Testamentul Sfantului Ignatie

Testamentul Sfantului Ignatie Mareste imaginea.

In anul 107, luna decembrie, ziua 20, la Roma, Sfantul Ignatie, episcop din Antiohia Siriei, era sfasiat de lei, din dragoste pentru Hristos. Se spune ca el ar fi fost acel copil pe care l-a luat Iisus in brate, zicand apostolilor: „De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in imparatia cerurilor.

Dar, cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare in imparatia cerurilor. Si cine va primi un copil ca acesta intru numele Meu, pe Mine Ma primeste“. Nu exista cuvinte mai frumoase care sa defineasca mai bine sfanta copilarie. Ignatie, chiar ajuns episcop in Antiohia Siriei, cetate in care pentru prima data oamenii s-au numit crestini (Fapte 11, 26), s-a smerit pe sine revenind permanent in bratele lui Hristos, in acea stare de micime, de micsorare pe pamant, dar de marinimie si de marire in imparatia cerurilor.

Dumnezeu ne calauzeste sa ajungem la sfinti, sfintii ne sunt calauze catre Dumnezeu. Iata drumurile adevarate, traiectoriile reale pe care le avem de parcurs cu pasii sufletelor noastre in aceasta viata reala. Suntem invadati mai mult ca oricand de virtual, ne refugiem intr-o lume imaginara din care am reusit sa alungam insa pana si povestile si visele frumoase. Ne credem liberi navigand pe internet dintr-o galaxie intr-alta, cand, de fapt suntem lucratori intr-un azil virtual, ratacind orice realitate mantuitoare.

Cu cinci zile inaintea Nasterii Mantuitorului, sa recitim scurtul Testament al Sfantului Ignatie Teoforul: „Nu va poruncesc, ci va sfatuiesc, feriti-va de ratacire! Unde-i Episcopul (preotul), acolo-i Biserica si unde-i Biserica, acolo-i Liturghia cea adevarata. Noi, oamenii, suntem graul lui Dumnezeu. Acesta trebuie sa se faca Paine neprihanita lui Hristos“. Suntem tentati sa credem ca este, aici, o exprimare sintetica. Nu-i adevarat! Citind si recitind, traind si retraind acest Testament crestin, parcurgem intreaga istorie a crestinismului. Unde nu este Episcop, nu este Biserica; unde nu este Biserica nu este Liturghie si unde nu este Liturghie este Ratacire. Cumplit, exista o ratacire inainte de Nastere si o ratacire dupa Nastere. Cea de pe urma este mai rea decat cea dintai. Credinta nestramutata hraneste profunzimea vesniciei pe aceste trei coordonate: Episcop - Biserica - Liturghie. Dincolo de acestea, este lumea amagirilor, incercarilor, ipotezelor, sincopelor, ideilor, cautarilor, intr-un cuvant, imperiul Ratacirii.

Inainte de a te naste, ratacirea apartine altora; odata ce te-ai nascut, nu mai poti arunca vina ratacirii in ograda parintilor, rudelor, vecinilor. Nasterea este o certitudine, nu o ratacire. Trebuie sa ne-o asumam, nu sa o alungam. De aceea, fiecare spune: M-am nascut, desi a fost nascut de altii. Putem fi si noi, crestinii, asemenea Sfantului Ignatie, niste teofori, adica purtatori de Dumnezeu, in masura in care reusim sa ne ferim de rataciri, parcurgand drumul curat al credintei, de la graul lui Dumnezeu la Painea cea neprihanita a lui Hristos.


Acest drum incepe cu Nasterea lui Hristos.

Parintele Sever NEGRESCU

.
Pe aceeaşi temă

17 Decembrie 2012

Vizualizari: 4138

Voteaza:

Testamentul Sfantului Ignatie 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE