Sf.Sfintit Mucenic Atinoghen si cei 10 ucenici ai sai; Sf. Muc. Avudin si Faust

Sfantul Mucenic Atinoghen si cei 10 ucenici ai sai

Pe vremea lui Diocletian, paganul imparat al Romei, era cumplita prigonire impotriva crestinilor. Pe atunci erau in primejdie toti cei ce vietuiau dupa Dumnezeu. Toata lumea se tulbura si multi se dadeau la moarte unul pe altul, de frica imparatului; tata pe fiu, frate pe frate si rudenie pe rudenie. Venind in Sevastia, cetatea Armeniei, un ighemon oarecare cu numele Filomarh, a adunat multime de slujitori idolesti si le-a poruncit sa-si puna cununi pe capete si sa aduca jertfe cu veselie si dantuire necuratilor lor zei, zicand din trambite, glasuind din timbale si cintand din viori si din fluiere. Iar el, stand in divanul din fata poporului, a poruncit propovaduitorului, sa strige astfel: "Cetateni si oameni de seama, ascultati porunca imparatului si apropiati-va de aduceti jertfe zeilor".

Atunci toata multimea poporului a strigat, zicand: "Suntem crestini si nu ne vom inchina idolilor!" Ighemonul a poruncit ostasilor sa-i ucida pe toti. Deci, multi au murit pentru Hristos, luind cununile ceresti. Dupa aceasta, un om, anume Nicolae, mai-ma-rele ostilor, apropiindu-se de muncitor, a zis: "Stapane, aici este un barbat cu numele Atinoghen, episcop crestin, care intorce pe multi la credinta sa si petrece in satul Pidaton". Atunci ighemonul a trimis indata ostasi sa-l prinda. De satul acela fiind aproape o manastire mica, Sfantul Atinoghen petrecea acolo, intr-un loc deosebit si linistit in post si rugaciuni. El vietuia acolo impreuna cu zece ucenici ai sai.

Venind ostasii la manastirea lui, n-au gasit pe Sfantul episcop, fiindca se dusese de acolo cu o trebuinta pentru nevoile manastirii. Deci, au prins pe ucenicii lui si, legandu-i, i-au dus in Sevastia. Ighemonul, vazandu-i, a poruncit sa-i bage in temnita, sa-i lege si sa-i pazeasca cu strasnicie. Iar catre ostasi a zis: "Sa-mi cautati si pe invatatorul acestora".

Ostasii, ducandu-se, au cautat pe Atinoghen pretutindeni, dar nu l-au gasit. Atinoghen, omul lui Dumnezeu, venind in manastire si negasind pe fratii sai, a intrat in casa de rugaciune si, uitandu-se spre Sfanta Cruce care era acolo, a grait cu lacrimi: "Unde sunt fratii pe care ti i-am incredintat? Cine va face cu mine rugaciunile cele obisnuite lui Dumnezeu? Unde sunt ramurile cele frumoase de maslin? Nu stiu ce li s-a intimplat". Deci, Sfantul era in mare mihnire si umbla imprejurul manastirii, mirandu-se si nepricepand unde s-au dus fratii. Atunci a alergat la dansul o cerboaica, pe care el o hranise nu de mult cu mainile sale si, bucurandu-se la dansul, i-a lins mainile. Dupa aceea, a intilnit pe un oarecare om cunoscut, care i-a zis: "Stapane sfinte, unde ai fost cand ostasii ighemonului au prins pe ucenicii tai si i-au dus in cetate legati, ca sa-i munceasca?"

Sfantul, auzind aceasta, s-a umplut de bucurie si, cautand spre cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, iti multumesc ca ai chemat la cereasca Ta imparatie pe alesii robii Tai!" Deci, dind drumul cerboaicei in pustiu, s-a dus cu sarguinta in cetatea Sevastiei la ucenicii sai. Ajungand in curtea ighemonului, a inceput a striga cu glas mare: "O, muncitorule, pentru ce mi-ai furat si mi-ai pradat biserica! Dumnezeu sa vada lucrul tau cel rau pe care l-ai facut si sa-si indrepte mania Sa asupra ta". Ostasii, prinzand indata pe sfint, l-au dus inaintea ighemonului, zicand: "Iata, Atinoghen, pe care ne-ai poruncit sa-l cautam, ocaraste foarte rau stapanirea ta".

Ighemonul indata a poruncit sa-l arunce in temnita, unde erau inchisi ucenicii lui. Sfantul, vazand pe fratii sai, s-a bucurat foarte mult si a zis catre dansii: "Fiii mei, pacea voastra sa se inmulteasca si darul lui Hristos sa fie cu voi. De vreme ce v-ati facut bine- placuti lui Dumnezeu, pentru aceea El v-a chemat la prinzul cel ceresc. Imbarbatati-va si nu va temeti de ingrozirea muncitorului, pentru ca Domnul va va darui nevointa, daca miine de dimineata va veti savarsi. Si astfel, va salasluiti intru bucuriile raiului cu ingerii si cu cetele sfintilor si intru veselie veti slavi in veci pe Stapanul cerului".

A doua zi, muncitorul a venit la judecata si a poruncit sa aduca inaintea lui pe Atinoghen si pe cei zece ucenici ai lui. Ei fiind adusi, ighemonul a zis catre dansii: "Jertfiti zeilor, dupa porunca imparatului, caci de nu veti asculta, va voi munci cu chinuri cumplite si va voi pierde din viata aceasta, precum am pierdut mai inainte de voi pe cei ce petreceau in nesupunere si rau au pierit acei rai". Sfantul Atinoghen, i-a raspuns, zicand: "O, raule ighemon, acei care zici tu ca sunt pieriti, n-au pierit; ci sunt in cer, dantuind cu sfintii ingeri". Acela a zis: "Atinoghene, nu ma osteni, ci asculta-ma impreuna cu tovarasii tai, jertfeste zeilor, ca sa nu pieriti rau". Sfantul a zis catre ighemon: "O, chinuitorule fara de lege, intinat si nerusinat, nu ne vei infricosa cu ingrozirile tale. Fa ceea ce voiesti pentru ca suntem gata sa rabdam toate pentru Dumnezeul nostru". Atunci ighemonul, maniindu-se, a poruncit ca pe cei zece ucenici ai lui Atinoghen, sa-i dezbrace si, spinzurandu-i la muncire, sa-i bata cumplit si sa le strujeasca trupurile lor cu piepteni de fier. Iar ei, suferind, graiau: "Gata suntem la batai pentru Hristos cel fara de moarte si nu ne vom lepada de Tine, Stapanul si Dumnezeul nostru!"

Vazand muncitorul marimea lor de suflet cea neschimbata si rabdarea cea cu barbatie, caci ei cu nici un fel de munciri nu se biruiau, a poruncit sa-i taie cu sabia. Asa s-au sfirsit sfintii in buna marturisire si au trecut cu slava in lacasurile Raiului. Dupa uciderea celor zece sfinti mucenici, ighemonul, intorcandu-se spre Sfantul Episcop Atinoghen, a zis catre dansul: "Unde este Hristosul vostru, de care ziceti voi ca este Dumnezeu? Pentru ce n-a venit aici si n-a izbavit pe ucenicii tai din mainile mele?" Ighemonul, zicand aceasta, a poruncit ca si pe el sa-l spinzure de lemnul de munca si sa-l bata. Deci, Sfantul, fiind batut, graia: "Slava Tie, Dumnezeule, ca m-ai invrednicit si pe mine a patimi pentru numele Tau". Ighemonul a zis catre dansul: "Pentru ce Dumnezeul tau nu te izbaveste pe tine si din mainile mele?" Mucenicul a raspuns: "Nelegiuitule, el m-a izbavit si ma va izbavi din mestesugirile tale cele rele". Atunci ighemonul a poruncit ca, luindu-l la muncire, sa-l bata cumplit peste coaste. Dar Sfantul se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Spre Tine, Doamne, am nadajduit, mantuieste-ma cu mila Ta!"

Atunci el a auzit de sus un glas dumnezeiesc, zicandu-i: "Indrazneste alesul Meu, Eu sunt cu tine; Eu sunt Dumnezeul tau, Cel ce te pazeste pe tine!" Acest glas a fost auzit nu numai de sfint, dar si de slujitorii care il munceau. Deci, indata s-au cuprins de frica, nemaiputand sa munceasca mai mult pe omul lui Dumnezeu, pentru ca intepenisera mainile lor. Atunci, un oarecare prieten al ighemonului, cu numele Filip, sezand cu dansul, a zis catre ighemon: "Oare nu ti-am spus eu tie mai inainte, ca acesti crestini sunt niste vrajitori? Pierde indata pe acesta, ca sa nu se insele cei ce privesc la dansul". Atunci ighemonul a osindit indata pe mucenic la taiere cu sabia. Sfantul a grait catre ighemon: "Ighemoane, ma rog tie, porunceste acestora sa ma duca la manastirea mea si acolo sa ma omoare". Ighemonul i-a indeplinit ultima lui dorinta.

Sfantul, fiind dus spre manastirea sa, cinta oarecare stihuri din psalmii lui David, bucurandu-se si veselindu-se, ca sufletul sau are sa se dezlege de trup si sa treaca la Domnul. Apropiindu-se el de manastirea cea zisa mai sus, a iesit din pustie cerboaica. Aceea, a intimpinat pe sfint si i s-a plecat la picioarele lui, iar Sfantul a zis catre dansa: "Te-ai lipsit de frati, iar acum te vei lipsi si de acela care odinioara te-a hranit pe tine. Dumnezeul veacurilor sa nu te dea pe tine si semintia ta spre vinarea vinatorilor, ci semintia ta astfel sa fie, adica sa-si aduca puii aici spre junghiere si mancare pentru slava lui Dumnezeu si intru pomenirea noastra, a celor ce vor veni la praznuirea pomenirii noastre".

Cerboaica, varsind lacrimi din ochi, a cazut la picioarele Sfantului, iar el, insemnind-o pe ea cu semnul Sfintei Cruci, a zis catre dansa: "Mergi cu pace in sanul pustiei". Dupa aceea, intrand Sfantul Atinoghen in manastirea sa, s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, Dumnezeul meu, primeste in pace sufletul meu si ma invredniceste sa fiu impreuna cu fratii mei, ca sa slavim Sfantul Tau nume, in toti vecii. Da, Doamne, celor ce vor cinsti cu dragoste pomenirea mea, binecuvantarea cea vesnica. Tuturor celor ce se vor ruga Tie cu pomenirea numelui meu, arata-le darul Tau si le da ajutor grabnic intru toate nevoile lor". Astfel rugandu-se el, s-a auzit un glas din cer, zicandu-i: "Astazi, cu Mine si cu ucenicii tai, vei fi in rai si toata dorinta ta se va implini".

Mucenicul, auzind glasul acela, s-a umplut de mare bucurie. Deci, plecandu-si cu veselie capul sub sabie, s-a sfirsit intru Domnul, iar cinstitul lui trup a fost ingropat de credinciosi in acelasi loc. Acolo crestinii se adunau in tot anul, in ziua sfirsitului lui, si savarseau pomenirea lui cu praznuire mare. In fiecare an se facea o mare minune, pentru ca acea cerboaica pe care Sfantul a hranit-o si a binecuvantat-o, venea dupa porunca lui la praznic si aducea un pui al sau spre jertfire. Apoi, lasindu-l pe el, se ducea in pustie, neoprind-o nimeni pe ea. Aceasta o facea in toti anii, caci ea, venind la praznic, isi aducea puiul sau, care se junghia si se manca de crestini, intru cinstea si pomenirea Sfantul Mucenic Atinoghen episcopul si a celor zece ucenici ai lui. Acestea se faceau spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel impreuna slavit cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 3724

Voteaza:

Sf.Sfintit Mucenic Atinoghen si cei 10 ucenici ai sai; Sf. Muc. Avudin si Faust 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact