cetatea Ancira, i-au pus inaintea lui Luciu ighemonul, spre cercetare, dar el nu indata a inceput a-i intreba pe ei, ci mai intai, i-a pus intr-o inchisoare stramta, bagandu-le picioarele in obezi si lanturi de fier punandu-le pe grumaz, pe maini si pe tot trupul; apoi si pietre grele legandu-le, nu puteau nici a se misca cu trupul, nici a-si intinde picioarele.

   

A doua zi, aducand pe Sfantul Mucenic Agatanghel la judecata, la inceput il amagea pe el cu momiri, atragandu-l catre a sa rea credinta, dar vazandu-l neinduplecat cu mintea, a inceput a-l chinui; deci, a infipt in urechile lui piroane de fier infierbantate in foc si strabatand creierii lui, i-a venit mare intunecare, apoi fum a iesit din gura si din nasul lui si cu faclii i-a ars coastele, dupa aceea, cu sabia i-a taiat sfantul lui cap.

   

Iar cinstitul trup al mucenicului luandu-l cea mai sus pomenita, fericita Sofia, a doua maica a lui Clement, si invelindu-l cu panza curata si cu aromate, l-a pus in pestera in care crestinii aveau o biserica mica; caci pentru prigonirea cea cumplita de la pagani nu puteau credinciosii sa-si aiba biserica lor in loc sfant; de aceea, in pestera isi facusera biserica si acolo faceau slujbele lor lui Dumnezeu. Sfantul Mucenic Agatanghel a patimit de la diferiti tirani, de la doi imparati, adica Diocletian si Maximian, iar de la ighemonii Agripin, Curichie, Dometie, Sacherdon, Maxim, Afrodisie si Luciu, si a sfarsit nevointa patimirii sale in cinci zile ale lunii noiembrie.

   

Instiintandu-se Sfantul Clement despre sfarsitul mucenicului si impreuna patimitorului sau, Sfantul Mucenic Agatanghel, s-a umplut de negraita bucurie, ca l-a trimis pe el Dumnezeu inaintea sa. Si zacand cu fata la pamant, fiind insarcinat de greutatea legaturilor, multa multumire a dat pentru Sfantul Agatanghel, ca l-a invrednicit a-si sfarsi alergarea, credinta a-si pazi, toate chinurile cu barbatie a le rabda, si in ceata sfintilor mucenici, celor ce la cer dantuiesc, a se numara. Apoi se ruga si pentru sine, ca sa poata pana la sfarsit a rabda si a sfarama capul vrajmasului celui viclean si cu bucurie a trece la sfarsitul ceresc cel dorit.

   

Dupa uciderea Sfantului Agatanghel, Luciu, tiranul, a poruncit ca pe Sfantul Mucenic Clement in toate zilele sa-l chinuiasca in temnita, iar chinuirea era astfel: cu toiege ascutite batea pe mucenic peste obraz si peste cap, dandu-i cate o suta si cinci zeci de lovituri in toate zilele. Iar aceasta s-a facut sfantului, de la cinci zile ale lunii noiembrie pana la cinci ale lunii ianuarie; deci, ziua era batut tare, incat si temnita aceea toata se rosea cu sangele lui, iar noaptea cercetandu-l darul lui Dumnezeu prin sfintii ingeri, il vindeca de toate ranile acelea; si erau paganii intru mare nepricepere, caci in fiecare zi venind si sanatos aflandu-l, se mirau si mai amar il bateau, ranindu-i capul si fata cu multele lovituri, pana la 150, cat era randuit.

   

Apropiindu-se praznicul dumnezeiestilor Aratari a Domnului, a venit de la imparatul in cetatea Ancira alt ighemon, anume Alexandru, in locul lui Luciu, caruia i se poruncise sa mearga la imparatul.

   

Sosind noaptea in care avea sa fie privegherea praznicului dumnezeiestilor Aratari, fericita Sofia aducand la sine crestini, luand pe slugi, pe copilele si pe copiii crescuti, au mers in temnita la Sfantul Clement. Iar Dumnezeu a ajutat scopul credinciosilor, caci a adormit tare pe strajeri si numai unul nu dormea, dar acela era crestin tainuit, care a deschis temnita celor ce venisera; deci, intrand inauntru credinciosii, cu Sofia cea cu mintea barbateasca, au dezlegat pe sfant din legaturi si luandu-l, l-au dus in biserica cea din pestera, si cu bucurie au praznuit, multumind lui Dumnezeu.

   

Facandu-se ziua, Sfantul Clement a savarsit dumnezeiasca Liturghie, si toti s-au impartasit cu dumnezeiestile Taine din sfintele maini ale pastorului lor. Si a facut arhiereul lui Dumnezeu multa invatatura poporului, in care a proorocit despre moartea sa, ca degrab va fi ucis, apoi le-a zis: "Sa nu va temeti, fratilor, ca nimeni din voi nu va pieri, nici va patimi ceva, nu vor rapi lupii pe nici unul, fara numai eu cu doi clerici, caci imi voi pune sufletul pentru Arhiereul cel mare Hristos, care si-a pus pentru noi sufletul Sau".

   

Inca a proorocit si aceasta, ca degrab va inceta prigonirea, apoi ca inchinarea de idoli se va stinge si va inflori sfanta credinta, pentru ca cerescul Imparat va ridica pe pamant un imparat, care, luminandu-se cu Sfantul Botez, va lumina toate partile stapanirii Romei si o noua Roma va ridica si va rasari pretutindeni dreapta credinta. Aceasta proorocind sfintitul mucenic turmei sale celei cuvantatoare si inveselind sufletele lor, au mers la casa maicii Sofia, care pe tot poporul de la biserica l-a luat la sine, si le-a facut ospat mare; apoi a fost Sfantul Clement in casa ei pana la 23 de zile ale lunii ianuarie.

   

Intr-acea vreme, ighemonul Alexandru cercetand lucrurile si ocarmuirile poporului, s-a spus despre Clement, episcopul crestin, cum ca noaptea a iesit din inchisoare si a facut cercetare despre dansul. Apoi, sosind ziua duminicii, a mers arhiereul lui Dumnezeu, Sfantul Clement, in biserica cea din pestera, sa savarseasca dumnezeiasca Liturghie si s-au instiintat despre dansul paganii, care au spus ighemonului. Iar el indata sculandu-se, a mers cu ostasii, care, intrand inauntru, au aflat pe Sfantul Clement stand inaintea dumnezeiescului Pastor si aducand jertfa cea fara de sange. Si a poruncit ighemonul unuia din ostasi ca scotand sabia sa loveasca pe arhiereu peste grumaji.

   

Deci, lovindu-l ostasul, a cazut capul Sfantului sfintit Mucenic Clement pe dumnezeiescul prestol si peste darurile cele puse inainte, apoi s-a rosit cu sangele lui jertfa cea fara de sange si tot Sfantul Altar. Iar poporul credincios era intr-o mare frica si spaima, insa nu pentru dansii, ci pentru pastorirea lor aveau jale si, ridicandu-si glasurile, se tanguiau. Ighemonul a iesit indata afara, nefacand poporului nici un rau, numai pe doi clerici i-a taiat in altar cu Sfantul Clement, iar numele lor sant: Hristofor si Hariton, diaconii. Atunci fericita Sofia luand cinstitul trup al iubitului sau, care-i era fiu cu numele, iar cu fapta duhovnicesc parinte si pastor, l-a ingrijit cu lacrimi si cu bucurie. Deci plangea ca s-a lipsit de el pe pamant si se bucura ca, savarsindu-si patimirea, a trecut la Hristos Domnul.

   

Apoi, Sofia l-a ingropat cu cinste, impreuna cu amandoi diaconii, cu tot poporul crestin care era acolo, aproape de mormantul Sfantului Mucenic Agatanghel, in biserica din pestera, in 23 de zile ale lunii ianuarie. Astfel Sfantul sfintit Mucenic Clement a sfarsit nevointa cea lunga a patimirii sale, rabdand 28 de ani in nenumarate si negraite chinuri pentru Hristos.

   

Despre dansul zice Nichifor Callist, istoricul grec, astfel: "De la zidirea lumii, pe toti cei ce pentru Dumnezeu au patimit chinuri, ori in ce fel de chin, prin foc, prin fier, prin pietre, prin lemne si cei ce cu fiarele s-au luptat si prin inchisori mult timp s-au chinuit si prin diferite feluri de morti, in pamant, in apa si in vazduh s-au sfarsit, si cei ce au fost pierduti de ger si de arsita mare, si ori cu ce alte chinuri si pedepsiri s-au lipsit de viata, pe toti aceia i-au intrecut Sfantul Clement impreuna cu Sfantul Agatanghel, prin patimirile lor cele multe. De la unsprezece tirani, in diferite cetati au patimit. In Ancira, de la Dometian, antipatul Galatiei; in Roma de la imparatul Diocletian; in Nicomidia de la ighemonul Agripin, iarasi in Ancira, de la voievodul Curichie; in Amisia de la Dometie, slujitorul imparatesc; in Tars de la imparatul Maximian; apoi, iarasi acolo de la Sacherdon ighemonul si de la boierul Maxim, dupa aceasta de la Afrodisie senatorul; si iarasi in Ancira, de la boierul Curichie, si in sfarsit de la ighemonul Alexandriei.

   

Pentru ca toti cei ce erau atunci chinuitori, il trimiteau pe dansul de la unul la altul, ca pe o minune nemaiauzita si vazuta; caci, atat de multi ani si prin atat de multe si diferite feluri de chinuri cumplite, a fost nebiruit si nemiscat, cu Agatanghel ucenicul sau, intarindu-l Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru slava numelui Sau celui sfant, caruia dimpreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, de la toata zidirea se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in veci. Amin.

Sfantul Paulin Milostivul, Episcopul Nolei

(23 ianuarie)

 

   

Placutul lui Dumnezeu Paulin era de neam din partile Acvitaniei; in viata mireneasca a fost unul din sfetnicii senatori ai Romei, dreptcredincios si temator de Dumnezeu, avand ca sotie pe Tarasia, asemenea lui in credinta si in faptele bune. Neavand copii firesti, luau copii saraci si pe aceia in loc de fii avandu-i, ingrijeau de dansii hranindu-i si frica lui Dumnezeu invatandu-i; apoi au sporit din zi in zi in toate faptele bune, facand multe milostenii la saraci, pe urma si singuri au voit sa fie saraci pentru Dumnezeu.

   

Vanzand averile lor cele mari, si pe toate impartindu-le la cei ce le trebuiau, vietuiau in saracia cea de buna voie, ca unii din saraci, spre dumnezeiasca purtare de grija punandu-si nadejdea. Deci, saracind ei acum cu totul, a venit un sarac cerand milostenie, si nu aveau la dansii mai mult decat o paine; atunci a poruncit fericitul Paulin sotiei sale ca si pe cea mai de pe urma paine s-o dea saracului. "Se va ingriji - zicea dansul -, Dumnezeu de noi; iar noi sa nu crutam a da celui ce ne cere pentru Dumnezeu".

   

Tarasia, insa, nu a dat-o, ci a tinut-o pentru a sa trebuinta, fiindca nu avea ce sa puna inainte la masa lor intr-acea zi. Si iata a intrat la fericitul Paulin un trimis de la oarecare prieten al sau bogat, spunandu-i ca i se trimit de la dansul, pe mare, o multime de bucate; dar o corabie ce era mai pe urma cu bucate s-a scufundat si a pierit in adancul marii. Aceasta auzind-o Paulin, a zis catre sotia sa: "Vezi, ca de ai fi dat saracului painea cea mai de pe urma, nu s-ar fi cufundat in mare cea mai de pe urma corabie cu bucate; caci pentru zgarcenie, averile multora le pierde Dumnezeu".

   

Apoi, cu averile, pierzand si slava lumeasca si toata desertaciunea lumii acesteia, au iesit din Roma in partile Campaniei, fiindca isi lasasera acolo putina avere pentru hrana lor; si in cetatea ce se numea Nola, vietuiau langa mormantul Sfantului Mucenic Felix, slujind Domnului, si de lume tainuindu-se; dar nu putea sa se tainuiasca mult timp fapta cea buna a lui Paulin, si pentru aceea a fost luat cu sila la scaunul Bisericii Nolei si, fara de voie, a primit vrednicia episcopiei; deci, povatuia turma sa cu sfintenie si cu dreptate, ca un credincios ocarmuitor intelept, pe care l-a pus Domnul peste slugile Sale; pentru ca-i hranea pe ei nu numai cu hrana sufleteasca, invatandu-i pe fiecare, povatuindu-i la calea adevarului, ci si de hrana trupeasca si de toate trebuintele oilor sale cuvantatoare se ingrijea; pe saraci si pe scapatati, pe sarmani si pe vaduve hranindu-i si imbracandu-i, si pe cei robiti rascumparandu-i pentru libertate.

   

In anii aceia s-a facut, prin vointa lui Dumnezeu, navalirea vandalilor asupra pamantului Italiei, pe care pradandu-l de tot, au venit si in partile Campaniei, unde este cetatea Nola, si acolo multe cetati si sate pustiind, au venit si in eparhia lui Paulin, unde au pradat multime de popor si in tara lor l-au dus pe mare in Africa. Intr-acea vreme fericitul Paulin, episcopul, pe toate cele ce le-a avut in episcopie le-a impartit spre rascumpararea celor robiti, si spre hrana celor ce saracisera de navalirea barbarilor si acum nu-i ramasese lui nimic. Ostasii vandalilor fiind cumpliti si fara de omenie, chinuiau pe crestini ca sa spuna comorile cele ascunse in pamant. Sfantul Paulin patimea cu inima impreuna cu ei, strigand catre Dumnezeu: "Doamne, fa ca pe mine pentru aur si argint sa ma chinuiasca, ca Tu stii unde am ascuns bogatia mea, adica in mana robilor Tai, saracilor si scapatatilor".

   

Odata a venit la dansul o vaduva saraca, plangand: "Fiul meu este robit de vandali si aud despre dansul ca se afla in Africa, la ginerele lui Riga, imparatul vandalilor; deci, ma rog sfintiei tale, pentru el, singura nadejdea hranei mele si toiagul batranetelor". Iar omul lui Dumnezeu, cu toata sarguinta cautand de va afla ceva ca sa dea celei ce cerea si neafland nimic, a zis catre vaduva cea saraca: "Femeie, nu am nicidecum ce sa-ti dau, fara numai pe mine singur sa ma iei, ca iata intru a ta stapanire ma dau ca un rob, deci, sa ma vinzi pe mine si sa-ti rascumperi fiul sau pe mine in robie sa ma dai pentru fiul tau".

   

Ea auzind acestea din gura unui astfel de barbat, socotea aceasta ca este batjocura, mai mult decat mila; dar acest sfant a incredintat-o pe femeie, ca nu batjocura, ci adevarul graieste; si a sfatuit-o ca, crezand cele graite, sa nu se infricoseze luand pe episcop in robie pentru libertatea fiului ei.

   

Deci, au mers amandoi in Africa si mergand la vandali, sta la poarta boierului, ginerele imparatului, la care era fiul acelei vaduve si, iesind boierul din casa, vaduva a cazut inaintea lui, rugandu-l cu plangere, ca sa elibereze pe fiul ei. Iar barbatul acela fiind mandru nu numai ca n-a voit sa-l elibereze pe fiul ei, dar nici sa-i asculte cererea. Atunci vaduva, aratand pe slujitorul lui Dumnezeu, Paulin, a zis: "Iata pe omul acesta il dau in locul fiului, numai sa faci mila sa-l liberezi pe fiul meu, caci unul nascut imi este".

   

Iar el, cu fata blanda cautand spre om, l-a intrebat, zicand: "Ce mestesug stii?" Raspuns-a lui Sfantul Paulin: "Nu stiu nici un fel de mestesug, fara numai a lucra la gradina, aceasta stiu bine". Acestea auzindu-le boierul s-a bucurat, caci un om ca acela ii trebuia, si a dat pe fiul vaduvei, pe care ea luandu-l, s-a intors la locul sau; iar Sfantul Paulin, ramanand in robie, a luat sub ingrijire gradina si lucra ostenindu-se, iar stapanul lui a inceput a veni adeseori in gradina, si pentru oarecare lucruri se intreba cu gradinarul sau; vazandu-l intelept si cunoscator, vorbea cu el despre toate, apoi de multe ori lasandu-si pe casnicii si prietenii sai, se indulcea de cuvintele aceluia foarte mult.

   

Intr-o zi, stapanul vorbind cu el, Sfantul Paulin a zis catre dansul in taina: "Pazeste-te acolo unde voiesti sa mergi, caci se cade tie sa te ingrijesti pentru luarea imparatiei vandalului, caci imparatul acesta, socrul tau, va muri deodata de moarte grabnica, iar tu de te vei duce, apoi altul fara de tine va lua imparatia". Acestea auzindu-le boierul de la gradinarul sau, nicicum n-a tacut, ci mergand, a spus despre aceea imparatului; caci sfantul ii era foarte credincios lui, de vreme ce mai mult decat pe toti il iubea. Iar imparatul indoindu-se, a zis: "Voi sa vad pe barbatul acela de care spui". Iar ginerele imparatului a zis: "Acum ii voi porunci, ca sa-ti aduca la pranz verdeturi din gradina si-l vei vedea pe el".

   

Deci, sezand imparatul sa pranzeasca, a intrat la dansul Paulin aducand verdeturi la masa imparateasca, dupa porunca stapanului sau, iar imparatul vazandu-l, odata s-a cutremurat si chemand pe stapanul lui, adica pe al sau ginere, taina pe care voia s-o ascunda i-a aratat-o lui, zicand: "Sant adevarate cele ce ai auzit de la omul acela pentru ca noaptea aceasta am vazut in vis niste boieri sezand pe scaune si facand judecata asupra mea, dar sedea si acesta in mijlocul lor si cu judecata mi s-a luat toiagul si puterea pe care dintai o luasem". Deci, l-a intrebat pe el cine este. "Pentru ca eu pe acest barbat nu-l socotesc sa fie vreun om din cei prosti, de vreme ce in mare vrednicie l-am vazut pe el".

   

Atunci ginerele imparatului luand pe fericitul Paulin de o parte, l-a intrebat pe el cine este. Si a raspuns catre dansul omul lui Dumnezeu, zicand: "Robul tau sant, pe care pentru fiul vaduvei m-ai luat". Iar el cu dinadinsul intreba ca sa-i spuna, nu ce este acum, ci ce a fost in tara sa. Si-l sfatuia cu multe juraminte ca sa nu ascunda inaintea lui taina sa, sa-i arate adevarul. Iar omul lui Dumnezeu suparandu-se si neputand sa calce juramintele, i-a spus despre sine ca este episcop; iar stapanul lui auzind de aceasta, foarte mult s-a temut si cu smerenie i-a zis: "Cere de la mine ce voiesti, astfel incat cu mari daruri sa te intorci la pamantul tau". Si a zis catre dansul placutul lui Dumnezeu Paulin: "O facere de bine de la tine doresc, pe care poti s-o faci, adica: ca pe toti robitii din tara mea adusi aici, sa-i lasi liberi la locul lor".

   

Indata, prin sarguinta boierului aceluia, prin toata Africa au fost cercetati crestinii cei robiti din pamantul Campaniei, si i-au adus la Sfantul Paulin. Atunci a fost eliberat cu cinste sfantul pastor cu toate oile pastoriei sale cele cuvantatoare si cu multe alte daruri si cu hrana indestulatoare; apoi au mers cu corabiile in tara lor, cu veselie si cu bucurie. Iar nu dupa multa vreme, a murit Riga, imparatul vandalilor, dupa cum proorocise sfantul; iar in locul lui a luat imparatia ginerele sau. Astfel Sfantul Paulin vanzandu-se pe sine singur in robie, multe popoare a scos din robie la libertate, urmand lui Hristos Domnul, Cel ce a luat chipul de rob si a izbavit neamul omenesc din robia diavolului.

   

Vietuind Sfantul Paulin, dupa iesirea din robia vandalilor, ani indelungati, iar turma cea incredintata lui, ca un pastor bun bine pascand-o, si-a pus sufletul sau pentru oi, apoi dand multe milostenii la fratii cei saraci, si necrutandu-se pe sine singur, a trecut catre incepatorul pastorilor, Hristos, Domnul sau, de la care acum insutit primeste, si viata vesnica mosteneste, slavindu-L pe El, in veci. Amin.



12 Februarie 2009

Vizualizari: 857

Voteaza:

Sf. Ier. Mc. Clement al Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sf. Parinti de la Sinodul VI ecumenic (Constantinopol 680-681); Sf. Ier. Paulin de Nola 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.