Fiul Risipitor in bratele Tatalui
In fata lui Dumnezeu suntem datori sa ne smerim si sa ne pocaim in orice timp al vietii pamantesti, dar mai ales in timpul Sfantului si Marelui Post. Sfanta Biserica ne pune inaintea ochilor mintii Pilda Fiului Risipitor. Ne da prilejul sa cugetam, sa ne judecam si sa ne intrebam cu cine ne asemanam: cu fiul cel mare sau cu fiul risipitor? Ne da prilejul sa ne gandim: cum am intrebuintat si cum intrebuintam noi darurile pe care le avem de la Dumnezeu? La ce ne folosim noi, de pilda, de darul vorbirii, de maini, de minte? Oare numai in scopul in care ni s-a daruit, dupa voia lui Dumnezeu?
Gandind astfel, ajungem sa ne spovedim noua insine si sa ne spunem adevarul. Si ce vom spune fiecare, daca nu asa: eu am dispus de darurile lui Dumnezeu, dupa bunul meu plac, asemeni fiului risipitor.
Noi, daca suntem astazi sanatosi si avem tot ce ne trebuie, nu ne mai gandim la ziua de maine. Asa a facut si fiul risipitor, asa facem si noi. Daca il imitam pe fiul risipitor in ticalosia sa, sa-l imitam si in pocainta lui.
In parabola fiului risipitor, cainta se infatiseaza ca un proces in care omul si Dumnezeu joaca fiecare un rol necesar si de neinlocuit. Sta in puterea omului sa coboare el insusi si sa-si descopere faptele sale ascunse, dar numai Dumnezeu incununeaza cainta iertandu-i pacatele si ridicandu-l din caderea sa.
"... Deci sculandu-ma si intorcandu-ma strig catre Tine: "Fa-ma ca pe unul din argatii Tai, Cel ce pentru mine Ti-ai intins pe Cruce preacuratele Tale maini, ca sa ma scoti de la fiara cea cumplita si cu haina cea dintai sa ma imbraci, ca un Singur Multmilostiv!"
Convertirea nu este insa un act solitar, ea rezulta dintr-o "sinergie" sau din conlucrarea omului cu Dumnezeu. Parasind pamantul strain al patimilor pentru a se intoarce la tatal sau, fiul risipitor a grabit milostivirea dumnezeiasca; tatal vine inaintea sa pentru a-l primi in bratele sale: "si cum era inca departe, tatal sau cuprins de milostivire a alergat si i s-a aruncat de gat si l-a acoperit de sarutari".
Metanoia distruge radical pacatul si preschimba intunericul in lumina datorita harului dumnezeiesc. Caci, fiind singurul curat si lipsit de orice intinaciune, singur Dumnezeu poate ierta. Respectand insa libertatea creaturii Sale, el asteapta cu rabdare ca omul sa savarseasca primul pas al acestei intoarceri. "Asa zice Domnul: Nu voiesc moartea pacatosului, ci ca pacatosul sa se intoarca de la calea sa cea rea si sa fie viu!".
Potrivit exegezei traditionale transmise de imnografi, parabola fiului risipitor e o concentrare a iconomiei mantuirii. Graba tatalui care vine in intampinarea fiului sau pocait intinzandu-i bratele, simbolizeaza plecaciunea Cuvantului Care "vine in intampinarea" omului cazut prin intrupare. Hristos isi intinde bratele Sale pe Cruce pentru a strange intreaga umanitate si a o aduce la sanul Tatalui indumnezeind-o, asa cum tatal parabolei isi intinde bratele ca sa primeasca cu drag pe fiul sau. Hristos este de asemenea reprezentat si de vitelul cel gras junghiat, obiect al bucuriei vesnice a invitatilor la banchetul eshatologic.
"Sa cunoastem, fratilor, puterea tainei, ca Preabunul Parinte, intampinand pe fiul cel desfranat, care s-a intors de la pacat la casa parinteasca, il imbratiseaza si iarasi ii daruieste cunoasterea slavei sale; si veselie de taina face celor de sus injunghiind vitelul cel ingrasat; ca si noi sa vietuim cu vrednicie Celui ce a junghiat, Parintelui Cel iubitor de oameni, si Celui slavit care S-a junghiat, Mantuitorul sufletelor noastre".
Nichifor Calist impinge detaliul exegezei pana acolo, incat vede in vesmantul dat fiului de catre tatal sau simbolul hainei de la Botez, in inel harul Duhului Sfant dat prin Mirungere, in sandale, semnul restaurarii libertatii omului si al biruintei sale asupra demonilor, iar in vitelul cel gras Cuminecarea cu Fiul injunghiat, Euharistia incununand astfel atat cainta fiului risipitor, cat si alergarea Postului Mare.
Convertirea, care depinde de noi, e inceputul plansului sau caintei, in timp ce intoarcerea in bratele tatalui marcheaza sfarsitul plansului care nu mai cunoaste durerile si chinurile. Am putea transpune aceste doua etape in ciclul Triodului sugerand ca cele 40 de zile ale Postului Mare propriu-zis reprezinta elanul intoarcerii fiului risipitor, in timp ce Saptamana Mare ar fi imaginea nerabdarii lui Dumnezeu Care vine in intampinarea pacatosilor prin Iconomia Sa si culminatia ei: Patima-Inviere.
Harul pocaintei e comparat cu o lumina, fiindca duce la contemplatie si ne aduce aminte de cunoasterea lui Dumnezeu. Dar nu numai actul caintei e socotit un har, ci si sinceritatea si autenticitatea miscarii intoarcerii. Astfel, chiar si ceea ce pare sa nu depinda decat de vointa omului e atribuit in definitiv lui Dumnezeu in calitate de Cauza eficienta a oricarui bine. De aceea, in ajunul citirii Canonului Mare, Hristos e rugat de noi ca sa putem implora sincer milostivirea Sa:"Fii mie tamaduire, Facatorule de bine si nu ma lasa, Mantuitorul meu; vezi-ma pe mine zacand in faradelegi si ridica-ma, ca un Atotputernic, ca si eu sa vestesc faptele mele si sa strig Tie: Doamne, mai inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma!".
In ciuda neputintelor, ridicarea este totusi posibila, caci iubirea isi depaseste intotdeauna prin fire limitele, si iubirea de oameni a lui Dumnezeu compenseaza saracia noastra in fapte bune:"Cel ce Te-ai coborat pe pamant cu saracie de bunavoie, ca sa mantuiesti lumea, pentru multa milostivire, pe mine, cel ce am saracit acum de toata fapta buna, mantuieste-ma ca un Milostiv".
Predica la Duminica Fiului Risipitor - PF Daniel
Duminica Fiului Risipitor - Priveghere
Predica la Duminica Fiului Risipitor - Sfantul Teofan Zavoratul
-
Cele doua portrete morale din Parabola Fiului Risipitor
Publicat in : Duminica Fiului Risipitor -
Frank Schaeffer - Parabola fiului risipitor
Publicat in : Duminica Fiului Risipitor -
Parabola fiului risipitor
Publicat in : Duminica Fiului Risipitor -
Duminica Fiului Risipitor
Publicat in : Duminica Fiului Risipitor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.