Strămoșii noștri aflau lucrurile importante care se întâmplau în țara lor la distanță de săptămâni sau chiar luni căci n-aveu jurnale de știri și nici alte mijloace de a ști ceva despre ele. Iar dacă se petreceau în altă parte a planetei e foarte probabil să nu le fi aflat vreodată în tot cursul vieții. Erau slab informați. De pildă, sunt convins că un locuitor al țărilor române afla de schimbarea domnitorilor la mult timp după ce se producea, iar de schimbări la curtea regelui Franței, de pildă, nu aveau vreodată habar. Îi nemulțumea pe ei asta? Le scădea stima de sine, aveau frustrări că nu știau, la propriu, pe ce lume trăiesc? E greu să-i întreb acum (se pare că nu mai trăiesc) dar din mărturiile pe care le avem de la ei se pare că nu absența informației la zi i-a afectat cel mai mult.

O problemă a omului de azi este că e prea conectat. Afli tot ce se întâmplă, plus încă vreo mie de chestii care ar putea să se întâmple, plus toate comentariile aferente ca să înțelegi de ce se întâmplă și ce sens au schimbările. Suntem la curent în timp real cu absolut tot ce are loc pe suprafața planetei, așa că nu mai avem timp măcar să ne tragem sufletul de atâtea noutăți câte ne întâmpină zi de zi, ba chiar clipă de clipă. Nu știu sigur (n-am văzut încă un studiu în care „cercetătorii englezi au descoperit că...”) dar mi se pare foarte posibil ca să avem zilnic, din urmărirea știrilor și comentariilor pe net și la tv, o cantitate de noutăți mai mare decât tot ce putea fi numit noutate în viața unui om obișnuit din Evul Mediu.

Și nu e numai informație brută, căci e însoțită de tot felul de comentarii și de dezbateri, ca să înțelegem încotro bat lucrurile. Nu ne putem plânge că ne lipsește ceva dacă vrem să fim în rândul lumii. Pe lângă asta putem să intrăm în contact, de pildă pe fb sau în pagina de comentarii la diverse articole și emisiuni, cu formatorii de opinie și să ne formăm și formulăm propria noastră opinie legată de tot felul de evenimente. Așa că nu se poate spune că suntem niște consumatori pasivi, care doar îngurgitează tot felul de informații și de opinii, fără să contribuie cu nimic. Fiecare dintre noi poate veni cu o știre, sau poate să-și expună opinia, suntem toți mândri și activi.

Ar putea să ne lipsească ceva? Este chiar lipsa din inima belșugului. Suntem mult prea conectați, nu mai știm să luăm distanță, să ieșim din această goană amețitoare după noutate. După ce alergăm cu limba scoasă, când ne oprim, obosiți, constatăm că suntem săraci și goi, că nimic nu rămâne din tumultul informațional în care ne lăsam antrenați, că toate noutățile fierbinți, toate „breaking news” pe care le urmărim cu înfrigurare, se pierd undeva în ceață, fără să lase nimic în loc, vezi doar locul gol și nu știi de ce nu e nimic acolo. După noianul de informații pe care le primim ne trezim triști, goi, dezorientați, neștiind încotro s-o luăm și nici ce să mai credem.

Excesul de informație are, așa cum ne putem aștepta, efectul invers celui scontat: rămânem la fel de nedumeriți ca înainte de a fi aflat ceva. Sunt prea multe senzații ca să le mai putem procesa, suntem invadați de informații, și dacă nu știm să ne oprim la timp, să ne luăm un răgaz, suntem depășiți de situație. Și nu e vorba că primim doar informații brute, căci repet, informația vine adesea însoțiată de comentariile experților.

Calitatea informației este adesea extrem de slabă, prevalează știrile de cancan și chestiile de cea mai joasă speță. E imposibil să scapi ele la o navigare normală pe net. Totuși, dacă vrei să te informezi corect poți găsi, relativ ușor, și informație de calitate și poți rămâne la ea. Există diverse nișe în care poți urmări presă și comentarii de tip quality. Nici manipularea nu e o problemă, cu toate că sunt livrate zilnic, cu bună știință, cantități enorme de minciuni. Atâta timp cât există surse multiple de informare, nu ești manipulat decât dacă vrei cu orice preț să fii. Poți confrunta sursele de informații între ele și poți păstra ceea ce este veridic. Iar abundența informației care vine peste tine nu te transformă într-un primitor pasiv, care doar îngurgitează bulimic ceea ce i se oferă. Există și destul informație inteligentă, care te pune să gândești, să-ți formezi, prin propria modalitate de gândire, păreri personale, bine documentate și argumentate.

Problema este, după părerea mea, în altă parte. Nu constă, cum spuneam înainte, în calitatea informației, cu toate că e enorm de multă informație proastă, nici în adevăr, cu toate că sunt intense și repetate încercări de manipulare, ci în cantitatea sufocantă, care nu-ți mai lasă șansă de evadare. Oricât de mult ai încerca nu poți spune că ești la curent cu tot ce e nou într-un domeniu dat. Lucrurile se mișcă mai repede și sunt într-un volum mai mare decât poate mintea umană să proceseze. Suntem mereu surprinși în ofsaid, iar asta ne determină să fim mereu încordați ca să putem să ținem pasul. Se crează o dependență de noutate, este aproape un gest reflex să cauți ce mai e nou.

Consecința cea mai importantă de aici este că nu ne mai putem desprinde, nu mai avem cum să ne retragem. Omul Evului Mediu habar nu avea de schimbările care se produceau în jurul lui. E o scădere asta, și probabil că dacă ar fi putut s-ar fi informat mai mult. Dar, în același timp, sărăcia cunoștințelor îi permitea să aibă un comerț mai bun cu lumea în care trăia. Păstra, probabil, mai mult decât noi sentimentul că lucrurile nu sunt sub controlul lui și că degeaba se zbate să schimbe ce nu-i stă în putere, ceea ce este un îndemn la smerenie. Dar, pe lângă asta, locul lăsat liber în mintea lui pe care i-l oferea lipsa actualizării informațiilor putea fi utilizat în interogare de sine, în meditație și rugăciune.

Suntem, cel mai adesea, concentrați la ce se spune și la modul cum se spune, dar prea rar ne mai atrage atenția că se spune în exces și că asta ne ține legați de lume. Știm, desigur, mai multe decât un om din trecut, dar probabil conștientizăm mai puțin viața însăși care curge prin noi, relațiile profunde pe care le putem stabili cu semenii și cu Dumnezeu. L-am depăși pe strămoșul nostru în cunoștințe, cu siguranță înțelegem mai bine ca el resorturile care fac să se miște lucrurile din jurul nostru, dar am rămâne muți în fața unui mister insesizabil pe care nu mai putem să-l percepem, dar pe care el, poate, l-ar vedea.

Până la urmă, ceea ce se întâmplă cu noi este o aruncare de sine în tumultul vieții, în care uităm chiar de sinele nostru, cu toate că ni se pare adesea, fiecăruia în parte, că mai întâi pe sine se are în vedere. Sau, cu alte cuvinte, suntem mult prea conectați la suprafața lucrurilor ca să mai avem vreun contact cu esența lor. Ne mulțumim cu artefacte, care ne inundă prin mulțimea lor, ca să mai avem acces și la operele însele. Avem prea multe la îndemână ca să mai căutăm îndepărtatul, ceea ce se relevă prin alte metode de cunoaștere. Dar asta este natura noastră de postmoderni, și se pare că nu prea mai putem să schimbăm ceva la ea.

Nu dispare timpul pentru rugăciune, cu toate că de multe ori poate fi redus drastic, ci pofta de a te ruga. Ești mult prea conectat ca să mai realizezi acea detașare de realitatea imediată care să-ți permită desprinderea de ea. Ne situăm mult prea mult la suprafața vieții. Abundența informației este una din cauzele deturnării atenției. Ar trebui să începem să facem exerciții de retragere din lume, să renunțăm să fim mereu la curent, să ne conectăm în schimb la lumea duhului, să încercăm să redescoperim ceva din viața pe care ar fi trebuit să o ducem.

Paul Curca

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea
  Publicat in : Credinta
• Rugaciunea sotilor
  Publicat in : Credinta