Sfantul Mucenic Vadim din Persia

 

   

In vremea uciderii sfintilor patruzeci de mucenici din Persia, a fost prins si Sfantul Vadim Arhimandritul, impreuna cu sapte ucenici ai sai, si din porunca imparatului Savorie au fost inchisi in temnita. Acest sfant era din cetatea Vitlaplata, de neam foarte bogat si, cand a voit sa se faca monah, toata bogatia sa a impartit-o saracilor. Apoi, zidindu-si o manastire afara din cetate, vietuia intr-insa, cu fapte bune, sarguindu-se in toate a placea lui Dumnezeu si a implini voia cea sfanta a Lui; pentru ca era barbat plin de dar si de adevar, vas ales al lui Dumnezeu.

   

Acest cuvios parinte, purtandu-se cu intelepciune dumnezeiasca si fiind desavarsit, s-a suit la muntele Domnului, a locuit in locul cel sfant al Lui, a luat binecuvantare de la Dumnezeu, Mantuitorul sau, si a vazut fata Dumnezeului lui Iacov. Acesta era in acele vremuri in Persia, ca niste aluat la framantat, fiind din aluatul cel desavarsit mucenicesc, al marturisirii lui Hristos, prin care cei neputinciosi s-au intarit in credinta.

Acesta era cu adevarat piatra credincioasa taiata din muntii aceia, care de la inceput au fost credinciosi, preot ales al lui Dumnezeu, povatuind pe multi la calea mantuirii, care isi pusese viteazul si neschimbatul sau scop catre mucenicia cea catre Hristos, aratand mare rivna pentru Dumnezeul sau. Si atat de curat s-a aratat, incat nici un lucru rau nu avea loc intr-insul; lacomia era departe de el, iar poftirile fiind stinse intr-insul, nu puteau sa-l vatame, incat chiar Mamona, cunoscand bunatatea lui, s-a minunat. Aurul nici nu indraznea sa vina inaintea fetei lui, pentru ca bogatiile erau dispretuite de dansul, mandria s-a smerit inaintea lui, mintea cea inalta ca praful s-a calcat de dansul, iar saracia si blandetile l-au cuprins, dreptatea a privit spre dansul si adevarul a rasarit in el, dragostea a cuprins grumajii lui, pacea l-a sarutat si de dansul s-a bucurat, o intocmire si o minte s-a sadit in el si de toate rodurile cele drepte era plin acest barbat, ca multe bunatati erau intr-insul; iar din roadele lui duhovnicesti toti s-au saturat cu dulceata.

   

Acesta a petrecut patru luni in temnita, legat impreuna cu ucenicii lui, batut aspru in toate zilele, rabdand toate cu barbatie, pentru nadejdea si adevarata credinta, care o avea catre Dumnezeu. In acea vreme era un oarecare barbat cu numele Nirsan, boier mare al cetatii, care se numea Aria, fiind in hotarele ce se numeau Vidghern. Acest Nirsan era crestin si fiind silit de imparatul sa se inchine soarelui, dupa ce n-a voit sa se lepede de sfanta credinta in Hristos Domnul, l-a incuiat in temnita. Dupa aceea, slabind prin imputinarea sufletului si infricosindu-se cu inima de muncile cele ce era sa patimeasca, n-a stat pana la sfarsit, precum incepuse, in marturisirea lui Hristos. Caci, iubind viata aceasta de putina vreme si asteptand desarta cinste, de la imparatul cel muritor, s-a lipsit de viata cea dumnezeiasca si de cinstea cea vesnica. Insa n-a putut a se indulci de desfatarile lumii acesteia, precum mai pe urma va arata cuvantul, ci fugind de mucenicie, a cazut in munci; cautand slava cea pamanteasca, a castigat necinstea, de vreme ce pe imparatul cel de putina vreme l-a cinstit mai mult decat pe Cel vesnic si ceresc. Si a dat stire despre sine, ca toate cele ce imparatul Savorie le va porunci, este gata a face.

   

Imparatul auzind, s-a bucurat foarte si aducandu-si aminte de Sfantul Vadim, i-a poruncit sa-l elibereze din legaturi si sa-l duca din temnita la palatul sau. Si a zis catre boierii care stateau inaintea lui: "Daca Nirsan va ucide cu mana sa pe Vadim, apoi sa se dezlege din legaturi si sa ia el toate averile lui Vadim". Si i-a spus indata lui Nirsan acele cuvinte imparatesti, iar el a fagaduit, ca in toate sa faca voia imparatului. Deci, a adus pe Sfantul Vadim la Nirsan si l-a pus in mijloc, iar ticalosul Nirsan luand sabia, s-a apropiat ca sa ucida pe mucenicul lui Hristos, dar, fiind cuprins de un cutremur, cand a voit sa loveasca pe mucenic, s-a facut ca o piatra nemiscata.

   

Iar robul lui Dumnezeu cautand spre el, a zis: "Pana intr-atat a crescut rautatea ta, o, Nirsane, incat, nu numai ca te-ai lepadat de Dumnezeu, ci si pe robul Lui voiesti a-l ucide? Vai tie, tica-losule, ce vei face in ziua aceea, cand vei sta inaintea infricosatei judecati, ca sa dai un raspuns Dumnezeului Celui vesnic? Eu, o, ticalosule, ma savarsesc in chinuri pentru Hristosul meu, insa n-as fi voit ca din mainile tale sa fiu ucis, ci de la altul oarecare as fi dorit, ca sa sufar moartea aceasta". Iar Nirsan, rusinandu-se de cuvintele acelea si neputand sa faca porunca aceea, statea tremurand. Dupa aceea, facandu-si fata ca piatra si inima intarindu-si ca fierul, a lovit cu sabia in grumaji pe mucenic. Dar de vreme ce mainile ucigasului tremurau, era nevoie ca nu cu o lovire, ci cu mai multe sa taie pe sfantul. Deci, lovindu-l de multe ori cu sabia in grumaji, abia a putut savarsi taierea. Iar Cuviosul Vadim, intr-o chinuire ca aceea, si-a dat sfantul lui suflet in mainile lui Dumnezeu. Si toti necredinciosii care erau acolo, s-au mirat de rabdarea mucenicului, de vreme ce era nemiscat ca un stilp, primind lovirile de sabie de mai multe ori. Iar pe ucigasul acela il batjocoreau ca pe un fricos si ocarandu-l, se departau de el. Apoi, nu dupa multa vreme, ucigasul acela si-a luat plata cea vrednica dupa faptele sale, caci cu multe feluri de rautati fiind prins, a pierit de sabie, singur el fiindu-si ucigas in a sa deznadejde.

   

Sfantul Vadim s-a sfarsit prin mucenicie, in 8 Aprilie, intru Domnul nostru Iisus Hristos. Iar trupul sfantului mucenic, fiind aruncat afara din cetate, oamenii cei cucernici luandu-l in taina, l-au ingropat cu cinste. Iar cei sapte ucenici ai lui, care ramasesera in temnita, au petrecut patru ani acolo, pana la moartea imparatului Savorie. Iar dupa sfarsitul aceluia s-au liberat cu pace si li s-a poruncit sa petreaca in a lor credinta, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, a Carui slava este in veci. Amin.

.