Retorica Traditiei: ce este normalitatea?

Retorica Traditiei: ce este normalitatea? Mareste imaginea.

A zis iarăşi: va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicăndu-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor. Awa Antonie cel Mare

Incercând să definească normalitatea, pe care o asociază cu Tradiţia (în sensul de moştenire şi experimentare a unor valori perene), H. R Patapievici scrie: „Tradiţia este ansamblul presupoziţiilor care nu sunt puse în discuţie (subl. n.), căci dacă ar fi, nu ar mai fi Tradiţie.1 Or, este foarte clar că omul postmodern, care priveşte Tradiţia ca pe un balast, cu valoare cel mult culturală, estetică ş.a., preferă să o vadă expusă într-un muzeu, aşa cum îi stă bine unei relicve. Condiţia umană nu mai este dată de valori morale general acceptate anterior, ci este un rezultat determinist al trecerii timpului, văzut ca schimbare perpetuă. Totul este pus sub semnul întrebării, totul este contestat, eliminat, înlocuit, proces ce continuă la nesfârşit. Nu mai este nevoie de fundaţie, casa poate fi construită şi pe nisip, omul fiind „liber" sa renunţe la propriile rădăcini, privind doar spre viitorul incert, uitând trecutul şi lecţiile lui. In timp ce culturile tradiţionale ajungeau la un consens despre valori după secole, milenii chiar, de includeri, excluderi, verificare şi continuitate, astăzi, totul este pus sub domnia relativismului, indiferent de domeniu.

Ştiu, veţi spune! Incă un discurs de tipul „cetate asediată", scoaterea la lumină a marilor conspiraţii ce ameninţă să distrugă Ortodoxia etc. Poate că da. Dar, a nu ţine cont de realităţile vremurilor în care trăim este la fel de nociv ca asumarea lor fără discernământ, doar pentru a fi în trend.

Punctul de plecare al acestei aporii este felul în care ne raportăm la normalitate. Ceea ce pentru mine un anumit lucra este normal, pentru altul ar putea fi exact invers. Ideea aceasta este cu atât mai clară cu cât observăm evoluţia sistemului de învăţământ în Occident, în special în Franţa, un veritabil „barometru" pentru a întrezări viitoarele tendinţe ce vor fi copiate volens nolens de întreaga Uniune Europeană. Să dăm câteva exemple2: încă de la grădiniţă, copiii vor afla că e perfect normal să ai doi taţi, că unul dintre ei poate purta rochie şi poate folosi rujul pentru a se „exprima" mai bine şi că ar fi bine că nu mai folosim pronumele personale feminine şi masculine3, înlocuindu-le cu pronumele personal neutru. Aflăm astfel cu stupoare că basmele ar trebui rescrise, fiind pline de jigniri la adresa minorităţilor: cum adică, Scufiţa Roşie nu poate fi Scufiţ? (sic!)

Pe scurt, aici (ca şi în Olanda) aflăm că identitatea de gen nu ne aparţine la momentul naşterii, nu suntem sexual determinaţi. Fiecare dintre noi îşi poate forma identitatea în funcţie de contextul social şi şi-o poate schimba când vrea. Scoaterea termenilor tată şi mamă din legislaţie este înfăptuită! Ambivalenţa este o bogăţie, spun ei. Care ei, veţi zice? Simplu, introducerea acestor idei inovatoare nu mai este făcută la presiunea unor grupuri sau ONG-uri obscure. De educarea concetăţenilor se ocupă chiar Statul. De ce? Pentru că toţi copiii aparţin în primul rând Statului, şi mai apoi familiei. Aşadar, Statul îşi impune propria educaţie, nu mai primează ideea de familie tradiţională. Şi, dacă nu eşti în stare să educi copiii în acord cu ceea ce promovează Statul, ţi se vor lua! (Cazul Bodnariu este doar un nume dintr-o lungă listă la nivelul,întregii Europe) Acelaşi Stat îţi va spune, prin lege, că este o crimă să îţi urechezi copilul dacă a făcut o prostie (A nu se înţelege că aş susţine în vreun fel orice formă de violenţă aplicată copilului!), dar, la polul opus şi în mod sadic, este un drept să îl ucizi înainte de naştere, prin avort. Mi-am amintit, cu această ocazie, ideea aceluiaşi scriitor român: „Ideologiile corectitudinii politice pretind tot mai mult ca Statul să intervină în zone care până de curând erau apanajul exclusiv al spaţiului privat (relaţiile dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dintre îndrăgostiţi etc.)."4

Dacă acolo „Revoluţia sexuală" şi predarea „Teoriei gender în şcoli" sunt în plin avânt, la noi încă lucrurile stau sub o altă lumină. Deşi tipul acesta de propagandă, enunţat anterior, prinde avânt şi la noi în sânul anumitor ONG care, chipurile, ne reprezintă, mai ales când se legitimează cu pompoasa titulatură „Societate civilă", din ceea ce s-a scris, s-a vorbit şi dezbătut în peisajul media local, realizăm că aceştia sunt departe de a-şi impune punctul de vedere. Propunerea de proiect de lege privind parteneriatul civil a fost respinsă de Parlament pentru a doua oară, nu s-a reuşit introducerea Educaţiei Sexuale în şcoli şi basmele nu au fost „diortosite" pentru a nu ofensa minorităţile sexuale. Sigur, odată cu începerea campaniei pentru strângerea de semnături pentru modificarea art. 48 din Constituţie şi introducerea sintagmei bărbat şi femeie, atunci când vorbim despre căsătorie, toţi ortodocşii au fost clasificaţi ca fiind talibani, prinşi în atemporale vremuri inchizitoriale ş.a. Deranjat fiind de sfatul unui profesor către tinerii liceeni majori de a semna această iniţiativă dintr-un liceu din Bucureşti, un reprezentant al Asociaţiei Accept considera că respectivul dascăl îndoctrinează iremediabil nişte minţi tinere într-un spaţiu public. Nu am putut să nu remarc ipocrizia gestului: pe data 10 decembrie 2010, orele 13.00, în Aula Magna din cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti (deci spaţiu public) avea loc o conferinţă despre „Situaţia drepturilor omului în anul 2010 în România", susţinuta de mai multe organizaţii, inclusiv cea amintită, care militează pentru respectarea drepturilor minorităţilor sexuale. In schimb, în anul 2015, la data de 18 februarie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, la presiunea Asociaţiei Accept, a fost anulată de către direcţiune lansarea cărţii lui Virgiliu Gheorghe - „Faţa nevăzută a Homosexualităţii". Să mai spunem şi ca, tot în anul 2015 şi în prezent, elevii de liceu, din capitală şi nu numai, sunt invitaţi să completeze un chestionar, întocmit de aceeaşi asociaţie deosebit de activă, în care sunt încurajaţi, de pildă, să răspundă la întrebări de tipul: Ştiţi să existe discipline la care, în liceul dvs, profesorii abordează subiectul LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane trans) la fiecare clasă? sau în liceul dvs cum este privit (sau cum ar fi privit) un elev LGBT? Care credeţi că ar lî atitudinea şi comportamentul celorlalţi elevi şi ale profesorilor faţă de un elev LGBT?5

Nu sunt homofob. Dar cred cu tărie că fiecare are libertatea, câştigată scump la Revoluţia din '89, să facă tot ceea ce îşi doreşte, atunci când nu lezează libertatea celui de lângă el. Nu este moral ca cei puţini să îşi impună punctul propriu de vedere cu forţa, mascată de „grija pentru respectarea drepturilor omului", asupra celor mulţi, majoritari. Conceptului de libertate nu ar trebui să i se asocieze doar drepturi, ci şi nişte obligaţii şi responsabilităţi care să culmineze în educaţia pe care o acordăm copiilor noştri. Şi, mai cred că atitudinea principiala pe care ar trebui să o aibă un creştin faţă de minorităţile LGBT nu trebuie să deschidă calea spre lapidare, ci spre vindecare, oferindu-le membrilor lor sprijin moral pentru a-şi învinge patima, mereu cu conştiinţa că, în afară de Dumnezeu, nimeni nu este fără de păcat (Ioan 8, 7), fără însă a ne relativiza propria credinţă creştină, pe care trebuie să o mărturisim neîncetat, inclusiv în problema căsătoriei între bărbat şi femeie.

Şi atunci, rămânem cu întrebarea: Ce este până la urmă normalitatea?

Preot Mariuel RUSU

1 PATAPIEVICI, H. Roman, Omul recent, ediţia a V-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, pag. 199.
2 Mai multe detalii pe http://inliniedreapta.net/la-scoala-cu-toti-pielea-goala/.
3 Nu de alta, dar îi ofensează pe cei aproximativ 3% homosexuali. Da! în Franţa 3%=97%. Cei mulţi trebuie să se supună celor puţini!
4 PATAPIEVICI, H. Roman, Idem, pag. 367.
5 http://accept-roniania.ro/blog/2013/08/30/abordarea-situatiilor-de-intimidare-a-elevilor-lgbt-seminar-adresat-profesorilor-de-liceu-si-consilierilor-scolari/chestionar-sunt-liceele-un-mediu-sigur-pentru-toti-elevii/

Sursa: BĂRĂGANUL ORTODOX- ianuarie 2016

 

19 Februarie 2016

Vizualizari: 549

Voteaza:

Retorica Traditiei: ce este normalitatea? 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

traditia normalitatea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE