Iubitii mei

Iubitii mei Mareste imaginea.


Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, astazi, 3 octombrie 2008, orele 12.00, Preasfintitul Ciprian Campineanul, Episcop vicar patriarhal, va oficia o slujba de pomenire la mormantul parintelui Dumitru Staniloae din cimitirul manastirii Cernica, cu prilejul comemorarii a 15 ani de la trecerea sa la cele vesnice.

 

Iubitii mei

La cuvintele voastre de iubire, ma gandesc ca cel mai potrivit raspuns este sa arat ca din atmosfera traita aici la inceputurile activitatii mele profe­sorale si scriitoricesti, ceea ce a inspirat aceasta activitate mai mult are ca tema fundamentala iubirea. Iar reflectand asupra nesfarsitei bogatii a aces­tei teme, exprimata in multe feluri in scrisul meu, mi se pun in relief, in prezent, in aceasta ocazie, urmatoarele aspecte ale ei: Prin iubire temporalul dobandeste valoarea unei fericiri netrecatoare, vesnice; si pot da ca dovada a acestui adevar, unele din experientele traite in tineretea mea in casa pa­rinteasca din satul Vladeni apartinand Mitropoliei Sibiului, dar si in rela­tie cu Mitropolitul   Sibiului.

 

Iubirea mamei si a tatei, traita de mine in casa parinteasca, nu pot fi uitate, nu pot sa nu-mi produca vesnic bucurie. Nu pot uita, apoi, cat de mult a staruit mama mea, nepoata de preot si sora de preot, dupa ce am fost dat la liceul "Andrei Saguna" din Brasov, sa ma fac preot si cat de mult a insemnat unchiul meu, preotul Iordan Curcubata, pentru inscrierea mea la acel liceu, pentru obtinerea unei burse Gojdu de la Mitropolia Sibiului, pentru terminarea in sase ani a acelui liceu si obtinerea unei burse de la Mitropolitul Balan din acea vreme pentru a studia Teologia la Facultatea din Cernauti.

 

Mi-aduc aminte cum primindu-ma acel Mitropolit, de mare prestigiu intelectual, in audienta impreuna cu unchiul meu pentru cererea bursei si eu, vrand sa arat ca vreau sa fac studii mai inalte decat cele ale Institutului teologic din Sibiu, am cerut invoirea sa studiez si filosofia scolastica, el mi-a aratat ca teologia e un studiu mai inalt decat orice filosofie, inclusiv cea scolastica. Totusi eu socotind conform spiritului acelui timp si descu­rajat de afirmatia unui coleg din liceu ca pentru teologie n-am ce sa invat mai multa vreme decat o jumatate de zi, am plecat dupa un an de studii la Facultatea de Teologie din Cernauti la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti, studiu ideal pentru mine in cursul liceului.

 

Dar Dumnezeu a  facut minunea ca  spre  sfarsitul acelui an  de studiu la Bucuresti sa ma intalnesc cu Mitropolitul Nicolae Balan pe strada Acade­miei, pe care, voind sa-l ocolesc, el m-a oprit, recunoscandu-ma, desi nu ma vazuse decat o singura data. "Esti multumit cu noua directie ce ti-ai ales-o in viata?" I-am raspuns cu oarecare indoiala. "Revino la vointa de a te face preot! Vei face parte astfel dintr-o familie." "Sa ma mai gandesc", i-am raspuns.

 

Peste o saptamana i-am adresat o cerere pentru a-mi reda o bursa pen­tru Facultatea de Teologie din Cernauti. Dupa cateva zile am primit ras­punsul pozitiv si putin mustrator: "Pe cel ce vine la mine nu-l voi scoate afara." In toamna m-am intors, de asta data fericit, la Cernauti. Ma convin­sesem ca decat sa ma ocup cu amorurile din romanele scriitorilor, e mult mai important sa intaresc intelegerea mea si a altora despre sensul existen­tei pe care-l da gandul la originea ei. Urmaream acum cu o simtire serioasa Sfanta Liturghie la biserica.

 

Spre sfarsitul anului IV, dupa ce un fost coleg, acum cu un an inain­tea mea, obtinuse o bursa la Atena pentru limba greaca, am trimis Mitro­politului Nicolae Balan un memoriu in care pledam si eu pentru o bursa la Atena, cu argumentul ca teologia noastra are nevoie de traducerea Sf. Parinti greci, pentru a se adanci si imbogati.

 

Dupa ce am luat licenta m-am dus spre Bucuresti ca sa intalnesc mai repede pe Mitropolitul ce se afla la Sinod, pentru un raspuns. Am incer­cat sa-l intampin la manastirea Antim, unde se tineau sedintele Sinodului. Apropiindu-ma de el, cand trecea prin hol, de la o sala la alta, facandu-se ca nu ma cunoaste m-a intrebat: "Cine e fiul?" Spunandu-i cine sunt, mi-a raspuns pe un ton oficial: "Vino la Sibiu, la resedinta Mitropoliei de acolo!"

 

Simteam cu teama ca ceva s-a schimbat in atitudinea lui fata de mine. Ducandu-ma la Sibiu m-a lasat sa raman in anticamera resedintei pana dupa ce a primit pe toti cei ce asteptau audienta. In sfarsit m-a primit si pe mine, dar cu un ton rece, lipsit de orice caldura. "Ti-am citit memoriul pe care mi l-ai trimis." "Si gasiti in scrisul lui vreo greseala, I.P. Sfintite?", l-am intrebat. "Nu", imi raspunse, "dar prea imi dai in el sfaturi." "Dar nu aceasta am voit I. P. Sfintite, ci mi-am exprimat dorinta reala de a vedea teologia romaneasca imbogatindu-se." "Te vei duce profesor de religie la liceul din Brasov." "Dar eu vreau sa mai continui studiile, I. P. Sfintite, si daca nu ma ajutati in aceasta dorinta, voi raspunde profesorului meu Vasile Loichita, care mi-a spus ca daca nu-mi veti da o bursa la Atena, sa ma duc profesor la Institutul din Caransebes", de vinde venise el profesor la Cer­nauti. "Dar ai studiat cu bursa de la mine", imi raspunse Mitropolitul. "O va intoarce Episcopia din Caransebes", am raspuns eu. "Du-te acasa si as­teapta raspunsul Mitropoliei in toamna", mi-a raspuns Mitropolitul. Am as­teptat cu mare teama toata vara acest raspuns, pana la sfarsitul lui august, cand, plin de bucurie, am primit de la Mitropolit raspunsul ca ma voi bu­cura de o bursa la Atena, avand sa pregatesc doctoratul in "Istoria biseri­ceasca   universala".

 

M-am dus la Atena impreuna cu absolventul teologiei din Sibiu, Nico­lae Popovici, viitorul episcop de Oradea. Am lucrat acolo - odata cu frec­ventarea cursurilor Facultatii - teza mea de doctorat, trecand in cursul iernii printr-o   pneumonie.

 

In iunie 1928 am venit la Cernauti unde am prezentat ca teza de doc­torat lucrarea "Patriarhul Dositei al Ierusalimului si legaturile lui cu Tarile romanesti".

 

Teza fiindu-mi primita, am prestat si primul din cele doua examene ri­guroase de doctorat, avand sa primesc acest titlu in toamna, dupa ce voi presta al doilea examen riguros.

 

Prezentandu-ma in aceasta situatie Mitropolitului, acesta impresionat de rezultat, mi-a promis pentru toamna, dupa ce voi obtine titlul de Doctor in Teologie, bursa ceruta in Germania pentru inca un an pentru continua­rea studiilor si pregatirea mea ca profesor de Istoria Bisericii la Academia Teologica din Sibiu. Dupa un an, intorcandu-ma in tara, in toamna anului 1929, am fost numit profesor la Academia Teologica din Sibiu. Si contrar obiceiului, aratand aprecierea care mi-o acorda, insusi Mitropolitul a prezi­dat sedinta consiliului profesoral in care m-a introdus ca profesor.

 

Cu aceasta ocazie mi-a cerut sa traduc Manualul de Dogmatica al lui Hristu Andrutsos. Si auzind de la studenti cat de mult le placeau cursurile mele de Dogmatica si Apologetica, nu peste mult, a inceput sa-mi ceara sa public articole in "Telegraful roman" si apoi m-a numit redactorul aces­tui ziar, iar in 1936, la varsta de 33 de ani, rectorul de pana atunci al Aca­demiei, Nicolae Colan, fiind ales episcop la Cluj, m-a numit pe mine rec­tor in locul lui. A trecut cu usurinta peste nemultumirea ca in 1930 m-am casatorit, impresionat de articolele mele din "Telegraful Roman", de eseu­rile ce mi le cerea Nichifor Crainic pentru revista "Gandirea" si de alte stu­dii de la care sotia mea cu rara intelegere nu ma impiedica, ci la care ma incuraja. In fiecare seara Mitropolitul ma chema la el pentru discutarea problemelor bisericesti si pentru a-l ajuta si in alte privinte. Totul a mers pana in 1946, cand silit de prim-ministrul comunist Petru Groza, cu colabo­rarea a doi colegi trecuti politic de la extrema dreapta la aceasta colabo­rare, mi-a cerut demisia din postul de rector al Academiei. Temandu-ma ca voi fi supus si altor presiuni, am primit invitatia Facultatii din Bucuresti de a trece profesor de Ascetica si Mistica Bucuresti. Mitropolitul mi-a ce­rut, profund indurerat si plangand, sa nu plec. A venit intr-o sedinta a Consiliului profesoral, mustrand pe cei care au contribuit la plecarea mea din Sibiu.

 

Dar la Sibiu, prin iubirea Mitropolitului si a altor colegi, pusesem baza pentru lucrarile continuate la Bucuresti, pentru lucrarile care au ca tema centrala pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu intrupat si jertfit din iubire pen­tru noi.

Mitropolitul m-a ajutat in directia aceasta nu numai prin iubirea lui, ci si prin declaratia lui repetata ca a initiat pentru preoti ca profesor si ca intemeietor si redactor al "Revistei Teologice" o propovaduire a lui Hristos in locul unor predici morale generale. Iar Hristos pe care l-a introdus el in invatamant si in scris nu era un Hristos distant, ca la catolici si protestanti sau un simplu Iisus ca cel al sectelor, ci Fiul real al lui Dumnezeu devenit om, desi nu era inca Hristos in marea bogatie patristica a lui.

 

Aceasta declaratie repetata m-a intarit in vointa de a publica la Sibiu lucrarea "Viata si invatatura Sfantului Grigorie Palama" avand ca tema prezenta lui Hristos in Taine cu energia lui necreata, dezvoltata mai tarziu la Bucuresti cu critica spiritului occidental care pornind de la ideea catolica despre o prezenta in Taine a unei simple gratii create a sfarsit in protes­tantism neadmitand decat doua Taine si acestea fara sa mai aiba puterea ster­gerii pacatelor in cursul vietii pamantesti, iar sectele neoprotestante sa nege ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu si sa se intoarca la Vechiul Testament des­fiintand Treimea si ramanand cu un Iisus pur omenesc nascut pe cale natu­rala si lipsit de puterea mantuirii noastre pe cruce. Adeptii lor au preferat astfel sa nu se mai numeasca crestini de la Hristos, ci baptisti, iehovisti, pen­ticostali de la practicile Vechiului Testament. In aceasta atmosfera separa­tista fata de Dumnezeu s-au nascut  si  filozofiile  atee occidentale.

 

Tot la Sibiu, am publicat cartea "Iisus Hristos sau restaurarea omului", in care am progresat de la o predicare a unui Hristos, ca simplu subiect al iubirii, la adancimea pe care o primeste umanul in Hristos, ca mijloc de mani­festare umana a Fiului lui Dumnezeu catre Dumnezeu Tatal si catre oa­meni, actualizand astfel bogata hristologie patristica si explicand tema per­soanei, care fiind in Hristos una, se poate manifesta prin doua firi. Un pro­fesor de la seminarul baptist din Oradea, care a venit la mine cu cartea "Glafirele" Sfantulul Chiril din Alexandria, tiparita de mine in romaneste, si caruia i s-a cerut ca teza de doctorat la o Facultate baptista din Anglia, o lucrare despre indumnezeirea omului in opera mea, a recunoscut ca in scrisul Parintilor si al meu se depaseste vorbirea morala generala despre Hristos din cadrul sectelor si le poate fi si lor spre invatatura.

 

Pe linia hristologica inceputa la Sibiu, am continuat la Bucuresti sa public "Dogmatica", in care e mult mai dezvoltata hristologia; dar si carti despre dezvoltarea umanului in Hristos, ca "Chipul nemuritor al lui Dum­nezeu" sau "Spiritualitatea ortodoxa", ca un curs de ascetica si mistica ce arata aceeasi dezvoltare a umanului in unirea cu Hristos. Pe linia aceasta am tradus si scrierile filocalice care arata puterea data omului de progresare in Hristos. In aceste carti am accentuat totodata importanta data de Dum­nezeu omului prin iubirea Lui, sau nedespartirea hristologiei de antropolo­gie. Aceasta valoare a omului nu mai e recunoscuta in confesiunile cres­tine, care nu mai vad stransa unire intre Fiul lui Dumnezeu si uman. Romano-catolicismul mai vede un oarecare progres moral al omului, dar printr-o gratie creata, iar sectele prin simpla imitare a omului Iisus ca model in cateva practici exterioare. Nu mai vede in ele o legatura ontologica intre Persoana Fiului lui Dumnezeu si uman.

 

Prin lucrarile de la Bucuresti am pus in evidenta si trebuinta iubirii noastre fata de oameni, care pornind din iubirea comuna fata de Hristos, arata importanta Bisericii, in care implinim porunca lui Hristos de a ne uni cu El si in El, cum e unit El cu Tatal.

 

Poate ca raspunzand acestor trebuinte fundamentale de dezvoltare dreapta a legaturii dintre oameni prin Hristos, cartile tiparite de mine la Sibiu si la Bucuresti se bucura de o apreciere deosebita de catre teologii de frunte ai Occidentului.

 

Aceasta pune in relief totodata si marea trebuinta a omului de comu­niune cu ceilalti si bucuria lui de ea. Poporul  roman exprima aceasta bucurie ca nimeni  altul   pe  termenul "voiosie" sau veselie curata. Numai in comuniune traieste omul veselie cu­rata. In afara ei, omul e trist, viata lui e intunecata. Comuniunea e produ­catoare de veselie, pentru ca in ea se traieste binele si iubirea si deci rostul adevarat al vointei.

 

Din toate acestea rezulta rostul iubirii de putere creatoare si sustina­toare a existentei, de dezvoltare a ei, de forta crescanda a ei. Numai iubirea creeaza si aceasta inseamna ca ea este la originea existentei si a cresterii ei. Prin aceasta se arata ca iubirea este una cu Dumnezeu si intrucat iubirea nu poate fi decat a Persoanei si indreptata spre alta Persoana, care raspunde iubirii ei, iubirea creatoare nu poate fi decat a unui Dumnezeu, care e co­muniune de Persoane din veci si are bucurie sa creeze si din nimic alte per­soane in comuniune intre ele si cu El in Biserica.

 

As vrea sa termin cuvantul meu dand ca formulare concentrata a aces­tei idei o strofa a poetei Lidia Staniloae, fiica mea, aratand cat de mult a inteles ea, acest sens creator al iubirii sau al lui Dumnezeu. Dupa ce arata tot ce nu-i iubirea si ceea ce este cu adevarat, ea spune in strofa urmatoare: Iubirea este baza existentei, deci creatoarea ei.

"Iubirea nu-i (orice).... Mai mult decat iubire

iubirea e. Mai mult decat ce este,

decat ce nu-i si n-are cum sa fie

Iubirea e"


Prin toate cele spuse se dovedeste credinta ortodoxa in stransa unire eficienta intre Dumnezeu cel in Treime si umanitate, ceea ce nu se mai vede in confesiunile occidentale, care au dus la o desfiintare a crestinismu­lui ca o astfel de legatura.

 

Lucrarile mele teologice m-au silit sa raman de acum 60 de ani in credinta crestina a legaturii reale, ontologice intre Dumnezeu cel in Treime si umanitate, ceea ce incep sa vada in ele si unii dintre teologii occidentali de diferite confesiuni si sa le considere ca un ajutor spre revenirea ecume­nica in crestinismul adevarat si mantuitor, care este Ortodoxia.

 

Raspunsul Pr. Prof. Dumitru Staniloae la scrisoarea Facultatii de Teologie "Andrei Saguna" din Sibiu, prin care era anuntat ca i s-a acordat titlul de "doctor honoris causa"

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 2160

Voteaza:

Iubitii mei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE