Cantarea religioasa la evrei, in Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica

Cantarea religioasa la evrei, in Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica Mareste imaginea.


Cantarea religioasa vocala si vocal-instrumentala la evrei, in Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica

In viata omenirii muzica are o importanta covarsitoare si muzicienii sunt unanimi in a recunoaste ca puterea expresiva a muzicii depaseste pe cea a poeziei, ca si pe a tuturor celorlalte arte, prin forta sa de modelare a spiritului uman. Pictorii si sculptorii care au avut la indemana propriul material in a prezenta pe ingeri, nu-i infatiseaza pe acestia nici pictand, nici sculptand sau scriind, ci cantand.

Diferite personalitati ale muzicii, ale artelor si stiintelor vorbesc despre muzica reliefand diferite aspecte ale acesteia. Sfintii Parinti atribuie muzicii indeosebi puterea de a exercita asupra sufletului omenesc o influenta binefacatoare, favorabila aspiratiilor celor mai nobile: "Nimic nu reuseste sa inalte intr-atat sufletul .

" scrie Sfantul Ioan Gura de Aur, "sa-l inaripeze, sa-l ridice deasupra pamantului, sa-l desfaca de legaturile timpului. ca o melodie vocala sau ca o cantare inspirata, perfect alcatuita ritmic", pentru ca "muzica misca sufletul si-l inalta catre Cel ce l-a creat".

Muzica religioasa si bisericeasca in special capata o nota aparte in ambianta deosebita, harica, pe care o da Biserica, fiind nelipsita din lacasul niciunei religii. Data fiind legatura intima dintre cantarea religioasa si starile profunde ale sufletului omenesc, fiecare religie a adoptat in cultul sau cautarea potrivita si corespunzatoare principiilor ei de credinta si morala. Din patrimoniul general al artei muzicale, cultul fiecarei religii alege si utilizeaza ceea ce corespunde caracterului sau specific, ceea ce este in masura sa talmaceasca cat mai fidel fondul sau religios "in directia postulatelor practice si transcendentale".

Ne intrebam insa, acum la sfarsitul de mileniu II, care este cea mai adecvata forma de cantare? Cea instrumentala, intalnita in templul iudaic, cea vocal-instrumentela din Biserica Romano-Catolica si protestanta sau cea exclusiv vocala din Biserica Ortodoxa ? La aceasta intrebare vom incerca sa raspundem pe parcursul celor trei capitole din cuprinsul acestui studiu comparativ, analizand cantarea de cult la evrei, in Biserica Ortodoxa si cea Catolica, intr-un studiu comparativ.

Evreii au practicat in cult muzica instrumentala. Incepand cu Iubal, considerat "stramosul celor ce canta din chitara si din cimpoi" (Fac. IV, 21) si pe parcursul intregului Testament Vechi, intalnim numeroase episoade in care muzica instrumentala apare prezenta la lupta, la sarbatoare si in cultul ebraic.

Instrumentele muzicale nu si-au gasit insa intrebuintare niciodata in cantarea liturgica a Bisericii Ortodoxe. Ar fi, cea mai veche forma rituala si baza a imnologiei crestine, despre care se face mentiunea precisa intr-o serie de psalmi. Versete din psalmul 150 rasuna la fiecare utrenie ca stihuri la stihirile laudelor:

"Laudati pre El in glas de trambita

Laudati pre El in psaltire si alauta

Laudati pre El in timpane si in hora

Laudati pre El in strune si-n organe

Laudati pre El in chimvale bine rasunatoare

Laudati pre El in chimvale de strigare" (Ps. 150, 3-5).

De asemenea alti psalmi: 30, 80, 91, 97, 149, fac aceleasi indemnuri, dand chiar descrierea instrumentelor si combinarea lor in executie: psalteriu cu 10 strune (ps. 32), psalteriu infrumusetat cu alauta (ps. 80), de trambite ferecate si de trambita

de corn (ps. 97) etc.

Nu este vorba intotdeauna de o muzica instrumentala pura ci de o melodie acompaniata ritmic sau ritmico-melodic cu instrumente de percutie, de coarde si de suflat, pe care le vom aminti in momentul urmator. Sfanta Scriptura ne vorbeste despre o larga intrebuintare a instrumentelor muzicale la evrei; ea era nelipsita la templu dar si la fastul sarbatorilor mari si al jertfelor. Ea intra in randuiala festivitatilor legate de inceputul lunii, jertfirea mielului pascal, sarbatorii corturilor, acompaniind cantarile psalmilor, precum acompaniase odinioara jocul lui David inaintea chivotului legii (Numeri 10; II Paralipomena 29, 24-28).

Sfintii Parinti sunt unanimi in a recunoaste ca muzica instrumentala a evreilor este un imprumut din practica egiptenilor "pentru a-i feri de inchinarea la idoli, in Egipt, Dumnezeu a ingaduit evreilor un rau mai mic: muzica instrumentala", nu pentru ca i-ar fi placut sunetele acestei muzici, ci pentru ca a voit El sa tolereze acest obicei. Sfantul Ioan Gura de Aur aminteste de aceasta toleranta pentru "greimea mintii si intelegerii lor". "si de ce nu le-ar fi ingaduit Dumnezeu titera si psaltirul, din moment ce le ingaduise jertfele sangeroase?"-.

La templul iudaic erau doua trambite de argint facute din porunca lui Dumnezeu. Ele se foloseau si cu alte ocazii decat cele prilejuite de slujbele religioase (Numeri X, 10). Cand se suna din amandoua trambitele venea toata multimea la cortul sfant iar cand suna dintr-una singura trebuia sa vina numai capeteniile poporului Israel (Numeri X, 3-4). Aceste trambite sunau si in vreme de razboi pentru a aminti lui Dumnezeu sa aiba grija de poporul ales (Numeri X, 9). In timpul lui David - cand muzica instrumentala, alaturi de cantarile de psalmi luase dimensiuni colosale - aflam ca se intrebuintau in cult harfa, titera si talerile (I Cronici XV, 16; XVI, 5).

Ca si in timpurile moderne, evreii aveau instrumente care intrau in cele trei categorii cunoscute: instrumente de suflat, de coarde si de percutie.

A. Instrumente de suflat

1. Ugav este cel mai vechi instrument de acest fel (Fac. IV, 21; Iov, XX 12; XXX, 31). Dupa vechile descrieri, acest instrument avea doua tevi fixate la un sac de piele; una din tevi era mai lunga si servea pentru suflat si alta mai scurta unde se aranjau tonurile cu degetele. Era deci un fel de cimpoi. Datorita sunetului sau strident, nu era admis in cadrul cultului.

2. Masrochita (Daniel III, 5, 7, 10, 15) un nou instrument de suflat pe ca Teodotius il traduce prin fluier. Multi sunt de parere ca acest sirings este chiar fluierul intrebuintat de pastori; dar il intalnim si in practica de cult a evreilor.

3. Chalil tradus prin fluier si flaut; cuvantul "Chalil" deriva din verbul , gauri". Instrumentul se facea din lemn, os sau corn, intrebuintat de egipteni si pastorii din Palestina, la momente festive dar si de tristete, fiind introdus in cult din timp Talmudului, la sarbatoarea Pesah (mai tarziu) in ziua de 1, 7 si 8 acompania refrenul Aleluia (I Samuel X, 5 ; Isaia XXX, 29; I Regi I, 40; Ieremia XLVIII, 3 Matei IX, 23).

4. Sofar tradus din Septuaginta prin corn sau alte variante trompeta.

Acest instrument este amintit de Fericitul Ieronim cand explica textul de Osea V, 8. El se numeste "buccina pastoralis" si adauga ca la greci este cunoscut cu numele de "Cherantini" iar la evrei "sofar".

Era construit din corn de berbec (Isaia XXVII, 13) de diferite marimi, scotea sunete asemanatoare goarnei militare din zilele noastre. Anunta anul jubileu, luna a 7-a (Ioil II, 1), astfel Iehud, unul din judecatori, sunand din sofar pe munte Efraim, a strans pe israeliti si a pornit la lupta impotriva moabitilor (Judecatori I 27); asemeni Ghedeon, Saul (I Samuel XIII, 3). Eliberarea soldatilor din lupta se [anuntase tot din sofar (II Samuel II, 28; XVIII, 16); adunarea poporului la cainta (Ioil II, 1), ferirea de navalitori (Ieremia VI, 1), anuntarea marilor pericole si calamitati (Amos III, 6; Ezechia XXX, 6).

5. Chatotera, tot un fel de "trambita", dar dreapta, deosebindu-se de sofar si prin intrebuintarea sa (la inceput) stricta pentru templu: Dumnezeu a poruncit lui Moise ca prin sunetul acestei "trambite" sa cheme poporul la sarbatoare, la sacrificiile templului si ori de cate ori ar fi trebuit sa transporte cortul marturiei. La inceput erau doar doua facute din argint, mai tarziu numarul lor a crescut ajungand la o suta (I Paraiipomena XV, 24) sau chiar 120 dupa II Cronici V, 12; la sfintirea Templului lui Solomon s-a trambitat din chatotera, la fel la resfintirea templului in timpul lut Iskia; conform Osea V, 8, II Regi XI, 14, acest instrument era folosit exclusiv la templu, iar mai apoi si pentru semnalul de alarma, generand confuzii cum ca sofarul si chatotera ar fi acelasi instrument. Ele nu se confunda pentru ca chatotera dadea semnale, dar numai pentru probleme legate strict de templu. Pe arcul de Triumf al lui Tit, la Roma, sunt prezentate toate aceste instrumente de suflat, un izvor pentru arheologie dar si pentru muzicologie.

Instrumentele de coarde

Din arheologia biblica aflam ca aceste corzi pentru instrumentele din vechime se faceau din ata impletita, ata rasucita sau din intestinele animalelor. Cutiile de rezonanta se faceau din lemn de chiparos (I Regi X, 12).

Chinor (cetera, cobza).

Septuaginta traduce de cinci ori prin "strune si organe". Se putea canta mergand (II Samuel VI. 5) iar dupa monedele macabeilor se pare ca aveau 4 coarde, ele insa au variat tot timpul. Aceste coarde erau puse in vibratie cu mainile. Saul, fiind cuprins de duhul cel rau l-a chemat pe David (ne spune Sfanta Scriptura) care luand chitara (chinnorul) "canta cu mana sa" (i Samuel XVI, 23) si alunga duhul.

Nebel

Un instrument de coarde care, datorita traducatorilor se confunda – cel putin in text - cu chinorul.

Se pare ca acesta avea 10 coarde (Ps. 33, 2): "multumiti Domnului din chitara, din harpa cu 10 strune cantati-I", iar Ps. 144,9: "Dumnezeule cantare noua iti voi aduce, din harpa cu 10 strune iti voi psalmodia".

Nebelul a fost tradus in elina la Amos VI, 5 si la fel chinnorul a fost tradus de Septuaginta prin (Ps. 137, 2 ), generand aceasta confuzie de termeni si implicit imprejurarile cand se foloseau.

O prima deosebire intre acestea este facuta de Fericitul Augustin care, in comentariul din Ps. 3, 3 2 spune: chitarea (chinnor ligdum illud concavum. in inferioare parte habet, psalterium (Nebel) in superiore".

Se crede ca deosebirea intre chinor si nebel ar fi aceea dintre titera si chitara, cobza si chitara. Dupa unele monede, chinnorul ar fi o lira iar nebelul o chitara, datele nefiind insa sigure.

Nebelul era totusi un fel de chitara, deosebit de chinnor ca timp si loc de folosire:

- procesiuni scolare, la mese, la nunti, la jocuri, la momente de jale si tanguire

- in timpul lui David se foloseau cu precadere in momente in care se aduceau multumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile primite.

C. Instrumente de percutie

Tof, hore si timpane; lat. Tamburina, aduffa, timpana. Era un fel de cerc din lemn sau fier peste care era intinsa o piele de animal. De cerc se prindeau mici discuri de metal care sunau in timpul cand se lovea pielea cu un bat.

Toful insotea ritmic cantarea vocala. Nu era intrebuintat la templu, ci doar in procesiuni publice mai ales de femei:

- corul femeilor condus de Mariam, sora lui Moise, folosea acest instrument dupa trecerea prin Marea Rosie (Iesire XV, 21).

- fiica lui Ieftal i-a iesit acestuia in cale "cantand din timpane"(tof) cea dintai si a fost sacrificata (Judec. XI, 34).

- cand David i-a biruit pe filisteni, femeile l-au intampinat "batand din timpane" si strigand : "Saul a biruit mii, David zeci de mii (I Samuel XVIII, 6-7).

Teltelini, metiltaim, un fel de talgere, doua discuri de metal ce se loveau reciproc, denumirea redand intocmai onomatopeic sunetele pe care le producea.

David a dat aceste instrumente in grija superiorilor celor trei coruri (I Paralip. XV, 19; XVI, 5) pentru a marca tactul (metrul). Era folosit si la templu: "Si David si toata casa lui Israel canta inaintea Domnului din tot felul de instrumente de lemn de brad, din chitare si harpe, din timpane, din fluiere si din chimvale (II Samuel VI, 5).

Menamim, sistrul, un alt instrument de percutie alcatuit din doua baghete de metal indoite la varf si la celalalt capat formand un maner. Pe cele doua baghete se prindeau mai multe verigi de metal ce scoteau un sunet zornaitor cand se miscau (II Samuel V, 5) Sistrul era folosit si in Egipt la templul zeitei si probabil de aici l-au imprumutat evreii.

