Insuflarea dumnezeiasca a Sfintei Scripturi

Insuflarea dumnezeiasca a Sfintei Scripturi Mareste imaginea.

Apostolul Pavel îi scrie ucenicului său Timotei: „ Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată, şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea spre dreptate" (II Timotei 3, 16).

Multe s-au spus şi s-au scris în jurul acestui subiect al insuflării dumnezeieşti a Sfintei Scripturi. Cele mai multe au declanşat probleme specifice în Apus. Se pune întrebarea: este Sfânta Scriptură de Dumnezeu insuflată pentru că este cuvânt despre Revelaţie, sau sunt de Dumnezeu insuflate şi cuvintele şi informaţiile ştiinţifice şi istorice particulare din Scriptură? Cum trebuie înţeleasă această insuflare dumnezeiască?

Pentru început, aşa cum am menţionat mai sus, de Dumnezeu insuflaţi sunt Sfinţii ce se află în starea de luminare şi de îndumnezeire, şi scriu cu insuflare dumnezeiască despre subiecte legate de Revelaţia lui Dumnezeu, întrupare, arătarea slavei lui Dumnezeu, Biserică şi experienţa slavei lui Dumnezeu în Biserică.

„Vă întreb: doar scrierile Sfintei Scripturi sunt de Dumnezeu insuflate, sau şi scrierile Sfinţilor de Dumnezeu insuflaţi de-a lungul istoriei sunt de Dumnezeu insuflate? Pentru că cea mai mare doză de insuflare dumnezeiască de care a avut parte vreodată istoria este experienţa Cincizecimii. Cincizecimea este cea mai înaltă formă de îndumnezeire, cea mai înaltă formă de insuflare dumnezeiască ce a existat vreodată în istorie. Cea mai înaltă formă care a existat până azi."

Apoi, în Sfânta Scriptură sunt descrise experienţe de insuflare dumnezeiască, dar sunt descrise şi vieţile unor oameni neîndumnezeiţi.

„Insuflarea dumnezeiască constă în faptul că Sfânta Scriptură descrie experienţele oamenilor îndumnezeiţi, pe care tot oamenii îndumnezeiţi le înţeleg. Dar Sfânta Scriptură nu descrie numai vieţile oamenilor îndumnezeiţi. Descrie şi experienţele oamenilor blestemaţi şi nelegiuiţi. Deci sunt tot felul de lucruri în Sfânta Scriptură.
Sfânta Scriptură nu este de Dumnezeu insuflată în sensul că ar fi scris-o Dumnezeu. Nu există o asemenea insuflare dumnezeiască, aşa cum cred musulmanii despre Coran şi francii, în Apus, despre Sfânta Scriptură. Nu există o insuflare dumnezeiască de felul acesta. Insuflarea dumnezeiască «în literă» nu a fost niciodată acceptată de nici un ortodox, oricât ar fi el de conservator. Nici vorbă la noi de o asemenea insuflare dumnezeiască.

Student: - Dar în privinţa scriitorului cărţilor istorice [ale Scripturii], ce fel de insuflare dumnezeiască avem?

Răspuns: - In anumite cazuri nu ştim cine le-a scris. E posibil să fi fost documente istorice care se păstrau în Templul evreilor, pe care le-a pus apoi cineva laolaltă. Nu se pune problema insuflării dumnezeieşti în acest caz. Insăşi descrierea insuflării dumnezeieşti, adică a îndumnezeirii, are nevoie de insuflare dumnezeiască, atunci când se descrie insuflarea dumnezeiască a unui anume om. Şi aceste documente istorice au fost adunate în special în Vechiul Testament.

Să luăm psalmii. Psalmii înşişi sunt de Dumnezeu insuflaţi şi au fost scrişi de oameni de Dumnezeu insuflaţi. Asta e evident, pentru că ştim că sunt folosiţi în Rugăciunea minţii, şi însuşi Duhul Sfânt Se roagă în om prin aceşti psalmi, când omul se află în stare de rugăciune. Aşa că ştim că psalmii sunt de Dumnezeu insuflaţi.

Alte cărţi, cum ar fi cărţile Macabeilor şi altele de genul ăsta, care sunt despre războaie, independenţă şi toate aceste lucruri, cărţile acestea le numim bune de citit sau folositoare. Sunt o parte a istoriei oamenilor de Dumnezeu insuflaţi, pentru că Macabeii sunt Sfinţi ai Bisericii. Lupta Macabeilor a fost o luptă sfântă."

Criteriul după care Biserica a alcătuit ceea ce numim canonul Sfintei Scripturi nu este insuflarea dumnezeiască, ci combaterea ereticilor, călăuzirea credincioşilor şi tămăduirea oamenilor.

„Dacă Biserica primară nu include în Sfânta Scriptură o anumită carte, nu înseamnă că nu o consideră de Dumnezeu insuflată. Poate să fie de Dumnezeu insuflată şi să nu fie inclusă, căci criteriul nu este insuflarea dumnezeiască."

Apoi, Sfânta Scriptură este de Dumnezeu insuflată nu numai pentru că a fost scrisă de oameni insuflaţi de Dumnezeu, ci şi pentru că este citită de oameni de Dumnezeu insuflaţi. O carte ştiinţifică are valoare atunci când este citită de oameni de ştiinţă.

„In dialogul (cu celelalte confesiuni), au început să-şi dea seama că Sfânta Scriptură nu e de Dumnezeu insuflată, cu toate că e de Dumnezeu insuflată. Tot la fel cum o carte de astronomie este inspirată de astre pentru că este citită de cineva care vede astre, dar dacă nu o citeşte un astronom, ea nu mai este inspirată de astre. O carte de chirurgie e inspirată de chirurgie, dar în mâinile unui şarlatan e o carte a morţii, în timp ce în mâinile unui chirurg este o carte inspirată de chirurgie.

La fel şi Sfânta Scriptură. In mâinile unui om de Dumnezeu insuflat, care se află în starea de luminare sau de îndumnezeire, este de Dumnezeu insuflată, în timp ce în mâinile unui pseudo-teolog, Sfânta Scriptură nu este nimic. Stă el acolo cu mintea lui şi încearcă să-şi închipuie ce spune Scriptura. Citeşte că Moise a văzut îngerul în rugul aprins, pe îngerul Domnului, Care i-a spus: «Eu sunt Cel Ce sunt», «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac» şi celelalte, şi-şi spune: «Ei, astea sunt mituri», şi trece mai departe fără să le dea nici o importanţă. Dacă însă ne uităm la icoane, vedem cuvintele «Cel ce este» (6 Dv) - asta înseamnă că Cel care i S-a arătat lui Moise şi altor Proroci ai Vechiului Testament este Hristos."

Astfel, Sfânta Scriptură devine o carte de Dumnezeu insuflată pentru cei care au aceeaşi experienţă ca Prorocii şi Apostolii şi sunt îndumnezeiţi.

Apoi, insuflarea dumnezeiască a Sfintei Scripturi nu are legătură cu infailibilitatea din punct de vedere ştiinţific. Sfânta Scriptură nu este o carte ştiinţifică, nu urmăreşte să facă ştiinţă. De altfel, adevărul necreat se deosebeşte de cel creat. în învăţătura patristică se vorbeşte despre un dublu adevăr, creat şi necreat. Cu alte cuvinte, una este adevărul teologic empiric, şi alta este adevărul ştiinţific. Aceasta înseamnă că nu există un adevăr unitar.

„Asta-mi aduce aminte de disputa dintre Varlaam Calavritul şi Sfântul Grigorie Palama - şi, cred că de aici ar trebui să pornim noi.

Am pomenit ceva despre Grigorie de Nyssa, care face un foarte bun comentariu, chiar amuzant. Pe când discuta un anume subiect - în ce măsură sufletul este unit cu trupul -, spune: «Unii invocă Sfânta Scriptură ca să ne înveţe aceste lucruri, dar pe mine», zice el, «nu mă interesează ce spune Sfânta Scriptură. Mă interesează adevărul». Şi lucrul ăsta îl zice Grigorie de Nyssa.

Poziţia pe care Sfântul Grigorie Palama o ia împotriva lui Varlaam este extrem de importantă. Pentru că Varlaam susţine că adevărul este unitar, şi că putem cunoaşte acest adevăr fie din Sfânta Scriptură, fie din filosofie, fie din ştiinţele pozitive; asta pentru că Varlaam trăia într-o epocă în care începuse să se mişte ceva în ştiinţele pozitive.

Deci, în disputa cu Varlaam, Palama exprimă anumite poziţii definitorii: că între necreat şi creat nu există nici o asemănare, prin urmare nu se pot confunda adevărurile create cu adevărurile necreate. Nu sunt deloc acelaşi lucru. Una sunt adevărurile create, şi alta adevărurile necreate. Şi, de vreme ce între ele nu există nici o asemănare, adevărul creat nu poate fi în nici un caz modul prin care să cunoaştem adevărul necreat."

Aceasta înseamnă că Sfânta Scriptură nu poate să fie o sursă de cunoştinţe ştiinţifice. Scriitorii de Dumnezeu insuflaţi folosesc cunoştinţele ştiinţifice ale epocii lor, fără însă a face ştiinţă. Altul este scopul lor.

„In secolul al XIV-lea a avut loc o dispută extrem de interesantă între Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam Calavritul. Varlaam susţinea atunci că Sfânta Scriptură este sursa cunoştinţelor ştiinţifice, şi Sfântul Grigorie Palama se amuza pe seama lui, pentru că-i atrăgea atenţia că există două adevăruri. Există adevărul creat, şi există adevărul necreat. Sfânta Scriptură nu este o sursă a cunoştinţelor despre adevărul creat, ci despre adevărul necreat, adică despre Revelaţia slavei necreate a lui Dumnezeu. Nu este un manual nici de medicină, nici de oricare altă ştiinţă. Este o carte scrisă în contextul cunoştinţelor epocii în care a fost scrisă.

Sfânta Scriptură este infailibilă şi este o călăuză în viaţa omului doar în chestiunile care ţin de curăţire, luminare şi îndumnezeire, îndumnezeirea fiind piatra de temelie a cunoaşterii despre Dumnezeu pe care au avut-o Prorocii, Apostolii şi Sfinţii Bisericii."

Cosmologia Sfintei Scripturi este preluată din cunoştinţele acelei epoci. Cu alte cuvinte, Sfânta Scriptură cuprinde şi anumite lucruri care nu ţin de credinţă. In plus, Sfânta Scriptură nu face ştiinţă.

„In trecut nici nu se punea problema dacă să fie sau nu acceptată Sfânta Scriptură din punct de vedere ştiinţific şi istoric. Astăzi însă, dacă-ţi trece cumva prin cap să accepţi Sfânta Scriptură în aceste chestiuni, poţi să dai de belea. In Sfânta Scriptură sunt şi lucruri care nu ţin de credinţă. Să zicem, de pildă, că o fată este siluită în Vechiul Testament. Ţine asta de credinţă? Ce legătură are lucrul aceasta cu dogma, cu îndumnezeirea, cu luminarea? Este un păcat, o fărădelege. Oare pasajul ăsta este de Dumnezeu insuflat?

Apoi, există cosmologia Vechiului Testament. Când Vechiul Testament vorbeşte despre tărie, asta-i cosmologie babiloniană. In vremea aceea, popoarele Orientului Mijlociu vedeau că săpau o fântână şi jos dădeau de apă, apoi vedeau că din cer cade ploaie şi adesea au loc revărsări de ape. Şi, dacă te uiţi cu atenţie la psalmi, o să vezi că există burdufuri în cer, cum ar fi nişte depozite de apă - deschizi uşa, ca la duş, şi cade apa. Vasăzică, aşa şi-au închipuit creaţia, că la început era Dumnezeu, Care a creat tăria, şi pământul era în mijlocul apelor, şi apoi a suspendat tăria, ca să ţină apele de sus, şi avem pământul care ţine apele de jos, iar noi suntem la mijloc şi trăim între ape. Asta-i cosmologia Vechiului Testament. Ce legătură are asta cu realitatea? Aşa că, să spui că Sfânta Scriptură e insuflată «în literă» e de-a dreptul o prostie. Unii promovau lucrurile astea în trecut, nişte «apologeţi» faimoşi, dar e curată aberaţie."

Cât despre timpul creaţiei, putem să luăm un exemplu din astronomie.

„Cea mai îndepărtată stea descoperită până în prezent - asta, dintr-un articol pe care l-am citit, nu ştiu de atunci până în momentul de faţă ce s-a mai întâmplat -se află la zece bilioane de ani-lumină depărtare. Un an-lumină înseamnă şase trilioane de mile şi este distanţa pe care un foton o străbate într-un an.

Aşadar, acum când avem asemenea concepţii asupra timpului, lucrurile pe care le spuneau evreii - cum ar fi, să zicem, 5060 de ani de la facerea lumii, astea-s prostii. Pentru că, dacă luăm Vechiul Testament, atunci lumea, tot universul, ar exista de vreo şase mii de ani.

Deci este evident că o astfel de cronologie pe care ne-o dă Sfânta Scriptură nu corespunde realităţii. Şi stau acum apologeţii şi se muncesc să spună că Sfânta Scriptură aşa de minunat le descrie pe toate, fără de greşeală..."

De asemenea, Sfinţii de Dumnezeu insuflaţi folosesc evenimentele istorice ale vremii lor, dar nu sunt istorici de Dumnezeu insuflaţi.

„Dacă găsim surse extrabiblice care să ateste că Apostolul Luca ar fi făcut o eroare de vreo jumătate de an în datare, că, ştiu eu, n-ar fi menţionat corect vreun rege sau ceva de genul ăsta, ce contează? Pentru că scopul lui nu era să relateze cu acrivie istoria lumii. El voia să vorbească despre lucrarea Duhului Sfânt între Apostoli şi credincioşi. Acesta era scopul lui. După cum un chirurg poate foarte bine să menţioneze anumite date istorice în cartea lui, iar dacă face vreo greşeală pe teme istorice în cărţile lui de chirurgie, ce contează? Nu ne interesează asta.

Eu unul, cel puţin, aşa mă raportez la toată strădania asta a unor oameni fără minte de a transforma Sfânta Scriptură într-un manual ştiinţific de secol XX. Aşa ceva nu se face. Astea-s prostii, nici nu merită să-ţi pierzi timpul cu asta."

Greşeli de felul acesta au făcut creştinii apuseni.

„Până să ia amploare ştiinţa modernă, vedeau în Sfânta Scriptură nu doar o carte a cunoaşterii religioase şi teologice, ci şi a cunoaşterii ştiinţifice.

Concepţiile despre lume şi cosmologie şi le întemeiau pe Sfânta Scriptură, de vreme ce credeau că Sfânta Scriptură este de Dumnezeu insuflată, în sensul că Dumnezeu ar fi dictat textul în sine. Aşa că, de vreme ce Dumnezeu e Cel care a scris Sfânta Scriptură, iar Sfinţii de Dumnezeu insuflaţi au scris Sfânta Scriptură prin insuflarea lui Dumnezeu, rezultă că tot ce scrie în Sfânta Scriptură este adevărat. Am încheiat discuţia."

Aşadar, Sfânta Scriptură nu poate fi considerată o autoritate în cunoaşterea ştiinţifică.

„Nici un om serios nu poate lua Sfânta Scriptură drept autoritate în ştiinţele pozitive. Nici nu se pune problema. Deci ideea că Sfânta Scriptură ar fi o carte a adevărurilor ştiinţifice s-a perimat atât de mult odată cu dezvoltarea ştiinţei moderne, încât a răsturnat în Apus şi toată această concepţie despre insuflarea dumnezeiască."

+ Ierothei Vlahos

Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale Parintelui Ioannis Romanidis. Vol. I; Editura Doxologia

Cumpara cartea "Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale Parintelui Ioannis Romanidis. Vol. I"

Pe aceeaşi temă

08 Decembrie 2015

Vizualizari: 3703

Voteaza:

Insuflarea dumnezeiasca a Sfintei Scripturi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE