Lucrarea Sfantului Duh in opera Sfantului Simeon Noul Teolog

Personalitate de prima marime a epocii teologiei bizantine imediat urmatoare a aceleia a sinoadelor ecumenice, Sf. Simeon Noul Teolog a lasat o atat de puternica impresie si amintire in constiinta contemporanilor sai incat, la numai 30 de ani de la moartea sa, este trecut in randul sfintilor si numit cu supranumele de "teolog", de "Noul Teolog", fapt care trimite cu gandul la ceilalti doi mari inaintasi ai sai, Sf. Apostol si Evanghelist Ioan si Sf. Grigorie de Nazianz, de care se lega atat prin valoarea operei sale cat si prin inalta si adanca traire duhovniceasca a adevarurilor crestine, din care isi tragea vigoarea intreaga sa opera teologica.

Dupa cum s-a aratat, teologia Sfantului Simeon Noul Teolog, are un pronuntat caracter empiric "care tine de traditia vie din mediul monastic" la care am adauga faptul ca ea isi are izvorul intr-o adanca cugetare asupra adevarurilor evanghelice, experiate si verificate prin viata sa personala.

Izvorata din dorinta vie de a indruma viata monahala a confratilor sai de chinovie, opera teologica a staretului Simeon nu lasa totusi impresia ca ar exista doua cai spre mantuire care se ofera omului credincios: una pentru monahi si una pentru laici; dimpotriva, el indeamna : "sa luam toti impreuna acelasi, unic drum, poruncile lui Hristos, care ne poarta catre cer si catre Dumnezeu. Chiar daca, intr-adevar, diferite sunt caile pe care ne atrage Cuvantul, potrivit cu puterile si inclinatiile fiecaruia"; si mai departe: "este in putinta intregii lumi, fratilor, nu numai in a monahilor, dar si a laicilor, de a se cai, de a plange si de a implora mereu si continuu, si printr-o astfel de purtare sa dobandeasca, de asemenea, toate celelalte virtuti".

Pentru Sf. Simeon Noul Teolog, toti cei care au primit botezul, devenind crestini, sunt chemati la desavarsirea care se dobandeste prin harul Duhului Sfant, a carui prezenta vie si lucratoare in inimile lor ii face capabili de a cunoaste si contempla adevarurile dumnezeiesti inca de aici, de jos, contemplare fara de care nu poate exista vreo certitudine cu privire la vederea si unirea cu Dumnezeu in viata de dincolo de moarte.

De asemenea, cu privire la intelesul pe care il da Sf. Simeon notiunii de "teolog", trebuie sa spunem ca o apropie foarte mult de aceea de "sfant". El respinge cu hotarare orice teologie cu caracter pur speculativ, fie ea chiar intemeiata pe textul Sfintei Scripturi, neadmitand decat pe aceea care este reflexul, expresia unei autentice trairi crestine.

In una din cuvantarile sale, Sf. Simeon Noul Teolog se impotriveste celor care vorbesc despre tainele si lucrarile lui Dumnezeu, inainte ca ei sa fi pus ordine in ei insisi si in propria lor viata, inainte de a fi trecut de la "moarte la viata". Ei au dreptul sa cuvanteze despre cele ale lui Dumnezeu numai dupa ce au dobandit harul Duhului Sfant si iluminarea de Sus, deoarece, arata el, "nu este teolog cel ce invata despre lucrurile Duhului fara Duh".

Acestui mod de a privi lucrurile i se datoreaza puternicului caracter pnavmatologic al scrierilor sale, caracter care insa, prin iscusinta si acrivia autorului pentru adevarurile dumnezeiesti nu umbreste, ci dimpotriva, evidentiaza si se armonizeaza totodata cu tot atat de puternica viziune hristocentrica.

Punand in prim plan cand pe una, cand pe alta din persoanele divine si lucrarile lor si reusind sa mentina un remarcabil echilibru in aceasta intretaiere de planuri, viziunea Sfantului Simeon Noul Teolog ramane mereu o viziune sintetica si atotcuprinzatoare asupra adevarurilor invataturii crestine si a experierii lor practice. Avand mereu in vedere unitatea Sfintei Treimi, aducand in centrul atentiei ascultatorilor sai cand pe una cand pe alta din ipostazele divine, Sf. Simeon pastreaza o perspectiva dominant soteriologica in cuvantarile sale, evidentiind permanent legatura stransa dintre Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu intrupat, si Sf. Duh, ca trimis al Acestuia, Duh al Adevarului si Datator de viata desavarsita.

Asa cum ni s-a facut cunoscuta, lucrarea Sfantului Duh se dezvaluie in opera Sfantul Simeon Noul Teolog in toata complexitatea ei. Datator de viata organica, dar si de viata spirituala, calauzitor intru desavarsire prin prezenta Sa simtita si lucrarea Sa tainica, Duhul Sfant mentine strans legatura crestinului cu Hristos, zidind launtric faptura acestuia potrivit cu Arhetipul divino-uman si ridicandu-l astfel pana la unirea desavarsita cu Dumnezeu, prin impartasirea treptata a celui induhovnicit cu adevarurile divine si cu belsugul de viata divina. Desigur insa ca Sf. Simeon priveste in chip sinergie aceasta nastere la o viata noua, subliniind si argumentand convingator, intemeiat pe cuvantul Sfintei Scripturi, rolul pe care il are vointa umana si lucrarea ei in dobandirea mantuirii vesnice, a carei arvuna credinciosul o primeste inca din viata pamanteasca.

In cele ce urmeaza vom incerca sa deslusim cateva din multitudinea de aspecte ale lucrarii Sfantului Duh asa cum apar ele in opera marelui teolog bizantin a Sfantului Simeon Noul Teolog, pastor sufletesc al monahilor manastirii Sf. Mamas.

1. Pozitia si rolul Sfantului Duh in procesul mantuirii in viziunea Sfantului Simeon Noul Teolog

Pastrand un puternic caracter pnevmatologic, dupa cum am aratat mai sus, teologia Sfantului Simeon nu pierde nici un moment din vedere relatia Duhului Sfant cu Cuvantul intrupat, pe fundalul initiativei mantuitoare a lui Dumnezeu-Tatal intru sfintirea si indumnezeirea creaturii Sale, omul. In lumina si duhul Sfintei Scripturi, Sf. Simeon pastreaza mereu in atentia ascultatorilor sai realitatea legaturii stranse dintre Mantuitorul Iisus Hristos si Sfantul Duh Mangaietorul. Aceasta legatura este evidentiata de el printr-o serie intreaga de analogii si simboluri, amintind pe cele scripturistice : Hristos soarele, Duhul Sfant vinul, Hristos poarta, Duhul Sfant cheia, Dumnezeu-Tatal casa, sau Duhul Sfant samanta a lui Hristos, prin care crestinii devin "din neamul Lui".

Realismul plastic al simbolurilor Sfantului Simeon (cel cu vinul si soarele, unic in literatura patristica) manuit cu multa stiinta, este menit sa redea intr-un chip mai concret raportul dintre lucrarea Fiului lui Dumnezeu intrupat si Duhul Sfant, cat si intrepatrunderea tainica a celor doi.

In viziunea Sfantului Cuvantator de Dumnezeu, viziunea izvorata dintr-o experiere personala, persoana Mantuitorului Hristos este o realitate vie in viata credinciosului, manifesta prin actiunea continua si desavarsitoare a Duhului Sfant. Numai in masura in care aceasta realitate aste traita ca atare de catre credincios inca in viata de aici, numai in aceasta masura este posibila dobandirea imparatiei cerurilor si unirea cu Dumnezeu.

Subliniind mereu legatura stransa si interdependenta reciproca dintre Mantuitorul si Duhul Sfant precum si unitatea dintre cele doua persoane, putem spune impreuna cu V. Krivosein ca mistica hristocentrica a Sfantului Simeon Noul Teolog, are un caracter mereu pnevmatologic , care o face unica si totodata vestitoare a teologiei palamite, intre cele doua invataturi neexistand contradictii ireductibile.

Prezenta uneia dintre cele doua persoane in lucrarea de mantuire a omului este mereu conditionata de prezenta celeilalte. Astfel, focul pe care Mantuitorul a venit sa-l arunce pe pamant, arata Sf. Simeon, nu este altul decat "Duhul consubstantial divinitatii Sale, cu care El intra in noi, cu care El este contemplat unit cu Tatal si se gaseste in launtrul nostru".

In limbajul simbolic al Sfantului Simeon, Duhul este "pecetea lui Hristos", care produce in inimile celor botezati iluminarea si roadele vietii: blandetea, pacea, mila, compasiunea, bunavointa, bunatatea, credinciosia, infranarea, iubirea de vrajmasi, rugaciunea, bucuria si altele. Pe de o parte, dobandirea virtutilor da catre credincios se face cu ajutorul si sub obladuirea Sfantului Duh, iar pe de alta parte, dobandirea acestor virtuti nu are alt scop decat ca el sa devina asemenea chipului lui Hristos si deci "vas ales" al Duhului, care se va revarsa mereu mai generos.

Datorita interpatrunderii si inferioritatii reciproce a celor doua persoane, Hristos nu poate fi cunoscut decat prin descoperirea Lui, de catre Duhul Sfant, in noi, "caci arata Sf. Simeon vom recunoaste daca Hristos este in noi dupa semnele pe care le-am spus", adica dupa roadele enuntate mai sus. El ii indeamna pe ascultatori sa nu se faleasca spunand: "cat despre mine, de la Botez l-am primit pe Hristos si il am", ci sa se sileasca sa-l dobandeasca prin efort. Iar mai departe, subliniind legatura dintre Hristos si Sfantul Duh arata: "Daca Hristos este Dumnezeu, El este Duh dupa natura divinitatii si acela care il poseda, poseda in mod egal si pe Duhul Sfant si invers, acela care poseda pe Duhul poseda, de asemenea, pe Domnul, potrivit cuvantului lui Pavel: "Duh este Domnul".

Intelesul relatiei Sfantului Duh cu Domnul Iisus isi gaseste la Sf. Simeon o fericita si expresiva redare in imaginea usii si cheii, intemeiata pe simbolurile Sfintei Scripturi, care prin completarea ei cu simbolul casei Dumnezeu-Tatal devine imaginea unitatii consubstantiale si de lucrare a Sfintei Treimi. Pornind de la cuvintele mustratoare adresate de Mantuitorul fariseilor, invatatori de lege care detineau cheia cunostintei (Luca 11, 52), Sf. Simeon explica : "Ce este de fapt cheia cunostintei, daca nu harul Duhului Sfant dat prin credinta, care prin iluminare produce in chip real cunostinta si deplina cunostinta si care deschide duhul nostru inchis si invaluit,...". "Si eu voi spune inca: usa este Fiul... cheia usii, Duhul Sfant". "Primiti spune El, Duh Sfant: celor carora veti ierta pacatele, iertate vor fi, celor carora le veti tine, tinute sunt", casa e Tatal "Caci in casa Tatalui Meu, multe lacasuri se afla". "Fii, deci, cu grija la sensul spiritual al cuvintelor. Numai daca cheia nu deschide..., usa nu este deschisa ; dar daca usa nu se deschide, nimeni nu intra in casa Tatalui, cum spune Hristos: "Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine".

Dupa cum vedem din cele de mai sus, cunoasterea si unirea cu una din Persoanele Treimice nu este posibila fara participarea celeilalte, fara conlucrarea celorlalte doua. Sfantul Simeon arata acest lucru de repetate ori: "Prin Duh sau mai curand in Duhul, Tatal si Fiul se fac cunoscuti in chip nedespartit", sau: "Cine nu contempla pe Fiul salasluind in el cu Tatal prin Duhul, cum va fi cu Ei in viitor".

Datorita acestei viziuni a Sfantului Simeon Noul Teolog, viziune integratoare are o multime de aspecte legate de procesul mantuirii, studierea oarecum separat a lucrarii Sfantului Duh, este dificila. Sa urmarim in continuare aceasta multitudine de aspecte ale lucrarii Duhului Sfant, asa cum apare ea in opera marelui teolog bizantin.

2. Sfantul Duh Datatorul de viata

Datator al vietii organice si spirituale a creaturii, Sfantul Duh apare la Sf. Simeon, mai ales ca Datatorul unei vieti noi, a uneia vesnice, prin zidirea in omul cel vechi a unui nou organism spiritual compus din multimea madularelor virtutilor crestine. Numai prin aceasta nastere de sus, prin aceasta impreuna-patimire cu Hristos sub revarsarea Duhului Sfant, omul va deveni partas al invierii intru nestricaciune impreuna cu Hristos.

Comentand formulele sfinte, ca: "invierea lui Hristos vazand..." si "Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua", Sf. Simeon arata ca pronuntandu-le, in cadrul Sf. Liturghii, acestea reprezinta pentru noi indemnul de a atesta adevarul ca in fiecare din noi credinciosii se savarseste din nou si mereu invierea lui Hristos. "Si cand aceasta spune Sf. Simeon, se produce cu adevarat in noi prin Duhul, El (Hristos) ne invie din morti, ne da viata si se daruieste El insusi vederii, in intregime, traind in noi, El nemuritorul si nepieritorul, si nemultumit de aceasta, ne face harul de a-l cunoaste in chip vadit, El care cu El ne invie si ne preamareste...". Odata inceputa, noua viata in Hristos nu mai poate fi parasita, caci oricine decade din dragostea Mea - aminteste Sf. Simeon - si din prietenia Mea, nu mai este cu putinta nici o viata pentru el caci viata lui sunt Eu...".

In viziunea Sfantului Simeon Noul Teolog, virtutile in ele insele nu au nici o valoare atata timp cat nu sunt insufletite de Duhul Sfant si nu ne introduc intr-o ordine de viata divina. Exponent al unei linii intransigente cu privire la non-valoarea virtutilor in afara vietii in Hristos si de sub obladuirea Duhului Sfant, el arata ca virtutile si faptele bune sunt in ordinea spiritului ceea ce oasele, articulatiile si nervii sunt in ordinea anatomica, adica parti care legate unele de altele vor compune organismul sufletului induhovnicit, statura perfecta a omului duhovnicesc, asa cum celelalte vor compune trupul omenesc. Dar se intreaba Sfantul Simeon : "la ce este bun trupul daca zace fara suflet si fara suflu, fara a avea in el pe Duhul Sfant ?". Si raspunde imediat : "El singur intr-adevar, cand vine sa se salasluiasca in noi, leaga aceste deprinderi virtuoase, la fel de moarte, ca si madularele fara viata, desfacute unul de celalalt, cu vinele fortei spirituale si le unifica in iubirea catre Dumnezeu ; atunci El ne innoieste si ne face vii din vechi si morti cum eram, caci nu exista pentru suflet un alt mijloc de a trai".

3. Duhul Sfant ziditor si desavarsitor al noii fiinte spirituale a credinciosului

Pornind de la imaginea paulina a staturii desavarsite a lui Hristos si de la aceea a Trupului tainic al Mantuitorului, Sf. Simeon inchipuie structura completa a virtutilor care compun viata induhovnicita ca un trup la temelia caruia aseaza doua virtuti capitale: credinta si smerenia. Celelalte madulare ale trupului sunt compuse din saracie, supunere, slujire, rugaciune, perseverenta, mila, rabdare, ascultare, nadejde nezdruncinata si se incheie cu iubirea capul trupului, fara de care trupul nu ar fi mai bun "decat un cadavru incapabil de a actiona".

Credinta, spune Sf. Simeon urmand cuvintelor Sfantului Apostol Pavel, este temelia celor care sunt nadajduite, dar ea trebuie sa se manifeste prin fapte bune care numai ele fac din aceasta o credinta vie capabila sa conduca pe credincios de la moarte la viata. Cu privire la smerenie Sf. Simeon arata ca acolo unde se afla ea acolo sunt iluminarile Duhului Sfant, ea fiind samanta, talantul care inmultindu-se aduce cu sine harismele Duhului Sfant.

Dar daca credinta si smerenia este temelia tuturor virtutilor, atunci iubirea este cea care le incununeaza, caci dobandirea tuturor virtutilor enuntate mai sus, ramane zadarnica si inutila daca nu conduce la iubire. "Si, arata Sf. Simeon, asa precum trupul si madularele isi primesc miscarea si duhul, care le face vii, de la cap, asa si trupul spiritual isi primeste Duhul Sfant de la capul sau, Hristos, care este iubire".

Ucenicii lui Hristos vor fi recunoscuti numai dupa dragostea pe care si-o vor purta unii altora (Ioan 13, 35), "caci orice zel si orice asceza, insotita de mari eforturi, care nu ajunga la iubire in duhul smereniei, sunt zadarnice si nu se iveste din ele nimic bun". De-a lungul urcusului duhovnicesc al credinciosului, Duhul Sfant este insotitorul si ziditorul noii fiinte launtrice. Nimic din cele ce savarseste omul pornit pe drumul acestui urcus nu se infaptuieste fara asistenta si darurile Duhului Sfant. El este cel care curata sufletul omenesc de patimile inrobitoare si tot El este cel care rasplateste bunavointa omeneasca in incordarea si impreuna-lucrarea ei.

Duhul Sfant savarsaste in noi treptat o lucrare purificatoare, facand sa dispara, una cate una, patimile sufletului si daruindu-ne libertatea desavarsita : "Nu pe jumatate, arata Sf. Simeon, il daruieste cercetarea Mangaietorului cu libertate, ci intr-un chip desavarsit si pur...", asa incat El innoieste omul totodata in sufletul si in trupul sau, astfel ca omul nu mai pare imbracat intr-un trup ponderabil si stricacios, ci duhovnicesc si imaterial, deja gata de a fi ridicat". Si nu sunt numai acestea efectele harului Duhului in el: unui astfel de om El nu-i ingaduie sa vada nimic simtual; dimpotriva, El ii da, ca vazand, sa fie ca si cum nu ar vedea cu simturile. "Caci de fiecare data, cand intelectul se uneste cu inteligibilul, el se gaseste in intregime in afara sensibilului, chiar daca pare ca priveste sensibilul".

Dar desavarsirea la care conduce treptat Duhul pe cel induhovnicit sa arata a fi si mai inalta si de nebanuit pentru ceilalti oameni. Si Sf. Simeon continua : "Pentru aceasta, dupa masura varstei sale, el vede schimbandu-se puterile si lucrarile sufletului sau si creste in barbatie (adulta) si in vigoare pentru implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Implinindu-le in fiecare zi, el este din nou, in masura acestei activitati, iradiat, iluminat si facut vrednic de a vedea descoperirea marilor taine pe care nimeni nu ar putea sa le vada in chip absolut adancimea, daca nu a luptat pentru a fi ridicat la aceasta curatie; taine, pe care toti le vad fara indoiala, dar pe care nu toti le sesizeaza: ci ochii cei noi pe care Duhul innoitor ii produce, si la fel urechi noi. De acum inainte, nu mai priveste sensibilul ca om, in chip simtual, ci, devenit mai mult decat omul, el contempla in chip duhovnicesc lucrurile sensibile si ca chipuri ale lucrurilor invizibile, si formele pe care le prezinta sunt pentru el ca fara forma si fara infatisare".

Aceasta viziune a Sfantului Simeon Noul Teolog cu privire la urcusul duhovnicesc si la patrunderea credinciosului, ajuns pe culmi de desavarsire, in lumea tainelor dumnezeiesti, sta in deplin acord cu cuvintele Sfantului Vasile cel Mare din tratatul sau despre Sfantul Duh: "Prin El inimile se ridica, cei slabi sunt condusi de mana, cei inaintati devin desavarsiti", sau "El umple totul de puterea Sa, dar nu se impartaseste decat numai acelora care sunt vrednici, nu urmand o masura unica, ci impartind lucrarea Sa in masura credintei", am adauga : aratata prin deprinderea virtutilor.

In cuvantarile sale Sf. Simeon nu oboseste sa accentueze mereu legatura si interdependenta reciproca dintre implinirea poruncilor si dobandirea virtutilor, dintre lucrarea credinciosului si desavarsirea acestei lucrari de catre Duhul Sfant. Dar pe de alta parte, el subliniaza ca dobandirea virtutilor nu trebuie luata ca scop in sine. Ea este doar modul de a se contura in fiinta noastra launtrica asemanarea tot mai deplina a chipului lui Hristos si conditia pogorarii inlauntrul nostru a imparatiei cerurilor prin salasluirea Duhului Sfant in "vasul" ales consolidat de virtuti.

Tinta vietii crestinesti este, ca trecand prin toate virtutile, omul sa ajunga la iubire, care este deplina asemanare cu Dumnezeu, cu Hristos, al carui chip omul il poarta in sine de la creatie ; dar, pentru a ajunga la iubire, devenind iubire, el trebuie sa poarte si sa simta in sine prezenta Duhului lui Hristos. "In veacul ce va sa vina, spune Sf. Simeon, crestinul nu va fi intrebat daca a renuntat la lume, daca a impartit bogatiile sau a implinit orice alt bine in viata prezenta ; ci va fi intrebat cu insistenta, daca a dobandit o asemanare cu Hristos, precum un fiu cu tatal ; caci pazitorii portilor imparatiei ceresti nu pot sa ingaduie intrarea unui crestin decat daca vad o asemanare cu Hristos, ca a unui fiu cu tatal sau".

4. Cunoasterea si contemplarea adevarurilor divine, daruri ale Duhului Sfant

Asemanarea credinciosului cu Mantuitorul se desavarseste, dupa cum am vazut, prin implinirea tuturor poruncilor Lui in chip liber consimtit sub obladuirea harului Duhului Sfant.

Folosind o analogie veche in scrierile Sfintilor Parinti, Sf. Simeon compara actiunea Duhului Sfant asupra sufletului omenesc cu lucrarea focului asupra fierului, spunand ca, asa cum focul face fierul stralucitor si maleabil, gata de a deveni un instrument util, asa si Duhul Sfant face sufletul sa duca o viata virtuoasa si gata de a se bucura de darurile si harismele mai inalte ale Sale.

El este cel care arde toate patimile sufletului, redandu-i curatia si transparenta dintai, spiritualizand sufletul pana mai inainte ingrosat de pacat si unindu-se cu el "in chip esential", arata Sf. Simeon. Dar, iata cum ne reda el insusi imaginea atat de plastica si adecvata a purificarii noastre prin lucrare Duhului Sfant: "Dumnezeu este foc... vatra, cand se aprinde, este, fara indoiala, la inceput mai curand inegrita de fumul pe care il degaja combustibilul; dar cand el arde complet, ea devine in intregime translucida si asemanatoare focului, fara ca fumul sa-i comunice de acum inainte negreala, in acelasi chip, un suflet care a inceput sa arda din iubire dumnezeiasca, baga de seama, mai intai intunecimea patimilor, care se ridica in el, in focul Duhului, ca un fum; el vede ca intr-o oglinda negreala pe care o face in el fumul si se mahneste ; apoi simte ca spinii gandurilor si lemnul mort al prejudecatilor sunt gata da a se nimici si de a se preface complet in cenusa ; atunci cand totul a fost, in sfarsit nimicit si cand esenta sufletului a ramas singurul rest, eliberat de patimi, atunci focul dumnezeiesc si imaterial se uneste, de asemenea, cu el in chip esential; curand el se aprinde, devine translucid si participa ca vatra la acest foc sensibil; la fel si trupul devine un carbune partas la lumina divina si de negrait".

Este interesant de vazut ce intelege Sf. Simeon Noul Teolog prin expresia "in chip esential".

Expresia unirii Sfantului Duh cu sufletul omului, in chip esential, desemneaza aici, dupa cum arata V. Krivosein, o participare reala si profunda a esentei sufletului nostru la Dumnezeire, care preface intreaga fiinta noastra .

Pentru a intelege mai profund aceasta expresie ce pare indrazneata, ea trebuie legata de un alt pasaj din cuvantarile sale morale si anume de acela in care prezinta actul tainic al intruparii, aratand ca Mantuitorul ne-a inrudit cu El, "dupa natura si esenta divinitatii Sale". Mai departe, Sf. Simeon spune : "Dumnezeu Cuvantul a imprumutat de la noi trupul, pe care nu-l avea prin natura si a devenit om, ceea ce nu era; El da in schimb celor care cred in El propria Sa dumnezeire, pe oare nici unul dintre ingeri, nici dintre oameni n-au dobandit-o si ei devin dumnezei, ceea ce nu erau, prin adoptiune si har".

Chenoza Mantuitorului, inscrisa in traditia si hotararea Sinoadelor ecumenice, e vazuta de Sf. Simeon in toata consecinta ei mantuitoare si transfiguratoare: "Pentru ca, Dumnezeu, Stapanul universului, a recurs la prezenta trupeasca pentru a veni pe pamant sa restaureze si sa reinnoiasca pe om si sa binecuvantaze, pe deasupra, toata creatia blestemata din cauza lui, asculta cu atentie mai intai El a facut deci viu sufletul pe care il asumase si l-a facut Dumnezeu, facandu-l incoruptibil". Si mai departe, spune: "Aceasta taina deci nu a devenit numai, in felul care am zis, proprie lui Hristos, la inceput, o singura data in lume, ci s-a realizat in fiecare din sfintii de alta data si se realizeaza, fara incetare pana acum". Dupa cum vedem, Sf. Simeon intelege prin expresia "in chip esential" (pe care o foloseste cu privire la unirea sufletului omenesc cu Dumnezeu), dobandirea de catre sufletul omenesc a incoruptibilitatii si, in ultima instanta, a nemuririi, ca urmare a unirii lui cu Dumnezeirea in persoana Mantuitorului. Dar aceasta incoruptibilitate si nemurire, proprii dumnezeirii, sunt daruite de Hristos, mai departe, tuturor acelora care se invrednicesc de ea, prin lupta pe care au dus-o de-a lungul urcusului lor duhovnicesc pentru a-si elibera sufletul de tendintele si patimile multiple, care il fac compus si deci coruptibil, si nu au alta tinta dacat dobandirea simplitatii dintai a sufletului lor, care sa faca posibila unirea lui cu Dumnezeu, prin mijlocirea Duhului Sfant, trimis lor de Hristos.

Pornind de la cuvintele Sfantului Evanghelist Matei (6, 22), Sf. Simeon arata ca duhul nostru nu va deveni niciodata simplu decat cand va contempla lumina simpla. Desavarsirea morala, contemplarea lui Dumnezeu si cunoasterea adevarurilor Lui nu sunt decat trepte spre o mai deplina comuniune si unire cu El, dar ele sunt totodata si efecte ale acestei uniri.

Mantuitorul nu numai a fagaduit, ci prin rastignirea si invierea Lui ne-a si dat putinta unirii noastre cu Dumnezeu in masura in care vointa noastra personala isi va da consimtamantul prin faptele noastre, dupa cuvantul Sfantului Simeon: "Slava data Fiului de Tatal, Fiul ne-o da noua la randul Sau prin harul dumnezeiesc. Ba, mai mult, inca, asa cum El este in Tatal si Tatal in El, la fel Fiul lui Dumnezeu va fi in noi si noi in Fiul insusi prin har, daca noi vrem".

Preschimbarea noastra treptata in madulare ale Trupului tainic al Mantuitorului, precum si salasluirea Lui in sufletele noastre se face intr-un chip tainic, dar totodata simtit in launtrul nostru, prin lucrarea Duhului Sfant.

5. Simtirea prezentei Sfantului Duh si lucrarea Sa tainica

Tema fundamentala in opera Sfantului Simeon Noul Teolog, ea vine ca o replica energica si convingatoare, argumentata in chip nuantat pe temeiul Sfintei Scripturi, impotriva celor care marturiseau ca desi prin Sfantul Botez au primit harul, nu este simtita in chip constient "nici greutatea", "nici miscarea acestuia". El combate aceasta pozitie aratand ca ea dovedeste faptul ca cei ce o sustin nu si-au curatit inima pentru primirea Sfantului Duh in ea si astfel nu s-au facut vrednici de efectul acestei prezente, acela de a vedea pe Dumnezeu, inca de aici din viata pamanteasca si de aceea nu-l vor vedea nici in ceruri.

Simtirea prezentei Sfantului Duh este pentru marele traitor o realitate puternica, iar acuzatia, care i s-a adus mai tarziu, de masalianism este nefondata. A simti pe Dumnezeu, care este insesizabil, inefabil, inaccesibil, este marele dar de care se invrednicesc numai cei ce s-au pregatit necontenit prin implinirea poruncilor Lui si curatirea desavarsita a sufletului lor.

Pornind in argumentarea pozitiei sale de la cuvintele Sfantului Apostol Pavel din Epistola catre Galateni (3, 27), Sf. Simeon spune : "Daca cei botezati imbraca pe Hristos, in ce consta vesmantul pe care il primesc? E Dumnezeu. Acela deci care a imbracat pe Dumnezeu nu-l va recunoaste prin inteligenta si nu va vedea el ceea ce a imbracat ? Acela care are trupul gol simte cand este imbracat si vede cum este vesmantul sau si acela care are sufletul gol, imbracand pe Dumnezeu, mi-si va da seama de aceasta ?... Numai cadavrele, cand sunt imbracate, nu simt nimic si eu ma tem ca aceia care emit aceasta parere sa nu fie de asemenea cadavre si cu adevarat goale in realitate".

In aceasta continua lupta de innoire si transfigurare a fiintei noastre launtrice impartasirea cu Sfintele Taine are o importanta deosebita, caci ele inseamna includerea noastra treptata in Trupul tainic al Mantuitorului, ca madulare vii prin care curge fluxul datator de viata al harului Duhului Sfant. Ca unui ce a exprimat aceasta realitate vie si prezenta binefacatoare a harului Duhului Sfant, si ca indrumator duhovnicesc al monahilor Manastirii Sfantului Mamas, Sf. Simeon subliniaza mai ales importanta simtirii prezentei si lucrarii tainice a Duhului Sfant prin cuvintele : "Daca deci mancand painea dumnezeiasca si band vinul veseliei, tu nu vei fi fost in masura sa cunosti ca te-ai impartasit dintr-o viata nestricacioasa, ca tu ai primit in tine aceasta paine ca lumina sau chiar ca foc..., ca tu ai baut sangele Domnului ca o apa care tasneste si vorbeste, ...cum cugeti tu ca te-ai impartasi cu viata ? Cum iti inchipui tu ca ai atins focul inaccesibil sau presupui tu ai fi avut cea mai mica parte de lumina vesnica ? Cu siguranta aceasta nu s-a intamplat niciunuia la fel de insensibil ca tine in aceasta privinta ; lumina te-a luminat, dar tu esti orb ,- focul te incalzeste, dar tu nu te-ai aprins ; viata te-a stins cu umbra ei, dar nu s-a unit cu tine, apa vie a trecut prin sufletul tau ca printr-un canal pentru ca ea n-a gasit in tine un vas vrednic de ea".

Simtirea prezentei Duhului Sfant in viata credinciosului se manifesta si prin calauzirea acestuia de-a lungul urcusului duhovnicesc, in cursul caruia pe masura incordarii efortului vointei sale, Duhul Sfant se pogoara mai generos, mai iubitor : "Caci mai intai trebuie sa urcam noi putin, ca Tu bunule Stapan, sa cobori mult si sa Te unesti cu noi".

Aceasta calauzire patrunde intregul gand, cuvant si intreaga faptuire a celui calauzit : "Tu vei face si vei spune totul dupa harul, care ti-a fost daruit si care vorbeste in tine, cum este scris. "Si ei vor fi invatati de Dumnezeu nu afland binele din scrieri si litere, ci invatandu-l de la Duhul Sfant si nu din cuvant numai, ci in lumina Cuvantului si Cuvantul luminii, tainic initiat in lucrurile dumnezeiesti".

Dar, calauzirea aceasta nu se reduce numai la initierea in tainele dumnezeiesti, ci ea transforma pe truditorul intru cele spirituale si intr-un marturisitor al adevarurilor divine, intr-un organ al voii lui Dumnezeu. Pentru redarea cat mai sugestiva a acestei misiuni a celui ales, Sf. Simeon foloseste comparatia cu orga, cerul care sufla in ea si artistul prin care Dumnezeu prin mijlocirea Duhului Sfant face orga sa cante armoniile divine. Prezenta simtita si lucrarea tainica a Duhului Sfant are ca efect, vederea lui Dumnezeu inca din viata aceasta. In acest sens Sfantul Simeon spune : "Daca Hristos a zis ca Dumnezeu este vazut prin curatia inimii, desigur ca odata curatia dobandita, vederea va urma. De altfel daca tu ai fi curatit-o odata, ai fi stiut ca acest cuvant este adevarat... Daca, intr-adevar, aici jos este curatia, aici jos va fi si vederea ,- dar daca tu zici ca vederea nu exista decat dupa moarte, in chip fortat tu asezi, de asemenea curatirea dupa moarte si, astfel, ti se va intampla ca nu vei vedea pe Dumnezeu niciodata...". Si mai mult decat atat, cei care sunt purtatori ai Duhului Sfant in inimile lor nu numai ca il recunosc in cuget si in fapta pe Mantuitorul ca Fiul lui Dumnezeu intrupat si il vad inca in viata aceasta, dar acestia se cunosc si se recunosc intre ei. Ridicandu-se impotriva celor care negau posibilitatea acestei cunoasteri a sfintilor intre ei, marele teolog spune : "La fel, intr-adevar, cum niciodata Tatal nu va fi in nestiinta cu privire la Fiul, nici Fiul despre Tatal, la fel nici sfintii, deveniti dumnezei prin adoptiune, din faptul ca ei au pe Dumnezeu salasluit in ei, nu vor fi in nestiinta niciodata unii despre altii: ei vor fi in stare sa cunoasca unul slava celuilalt, si fiecare pe a sa proprie, precum Tatal pe aceea a Fiului si Fiul pe aceea a Tatalui".

Dupa cum am vazut pana acum, intregul proces ai mantuirii asa cum apare el in opera Sfantului Simeon Noul Teolog, incepand cu trezirea constiintei noastre la viata in Hristos, dobandirea treptata a acesteia prin innoirea chipului nostru launtric in urma unei trairi virtuoase, care sa ne invredniceasca de darul cunoasterii lui Dumnezeu prin contemplare si comuniune tot mai adanca cu El, dar si cu semenii este rodul lucrarii tainice a Duhului Sfant, a carui prezenta si lucrare o simtim mereu in noi, insotind iubitor efortul nostru de a trai autentic adevarul invataturii crestine.

Cuvantator prin excelenta, datorita preaplinului inimii sale, Sf. Simeon Noul Teolog risipeste in opera sa o profunziune de idei, izvorate dintr-o bogata traire duhovniceasca si o adanca cunoastere a Sfintei Scripturi.

Fara a urmari un sistem teologic in expunere, lasandu-se condus doar de nevoile imediate ale argumentarii si pastoratiei, Sf. Simeon Noul Teolog izbuteste sa redea un vast si viabil tablou a ceea ce trebuie sa insemne o viata autentic crestina si poate tocmai din caracterul acesta practic al expunerii sale izvoraste forta de convingere, de suscitare a interesului.

Sfantul Simeon este cel care introduce psihologia emotionala in descrierea relatiei sufletului cu Dumnezeu, careia ii da insa o temelie spirituala si desigur de aici porneste caldura si caracterul persuasiv al expunerilor sale, pline de o vibranta spiritualitate.

Desigur, prezentarea lucrarii Duhului Sfant imbraca o multime de aspecte in opera Sfantului Simeon Noul Teolog, exprimate in tot felul de simboluri si analogii, din care nu am surprins in lucrarea de fata decat o mica parte.

Opera Sfantului Simeon Noul Teolog nu este produsul unei nevoi de teoretizare si explicare a adevarurilor crestine, ci este expresia unei bogate vieti spirituale si a unei intense preocupari fata de problema mantuirii personale cat si a aceleia a semenilor sai. Setea dupa o permanenta Cincizecime cu efecte innoitoare in viata duhovniceasca il indeamna sa dea aceasta expresie pururea viabila a intensitatii emotionale a relatiei omului cu Dumnezeu, care se constituie, de asemenea, intr-o marturie vie a lucrarii neincetate a lui Dumnezeu in lume cat si a perenitatii adevarurilor crestine.

Emanuel Banu

• Sfantul Simeon Noul Teolog
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Teologia lacrimilor, la Sfantul Simeon Noul Teolog
  Publicat in : Editoriale