Salisim (trianglu), avem mai putine informatii despre el, dar era un instrument de percutie folosit mai des de femei in momente de divertisment si mai rar la templu.

Acestea au fost cele mai cunoscute instrumente folosite de evrei. Dupa organizarea data cultului de catre David, muzica instrumentala a ajuns sa cunoasca la templu proportii marete. Consideram ca parerea lui Iosif Flaviu, care vorbeste de 200.000 de cantareti, de 40.000 de harpe, de 40.000 de sistre si de 200.000 de trambite, este doar simbolica pentru a exprima grandoarea cultului in timpul regalitatii.

In timpul exilului babilonic cantarea la evrei inceteaza. De aceea psalmistul zice: "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans (.) Cum voi canta cantarea Domnului in pamant strain? (Ps. 137, 1-4).

Dupa refacerea templului se reintroduce si muzica in cultul divin : "Iar cand s-a hotarat sfintirea zidurilor Ierusalimului, a trimis (Neemia) dupa leviti in toate partile ca sa vina sa savarseasca sfintirea (.) cu cantari de multumire si de lauda." (Neemia XII, 27-29).

Mai tarziu, muzica de cult fiind mai rar intalnita, este restabilita de Iuda Macabelul, cand altarul a fost sfintit din nou, cu cantari de lauda insotite de harfe, alaute si chimval (1 Mac. IV, 54) insa fara splendoarea din timpul lui David si Solomon.

Cantarea in Biserica Ortodoxa

Biserica Ortodoxa intrebuinteaza in cult muzica bizantina (psaltica) in forma sa monodica la toate slujbele (vecernie, utrenie, ceasuri, taine si ierurgii) dar si in maniera omofona si polifona in cadrul Sfintei Liturghii, in catedrale sau bisericile din orase.

Dar, fie ca e vorba de cantarea monodica, de grup coral, cor mixt, barbatesc, cor de copii sau de cantare in comun a credinciosilor, cantarea in Biserica Ortodoxa este exclusiv vocala.

In mod particular, Biserica noastra este mostenitoare si in continuare a traditiei, a acelei arte muzicale care s-a nascut si dezvoltat in timpul si in cuprinsul Imperiului bizantin, capatand si trasaturi proprii. Actuala muzica Psaltica este rezultatul dezvoltarii istorice a vechii arte muzicale a Bisericii Ortodoxe de Rasarit, cu centrul la Bizant, reprezentand o ultima etapa in evolutia acesteia sub "amprenta" geniului romanesc promovat de marii nostri psalti: Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, I. Popescu Pasarea s.a.

Inceputul muzicii din Biserica crestina trebuie cautat insa in sinagoga iudaica. Acest inceput coincide cu insasi istoria crestinismului. Primii crestini, provenind dintre iudei, au adus si cantarea psalmilor cu ei. Lipsa unor dovezi concrete nu ne permite sa spunem cum era aceasta cantare a primilor crestini; notele pentru accentuarea anumitor silabe din psalmi, au constituit poate si o regula de intonare a inaltimii sau executie a ritmului, de modulatie diatonica, dar fiind notate de masoreti (dupa epoca lui David) credem ca aceste accente nu aveau scop muzical.

Ce s-a intamplat insa cu muzica instrumentala? Au preluat primii crestini muzica aceasta pentru a acompania cantarea psalmilor? Vom argumenta in cateva puncte ca in nici un caz, in cultul primilor crestini, n-a existat practica folosirii instrumentelor si implicit ca muzica instrumentala din Biserica Romano-Catolica si cea protestanta este o inovatie tarzie:

1. Modelul de adunare al primilor crestini pentru "frangerea painii" este ce din sinagoga iudaica. Ori sinagoga n-a avut niciodata muzica instrumentala in cultul ei si nici Biserica crestina n-a acceptat cantarea instrumentala. Mai mult ea a afirmat o atitudine precisa si categorica impotriva acesteia, deoarece instrumentele era folosite in cultul misterelor pagane in alungarea demonilor si pentru influentare zeilor. Pe langa acestea detineau un rol important in spectacolele pagane, acompanind cuplete imorale.

Pentru a evita agapelor crestine cu ospetele pagane, unii Sfinti Parinti interziceau cantarea psalmilor la mesele unde participau si pagani: "Noi nu aruncam ceea ce este sfant inaintea cainilor. nici nu risipim margaritarele inaintea porcilor, laudam insa pe Dumnezeu cu smerenie, cu frica si cu buna dispozitie a sufletului. Noi nu indeplinim cultul acolo unde se imbata paganii si blasfemiaza cu impietate in banchetele lor. Pentru aceasta, noi nu cantam psalmi in fata paganilor si nu citim Scriptura, pentru a nu ne asemana cu cei care canta din aulos, cu cantaretii si cu ghicitorii. Aulosul, (un fel de flaut sau oboi) era un instrument fata de care aversiunea conducatorilor Bisericii nu cunosteau limite din cauza sunetului sau penetrat si atatator. Clement Alexandrinul il mentioneaza cu un calificativ potrivit - imbatator (Pedagog II, 4,) iar mai tarziu Epifaniu (+ 403) stigmatizeaza in comparatia din urmatorul pasaj: "Aulosul este imposibilul sarpelui prin care diavolul a vorbit Evei si a inselat-o. Dupa tipul acestuia, prin asemanare a fost inventat aulosul pentru a insela oamenii. Priveste doar maniera in care se comporta cantaretul din aulos cu instrumentul sau". Autorul face aluzie la miscarile pe care instrumentistii le faceau cantand, cand ridicau, cand coborau acel aulos si le compara cu miscarile sinoase ale sarpelui (diavolului).

Clement Alexandrinul s-a aratat mai concesiv, dar numai cu ocazia agapelor la care sa-si acompanieze cantarea psalmilor cu harpa sau cu lira: "Daca vrei sa canti cu lira sau cu chitara - zicea el - si sa psalmodiezi, pentru asta nu e nicio vina. Tu imiti astfel pe dreptul rege al evreilor (David), care era prea bine placut lui Dumnezeu". Nu se poate insa pretinde acceptarea acestei cantari in cult pentru ca vom vedea mai departe conceptia spirituala a acestui Parinte cu privire la cantarea instrumentala.

2. Este evident ca un oarecare membru al comunitatii crestine din Biserica primara sa se fi adresat episcopului sau unui preot zicandu-i: "Voi ne prezentati aulosul sau titera ca pe un instrument ale diavolului; nu vreti nici macar harfa in cult; ne refuzati folosirea timpanilor si instrumentelor de percutie, dar in psalmii -pe care noi trebuie sa-i invatam si pe care noi ii recitam, ii cantam - se pune frecvent problema sa-L laudam pe Dumnezeu cu harpele, cu chimvale rasunatoare, cu alaute si timpane. Ce trebuie sa credem din aceasta?".

Sfintii Parinti admit ca instrumentele, ca muzica in general, au fost acordate evreilor pentru ca Dumnezeu avea mila de slabiciunea lor de spirit. Sfantul loan Gura de Aur prezinta chiar scuza unor comunitati crestine, cand spune ca acesti oameni au fost odinioara exaltati de sunetul timpanului si a psalterionului din cauza "ingustimii mintii lor".

Prin condeiul lui Clement Alexandrinul, Biserica crestina prezinta conceptia spirituala in privinta rostului muzicii in cult asemeni jertfei nesangeroase aduse de crestini prin Darurile de paine si vin si care reprezinta in chip tainic, prin sfintire, Trupul si Sangele lui Hristos, vis-a-vis de jertfele din legea veche.

Omul este considerat de catre Clement Alexandrinul ca un instrument de muzica inaintea lui Dumnezeu sau a Sfantului Duh: "Cuvantul lui Dumnezeu care se trage din David si care mai inainte de el a fost aruncat de lira si titera, instrumente neinsufletite, dar armonizand aceasta lume si microcosmosul - omul, sufletul si corpul sau datorita Sfantului Duh - el canta lui Dumnezeu la acest instrument cu mai multe voci destinat spre lauda lui Dumnezeu. Caci tu esti pentru mine titera, aulos si templu, titera prin consonanta, aulos prin suflu, templu prin cuvant, prima pentru a rasuna, a doua pentru a da suflare (adiere) si a treia pentru a rezerva lacas lui Dumnezeu".

Vocea umana este deci un instrument insufletit care pune in rezonanta intreg sufletul omenesc si intreg corpul caci, se spune organ vocal dar, de fapt, avem de-a face cu o configuratie mult mai complexa:

1. aparat respirator (trahee, bronhii, plamani, diafragma, muschi)

2. aparat generator (laringe, faringe, glota, epiglota, coardele vocale)

3. aparat rezonator (cavitatea toracica, fosele nazale, sinusuri, cavitatea bucala)

4. aparat articulator (limba, buzele, maxilare)

5. aparat auditiv (urechea interna si externa cu toate partile componente)

Astfel, problemele de detaliu ale psalmului 149, vor da ocazia explicatiilor de circumstanta care seamana toate in ceea ce priveste fondul, Clement Alexandrinul este unul dintre primii care a urmat aceasta cale: "Distingand bine ceremonia religioasa de banchetul profan, Sfantul Duh canta "Laudati-1 in glas de trambite caci El va invia mortii cu sunetul de trompeta (trambitei) si Laudati-1 cu

sunetul psalterionului, caci limba este psalterionul lui Dumnezeu; Laudati-l titera, caci prin titera trebuie inteleasa gura care este pusa in vibratie cu ajutorul unui mediator (pana) de catre Sfantul Duh; Laudati-L in timpane si in hore, vorbind Bisericii care crede in invierea trupului cand pielea (timpanului) rasuna; laudati pe El in chimvale bine rasunatoare, laudati-L pe El in chimvale de strigare, in care "chimvalul" este corpul nostru iar "corzile " lui sunt nervii nostri, prin care el obtine o tensiune armonioasa, facandu-l sa vibreze prin spirit si sa rasune sunetele umane; limba este chimvalul gurii; ea se uneste cu sunetul buzelor puse in vibratie.

3. Pe de alta parte nu trebuie sa uitam faptul ca de aproape 300 de ani, timpul persecutiilor crestinii savarseau "frangerea painii" (Euharistia) in ascuns prin catacombe si deci cantarea instrumentala i-ar fi dat usor in mainile persecutorilor.

Mantuitorul insusi, la Cina cea de Taina, a cantat impreuna cu Sfintii Apostoli "cantari de lauda" si apoi a iesit la Muntele Maslinilor fara sa aminteasca de cantarea instrumentala (Matei XXVI, 30; Marcu XIV, 26).

4. O astfel de interpretare data de Sfintii Parinti muzicii instrumentale evreilor ce a avut un caracter simbolic si provizoriu este intarita de prescriptiile clare ale Canoanelor Sfantului Vasile cel Mare: "Daca un anagnost invata sa cante cu chitara, atunci sa fie sfatuit sa mearga sa se spovedeasca. Daca nu se mai intoarce la chitara, sa fie supus la un canon de 7 saptamani. Daca persista, sa fie indepartat di serviciu si sa fie exclus din Biserica".

Cantarea in Biserica Romano-Catolica

Totusi Biserica Romano-Catolica, iar dupa aceasta si o seama de Biserici protestante, au adus - mult mai tarziu - intrebuintarea instrumentelor in cantarea liturgica. Cel dintai instrument, care s-a bucurat de popularitate in apus a fost orga.

Nu putem lua ca termen biblic organon din Ps. 150, 4 ("Laudati-L pre El ii strune si-n organe") pentru ca acceptiunea acestui cuvant este aceea de "instrument' in general sau de organ vocal, asa cum il gasim in catarile noastre ortodoxe cu text mai vechi: "organele darului; alautele Duhului, trambitele cele binevestitoare.".

Fericitul Augustin spune ca: organul este Biserica lui Dumnezeu, compusi din suflete active si contemplative ". Orga a aparut in locuintele bogate si somptuoase din Roma Imperiala, in palatele lui Nero, Heliogabal sau Alexandru Sever, ei insisi artisti in domeniul muzicii la orga, dar si primii Mecena pentru organisti.

Orga a inceput sa fie folosita in teatru si la circ. La coloseum, multi martiri au fost sugrumati in sunetele acestui instrument. Si totusi ea a fost adoptata in cultul Bisericilor occidentale.' Mostenitorii imparatilor romani imprumuta si Bizantului orgile lor. In palate, amfiteatre, la iesirea din Basilici, la primirea festiva a imparatilor era folosit pana atunci mai ales flautul, dar imitand orga folosita de latini s-a raspandit si in Orient pentru o perioada de timp.

In Occident invaziile barbarilor care au distrus locuintele patricienilor, bogatele palate greco-romane sau maretele teatre, au dus si la distrugerea orgilor existente aici.

Acum se produce un fenomen interesant: cu ocazia unui cadou oferit de Constantin Copronim in anul 757 regelui franc Pipiu cel Scurt, s-a atras din nou atentia acestui instrument: orga.

Astfel, orga a reinceput sa fie folosita in timpul unui nepot al lui Luis de Debonaire datorita unui preot care invatase s-o foloseasca in Bizant. O intalnim in sec. IX, intr-o biserica, la Saint -Savin de Poitou. In scurt timp o rivalitate s-a nascut intre Germania, Italia si Anglia pentru fabricarea acestui instrument; insisi Papii se interesau de fabricarea acestui instrument.

Inca prin sec. XIII, - cum reiese dintr-o scrisoare a episcopului de Doi, Baudray, care admira orga abatelui Fecamp - incepand cu sec. XIII, o gasim in majoritatea catedralelor si abatiilor. Orgile mari si mic, chiar orgi minuscule care se purtau pe mana stanga si la care canta cu mana dreapta, sunt din ce in ce mai folosite.

In sec. IX in Anglia, era celebra marea orga din Winchester, in sec. XIII, operele lui Leonin si Petroni, vocale si instrumentale aveau nevoie de doua sau trei claviaturi si marea orga din Magdenbourg, care dateaza din acele timpuri, functiona si la inceputul sec. XVII.

Orga devenise, in consecinta, un instrument al Bisericii, care se raspandea din ce in ce mai mult. La inceputurile sec. XV gasim orga chiar si in Bisericile de tara, ca cele din imprejurimile lui Troyes, in Champagne. In anul 1903, prin vocatiile unor teologi din sanul Bisericii Romano-Catolice s-a emis o bula - "Motu proprio", recunoscandu-se ca muzica specifica pentru biserica este cea vocala; aceasta bula a avut doar caracter teoretic, catolicii ramanand pana astazi la folosirea orgii in cult. Numai in Capela sixtina nu s-a ingaduit cantarea instrumentala, ci numai pe cea vocala. Dar orga nu a fost singurul instrument folosit in cultul occidental.

Trebuie sa vorbim despre clopote si clopotele ca si despre "carillos"' (mai multe clopote acordate pe diferite tonuri). Nu este vorba de un instrument propriu-zis muzical: clopotele ca si "simandres" la grecii din Imperiul Bizantin, sunt mai degraba un instrument de semnal si de avertisment, asa cum era "magrepha", pseudo-orga din Templul Ierusalim. Totusi de indata ce aveai trei patru clopote, cu timbru precis, era usor sa le dispui in asa fel incat sa le faci sa produca o mica melodie. Astfel s-a pastrat traditia mi re mi do.

Curand, clopotele unui "carillon" fura dispuse in scara muzicala; mai intai au fost lovite cu ciocanelele, apoi dotate cu claviatura si astfel s-a obtinut un nou instrument cu rol foarte important pentru cult. In sec. IX, in manastirea de la Monte-Cristo, jocurile clopotelor precedau melodiile liturgice, iar pe altele le acornpaniau. Astazi, in Biserica Ortodoxa se pastreaza un mic clopotel pe Sfanta Masa. Sunt si manastiri care marcheaza la diferite strane citirea ceasurilor tot prin semnal

de clopotel.

In alta parte, o varietate de "cymbala" era folosita in acelasi scop. Acest nume desemna nu instrumentul antic de percutie ci o serie de vase metalice, de marime progresiva, pe care se puteau lovi o serie de melodii liturghice. In bisericile in care erau folosite aceste "cymbala" si "carillon" era foarte placut sa le auzi rasunand, ca preludiu al cantecelor religioase.

Totusi, noua modalitate nu s-a raspandit foarte mult, pentru ca in cele din urma sa dispara fara urme. Atunci cand s-a dorit sa se reia obiceiul, Biserica a interzis acest lucru. Clopotele au ramas in templu, dar "carillon-ul" in afara lui.In bisericile bizantine si orientale, orgile au disparut mai ales dupa invazia turca. Totusi, daca nici un instrument nu se aude in constructiile de rit grec (clopotele si simandrele fiind exterioare), riturile sirian si armenian folosesc discuri cu clopotei si ornate cu efigia unui inger.

Maronitii si Syro-caldeenii folosesc la anumite sarbatori solemne, mici cymbale, ale caror sunete puncteaza versetele psalmilor ca in anticul cult evreiesc. Preotul si episcopul copt tin inca in maini sistra in timpul celebrarii liturghiei.

Astfel, Biserica a admis pentru exercitarea cultului, alaturi de orga, cateva instrumente curioase de percutie, cymbala de percutie sau sistrele cu inele sonore.

In cursul Evului Mediu arta instrumentala s-a imbogatit. Harpa vine din sec. IX, de la irlandezi, pentru care era instrumentul favorit. Alte instrumente folosite in aceeasi perioada sunt "krut" - ul sau "rot" - ul, un fel de stramos al violonului cu arcus.

Harpa, rot-ul, violonul sunt nume de instrumente barbare, care insa, s-au perfectionat cu timpul. Astfel, pe timpul lui Filip-August sau Sfantul Ludovic se scriau deja piese in trio pentru instrumentele cu arcus. Ori datorita orgii si organului vocal, aceste instrumente incepeau si ele sa fie folosite in biserica. Astazi, Biserica Romano-Catolica utilizeaza in cultul sau orga dar si orchestra clasica; de-a lungul vremii multi compozitori au compus misse: Giovanni Pierluigi di Palestina, Orlando di Lassus, Luigi Cherubini, Johann Sebastian Bach (Missa in si minor, Missa brevi), Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven (Missa solemnis) s.a.

Cea mai cunoscuta si mai stabilita forma de missa este cea alcatuita din cinci parti, al caror titluri provine din primele cuvinte ale textului cantat. Acestea sunt Kirie eleison (Doamne miluieste), Gloria (Slava), Credo (Crezul), Sancius si Benedictus (Sfant si binecuvantat) si Agnus Dei (Mielul Domnului).

1. Kirie eleison este preluat in sec. IV din Anthiohia si raspandit in Europa. Interesant este faptul ca latinii au pastrat pana azi forma in limba greaca. Este o piesa cu caracter de uvertura majestuoasa. in sec. VI se adauga o a doua sectiune mai lirica, christe eleison si in inchiere se reia sectiune (Kirie eleison), alcatuindu-se astfel o forma tripartita.

2. Gloria (in excelsis Deo) are o scriitura polifonica libera si caracter jubilant.

3. Credo (in unum Deum) piesa de intindere cu un caracter contrapunctic complex cu mai multe grupe corale si instrumentale tratate responsorial care se contopesc in final intr-o singura grupa.

i 4. Sanctus, cu un oarecare caracter melismatic, culmineaza cu Hosanna, imn de slavire si se incheie cu Benedictus.

5. Agnus Dei pe un verset din Evanghelia lui Ioan, este o piesa in genere cu carater silabic.

Mai exista si alte episoade ale missei care se executa cu ocazii speciale: Introit, Gradual, Alleluia, Offertorium, Comunio s.a.

Dupa modalitatea in care este celebrata, missa poate fi :

- missa cantata (cantata si oficiata doar de preot)

- missa lecta (citita de preot)

- missa solemnis (cu amploare muzicala-vocala si instrumentala-speciala).

Concluzii

Am vazut ca in Vechiul Testament s-au folosit atat instrumentele cat si glasul: "Cantati Domnului din alauta, Cantati-I cantece din harfa si gura! (Ps. 97, 5), "Faceti sa rasune coardele si glasurile voastre" (Ps. 32,3 ). Si astazi in Biserica mozaica, la catolici, protestanti si alte confesiuni, crestinii folosesc instrumente si glasul separat sau simultan.

In Biserica Ortodoxa, Sinoadele Ecumenice si Sfintii Parinti au legiferat ca rugile credinciosilor (prinoase de pietate si smerenie) si cantarile de lauda, cerere si multumire, toata imnografia sa fie cantata numai cu glasul, fara instrument.

Pe langa puterea de a cugeta si a simti intr-un grad superior tuturor celorlalte vietuitoare, omul a fost inzestrat de Dumnezeu cu unul din cele mai frumoase daruri - vocea. Datorita acestui minunat "Instrument " - facut de Mana lui Dumnezeu -omul a putut sa creeze diferite cantari sau melodii, prin care sa poata exprima cele mai variate si mai multiple stari sufletesti: bucuria, tristetea, emotia, etc, intreaga gama de simtaminte omul putand sa si-o exprime prin glas.

Vocea umana pune in miscare toate simturile facand mintea sa se inalte peste limitele pamantesti, intrand in contact cu corurile ceresti, dupa cum spune Sfantui Mucenic Ignatie Teoforul, care, in Biserica primara, vedea cum cetele ingeresti se amestecau nevazut printre cetele de crestini ce doxologeau pe Dumnezeu in cele doua strani.

Aflata la rascrucea dintre Orient si Occident, Biserica Ortodoxa Romana este pastratoare a traditiei strict vocale a cantarii liturgice. Sunt insa compozitori care au scris - pentru sala de concert - lucrari ample pentru cor, solisti si orchestra ce au binecuvantare si apreciere din partea Bisericii.

Amintim acele doua Oratorii ale lui Paul Constantinescu: Oratoriul bizantin de Pasti, Oratoriul bizantin de Craciun precum si Requemul parastas de (Martian Negrea) acestea se cautau doar pe scena sau sunt extrase diferite fragmente ce pot fi interpretate si in Biserica, doar fara acompaniamentul orchestral.

Diac. STELIAN IONASCU

.

10 August 2007

Vizualizari: 19161

Voteaza:

Cantarea religioasa la evrei, in Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Camelia Ganea Postat la 2010-01-25 21:34

    Cum ramane cu cantarile cu instrumente de la Oastea Domnului? Si nu numai. SUnt biserici ortodoxe la care corul bisericii are "intro-uri" cu orga?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE