Inepuizabile in interpretari, parabolele sau pildele rostite de Mantuitorul Iisus Hristos nasc o nedumerire: de ce Fiul Omului a ales sa ne vorbeasca asa, in loc sa spuna direct, fara ocolisuri, cele despre viata vesnica. Mai ales mintea omului de azi, atrofiata prin consumul de informatie eminamente descriptiva si needucata in a-si exersa valentele hermeneutice, se poticneste adesea in clar-obscurul parabolei. Voi incerca un raspuns pe marginea acestei problematici, reluand aici cateva ganduri exprimate pentru revista "Cronica veche", la indemnul nevechiului Nicolae Turtureanu.

O explicatie a acestui mod de a comunica - in pilde - al Domnului o reprezinta incapacitatea noastra de a recepta adecvat cuvintele care ne asaza pe calea Imparatiei; sunt adevaruri care, cel mai adesea, provoaca nedumerire (uneori, scandal!), durere sau chiar impotrivire. Dar de ce Adevarul resimte nevoia sa graiasca in pilde? Nu era suficient sa le spuna: "Eu sunt.

" (si veti gasi, cercetand Evangheliile, multe atribute bune de pus in locul celor trei puncte, de genul "Painea vietii", "Lumina lumii" s.a.)? Citind Evangheliile, nu se poate sa nu remarci ca au fost atat de multi cei care, desi au avut sansa de a se afla in proximitatea Fiului lui Dumnezeu, de a asculta cuvinte dumnezeiesti si chiar de a vedea minuni savarsite de Acesta, totusi nu au crezut in El. Ba, chiar si dintre cei care au crezut si L-au urmat, ca ucenici, cei mai multi au avut nevoie si de altceva decat de comuniunea cu Hristos. E ceea ce subliniaza Domnul, cu o oarecare doza de mahnire, atunci cand Filip ii cere sa le arate pe Tatal: "De atata vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut.?"(Ioan 14, 9). Ei, tocmai spre aceasta cunoastere, spre o mai buna si mai adecvata cunoastere, a folosit Mantuitorul parabola!

Care sunt avantajele parabolei in a comunica acele adevaruri care conduc catre Adevar? Marele avantaj al parabolei este acela ca el nu atenteaza cu absolut nimic la libertatea omului (de la libertatea de a primi/ intelege cuvantul mantuitor pana la aceea de a alege ce si cum sa faptuiasca). Daca e ceva ce Dumnezeu respecta. cu sfintenie in ceea ce ne priveste, acesta este darul libertatii. De aceea El nu copleseste auditoriul prin eruditie, atunci cand predica, nu apeleaza la atotstiinta Sa decat in anume situatii, nu face minuni spre a impresiona, ci povatuieste, indeamna, mustra (cand e cazul), tamaduieste - din iubire - "toata boala si toata neputinta din popor", dar cere discretie asupra acestor fapte si nu raspunde niciodata atunci cand i se cer "semne si minuni". Vorbindu-ne in pilde (caci cuvintele Sale sunt mereu actuale), Domnul nu face decat sa ne respecte calitatea de parteneri de dialog. Fara a anula distanta dintre creatura si Creator, dintre om si Dumnezeu, parabola creeaza un spatiu in care cei doi se pot intalni ca doi prieteni ce stau "la un pahar de vorba". Dumnezeu se pleaca spre om si-i vorbeste pe limba si intelesul acestuia. Iar prin povestea pe care i-o spune, Dumnezeu ii deschide omului poarta catre alta lume decat cea din care se inspira parabola, anume catre realitatea Imparatiei Cerurilor. De pasit prin aceasta poarta nu mai depinde insa doar de Dumnezeu, ci si de fiecare om in parte.

Al doilea element ce pledeaza pentru discursul in pilde este acela ca parabola ofera omului sansa de a se detasa de "adevarurile" proprii, de a iesi din incrancenarea cu care se tine de ceea ce el stie deja. Nu poti primi decat cu mare greutate un adevar, fie el si unul dumnezeiesc, daca iti este predat pe calea unei logici argumentative sau chiar in ambianta unor miracole ce sfideaza legile naturii. Ca sa reusesti asta, ai nevoie de o golire de sine, de o deschidere prealabila. Dar cand ti se spune o poveste, nu ai de ce sa te inchizi, nu ai nimic de pierdut. Nu risti nimic, la urma urmei, mai ales ca, cel putin formal, nu este vorba despre tine, ci despre altii (fie ei si personaje imaginare). Pe undeva, e speculata aici - in sensul bun al cuvantului - si o predispozitie a omului de a "pleca urechea". Asa a facut Eva, care a plecat urechea la cuvintele sarpelui (diavolului), asa a facut Adam care a ascultat ce i-a "povestit" Eva despre fructul oprit, asa facem si noi, cumva, cand cineva ne spune o poveste. Iar Hristos, binestiind aceasta inclinatie a firii umane, se foloseste, cu dumnezeiasca intelepciune, tocmai de aceasta neputinta a noastra spre a ne ridica.

Povestea ca anestezie
Un al treilea mare avantaj al parabolei este ca ajuta omul sa se indrepte, sa constientizeze pacatul sau caderea in care se afla, ii deschide ochii asupra ranilor provocate prin ruptura de Dumnezeu. Metoda e folosita inca din perioada Vechiului Testament. Cand David - proorocul ce avea, ca imparat, mai multe femei spre insotire - a gresit, luandu-i femeia lui Urie si "aranjand" o batalie astfel incat acesta sa fie ucis, proorocul Natan, trimis de Dumnezeu sa-l mustre spre indreptare, ii spune, mai intai, o poveste: "Erau intr-o cetate doi oameni: unul bogat si altul sarac. Cel bogat avea foarte multe vite mari si marunte, iar cel sarac n-avea decat o singura oita, pe care el o cumparase de mica si o hranise si ea crescuse cu copiii lui. Din painea lui mancase si ea si se adapase din ulcica lui, la sanul lui dormise si era pentru el ca o fiica. Dar iata ca a venit la bogat un calator, si gazda nu s-a indurat sa ia din oile sale sau din vitele sale, ca sa gateasca cina pentru calatorul care venise la el, ci a luat oita saracului si a gatit-o pe aceea pentru omul care venise la el" (II Regi 12, 1-4). David s-a revoltat la auzul unei astfel de nedreptati si abia apoi a aflat de la Natan ca despre el este vorba in aceasta poveste, alegand sa se pocaiasca de pacatele savarsite (adulter si crima). Omul nu are, cel mai adesea, capacitatea (sau receptivitatea, cum spune Andrei Plesu) de a primi direct, pe viu, adica fara "anestezia" unei povesti, interventia chirurgicala si curatitoare a cuvantului dumnezeiesc. La asta se mai adauga permanenta ispita de a judeca pe altul si de a se cruta pe sine. Parabola da omului sansa de a judeca pe altul (iarasi vedem cum Domnul se foloseste de o slabiciune a noastra), dar de a aplica, ulterior, "sentinta" la noi insine. E drept ca, nici macar asa procedand, omul nu este lipsit de dreptul de a refuza cuvantul lui Dumnezeu. Este, spre exemplu, ceea ce fac si "arhiereii si fariseii" care "ascultand pildele Lui, au inteles ca despre ei vorbeste" (cf. Matei 21, 33-46, la pilda lucratorilor celor rai ai viei), dar nu au inteles si ca, astfel, aveau sansa de a schimba viata lor, ci au preferat, ulterior, sa unelteasca spre a-L prinde si a-L omori (altfel spus, au cautat "a-I inchide gura").

Acestea sunt doar trei dintre posibilele avantaje de a vorbi in parabole. Dar, dincolo de aceste texte evanghelice, Dumnezeu continua sa ne vorbeasca prin intamplarile la care suntem partasi de-a lungul vietii noastre. Ca si in cazul auditorilor de parabole, si in cazul intamplarilor vietii, sunt oameni care aleg a ramane orbi si surzi cu inima si cu mintea, ramanand doar la "carnea" evenimentelor, de care se lovesc ca de un zid. In fapt, absolut nimic din viata noastra nu este intamplator si din orice putem face o punte spre "dincolo". Pentru asta insa, e nevoie de un salt de credinta.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: