Poveste de Craciun

Poveste de Craciun Mareste imaginea.

Până la Crăciun rămăsese mai puţin de o lună, însă el ne înştiinţa deja cu ninsori mai abundente. Pătrundea de dimineaţă un ger aspru pe la ferestre, se auzeau sănii trase pe drumurile pline de zăpadă, se cânta la slujbele din biserici „Hristos Se naşte, slăviţi-L!", dar şi visai noaptea Crăciunul, înfăţişat sub forma unui viscol vesel, argintiu.

De obicei, în asemenea zile, nimic nu îţi mai doreai din ceea ce este pământesc şi, în special, a mai merge la şcoală.

Acasă, părinţii observaseră dispoziţia mea înainte de mult-aşteptata sărbătoare şi îmi declarară sever:

- Dacă vei aduce note slabe, nu vei avea nici brăduţ şi nici cizme noi!

„Nu-i nimic, gândii eu în sinea mea, vom mai vedea. Dacă o să-mi pună nota şase la purtare, precum mi-a şi zis profesorul, eu o voi modifica în nota nouă. La aritmetică sigur o să-mi pună nota patru, însă nici aceasta nu este o nenorocire. Mihail Vasilievici, de obicei, scrie nota patru precum un zero, fără liniuţă. La fel, şi pe aceasta o voi preschimba în nota nouă sau zece."

După ce cugetasem la toate acestea, le spusesem şi părinţilor mei:

- Notele mele vor fi bune!

A doua zi, când mă întorceam cu Grişka de la şcoală, l-am întrebat:

- Simţi cum se apropie Crăciunul?

- Până acum încă nu, dar curând voi simţi!

-Când?

- Atunci când mama va cumpăra o gâscă şi o va frige în cuptor!

Răspunsul lui Grişka m-a întristat atât de tare, încât mi-am plecat capul şi i-am răspuns doar cu tăcere.

- De ce te-ai supărat? mă întrebă Grişka apoi. Eu m-am uitat urât la el şi i-am răspuns:

- Oare Crăciunul miroase a gâscă friptă, prostuţule?

- Dar a ce miroase?

Intrebarea lui m-a surprins şi mai tare, astfel încât nu am mai putut să îi spun nimic. Mă înroşisem la faţă. şi mă supărasem destul de rău.

Pe zi ce trecea, apropierea Crăciunului se simţea din ce în ce mai mult. Prin magazine şi brută rii găseai jucării pentru brad, căluţi din biscuiţi, peştişori cu zahăr glazuraţi şi bomboane învelite în hârtii aurii şi argintii (de la care te dureau dinţii când le mâneai, însă le mâneai, pentru că erau bomboane de Crăciun).

Vacanţa noastră începuse cu o săptămână înainte de mult-aşteptata sărbătoare.

La sfârşitul trimestrului, îl rugasem pe Dumnezeu să nu admită să mi se pună nota patru la aritmetică şi nota şase la purtare, pentru a nu îi supăra pe părinţii mei şi pentru a nu mă lipsi de bucuria sărbătorii şi de cizmele noi, cu dungi din piele roşie, promise. Dumnezeu îmi auzise rugăciunea şi, ca urmare a acestui fapt, profesorul îmi pusese nota şase la aritmetică, pentru „încurajare", iar la purtare primisem nota nouă.

Crăciunul bătea la ferestre, picta pe geamuri flori argintii şi aştepta să fie spălată duşumeaua din casă, să fie întinse pe jos covoarele pentru zile mari, să fie aprinse cât mai multe candele în faţa icoanelor şi să-i fie deschisă uşa pentru a-l invita să intre.

Iată că a sosit Ajunul. Afară era viscol şi ningea cu fulgi albi, albi, cum nu se mai văzuseră în nici o altă zi de iarnă. în faţa casei noastre era mult omăt şi, făcând pârtie prin el, mă gândeam în sinea mea: „Ce zăpadă neobişnuită., parcă ar fi sfinţită!" Chiar şi vântul care se auzea printre mesteceni era neobişnuit. Clopoţeii săniilor şi ai trăsurilor care mergeau pe drum, oamenii înzăpeziţi, în cojoacele lor, totul în jur parcă era dintr-o poveste.

Pe şoseaua plină de omăt, un băieţel cu mănuşi căra în sania sa un brăduţ şi, precum un îngeraş, avea chipul plin de bucurie şi de lumină.

Eu zăbovisem în viscolul de afară. Auzeam în mine cum sufletul îmi era parcă plin de mângâierea celui mai minunat şi mai înmiresmat cuvânt din lume, CRĂCIUNUL. El mirosea a vânt plin de fulgi de nea frumoşi şi reci şi a ace de conifere mari şi mici.

Nemaiştiind ce să fac de nins ce eram, de bucuria ce izvora din mine şi de frumuseţea acelei zile, am alergat la biserică şi am ascultat cum se citeau prorociile despre Naşterea lui Hristos în Bethleem; mai apoi am alergat la piaţă, unde se vindeau brăduţi, i-am pus piedică unui băieţel care trecea pe acolo şi amândoi am căzut cu faţa în troiene; apoi am lovit cu pumnul în cojocul plin de zăpadă al unui bărbat, care strigase după mine, numindu-mă „nătărăule"; iar după aceea am sărit gardul parcului din oraş, deşi porţile lui erau deschise. In parc nu era ţipenie de om; se auzea doar viscolul printre copaci. Mi-am făcut vânt şi m-am aruncat cu faţa în cele mai adânci troiene, lipindu-mă cu buzele de zăpadă. Istovit de atâta alergătură prin viscol şi omăt, ud şi îngheţat, m-am întors acasă şi am găsit sub icoane un brăduţ. M-am aşezat lângă el şi am început a cânta, mai întâi liniştit, iar apoi mai tare şi mai tare: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte", iar în loc de „magii cu steaua călătoresc", eu cântasem „lupii cu steaua călătoresc". Tatăl meu, auzindu-mi cântarea, mi-a spus:

- Ce prostuţ eşti! Unde s-a mai văzut ca lupii să călătorească împreună cu steaua!?

In bucătărie, mama pregătea carnea de viţel pentru masa de Crăciun. Eram foarte flămând, însă până după privegherea de Crăciun nu era voie să mănânci.^Tatăl meu, terminându-şi lucrul, începuse a citi cu voce tare din Evanghelie. Eu îi ascultam cititul tărăgănat şi mă gândeam în sinea mea la Hristos, Care, micuţ fiind, stătea culcat în iesle: „Cred că şi atunci era viscol şi zăpadă şi Pruncului Iisus îi era foarte frig!" Şi atât de mult mi se făcuse milă de El, încât am început a plânge.

- Ce ţi s-a întâmplat de plângi? m-au întrebat părinţii cu nelinişte.

- Nimic. Mi-au îngheţat degetele.

- Dacă nu ai altceva de făcut decât să alergi pe un asemenea viscol!

Şi iată că, în sfârşit, se făcu seară. Făcându-ne semnul crucii în faţa icoanelor, îmbrăcaţi fiind în haine curate, cu toţii am pornit spre Biserica „Schimbarea la Faţă a Domnului Nostru Iisus Hristos", pentru a asista la privegherea Naşterii Mântuitorului. Viscolul de afară se mai liniştise, iar cerul era împresurat cu o mulţime de stele. Printre ele, eu căutam îndelung Steaua Crăciu nului, iar mai târziu, spre imensa mea bucurie, am zărit-o. Ea lumina cel mai tare dintre toate, sclipind cu luminiţe verzi şi albăstrui.

Iată că am ajuns şi la biserică. Pe jos erau înşirate multe crengi de brad, iar de jur-împrejur, oriunde te uitai, totul sclipea şi era plin de lumină. Chiar şi chipul primarului durduliu, pe care toţi îl numeau „grăsanul", lumina de bucurie, precum un sfânt al lui Dumnezeu. Negustorul Silantii citea în strană Pavecerniţa Mare. Vocea lui era răguşită şi şoptită. Altădată, enoriaşii erau nemulţumiţi şi cârteau că nu puteau înţelege cuvintele lui. Astăzi însă, cu ocazia minunatei sărbători, credincioşii se străduiau să îl asculte cu multă atenţie, făcându-şi cruce la auzul cuvintelor sale. Printre mulţimea de oameni, eu îl văzusem pe Grişka. împingându-mă printre ei pentru a ajunge la el, i-am şoptit la ureche:

- In seara asta am văzut Steaua Crăciunului pe cer!. Este mare şi albastră!.

Grişka se uită neîncrezător la mine şi îmi replică:

- Steaua aceasta este obişnuită! Vega se numeşte. Tot timpul o poţi vedea pe cer!

Auzindu-l, m-am supărat atât de tare pentru răspunsul său, încât l-am îmbrâncit.

Un oarecare domn, văzând ce am făcut, m-a lovit cu palma peste ceafă, iar Grişka a adăugat:

- Lasă, că după slujbă vei primi şi de la mine un pumn!

Negustorul Silantii nu se mai oprea din citit. Deodată a făcut o pauză şi s-a uitat cu responsabilitate în jurul său. Toţi presimţiseră şi înţelese-seră că imediat va avea loc ceva foarte important şi deosebit. Liniştea din biserică devenise şi mai profundă. Spre uimirea tuturor, Silantii urma să exclame tare şi cu mai multă putere în vocea sa, clar şi rar, următoarele stihuri:

- „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu!"

Cuvintele sale au fost preluate imediat de cor, printr-o cântare puternică, omogenă şi luminoasă:

- „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu!"

Apoi, din Altar, părintele, îmbrăcat în veşminte albe, deschise Uşile împărăteşti. Sfântul Altar sclipea de lumină (de la antimisul alb şi argintiu de pe Sfânta Masă şi de la veşmintele de pe Pros-comidiar până la mulţimea lumânărilor şi a candelelor aprinse).

- „Auziţi până la marginile pământului, căci cu noi este Dumnezeu", răsună tare corul bisericesc, format din cele mai frumoase şi bune voci din oraş. „Cei puternici, plecaţi-vă, căci cu noi este Dumnezeu. Cei ce locuiţi în latura şi în umbra morţii, lumina va străluci peste voi, căci cu noi este Dumnezeu. Că Prunc S-a născut nouă şi Fiu S-a dat nouă, căci cu noi este Dumnezeu. Şi păcii Lui nu este hotar, căci cu noi este Dumnezeu."

După ce se termină interpretarea acestei minunate şi înălţătoare cântări, Uşile împărăteşti au fost închise din nou, iar Silantii a continuat să citească în strană. Acum el se auzea mult mai hotărât, mai convingător şi mai clar, de parcă interpretarea corului, care numai ce se terminase, îi „şlefuise" vocea înfundată.

După predica şi felicitarea de Crăciun pe care le ţinuse preotul, la balcon se auzi sunetul încet, încet al camertonului, şi corul începu să cânte vesel troparul „Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul Nostru."

Intorcându-ne acasă după slujba de Crăciun, mama ne spuse să mutăm brăduţul în altă parte, pentru a îl proteja de candelele aprinse. Brăduţul nostru era atât de bogat, era plin de bomboane, mere şi covrigei.

A doua zi veni la noi Urka, un băieţel evreu de vârsta mea. După ce ne felicită frumos pe toţi cu ocazia sărbătorii Crăciunului, el admiră îndelung brăduţul împodobit, după care spuse nişte cuvinte ce le plăcură tuturor:

- Hristos a fost un om foarte bun!

Mai apoi, Urka şi cu mine ne aşezarăm lângă brăduţ, pe un covoraş cald şi colorat şi, urmărind cu degetul rândurile scrise în cartea de rugăciuni, am început a cânta împreună: „Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul Nostru."

In acea seară minunată eu visasem din nou viscolul argintiu şi vedeam cum, parcă, prin ninsoare, mergeau nişte lupi doar cu picioarele din spate şi fiecare dintre ei avea câte o stea. Şi toţi cântau: „Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul Nostru."

Poveste de Craciun preluata din cartea „Bucuria Sarbatorilor”, Editura Sophia

Cumpara cartea „Bucuria Sarbatorilor”

.

30 Octombrie 2014

Vizualizari: 1897

Voteaza:

Poveste de Craciun 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE