Ce este moartea?

Ce este moartea? Mareste imaginea.

Intalnirea cu moartea este inevitabila, dar modul in care ea se desfasoara depinde de fiecare dintre noi. Daca pentru unii ea este disparitie in neant, pentru altii ea, practic, nu exista, nefiind altceva decat un somn. Ce face diferenta? Paradoxal, viata. Mai precis, felul in care trecem prin ea.Cuvantul “moarte” are multiple intelesuri. Textul de fata se va preocupa de viziunea Ortodoxiei asupra celui clasic, anume moartea trupului, momentul numit de catre multi “plecarea dintre noi pe ultimul drum”. Mai exista si sensul moral, anume moartea sufletului (in fapt, o alterare functionala, caci el este nemuritor), ba chiar si un sens figurat, moartea ideilor, a actiunilor. In toate cazurile, moartea presupune un sfarsit a ceva anume.

Ce este moartea omului? Incetarea activitatii biologice a trupului se numeste moarte. La prima vedere, ea se traduce prin “incetarea vietii”, adica disparitia acelei forte nevazute, care pune in miscare toata “masinaria trupului” si care tine impreuna toate elementele ei constitutive. Fara aceasta forta a vietii, trupul se risipeste in elementele chimice constitutive, se transforma in “pamant”, inteles ca o materie prima din care provin toate substantele constituente. Dar, paradoxal, mai ramane ceva, greu de descompus: structura osoasa. Ea ramane ca o urma a faptului ca a existat un trup, dar si ca o marturie speciala a faptului ca ceva ce nu poate disparea. Noi insine! Adica...ceva moare si ceva nu moare? Exact. Moare numai trupul, aceasta interfata dintre sufletul nostru si lumea materiala.

Teologia ortodoxa afirma clar ca persoana umana este definita de catre binomul trup-suflet, inteles ca o creatie deosebita a divinitatii, fata de simpla viata biologica, intalnita si la animale. Sufletul este, in esenta, personificarea unei sume de insusiri nemateriale (cele mai importante sunt ratiunea, simtamintele, vointa, liberul arbitru, memoria), care se afla in stransa legatura cu trupul, de care se foloseste pentru a interactiona cu lumea materiala. Sufletul este cel care pune in miscare trupul, printr-o tainica legatura. Ştiinta a reusit sa demonstreze ca toate informatiile preluate de simturi se centralizeaza in creier dar, de acolo, nu stie exact ce se intampla mai departe. Nu se stie unde se duc exact, nici cum. Aceasta deoarece domeniul sufletesc nu poate fi supus observatiilor stiintifice de tip empiric. Cel mult, aici, stiinta poate observa doar efectele manifestarilor sufletului, prin trup. De aceea, se face si eroarea de a crede ca totul se rezuma la creier. In schimb, noi insine stim foarte bine ca avem aceste insusiri nemateriale, in mod axiologic, adica fara a fi nevoie sa demonstram ca exista. Oricine are constiinta existentei propriei ratiuni, a propriilor sentimente, a propriei vointe, a propriului arbitru, adica o constiinta de sine. Dar originea acesteia nu se afla in om, deoarece puterile sufletesti incep sa existe odata cu el, nu mai inainte (omul nu este creat de ele, ci le poseda) si nici dupa (ele nu sunt creatia omului, ci insusiri ale sale).

Drept urmare, singurul loc de unde isi poate lua originea constiinta de sine este divinitatea creatoare Astfel, teologia afirma ca persoana umana este creata “dupa chipul” (icoana) divinitatii, adica existam in stransa legatura cu aceasta, fiind, cum spuneam, personificarea unor insusiri nemateriale, create de Dumnezeu. Datorita acestui “chip”, sufletul nostru dobandeste si caracteristica nemuririi. El ramane “chip” al divinitatii atata vreme cat exista divinitatea. Caci, cum ar putea ceva ce este creat de Dumnezeu, “dupa chipul Sau” sa dispara sau sa se transforme in altceva, prin propriile puteri? Este imposibil. Am lungit argumentatia de mai sus pentru a intelege mai bine ca moartea omului este o chestiune mult mai complexa decat simpla “incetare a vietii”. Ea este, de fapt, desfacerea temporara a sufletului de trup. Trupul inceteaza sa mai furnizeze informatii senzoriale sufletului, dar asta nu inseamna nicidecum incetarea existentei sufletului. “Parasim trupul” dar nu inceteaza existenta noastra. Este si motivul pentru care, in situatii limita (gen moarte clinica), sufletul tot este capabil sa inregistreze senzatii (subiectii percep lumini, culori, forme etc.). O situatie oarecum similara gasim in somnul obisnuit. In somn, noi continuam sa existam, uneori chiar visam, semn al activitatii sufletesti intense, dar fara primirea informatiilor senzoriale de la trup, desi aceasta activitate il poate pune in miscare (tresar sau vorbesc destui in somn, chiar in timp ce viseaza). Este cea mai buna dovada ca sufletul poate exista si functiona fie independent de trup, fie interactionand cu el. Dar este si un fel de “chip” (icoana) a somnului mortii. Datorita acestor realitati, ortodoxia numeste pe cei decedati mai sugestiv: adormiti. De fapt, ea urmeaza invataturii lui Hristos care spune despre o copila decedata, „n-a murit, ci doarme”, apoi vorbeste tanarului mort din Nain „Tinere, tie iti zic, scoala-te” iar cand aude de moartea prietenului Lazar spune „Ma duc sa-l trezesc”. Astfel, moartea este doar un somn mai special, in care sufletul se desparte temporar de trup.

De ce murim/adormim? Moartea pare multora absurda. Cam asa si este. Adancurile sufletului nostru nu concep nefiinta si nici stari temporare de desfacere a sufletului de trup, omul fiind “icoana” divinitatii in lumea materiala. Pentru a intelege cum a aparut moartea, va trebui sa intelegem starea omului dinainte si dupa caderea in pacat. Initial, dihotomia trup-suflet era nemuritoare, fiind sustinuta prin comuniunea omului cu Dumnezeu (numita “asemanare“ sau desavarsire, ceva diferit de “chip”). Caderea in pacat a fost o incercare a omului de a ajunge ca Dumnezeu, nu “asemenea” Lui, prin sine insusi. In acel moment, comuniunea dintre om si Dumnezeu a fost alterata, ceea ce a dus si la alterarea felului in care omul exista. Ca exemplificare, sa ne imaginam un tata si un copil care isi propun sa parcurga un drum greu pentru copil, dar usor pentru tata. Cata vreme tatal il sprijina pe copil, iar copilul ramane langa tatal sau, greutatile drumului sunt aproape inexistente, puterea tatalui sprijinind si copilul. Dar ce se intampla cand copilul, parasindu-si tatal, crede ca poate parcurge singur drumul. Evident, greutatile il vor coplesi si ii vor ingreuia deplasarea, fiind posibila chiar si disparitia sa totala pe drum. Cam asa a facut si omul fata de Dumnezeu. “Copacul cunostintei binelui si raului” era, de fapt, simbolul inutilitatii separatiei de “binele” divin, ceea ce aducea “cunoasterea raului” (in fapt, parasirea comuniunii era o practicare a raului, termenul biblic “cunoastere” referindu-se la “experiere”, traire, insotirea cu ceva, nicidecum doar la o cunoastere ideologica).

Consecinta practicarii raului a fost pierderea nemuririi, alterarea firii materiale, “ingreunarea” ei cu boli si moarte trupeasca. Firea umana nu si-a mai luat energia existentiala din comuniunea cu Dumnezeu, remarca teologul Christos Yannaras, ci din ea insasi, ceea ce, la un moment dat, duce la epuizarea acestei energii, la sfarsitul biologic. Dar si acest lucru este tot spre binele omului, caci pomul respectiv avusese un dublu rol: cel de jalon moral dar si cel de “siguranta preventiva”, ca la curentul electric. Cand se depasesc niste parametrii, se arde un fuzibil, pentru a proteja sistemul (mai nou sunt sigurante automate). Asa si aici, cand a depasit norma morala, copacul si-a indeplinit acest rol, precizat dinainte de Dumnezeu, spre a nu se perpetua raul la nesfarsit: “din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, cu moarte vei muri!”. In acest fel, tragismul mortii se trasfigureaza in stopare a rautatii, cum am mai scris anterior. Cum ne pregatim pentru moarte? Prin Inviere Frica de moarte este oarecum fireasca, deoarece ea pleaca, cum spuneam, din absurdul intalnirii noastre cu nefiinta, chestiune imposibil de acceptat in sufletul nostru nemuritor. Tocmai de aceea, trebuie inteles ca, cu cat fugim mai mult de moarte, cu atat ea va parea mai grea si mai chinuitoare, deoarece tot nu vom scapa. Dimpotriva, solutia benefica este infruntarea ei directa, intelegerea ei pana la capat si nimicirea ei prin...Invierea lui Hristos. Adica trecerea cu bine prin ea. Concret, ceea ce sperie in moarte este tocmai aparenta ei ireversibilitate. Mori si gata...end. Ei bine, nu este deloc asa. Din fericire, inca de la momentul caderii, Dumnezeu promite ca va trimite un Salvator, un Mesia, pe Hristos, care “va zdrobi capul sarpelui”, adica va surpa puterea mortii. Caci diavolul planuise folosirea puterii datatoare de moarte a copacului contra omului. Partial reusise.

Prin faptul ca Dumnezeu se face si om, firea umana se uneste cu cea divina. Astfel, Hristos realizeaza “repararea” stricaciunii facute de Adam, refacerea comuniunii omului cu Dumnezeu in cel mai inalt grad, iar puterea ireversibila a mortii este desfiintata. Asa se explica posibilitatea nedescompunerii firesti a trupurilor anumiti sfinti, prin dobandirea energiilor harice ale Duhului Sfant. Ramane doar ca fiecare dintre noi, unindu-se cu Hristos, sa culeaga personal roadele acestei lucrari a lui Hristos, sa isi hraneasca fiinta sa din nou din izvorul nemuririi: cel ce Ma mananca pe Mine va via prin Mine. Desigur, ne referim aici la Trupul si Sangele Domnului: Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua de apoi. In acest fel, intrarea in moarte nu mai este un chin, o agonie, o disparitie, ci este un somn odihnitor temporar, asemeni somnului care ne revigoreaza puterile in fiecare seara.

La capatul lui ne asteapta Invierea care, functie de faptele si de dragostea noastra spre comuniune, este fericire sau osanda vine ceasul cand toti cei din morminte Ii vor auzi glasul;si cei ce au facut cele bune vor iesi spre invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, spre invierea osandei. Iar daca de fiecare data cand ne ducem seara spre paturile noastre, avem nadejdea ca dimineata urmatoare ne vom trezi, oare de ce ne temem, in fata gropii, sa nu avem nadejdea ca ne vom trezi cu bine din somnul ce ne asteapta? Poate ca cititorul mai sensibil va detesta ceea ce scriu, dar il asigur ca o fac cu constiinta doctorului care prescrie o injectie suparatoare pe moment, pentru un efect benefic superior. Tocmai de aceea, stiind aceasta slabiciune a oamenilor, de a se teme de ceea ce n-ar trebui sa se teama, Sf. Ap Pavel are doua pasaje esentiale in care abordeaza somnul mortii. In primul, se adreseaza contestatarilor Invierii, comparand ingroparea omului cu ingroparea bobului de grau: Dar va zice careva: Cum invie mortii? si cu ce trup vin? Nebun ce esti! Ceea ce semeni tu nu capata viata daca nu moare. Şi ceea ce semeni tu nu este trupul ce va sa fie, ci un bob gol-golut, fie de grau, fie de altceva din celelalte; iar Dumnezeu ii da un trup asa cum vrea El, fiecarei seminte un trup...Asa-i si cu invierea mortilor: Se seamana intru stricaciune, invie intru nestricaciune; se seamana intru necinste, invie intru slava; se seamana intru slabiciune, invie intru putere; se seamana trup firesc, invie trup duhovnicesc. Daca exista trup firesc, exista si trup duhovnicesc. In cel de-al doilea, afirma ca un crestin nu deznadajduieste in fata mortii, asemeni celor ce nu cunosc ce-i moartea: Dar, fratilor, nu vrem ca voi sa fiti in nestiinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati precum ceilalti, care nu au nadejde. Pentru ca de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa pe cei adormiti prin Iisus ii va aduce Dumnezeu impreuna cu El. Caci pe aceasta v'o spunem noi prin cuvantul Domnului: ca noi, cei vii, cei ramasi pana la venirea Domnului, nu le-o vom lua inainte celor adormiti.

Ca la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului si-n trambita lui Dumnezeu, Insusi Domnul Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai; dupa aceea noi, cei vii, cei ramasi, impreuna cu ei vom fi rapiti in nori ca sa-L intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel pururea cu Domnul vom fi. Asadar, cu aceste cuvinte mangaiati-va unii pe altii.Pasajul este util si astazi, mai ales celor ce sunt indurerati de pierderea cuiva apropiat. De altfel, toate cele amintite pana aici sunt recapitulate, intr-o forma cultica, in cadrul slujbei de inhumare, care are tocmai rolul de a reda nadejdea si speranta celor ce duc „pe ultimul drum pamantesc” pe cel apropiat, care isi incepe „drumul ceresc”.

Dar despre acest moment „de trecere” vom vorbi, cu siguranta, in textele viitoare. Pe final, ca o marturie a beneficiului preocuparii fiecaruia dintre noi fata de moarte, redau cateva citate universal valabile. Intreaga viata a celui intelept consta in cugetarea la moarte (Platon) Pentru ca sa nu te temi niciodata de moarte, asteapt-o intotdeauna (Seneca) Traieste in asa fel incat, in ceasul mortii, mai mult sa te bucuri decat sa te temi (Toma de Kemps) Dumnezeu a pregatit totul ca sa fii mai presus de moarte (Sf. Isaac Sirul) Multi vor sa traiasca timp indelungat; tu, crestine, doreste o moarte fericita cu Hristos (Sf. Tihon din Zadonsk) Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai si tot cel ce traieste si crede intru Mine, in veac nu va muri! (Iisus Hristos) PS. Textul trecut, despre eutanasie, a lasat unor cititori senzatia ca Ortodoxia ar fi sadica, lasand un om aflat in suferinta sa se chinuie. Eroarea imi apartine si imi cer iertare de confuzia produsa.

Am omis a spune ca Ortodoxia compatimeste pe cel suferind, dar nu-l omoara, ci se roaga la Cel ce a lasat moartea ca oprire a rautatii, spre a izbavi de chin pe cel suferind, dezlegand sufletul de trup. Rugaciunea este cuprinsa in randuiala de slujbe sub numele “Rugaciunea la iesirea cu greu a sufletului”, dar nu are tonul unei chemari mai grabnice a mortii, cum fals s-ar putea crede, ci roaga pe Dumnezeu sa ierte si sa aiba grija de sufletul celui suferind, mantuindu-l de chinurile de aici si de cele vesnice. PS2. Cineva ma roaga sa demonstrez rational posibilitatea Invierii. Nu o pot face decat printr-o analogie. Daca noi am fost adusi din inexistenta la viata aceasta, cum oare nu va fi posibila trezirea noastra din somnul mortii la viata cea viitoare?

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 09 Decembrie 2016

08 Februarie 2014

Vizualizari: 1519

Voteaza:

Ce este moartea? 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE