Ce este iubirea de sine?

Ce este iubirea de sine? Mareste imaginea.

Aşa cum însuşi numele o arată, iubirea de sine este iubirea prea mare, exagerată pe care o avem pentru noi înşine. Potrivit Cuviosului Nichita Stithatul, iubirea de sine este „iubirea neraţională a trupului, care, făcând pe monah iubitor de sine sau iubitor de suflet sau de trup, îl depărtează de Dumnezeu şi de împărăţia Lui". Când omul îşi iubeşte fără măsură trupul, şi numai pe acesta, ignorând cu desăvârşire pe Dumnezeu şi pe semenii săi, spunem că este iubitor de sine şi suferă de patima iubirii de sine. Potrivit Sfântului Maxim, „în iubirea trupească de sine este patima îndreptată spre trup". Această patimă faţă de trup este numită într-alt loc de Sfânt „iubire neraţională a trupului".

Astfel, în general putem spune, după învăţătura Sfântului Maxim, că iubirea de sine reprezintă „iubirea pătimaşă şi neraţională faţă de trup. Ei i se împotrivesc iubirea şi înfrânarea". Iubirea de sine este potrivnică dragostei şi înfrânării, aşa cum dragostea şi înfrânarea sunt potrivnice iubirii de sine. Desigur, nu socotim a fi iubire de sine grija faţă de trup când ea rămâne în limitele sale fireşti, ci grija exagerată şi pătimaşă atât pentru trup, cât şi pentru suflet.

Analizând trăsăturile caracteristice ale iubirii de sine, Sfântul Maxim scrie că patima iubirii de sine „însuflă monahului gândul să-şi miluiască trupul său şi să îndrăznească la bucate peste ceea ce i se cuvine. Şi aceasta o face, aducând ca motiv buna grijire şi chivernisire" şi, încetul cu încetul, îl aruncă în mocirla iubirii de plăcere, în vreme ce mireanului „îi însuflă ca grija de trup să şi-o prefacă în poftă”. Astfel, patima iubirii de sine îl îndeamnă pe om să se îngrijească mai mult de desfătarea cu mâncăruri şi cu alte lucruri, de confort, de un trai bun şi satisfacerea feluritelor sale dorinţe. Patima iubirii de sine îl face pe om să preţuiască mai mult „odihna trupului decât ostenelile pentru virtute", îl face să nu aleagă de bunăvoie osteneala feluritelor munci, „ci să se îndeletnicească mai bine cu poruncile uşoare care aduc sudori puţine", şi astfel face sufletul molatic şi neînstare de a străbate calea isihiei, după cum spune Sfântul Grigorie Sinaitul. De aceea, „nimic nu face sufletul celor ce se sărguiesc, aşa de moleşit, de descurajat şi de fără minte", precum patima iubirii de sine. Pentru aceasta şi Cuviosul Nichita Stithatul numeşte iubirea de sine „atotrea" („atotreaua iubire de sine").

Un exemplu grăitor de om iubitor de sine este bogatul fără minte din Evanghelie. Acesta socotea să zidească noi jitniţe pentru a-şi aduna într-însele bunătăţile şi a spune apoi sufletului său: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te" (Luca 12:19). Omul iubitor de sine nu se îngrijeşte defel de tămăduirea sufletului şi de slava lui Dumnezeu, nici de slujirea fraţilor săi, ci numai de el însuşi.

Ierotheos, mitropolit al Nafpaktosului

Fragment din cartea "Stiinta medicinei duhovnicesti", Editura Sophia

Cumpara cartea "Stiinta medicinei duhovnicesti"

 

Pe aceeaşi temă

24 August 2020

Vizualizari: 1294

Voteaza:

Ce este iubirea de sine? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

iubirea de sine mandria

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE