Pomenirea Sfantului Prooroc Maleahi
(3 ianuarie)
Sfantul prooroc Maleahi s-a nascut in Sofi, dupa intoarcerea din robie de la Babilon, din semintia lui Zabulon. Acesta din tineretea sa a avut viata curata si neprihanita si a proorocit despre venirea Domnului, despre infricosata judecata, despre schimbarea asezamantului si a legii lui Moise si despre jertfa cea noua, iar numele de Maleahi, ce se talcuieste "inger", i s-a dat de tot poporul, pe de o parte pentru ca era cu foarte bunacuviinta, ca un inger, iar pe de alta, ca pazea ingereasca curatie si sfintenie si cu ingerii avea prietenie; pentru ca de multe ori vorbea cu ingerul care-i descoperea tainele lui Dumnezeu, si-l invata cunostinta celor ce aveau sa fie, lucru pe care cei vrednici cu adeverire l-au cunoscut, auzind glasul ingeresc, iar pe inger neputand a-l vedea. Sfantul Maleahi vorbea fata in fata cu ingerul, precum cineva graieste cu prietenul sau. A fost acest sfant prooroc mai in urma decat toti proorocii; pentru ca n-a fost dupa dansul altul, in Israel. El a murit fiind tanar si a fost ingropat la un loc cu parintii sai.
Patimirea Sfantului Mucenic Gordie
(3 ianuarie)
Mucenicul lui Hristos, Gordie, era din cetatea Cezareei, nascut din parinti crestini si crescut in dreapta credinta crestineasca. Venind in varsta desavarsita, a fost chemat la oaste si era sutas, caci si cu trupeasca tarie si cu sufleteasca barbatie covarsea pe altii. In acea vreme Liciniu, imparatul Romei (307-324), a varsat otrava tiraniei asupra crestinilor si a ridicat mana cea luptatoare contra lui Dumnezeu si a Bisericii lui Hristos, caci se trimiteau porunci si carti imparatesti pretutindeni, in toate tirgurile si la toate locurile cele vestite, ca oamenii sa nu se inchine lui Hristos. Cel care ar fi facut impotriva poruncii imparatesti, acela trebuia sa moara.
Deci, erau pusi inaintea lor idoli de piatra si de lemn, ca oamenii sa se inchine idolilor ca lui Dumnezeu cel nezidit; iar cei ce nu se vor supune, sa fie siliti cu chinuri. In toata cetatea s-a facut tulburare, incat se jefuiau averile crestinilor, se pustiau casele credinciosilor, iar trupurile lor se sfaramau; femeile cele drept-credincioase erau tirate in mijlocul cetatii, nu era mila de cei tineri, nici cinste pentru cei batrani, ci cei ce nu erau vinovati cu nimic, aceia ca niste talhari patimeau; temnitele erau pline, iar casele vestite si bogate nu mai aveau locuitori.
Pustietatile se umpleau de cei izgoniti pentru credinta in Hristos; tatal dadea la moarte pe fiu, fiul pe tata il chema la judecata, fratele se ridica asupra fratelui si sluga asupra stapanului; era o cumplita noapte de nebunie asupra sufletelor omenesti, incat unul pe altul, ca in intuneric, nu se cunosteau; iar peste toate acestea, casele de rugaciune erau risipite de mainile necuratilor, sfintele altare rasturnate si nu era nici un fel de inainte aducere, nici de tamaie, nici loc spre slujba lui Dumnezeu. Pe toate le cuprinsese tristetea, ca un nor intunecat. Placutii lui Dumnezeu erau prigoniti, crestinii tremurau de cumplita chinuire, iar diavolii dantuiau, inseland toata lumea cu sangele cumplitelor jertfe.
Sfantul Gordie, vazand o primejdie ca aceasta, si-a ales izgonirea de bunavoie, pentru ca, lepadand braul ostasesc si slava vietii, precum si toate cate erau placute oamenilor iubitori de lume si de desfatari, voind mai bine sa locuiasca cu fiarele, in locurile pustii si de oameni neumblate, decat cu inchinatorii de idoli, ravnind in acest chip Sfantului prooroc Ilie, care vazand slujirea de idoli a Sidonului, a fugit in muntele Horeb si a intrat in pestera, cautand sa vada pe Dumnezeu, precum L-a si vazut, atat cat ochiul omenesc putea sa-L vada.
Intr-acest chip Gordie a fugit de gilcevile cetatii, de strigatele tirgului si a scapat de maririle boieresti, de judecatile clevetitorilor, vanzatorilor, cumparatorilor, mincinosilor, graitorilor de rusine, fugind de jocuri si de glume, de risurile ce se fac prin cetati, avand auzul si ochii curati si, mai inainte de toate, fiindu-i inima curatita, putand sa vada pe Dumnezeu. Apoi s-a invrednicit dumnezeiestilor descoperiri si a invatat mari taine, nu de la oameni si nici prin oameni, ci castigand invatator pe Sfantul Duh al adevarului.
Drept aceea, gandind la viata sa ca este desarta si scurta, ca visul si ca umbra, inseta foarte mult de vesnica petrecere de sus; si, ca un mare luptator se pregatea mai inainte de lupta, prin foame, prin priveghere, prin rugaciune si prin invataturile duhovnicesti; si mai ales astepta ziua aceea, in care cetatea toata avea sa faca praznic necuratului zeu Marte, sau, mai bine zis, diavolului, care iubea razboaiele.
Sosind ziua aceea, s-a adunat la priveliste tot poporul sa vada alergarile cailor, si din locuri inalte priveau toti, incat nu ramasese in cetate nici un evreu sau elin, dar si multi crestini, care vietuiau fara de grija, nu se fereau de adunarea desertaciunii, ci priveau foarte multi la alergarea cailor si la mestesugul calaretilor. Slujitorii erau liberi in acea zi si se adunasera acolo, iar copiii de la scoli alergau la priveliste, unde mai erau si femei desfranate si fara de rusine; deci era plina privelistea de multimea oamenilor fara de randuiala, care priveau cu nesat la alergarea cailor.
Atunci, viteazul acesta mare la suflet, Gordie, pogorandu-se din munte la priveliste, nu s-a temut de popor, nici n-a gandit in cate maini de razboinici se va da singur; ci, alergand cu neinfricata inima, cu netemator suflet - ca prin niste pietre dese sau ca prin copaci multi - prin poporul cel ce sedea la priveliste, a stat in mijloc, implinind cuvantul Scripturii: Dreptul ca leul nadajduieste si de ce sa se teama mai mult? Cu atata indrazneala stand in priveliste, a strigat cu mare glas cuvintele proorocului Isaia, zicand: Aflatu-m-am celor ce nu ma cautau pe mine, aratatu-m-am celor ce nu intrebau de mine.
Cu aceste cuvinte a aratat ca nu de nevoie este dus, ci de bunavoie se da spre muceniceasca nevointa; si intr-aceasta a urmat Domnului Hristos, care S-a dat Insusi evreilor celor ce-L cautau in intunecimea noptii. Apoi, indata sfantul a facut ca ochii tuturor sa se intoarca spre el, pentru ca era barbat infricosat la vedere; caci pentru petrecerea de multa vreme in munti, avea capul nespalat si plin de praf, barba lunga, imbracat in haina proasta, uscat cu trupul si purtand un toiag. Toate acestea infricosau pe cei ce priveau la dansul, insa si un dar dumnezeiesc stralucea pe fata lui.
Dupa ce l-au vazut, indata s-au ridicat de la toti diferite glasuri: credinciosii bateau din palme de bucurie, iar necredinciosii strigau asupra judecatorului, sa porunceasca sa-l ucida. Deci, vazduhul umplandu-se de strigate si de gilceava, caii erau defaimati, calaretii de asemenea, si in zadar umblau, caci nici unul nu voia sa vada altceva, decat numai pe Gordie si sa auda cuvintele lui. Apoi toata privelistea se umpluse de strigate, care, sunand ca un vant prin vazduh, acoperisera zgomotul cailor. Dupa aceea, propovaduitorul poporului facand tacere, trambitele au tacut, fluierele si organele au incetat, numai singur Sfantul Gordie se auzea si se vedea. Acolo la priveliste statea si voievodul, randuind acele alergari si dand plata pentru intreceri, celor ce faceau alergarile; deci au adus indata la voievod pe sfantul si l-a intrebat cine si de unde este, din ce parte si neam. El a spus toate despre sine, ce fel de dregatorie a avut, pentru ce a lasat-o si s-a dus in pustie si pentru ce s-a intors. "M-am intors, zicea el, sa-ti arat ca intru nimic nu socotesc poruncile tale, iar pe Iisus Hristos Il marturisesc ca este nadejdea si apararea mea; apoi, auzind ca tu esti om mai cumplit decat multi altii, am ales intr-adins aceasta zi si vreme potrivita, pentru implinirea scopului si fagaduintei mele".
La aceste cuvinte s-a aprins mania eparhului ca un foc si toata iutimea ce era intr-insul a intors-o asupra Sfantului Gordie, zicand: "Chemati la mine pe chinuitori! Unde sant bicele, betele de plumb si rotile? Indata sa fie intins pe dansele si sa i se zdrobeasca trupul, apoi sa fie spanzurat pe lemn, spre chinuire. Sa se aduca uneltele mortii ca sa fie dat fiarelor, sa fie taiat cu sabie si aruncat in prapastie. Dar toate acestea sant putine asupra omului necurat, care nu o data este vrednic a pieri cu o moarte, ci de multe ori". Sfantul Gordie a raspuns: "Cu adevarat mare paguba mi-as fi facut de n-as fi voit sa mor pentru Hristos, cu diferite chinuri". La aceste cuvinte ale lui, voievodul s-a pornit mai mult spre manie si spre iutimea sa cea fireasca si cu atat s-a facut mai cumplit, cu cat Sfantul Gordie se arata mai imbarbatat in chinuri; caci cu nici un fel de chinuri, nici cu arme, n-a putut sa-l intoarca de la scopul lui, ci spre cer ridicandu-si ochii, zicea cantarea psalmistului: Domnul imi este ajutor si nu ma voi teme, ce-mi va face omul. Si iarasi: Nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti.
Si altele asemenea zicea, cum invatase din dumnezeiestile carti, desteptandu-se spre barbatie si rabdare. Apoi s-a aratat atat de curajos, incat singur cerea asupra sa chinurile, zicand: "Pentru ce intirziati? De ce stati? Strujiti-mi trupul si in bucati zdrobiti-l; chinuiti-ma, precum voiti, sa nu-mi raniti buna nadejde, caci cu cat imi veti inmulti mai mult chinurile, cu atat mai multe rasplatiri voi lua de la Stapanul meu; caci nevoia acestei vieti mijloceste vesnica veselie si voi lua in locul ranilor celor puse pe trupul meu hainele luminoase, la invierea cea de obste; in loc de necinste, imi vor inflori cununile, in loc de osandirea cu talharii, voi petrece cu ingerii. Ingrozirile voastre sant semintele pe care voi le semanati in mine, ca, ducandu-ma, sa merg cu bucurie si sa iau cununile mele".
Neputand voievodul ca prin mania si chinurile sale sa intoarca de la credinta pe Sfantul Gordie, a inceput vicleanul cu cuvinte inselatoare spre a-l amagi; pentru ca asa s-a obisnuit diavolul, caci pe cei fricosi ii ingrozeste, iar pe cei tari ii slabeste.
Deci, chinuitorul multe daruri dand sfantului si alte mariri ii fagaduia de la imparatul, zicand: "Imparatul voieste sa-ti dea un cinstit loc intre ostasi, averi multe, bogatii, mariri si tot ce vei voi". Sfantul, auzind de toate aceste fagaduinte, a ris de nebunia lui, zicand: "Oare, poti sa-mi dai mie ceva care ar putea sa fie mai bun decat imparatia cerurilor?" Atunci necuratul voievod, poruncind sa fie de fata soldatul care executa sentinta, cu mana si cu limba cea rea a dat raspuns pentru taierea Sfantului Gordie.
Deci, sfantul, avand sa fie taiat inaintea adunarii poporului, l-au inconjurat prietenii si i-au dat cea din urma sarutare; apoi plangand, il rugau sa nu se dea mortii de bunavoie, ca sa nu-si piarda floarea vietii sale si sa nu paraseasca acest dulce soare. Dupa aceea il sfatuiau sa se lepede de Hristos numai din gura. Si ziceau: ''Cu un cuvant te izbavesti de la moarte, lepadandu-te de Hristos din gura, iar din inima sa crezi intr-insul, precum voiesti; pentru ca nu limba o asculta Dumnezeu, ci mintea care gandeste si inima. Si asa daca vei face, si mania judecatorului o vei imblanzi, iar pe Dumnezeu milostiv catre tine Il vei face''. Dar el statea ca o piatra in mijlocul marii, care, lovindu-se si batandu-se de valuri, ramane neclintita; asa era si el nemiscat, in scopul sau cel bun. Precum casa inteleptului sta pe piatra si nu se risipeste de puterea vanturilor ce sufla, a ploilor si a raurilor care navalesc, tot astfel acest barbat era tare si nemiscat in credinta sa.
Apoi, vazand cu ochii cei duhovnicesti pe diavol, inconjurand pe cunoscutii lui si indemnand pe unul cu lacrimi, pe altul spre rugaminte si spre darea sfatului nefolositor, a zis catre cei ce plangeau cuvantul Domnului: ''Nu plangeti pentru mine, ci plangeti pentru vrajmasii lui Dumnezeu, care prigonesc pe crestini; pentru aceia zic sa plangeti, care ne pregatesc noua focul, iar pentru ei gheena si isi aduna mania in ziua judecatii. Incetati a mai sfarama inima mea, pentru ca eu nu numai o data, ci de multe ori sant gata a muri, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos''.
Iar catre cei care il sfatuiau sa se lepede de Hristos cu cuvantul, a raspuns astfel: "Limba pe care, cu darul lui Hristos, o am nu pot s-o misc ca sa se lepede de Ziditorul sau; deoarece cu inima se crede intru dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire. Deci, cum ma voi lepada de Dumnezeul meu, Caruia din pruncie ma inchin, fiind crescut intru sfanta credinta? Oare nu se va cutremura cerul daca ma voi lepada de Dumnezeu? Oare nu-si vor ascunde lumina luminatorii ceresti inaintea mea? Pamantul ma va suferi si nu ma va inghiti de viu? Nu va amagiti. Dumnezeu nu poate fi batjocorit, ci din gurile noastre ne judeca pe noi, iar din cuvintele noastre ne indrepteaza, si tot din cuvinte ne osandeste. Oare n-ati auzit ingrozirea cea infricosata a Domnului? Cel ce se va lepada de Mine, inaintea oamenilor, ma voi lepada si Eu de el inaintea Tatalui Meu celui din ceruri.
Pentru ce ma sfatuiti sa ma lepad cu gura de Dumnezeul meu? Oare sa-mi lungesc viata sau scap de moarte o vreme sau sa adaug cateva zile vietii mele? Atunci de viata vesnica ma voi lipsi. Oare ca sa scap de duhurile trupesti? Dar acolo nu este durere, nu se vor vedea bunatatile dreptilor. Aceasta este nebunie, ca sa-si cumpere cineva viata trecatoare cu viata vesnica si sa piara cu sufletul. Asa si pe voi va sfatuiesc, caci ganditi rau.
Invatati-va buna intelegere si adevarul si, lepadand minciuna, sa ziceti: "Unul sfant, Unul Domn Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal, amin". Pentru ca aceste cuvinte le rosteste limba, cand tot genunchiul se pleaca intru numele lui Iisus: al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt".
Acestea zicandu-le Sfantul Gordie, si facand semnul crucii pe dansul, mergea la moarte fara frica in suflet, neschimbandu-si fata cea luminoasa. Apoi s-a asezat la locul hotarat pentru moarte, fiind dupa sine un gelat, pe care il vedea ca pe un inger, in mainile caruia voia sa-si dea sufletul sau. Fiind taiat, a castigat viata fericita, fiind dus ca Lazar, in glas de bucurie, la locul de odihna vesnica, unde, luand rasplatirea nevointei sale, slaveste in veci cu ingerii pe Domnul pentru care a patimit.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.