E cu neputinta a spune ca in Hristos este o singura vointa

E cu neputinta a spune ca in Hristos este o singura vointa


E cu neputinta a spune ca in Hristos este o singura vointa

 

Numele Hristos nu e indicator al firii, ci al unui ipostas compus. Adica Hristos intreg e si Domn si Dumnezeu si Atotputernic, dar are in Sine in mod neimpartit si neamestecat si trupul pe care l-a purtat pentru noi si pentru a noastra mantuire, trup patimitor si nu atotputernic creat, circumscris, neatotputernic prin fire, dar avand in Hristos o vointa atot­puternica. Caci nu prin ipostas este Hristos muritor si nemuritor, nici neputernic si atotputernic, vazut si nevazut, creat si necreat. Fiindca alt­ceva e prin fire si altceva prin ipostas. Si simplu vorbind, nu e un ipostas compus prin opozitia socotintei, ci prin proprietatea firilor. Caci Unul este, cum am spus inainte, Hristos, avandu-le pe ambele in mod natural. Caci cuvantul: "Nu precum Eu voiesc, ci precum Tu" nu arata nimic alt­ceva decat ca a imbracat trup cu adevarat temator de moarte.

 

Caci e pro­priu trupului a se teme de moarte, a se feri de ea si a se intrista pina la moarte.

 

Acum insa il lasa lipsit si gol de lucrarea lui, ca sa adevereasca slabiciunea si firea lui. Insa tot acum nu ascunde (nici puterea Lui), ca sa afle ca nu era simplu om. Caci precum daca ar fi aratat prin toate numai cele omenesti, s-ar fi socotit numai om, asa daca ar fi implinit totdeauna numai cele ale Dumnezeirii, nu s-ar fi adeverit invatatura despre intru­pare (iconomie). De aceea variaza si impreuna atit cuvintele, cit si faptele, ca sa nu dea prilej nici bolii nebune a lui Pavel de Samosata, nici celei a lui Marcion si Maniheu. Si asa si prezice moartea viitoare ca Dumnezeu, dar Se si fereste de ea ca om.

 

Tu, cel ce refuzi sa spui sau sa marturisesti doua vointe ale unicului si singurului Hristos, socotesti vointa cea una fara inceput si impreuna fara de inceput si vesnica cu a Tatalui si a Sfantului Duh, sau, dupa catime, intreaga dumnezeiasca, simpla si necompusa ca fiind a fiintei dumne­zeiesti, sau, din pricina intruparii, ceva schimbat? In cazul din urma spune-ne ce inseamna si care e numele acestei vointe? Caci eu iti spun ce inseamna numele vointei dumnezeiesti dinainte de intrupare. Fiindca precum firea dumnezeiasca cea intreit ipostatica este fara de inceput, necreata, neinteleasa, simpla si necompusa in intregimea ei, asa e si vointa ei. Prin aceasta am spus ce este vointa dinainte de intrupare si toti vor fi de acord cu mine ca am spus adevarul. Si tu insuti, de vrei sau nu. Spune-ne deci ce nume are dupa intrupare? Cerceteaza tot Vechiul si Noul Testament si spune numele vointei celei una pe care o nascocesti in Hristos. Cerceteaza si nu te lenevi. Dar poate, fiindca vointa dumnezeiasca se numeste dumnezeiasca si vointa omeneasca se numeste ome­neasca, vei spune ca Hristos are o vointa divino-omeneasca (teandrica)? Nu cred. Pentru ca nici Tatal, nici Sfantul Duh nu are vointa teandrica. Sau poate vei indrazni sa o numesti compusa? Dar si aceasta e ceva nou pentru Dumnezeire. Sau poate vei spune "naturala"? In acest caz afirmi si tu confuzia lui Sever. Caci e cu neputinta ca doua firi sau doua vointe naturale sa devina o fire, sau o vointa naturala, fara sa se conto­peasca. Sau poate ipostatica? Iarasi instrainezi pe Fiul de Tatal si apari ca introducand trei vointe care nu se unesc intre ele, ca si ipostasurile.

 

De sustii o vointa si o lucrare ca a Unuia, vei fi silit sa sustii, vrand nevrand, si o vointa si o lucrare a Tatalui ca Unul si a Duhului ca Unul si va rezulta o invatatura politeista. Iar de vei sustine ca e una prin relatie, vei introduce impartirea lui Nestorie. Iar de vei spune ca nu e dupa fire, vei corupe existenta Celui ce voieste. Caci ceea ce nu e dupa fire corupe firea, cum au definit Parintii. Dar poate iarasi sfisii monada (unitatea) si ne silesti sa cugetam la partile unicei vointe, celei socotite de tine ca una, ca sa invatam sa aflam in ce cantitate este dumnezeiasca si in ce cantitate este omeneasca. La fel, in ce cantitate e necreata si in ce cantitate creata; si simplu, cum iti place tie sa o zici.

 

Spune-ne numele vointei celei propovaduite de tine in Hristos. Iar daca vointa cea una pe care o sustii in Hristos este dupa tine fara nume, socoteste-o cu psalmii fara nume, ca sa afli si acolo loc si incapere. Fiindca noi, prea eruditule, nu putem marturisi ceva fara nume. Si precum pare, nici macar nu s-a aratat pina acum vreunuia din pamanteni asa ceva. Da-i deci un chip in mod definit din invataturile Parintilor si precizeaza-ne numele lui. Caci "cele ce le numaram, pe acelea le si mar­turisim", dupa marele si de Dumnezeu graitorul Vasilie. Ei mai spun ca trupul de viata facator al Fiului lui Dumnezeu a avut in insusi Cuvantul lui Dumnezeu toate cele mai presus de fire ale firii Lui, cele doua firi fiind adunate intr-o persoana si intr-un ipostas. Caci ne inchinam unui Fiu ca Unuia din Treime, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, ca inainte de veci, acum si in toti vecii si dupa vecii vecilor. Amin.

 

Sfantul Maxim Marturisitorul

 

 

26 Iulie 2012

Vizualizari: 11785

Voteaza:

E cu neputinta a spune ca in Hristos este o singura vointa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact