Liturghia Duhului si a Bisericii lui Hristos

Liturghia Duhului si a Bisericii lui Hristos Mareste imaginea.


Liturghia Duhului si a Bisericii lui Hristos
Elemente de spiritualitate liturgica neopatristica

Comuniunea Duhului lui Dumnezeu si a sfintilor lui Hristos

Cercetarea mea propune o succinta meditatie asupra randuielii si rugaciu­nilor Sfintei Liturghii, demers conceput ca o mystagogie in taina pe care o impartaseste Dumnezeu Bisericii Sale in kairos-ul euharistic. Fiind vorba de un studiu de dimensiuni extrem de reduse fata de complexitatea problematicii abordate, nu se poate pune problema acoperirii multiplelor sensuri ale dum­nezeiestii Liturghii. Comentariul meu, realizat de pe pozitie pnevmatologica si aghiologica, este doar un pretext si un mijloc, in acelasi timp, de intelegere asupra naturii comunitare a Liturghiei. In conditiile in care practica liturgica actuala estompeaza programul orant al Euharistiei, privandu-i pe credinciosi de profunzimea rugaciunilor si deturnandu-le atentia de la misterul comunional al Liturghiei, intentia mea este sa initiez o reflectie asupra cuvintelor si gesturilor care exprima explicit lucrarea comuna/publica a synaxei euharistice.

 

Bineinteles ca, fiind vorba despre o constructie pe mai multe nivele, Liturghia Bisericii poate fi abordata in diverse spectre hermeneutice. Am optat pentru o referire din perspectiva pnevmatologica si, implicit, aghio­logica, intrucat Cincizecimea, ca eveniment eclesial, la origine, este Liturghie, iar Liturghia, ca actualizare si expresie concreta a Bisericii lui Hristos, este Cincizecime.

 

In acest sens, este sugestiva apropierea teologica si terminologica intre tratatul vasilian Despre Sfantul Duh si anaforaua bizantina atribuita de traditia eclesiala Sfantului Vasile cel Mare. Parintele Boris Bobrinskoy, observa ca notiunea de koinonia (comuniune si impartasire) este proprie atat Liturghiei vasiliene, desemnand prezenta Duhului Sfant in comuni­tatea euharistica, cat si tratatului pneumatologic vasilian. Rezumand sen­surile sintagmei decisive ale pneumatologiei capadocianului, Parintele Bobrinskoy arata ca impartasirea/comuniunea Duhului Sfant are doua sensuri perfect convergente. Koinonia se refera la impartasirea aceleiasi firi de catre Duhul Sfant cu Tatal si cu Fiul, intr-o comuniune ce transcende orice categorie tropica a lumii create, paradoxal, lumea aceasta impartasindu-se pneumatic de modul dumnezeiesc de viata.

 

Pe de alta parte, in Litughie fiecare comunitate se descopera ca fiind prioritar comuniune a sfintilor (koinonia ton aghion) deoarece, fie ca e vorba despre potentialitatea sau vocatia sa aghiofanica, de dinamica aghiomorfa sau de plinirea sfinteniei Trupului lui Hristos, modul de viata eclesial este sfintenia. Comuniunea sfintilor presupunea asimilarea relatio­nala a jertfei hristice de catre madularele fiecarei comunitati crestine. Articulate liturgic, relatiile dintre membrii comunitatii manifesta sfintenia modului lor de a fi si permit impreuna-realizare a modelului de sfintenie -Iisus Hristos in impartasirea Duhului lui Dumnezeu. Or, Euharistia -observa Bobrinskoy - este taina Bisericii care manifesta comuniunea sfintilor, posibila prin lucrarea Duhului Sfant care se salasluieste in mem­brii synaxei, impartasind comunitatii trupul si sangele Capului organismu­lui eclesial.

 

Totodata, conform pnevmatologiei biblice, reluata si aprofundata doxologic in Slava Antifoanelor de la Utrenia Duminicilor, Duhul Sfant este Cel care descopera adancurile tainice ale Dumnezeirii, lucrand rugaciunea din interiorul nostru si, eliberandu-ne de prejudecatile falsei cunoas­teri, ne impartaseste slava Domnului si ne transforma in slava a Tatalui conform modelului hristic. Astfel ca, situarea discursului meu in interiorul pneumatologiei si aghiologiei eclesiale, nu reduce Liturghia la un capitol dogmatic sau ascetico-mistic al teologiei crestine, ci deschide contemplarea tainelor liturgice erminiei aghiomorfe a Duhului lui Dumnezeu si al Bi­sericii lui Hristos.

 

De la Pogorarea Duhului Sfant la Cincizecimea liturgica

Asa cum am semnalat in introducere, de la Pogorarea Duhului Sfant in lume, spatiul prin excelenta al experierii prezentei Mangaietorului in Bise­rica lui Hristos este Liturghia. Pentru fiecare comunitate crestina, Liturghia reitereaza realitatea pnevmatica a Cincizecimii. Parintele Bobrinskoy, observa ca "momentul istoric al Pogorarii Duhului Sfant (...) nu este doar un eveniment punctual din istoria mantuirii, ci el reprezinta inaugurarea unei noi si permanente realitati". Este o realitate sustinuta pnevmatic, harul Duhului Sfant fiind impartasit liturgic in Tainele Bisericii. Dezbatand problema experierii liturgice a prezentei harice/comunionale a Duhului, Parintele Bobrinskoy face referire expresa la calitatea paradigmatica a demersului orant al Bisericii primare din foisorul unde ucenicii lui Hristos se adunau inainte de Pogorarea Duhului Sfant. In opinia sa, rugaciunea/invocarea Bisericii reunita in locul Cinei de Taina, se realizeaza, se repeta si este reflectata in rugaciunea liturgica a intregii Bi­serici in ritualul euharistie. "Toata Biserica este in rugaciune fierbinte pen­tru ca Euharistia este o Cincizecime permanenta, prin pregatirea Cinci­zecimii in aceasta rugaciune si, in acelasi timp, prin faptul ca Duhul Sfant este revarsat in Biserica".

 

Dupa Evdokimov, in traditia ortodoxa, tainele au prioritar valoare epifanica, descoperindu-L pe Dumnezeu si realizand "efuziunea energiilorindumnezeitoare". Mai explicit, Parintele John Meyendorff arata ca teologia rasariteana intelege tainele "mai putin ca lucrari/acte izolate, prin care se pogoara un har deosebit asupra persoanelor individuale prin slujitori special instituiti si lucrand cu intentie in scopul propus, si, mai mult, ca aspecte ale unei taine unice a Bisericii, in care Dumnezeu isi impartaseste viata Sa dumnezeiasca omenirii".

 

Taina comuniunii cu Dumnezeu este prezenta in fiecare adunare liturgica, iar Euharistia implineste comuniunea, concentrand si explorand multimea de; daruri duhovnicesti revarsata de Duhul Sfant prin toate celelalte lucrari simtitoare din cultul Bisericii. Euharistia Bisericii ofera cadrul mistic si ritua­lic al oricarei lucrari simtitoare a comunitatii angajata liturgic, iar comuniunea euharistica este oferta pneumatica a Domnului. In acest sens, Evdokimov atrage atentia ca absolut fiecare lucrare eclesiala are o epicleza proprie.

 

Invocarea permanenta a Duhului Sfant de catre Biserica lui Hristos este, mai mult decat specificul viziunii Rasaritului crestin asupra ritualului eclesial, referirea permanenta, directa/concreta si intima/vie la Duhul comuniunii si al sfintirii. De altfel, Parintele Bobrinskoy subliniaza ca epicleza vizeaza intreaga euharistie: "toata Euharistia este epicletica, toata Euharistia este o invocare".

 

Din aceasta perspectiva, "Nu preotul si adunarea credinciosilor sunt principalii cele­branti ai actiunii euharistice, ci Duhul Sfant este adevaratul celebrant al Euharistiei, ca si al celorlalte Sfinte Taine, intr-un sens particular, Duhul Sfant este cel care actioneaza intru noi, care ne invata, care permite si realizeaza intru noi" rugaciunea euharistica si conformitatea hristica. Intrucat Euha­ristia este in intregime epicleza, aceasta din urma depaseste cadrul exclusiv cultic, dimensiunea epicletica, de chemare si de intersectare pneumatica intre Dumnezeu si poporul Sau, acoperind taina Bisericii lui Hristos.

 

Reprezentativa in aceasta directie este alegerea Slavei de la vecernia Rusaliilor ca intra, epicletic al fiecarui canon orant eclesial. Referindu-se la acest aspect, R. Ch. Felmy subliniaza ca "prin aceasta stihira, de la ince­putul fiecarui serviciu divin, rugatorului ortodox ii devine limpede faptul ca rugaciunea poate avea loc numai in puterea Duhului Sfant".

 

Inaugurarea pneumatica a tainei liturgice

Concentrandu-ma asupra ritualului liturgic si sacramental din Biserica Ortodoxa si urmarind directia pnevmatologica si aghiologica a acestuia, trebuie spus ca, asa cum observa si Evdokimov, atat slujba proscomidiei, mica taina care precede si pregateste Liturghia, cat si intreaga Liturghie, nu fac exceptie de la invocarea prealabila a Duhului Sfant prin rugaciunea im­parate ceresc.

 

Astazi, randuiala preliturgica cuprinde ritualul inchinarii si imbracarii preotului si ritualul proscomidiei. Dupa invocarea lui Dum­nezeu, pentru impreuna slujire: "Doamne trimite mana Ta din inaltimea Sfantului Tau locas, intarindu-ma spre slujba ce-mi este pusa inainte...", preotul intra in hieraticon, recunoscand sfintenia ambiantei de slujire sinergica: "Intra-voi in casa Ta, inchina-ma-voi in Biserica Ta cea sfanta, intru frica Ta". Invesmantarea preotului descopera bucuria madularelor lui Hristos provocata de actualizarea sacramentala a reconfigurarii lor harice. Proscomidia are menirea de a semnala tainic constituirea synaxei euha-ristice in jurul Sfantului Agnet, asadar in preajma lui Hristos, in nadejdea intrarii "intru jertfelnicul cel mai presus de ceruri".

 

De asemenea, proscomidia este slujba prin care darurile euharistice ale intregii comunitati sunt pregatite pentru sfintirea lor cu harul Preasfantului Duh. Rugaciunea de invocare a Duhului Adevarului de la inceputul prosco-midiei are echivalent in tamaierea darurilor de paine si vin, pregatite pen­tru Euharistie. Astfel ca, rugaciunea rostita de preot pentru binecuvantarea tamaiei are un explicit caracter epicletic. Sunt tamaiate acoperamintele sfintelor vase, iar prin rugaciunea care pecetluieste acoperirea cu sfantul aer, deopotriva, a sfantului disc si a sfantului potir, preotul invoca "acope­ramantul aripilor" divine, pentru comunitatea liturghisitoare, adunata la proscomidie in jurul Sfantului Agnet prin intermediul particelelor. Fumul de tamaie, adus pentru "punerea inainte a Cinstitelor Daruri", si sfantul aer sunt interfata cultica pentru planarea pnevmatica asupra Trupului lui Hristos, ce face posibila comuniunea euharistica, sfintita lucrare a dum­nezeiestilor Taine.

 

Invocarea Duhului Sfant, insotita de gestul epicletic al preotului - care inalta mainile catre cer - fixeaza explicit ritualul liturgic in ambianta pneu­matica a ritmurilor ceresti. Dupa Evdokimov, rostirea rugaciunii imparate ceresc in acest moment premergator inaugurarii Dumnezeiestii Liturghii reprezinta "Cincizecimea prealabila din apogeul Tainei". Gestul preotu­lui este pecetluit de cuvintele diaconului: "Vremea este a sluji Domnului...". Acum timpul castiga valoare liturgica si devine prilej binecuvantat (kairos) de valorificare anamnetica si epicletica a istoriei univer­sului, recapatand calitatea sacramentala a zilei celei una a imparatiei.

 

Transpunerea in vesnicia imparatiei este evocata cu putere la inaugu­rarea Tainei prin binecuvantarea solemna a Liturghiei. In urma bine­cuvantarii, spune Evdokimov, adunarea "se gaseste dintr-o data scoasa din conditiile existentei decazute si trecuta in imparatia Treimii Sfinte: Impa­ratia vine si a venit deja.

 

Dupa Parintele Staniloae, Liturghia este inaintare comuna in imparatia Sfintei Treimi, dinamica eshatica a fiecarei comunitati euharistice avand continut pneumatic. Parintele Bobrinskoy precizeaza ca prin intermediul binecuvantarii ce inaugureaza fiecare Liturghie, "Biserica proclama sosirea imparatiei treimice si, totodata, se identifica cu aceasta". Demersul litur­gic al comunitatilor crestine se descopera, pe de o parte, ca o kenoza treimica, o invitatie la comuniune vesnica in intimitatea Treimii Sfinte, iar, pe de alta parte, ca un salt euharistie, raspuns comunional la invitatia di­vina, ambele directii desfasurandu-se in ambianta si cu puterea de atractie a aceluiasi Duh al imparatiei.

 

Germenii si premisele imparatiei dumnezeiesti sunt, deja, oferite si experimentate in darul euharistie al pogorarii permanente a Duhului. De aceea, imparatia lui Dumnezeu este experiata ca venire a Duhului dum­nezeiesc, o realitate care este identificata cu "prezenta ipostatica a Duhului Sfant". In constiinta si viata Bisericii, imparatia lui Dumnezeu este Duhul Sfant, iar "Liturghia constituie locul prin excelenta al Duhului, mediul dumnezeiesc in care se realizeaza impartasirea cu viata dum nezeiasca". Duhul lui Dumnezeu este cel care, in Biserica lui Hristos, comunica euharistie viata vesnica.

 

In aceasta situatie, Amin-ul comunitatii impreuna-liturghisitoare con­firma experienta transfigurarii pneumatic-eshatice a intregii adunari euharistice, saltul kairtic spre comuniunea eterna cu Sfanta Treime. Amin-ul credinciosilor insoteste de acum toate rugaciunile preotului, care, de cele mai multe ori fiind rostite in taina de acesta, sunt semnalate ritualic prin intermediul ecfoniselor. Acestea reveleaza diversele aspecte ale tainei dia­logului imparatesc, dupa anuntarea solemna a acestei taine in binecuvan­tarea liturgica. Or, ceea ce are de confirmat si de afirmat adunarea euharistica pe tot parcursul Liturghiei este impartasirea cu sfintenia lui Dumnezeu, experienta aghiomorfa a comunitatii manifestandu-se prioritar euharistie, prin venirea Duhului Sfant.

 

Ectenia mare descopera faptul ca Hristos este calea comunitatii euharistice spre imparatie. Experienta irenica a Bisericii, semnalata cu putere prin ectenia mare, este posibila doar prin comuniunea pnevmatica cu Hristos - Capul Bisericii intr-o unica respiratie sfanta a Duhului lui Dum­nezeu si al Bisericii. In acest sens, pacea, care sustine demersul orant al comunitatii euharistice, reprezinta sansa hristica si pnevmatica de experiere eclesiala a modului de viata divin. Pacea este structura eclesiala in interiorul careia se intalnesc tropic Treimea dumnezeiasca si comunitatea sfintilor.

 

Daca pentru fiecare adunare oranta cantarea Doamne miluieste are pu­ternice reverberatii epicletice, idealul irenic al Bisericii invocat liturgic situeaza pneumatic synaxa euharistica. Evdokimov observa ca "locul onto­logic al Duhului Sfant este aceasta pace a Dumnezeului Treimic, pace tainica, adancime linistita, plenitudine nedescrisa, reciprocitate de iubire treimica si, prin aceasta, echilibru absolut: Pacea".

 

Synaxa oranta, constituita irenic in Hristos prin Duhul Sfant, isi re­cunoaste, prin intermediul ecteniei mari, vocatia: sfintenia, ca mod de viata si de participare la comuniunea Sfintei Treimi. Mai mult, cererile ecteniei mari arata ca sfintenia madularelor comunitatii si a locasului liturgic vizeaza toti oamenii si toate preocuparile acestora. Modul de viata al Bi­sericii este o resursa de fecundare si transfigurare simtitoare a spectrului cultural si social, caruia comunitatea ii apartine.

 

Ectenia mare se incheie reveland modul in care se implineste comu­niunea sfintilor manifestata in interiorul fiecarei synaxe liturgice: "Pe prea­sfanta, curata, preabinecuvantata, slavita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea-Fecioara Mafia, cu toti sfintii pomenindu-o, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos-Dumnezeu sa o dam" {Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 107; Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, p. 167). Relatiile dintre madularele comunitatii sunt integrate, dupa modelul sfintilor, iubirii jertfelnice si irenice a Capului Bisericii, in lumina si puterea Duhului lui Hristos.

 

Diaconii rostesc ecteniile mici, care incadreaza antifoanele, descifrandu-le, astfel, continutul eclesial, iar preotul citeste rugaciunile antifoane-lor, in prima dintre ele rezumand in ton epicletic cererile ecteniei mari: "Stapane, dupa milostivirea ta, cauta spre noi si spre sfanta Biserica aceas­ta...", in cea de a doua rugaciune, centrale sunt doua cereri: "plinirea Bisericii Tale o pazeste" si "sfinteste pe cei ce iubesc podoaba casei Tale". Rugaciunea antifonului al treilea, in stransa si evidenta legatura cu celelalte doua, descopera motivatia si duhul comunitatii orante. Or, posibilitatea vietuirii in duhul irenic si de comuniune jertfelnica al imparatiei este data comunitatii euharistice in Duhul Sfant, Care inlesneste comuniunea sfintilor ca plinitor si podoaba imparateasca al acesteia.

 

Mai departe, continutul binecuvantarii liturgice incepe sa se desfasoare cu prilejul primei trepte aghiofanice, sfanta intrare Evdokimov arata ca intrarea mica nu este simbolica, ci reala. Sfintenia impartasita liturgic presupune unificarea doxologica si pneumatica a tuturor nivelurilor crea­tiei. Rugaciunea sfintei intrari, ca si binecuvantarea intrarii mici, sunt ros­tite de preot in taina, insa pentru intreaga comunitate. Continutul bine­cuvantarii este deosebit de explicit in ceea ce priveste calitatea aghiologica a madularelor comunitatii liturgice, fiind binecuvantata intrarea sfintilor, adica a credinciosilor care participa la slujba. De aceea, "sfintenia este mai mult decat o nota a Bisericii, ea este a fi al sau, insasi fiinta sa" , care se maturizeaza in prezenta Duhului Sfant.

 

Este confirmata practic sfintenia comunitatii, ca urmare a impartasirii acesteia de catre Dumnezeul cel sfant al Bisericii. Iar cantarea intreit-sfanta - Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara-de-moarte miluieste-ne pe noi - si rugaciunea, care insoteste Trisaghionul, indica intalnirea con­creta cu Dumnezeul cel viu, puternica experienta a impreuna-participarii la viata plina de sfintenie a Treimii dumnezeiesti ce copleseste comunitatea cu prezenta Sa. Prezenta lui Dumnezeu, perceputa in sensul impartasirii sfinteniei, este pentru experienta eclesiala realitate de ordin pnevmatic. Harul Duhului Sfant, datator de viata, care ofera omului valoare iconica si constiinta teologica descopera permanenta deschidere la comuniune a lui Dumnezeu, functie de diversitate umana.

 

La randul sau, angajata liturgic, synaxa isi afirma doxologic aspiratiile aghiologice si disponibilitatea pnevmatica. Acest demers, obisnuit/firesc, in ordine pnevmatica, are ca finalitate marturisirea Bisericii lui Hristos in modul de vietuire conform Domnului sau, altfel spus, in Duhul lui Hristos.

 

Proclamarea cuvantului Scripturii

In aceasta ambianta pnevmatica, lecturile biblice sunt rostiri straluci­toare ale Cuvantului celui sfant, capabile sa lumineze si sa edifice in Duhul Sfant asupra modului de a gandi conform Logosului dumnezeisc, inspirand vietuirea duhovniceasca a sfintilor lui Hristos. De aceea, fiecare dintre lecturile biblice este introdusa pnevmatic/epicletic. Pentru prima oara in timpul slujbei se aude salutarea liturgica "Pace tuturor!", adresata de protos credinciosilor, urmata de raspunsul comunitatii: "Si duhului tau!".

 

Urmeaza rugaciunea care precede si pregateste propovaduirea evan­ghelica: "Straluceste in inimile noastre, iubitorule de oameni, Stapane, lumina cea curata a cunoasterii dumnezeiesti si deschide ochii gandului nostru spre intelegerea evanghelicelor Tale propovaduiri" (Liturghia Sfan­tului Ioan Hrisostom, p. 115; Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, p. 175) si lectura apostolica. Schmemann spune despre rugaciunea dinaintea citirii pericopei din Evanghelie ca "ocupa acelasi loc in taina Cuvantului ca locul pe care il ocupa epicleza in rugaciunea euharistica - pentru trimiterea de catre Tatal a Duhului Sau Sfant". De asemenea, lectura apostolica si cea evanghelica sunt tainic legate prin imnul prelung Aliluia. Aceasta cantare este recunoasterea prezentei lui Hristos, Care se vesteste pe Sine in Sfanta Evanghelie, in lumina tainica a Duhului lui Dumnezeu. Or, valoarea pro­fund pnevmatica a prezentarii si receptarii Cuvantului lui Dumnezeu in slujba Liturghiei se descopera in predica. Despre predica, Parintele Schmemann spune ca "este automarturia Sfantului Duh, Care traieste in Bi­serica si povatuieste la tot adevarul".

 

Urmeaza ectenia intreita si rugaciunea cererii staruitoare. Comunitatea cere mila lui Dumnezeu, iar staruinta acestei cereri este motivata si de ex­perienta milostivirii dumnezeiesti, care se amplifica in Liturghie o data cu vestea cea buna a plinirii Evangheliei Fiului lui Dumnezeu. Mila este Du­hul Sfant, chemat insistent sa plineasca Taina Cuvantului lui Dumnezeu in­trupat in comuniunea euharistica.

 

Liturghia Cuvantului este numita si Liturghia catehumenilor, a celor care se pregatesc inca pentru initierea sfanta in taina Bisericii lui Hristos. De aceea, la incheierea tainei Cuvantului, catehumenii se retrag, plecandu-si capetele, pana "la vremea potrivita" pentru "baia celei de-a doua nasteri" duhovnicesti (cf. Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 121; Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, p. 181).

 

Aducerea darurilor euharistice, sarutarea pacii si marturisirea credintei

De acum incepe Liturghia credinciosilor, trecandu-se de la Liturghia Cuvantului sfant la Liturghia Euharistiei sfinte, fapt semnalat de cele doua rugaciuni ale credinciosilor. In ambianta pnevmatica, viata comunitatii se sfinteste euharistie si eshatic. Rugaciunile pentru credinciosi subli­niaza faptul ca Euharistia lor implineste cu adevarat demersul lor orant. Preotul comunitatii cere pentru aceasta puterea de comuniune a Duhului lui Dumnezeu, care situeaza synaxa inaintea sfantului jertfelnic, facand-o compatibila cu Sfanta Treime. Parintele Staniloae arata ca "intelegerea duhovniceasca", ceruta de preot pentru credinciosi reprezinta intelegerea realizata pneumatic, deoarece "Duhul Sfant va preface darurile in Trupul si Sangele Domnului si tot El va da credinciosilor capacitatea sa inteleaga, sa vada duhovniceste aceasta taina si adancul ei sens mantuitor".

 

De asemenea, Evdokimov observa ca cea de-a doua rugaciune a cre­dinciosilor, din randuiala vasiliana a Liturghiei, concentreaza explicit continutul productiilor orante pentru credinciosi, "axate pe invocarea Duhului Sfant", ca de altfel intregul demers euharistie inaugurat acum de toti cei ce impartasesc aceeasi credinta: "Dumnezeule, Care ai cercetat intru mila si intru indurari smerenia noastra; Cel ce ne-ai pus pe noi, smeritii si pacatosii si nevrednicii robii Tai, inaintea sfintei Tale slave, ca sa slujim sfantului Tau jerfemic; Tu ne intareste pe noi cu puterea Sfantului Tau Duh spre slujba aceasta, si da noua cuvant intru deschiderea gurii noastre, ca sa chemam harul Sfantului Tau Duh peste darurile care se vor pune inainte" (a doua rugaciune pentru cei credin­ciosi, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, p. 184). Parintele Staniloae intuieste ca aceasta rugaciune este o recunoastere a interioritatii pnevmatice a lucrarii liturgice a Bisericii.

 

Rugaciunea din timpul cantarii heruvimice si Heruvicul trezesc atentia slujitorului si a intregii comunitati asupra slujbei sfinte a Celui ce singur e Sfant, odihnindu-Se intru sfintii sai. Actului liturgic, potentat in permanenta epicletic, trebuie sa ii corespunda dorul si efortul duhovnicesc ale comunitatii, pentru participarea libera la itinerariul pneumatic derulat in slujba Sfintei Liturghii. In plina anagogie euharistica - reprezentata de vohodul mare, care concentreaza si readuce in atentia comunitatii prosco-midia si sensul acesteia - Heruvicul reprezinta actualizarea liturgica a libertatii pneumatice, oferita comunitatii orante prin fiecare invocare a Du­hului Sfant. Este vorba despre afirmarea liturgica a principiului sinergiei specific spatiului eclesial.

 

Momentul imediat urmator presupune disponibilitatea comunitatii pentru intalnirea cu imparatul tuturor, fiind necesara depasirea provocari­lor lumesti inconsistente. Ridicarea mainilor la cele sfinte, este gestul litur­gic care reprezinta imbratisarea/intalnirea imparateasca de la Cina cea de Taina. Or, rugaciunea punerii-inainte, anuntand epicleza, confirma menirea aghiofonica a comunitatii si a euharistiei acesteia: "Primeste-ne pe noi, care ne apropiem de sfantul Tau jertfelnic, dupa multimea milei Tale, ca sa fim vrednici a-Ti aduce aceasta jertfa duhovniceasca si fara de sange, pen­tru pacatele noastre si pentru cele din nestiinta ale poporului; pe care pri­mind-o in sfantul si cel mai presus de cereri si duhovnicescul Tau jertfel­nic, intru miros de buna mireasma, trimite noua harul Sfantului Tau Duh" (Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, p. 192). Mai exact, dupa Evdokimov, aceasta rugaciune pregateste si conduce treptat comunitatea liturgica spre si in interiorul tainei Cincizecimii euharistice, fiind precizat, astfel, rolul euharistic al Mangaietorului.

 

Oferirea reciproca a pacii precede sarutul irenic si unica marturisire de credinta, cea in numele sfintei si supremei iubiri, Treimea dumnezeiasca. Pacea comunitatii este conditia sfintei jertfe, care manifesta si impartaseste comuniunea iubitoare intratrinitara, ridicand madularele Bisericii la alti­tudinea euharistica a imparatiei. Ceea ce face posibila sarutarea frateasca si marturisirea aceluiasi crez este iubirea impartasita in fiecare Liturghie ca dar al Duhului Sfant.

 

Imbratisarea si sarutul irenic sunt gesturi liturgice concrete ce desco­pera Euharistia ca duh si viata, deoarece, dupa Sfantul Ioan de Kronstadt, "gandul ei (ratiunea Liturghiei) este ca toti sa fie una in Hristos, (asa incat) trebuie sa-i porti pe toti in inima, sa te rogi sincer pentru toti". Legat de acest moment Evdokimov subliniaza conformitatea comunitatii cu ordinea dumnezeiasca in momentul aducerii darurilor, sarutul pacii reprezentand "manifestarea vie, lucrarea sfanta a iubirii insesi", in interiorul dinamicii pnevmatice a Liturghiei Bisericii. Deschizandu-se unii fata de ceilalti credinciosi adunati in acelasi gand se deschid harului Duhului Sfant.

 

Anaforaua liturgica

Incepe anaforaua liturgica, prin aducerea irenica ("cu pace"), deopotriva hristica si pneumatica a sfintei jertfe de catre intreaga comuni­tate. Proestosul binecuvanteaza adunarea intreaga: "Harul Domnului nos­tru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!" Raspunsul synaxei liturgice este: "Si cu duhul tau!" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 135; Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, p. 196). Acest dialog descifreaza comunitar sensul jertfei sfinte, deoarece harul, dragostea si impartasirea structureaza demersul eu­haristie al synaxei, iar comuniunea euharistica reprezinta posibilitatea inal­tarii in comuniunea desavarsita a Sfintei Treimi.

 

Dialogul care deschide anaforaua este continuat de cuvintele preotului: "Sus sa avem inimile!", iar credinciosii raspund: "Avem catre Domnul!". Apoi preotul cheama succint la Euharistie: "Sa multumim Domnului", pen­tru ca, atasata deja comuniunii treimice, adunarea sa raspunda: "Cu vred­nicie si cu dreptate (multumim Treimii dumnezeiesti pentru toate)" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 136; Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, p. 196). Euharistia inalta comunitatea, inca de aici, la plinatatea sfinteniei Treimii dumnezeiesti, viata de sfintenie a Dumnezeului-Treime fiind darul iubirii asumate in Hristos cu puterea Duhului Sfant de catre sfintii lui Dumnezeu ca viata vesnica.

 

Multumind Sfintei Treimi, comunitatea liturgica raspunde ofertei man­tuitoare a Domnului cu oferta darurilor euharistice, a caror sfintire con­firma dialogul anamnetic si pneumatic al Tatalui cu Biserica. Aducerea-aminte unifica istoria Bisericii lui Hristos, astfel incat comunitatea ruga­toare se deschide lucrarii sfintitoare a Duhului lui Dumnezeu invocat in numele ei si al Domnului sau de catre intaistatator: "Trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse-inainte (...), pentru ca (darurile euharistice) sa fie celor ce se vor impartasi spre trezirea sufletu­lui, spre iertarea pacatelor, spre impartasirea cu Sfandul Duh, spre plinirea imparatiei cerurilor, iar nu spre judecata sau spre osanda" (Liturghia Sfan­tului Ioan Hrisostom, p. 139). Adunarea euharistica primeste o data cu sfantul trup si sange ale Mantuitorului pe Duhul Sfant, Care le preface pe toate si pe toti "cu sfintenie de taina".

 

Pe de o parte, anamneza descopera ultimele implicatii ale proclamarii imparatiei Sfintei Treimi din deschiderea Liturghiei, iar, pe de alta, pasul imediat urmator al anaforalei, epicleza, ofera consistenta experientei esha-tice reale a comunitatii euharistice. Din aceasta perspectiva, epicleza este o rugaciune si nu o formula de savarsire a tainei, care sa fie opusa cuvinte­lor de instituire (ca in misteriologia de scoala), deoarece nu actioneaza magic asupra darurilor euharistice, intr-un moment foarte bine delimitat ci valorifica orant demersul liturgic al adunarii euharistice, desfasurat pe tot parcursul sau ca o rugaciune de consacrare.

 

Prefacerea epicletica a comunitatii si a darurilor acesteia are o unica motivatie, explicit conturata pe intreg parcursul anaforalei si al segmentu­lui epicletic din interiorul acesteia - impartasirea intregii comunitati ruga toare cu Sfintele Taine, spre plinirea pneumatica a imparatiei. Parintele Bobrinskoy observa ca "Liturghia vasiliana ne infatiseaza impartasirea Duhului Sfant nu numai ca rod al pogorarii Sfantului Duh, ci si ca mod fundamental de participare la aceeasi paine si la acelasi potir, ca si conditia specifica a unirii reciproce a madularelor corpului eclesial".

 

De asemenea, synaxa euharistica se intregeste odata cu pomenirea tutuor sfintilor. In taina Sfintei Euharistii este o mediere pnevmatica, prin care comunitatea primeste darul vietuirii dumnezeiesti: "pe noi, toti, pri-meste-ne intru-imparatia Ta, fii ai luminii si fii ai zilei aratandu-ne; pacea Ta si dragostea Ta daruieste-ne-o noua, Doamne, Dumnezeul nostru, caci Tu pe toate ni le-ai dat" (Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, p. 208). Pe­cetea unificatoare si sfintitoare a tainei euharistice vizeaza amanuntit toate preocuparile omenirii, acum solutionate cu harul Sfantului Duh. Contem­plarea evlavioasa a darurilor sfintite isi gaseste formularea in ultimele cuvinte ale anaforalei.

 

Ulterior, rostirea ecteniei cererilor - pentru a doua oara in timpul ritua­lului liturgic - stabileste dinspre Euharistie o ierarhie a prioritatilor modului de viata duhovnicesc al credinciosilor. Este structurata o axiologie ecle-siala, pe care prima rostire a acestei ectenii (imediat dupa vohodul mare) o arata ca dor eshatologic al comunitatii aflate pe calea imparatiei, dor care, acum, isi afla implinirea pneumatica in taina comuniunii euharistice.

 

Comuniunea euharistica

Schimbul de replici, care urmeaza anaforalei - preluand cererea care incheie anaforaua: "trimite peste noi toti milele Tale cele bogate" -, arata ca "milele marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos" asi­gura de acum sfintenia relatiilor dintre membrii comunitatii euharistice. Or, saltul adunarii orante este imens, deoarece, pomenindu-i pe toti sfintii, protosul se roaga in numele comunitatii "pentru cinstitele daruri, ce s-au adus si sfintit!".

Rugaciunea adunarii euharistice implineste si depaseste obisnuintele orante ale poporului sfant prin permanentul sau continut pneumatic: "Tie, Stapane, Iubitorule de oameni, iti incredintam toata viata si nadejdea noas­tra, si cerem, si ne rugam, cazand cu umilinta inaintea Ta: invredniceste-ne sa ne impartasim cu cuget curat, cu cerestile si infricosatoarele Tale taine ale acestei sfinte si duhovnicesti mese, spre lasarea pacatelor, spre iertarea greselilor, spre impartasirea cu Sfantul Duh, spre mostenirea imparatiei ce­rurilor, spre indraznirea cea catre Tine, iar nu spre judecata sau spre osanda" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 144-145). In Liturghie, rugaciunea comunitatii este semnul de maxima comunicare dintre Dum­nezeu, om si lume, de maxima daruire reciproca, implinita prin impartasi­rea comunitatii.

 

Impartasirea cu Sfintele Taine este menita sa spulbere orice incompati­bilitate existentiala intre Dumnezeu si poporul Sau, pentru ca prezenta Duhului Sfant sa consfinteasca ereditatea hristica a organismului eclesial. Acum se adanceste comuniunea si se intensifica relatiile intre mem­brii comunitatii, pentru consolidarea pneumatica si hristica a darului euharistie al unitatii de credinta si dragoste: "Unitatea de credinta si impar­tasirea Sfantului Duh cerand, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra sa o dam lui Hristos-Dumnezeu!" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisos­tom, p. 145).

 

Aceasta situatie tropica de familiaritate duhovniceasca cu Dumnezeu (indraznire filiala ce presupune implicarea constienta si libera in viata de comuniune a Sfintei Treimi) isi gaseste formularea liturgica in Rugaciunea domneasca. In rugaciunea Tatal nostru, sfintenia numelui lui Dumnezeu este experienta facuta de synaxa prin primirea painii euharistice, implinind, inca de aici, voia Tatalui ceresc: comuniunea dintre Dumnezeu si creatia Sa, in puterea Duhului Sfant.

 

Ultima oferie reciproca a pacii descopera profunzimea relatiilor dintre fiii dupa har ai Aceluiasi Tata, ca o marturie vie a disponibilitatii/vredniciei euharistice a comunitatii. Masa cereasca este pregatita, iar  hrana sfanta este oferita comesenilor: "Sa luam aminte: Sfintele sfintilor!". Euharistia e taina prezentei in mijlocul comunitatii sfintilor a Unicului Sfant, Domnul Iisus Hristos, Cel ce hraneste lumea din slava Tatalui.

 

Este recunoscuta sfintenia synaxei rugatoare, ca stare adecvata contex­tului euharistie. Este vorba despre compatibilitatea tropica a mesenilor, functie de care Euharistia devine posibila in cadrul pneumatic si hieratic al Cinei de Taina. in acelasi timp, Euharistia comunica sfintenie: "Se sfarama si se imparte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se sfarama si nu se desparte, Cel ce se mananca pururea si niciodata nu se sfarseste, sfintindu-i pe cei ce se impartasesc" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 148).

 

Euharistia presupune "plinirea credintei Sfantului Duh", gasindu-si ultima confirmare inaintea impartasirii clerului si credinciosilor cu Sfintele, in "caldura sfintilor", a credintei acestora, plina de Duhul Sfant. Acum comunitatea sfintilor traieste, la randul sau, confirmarea propriei ardente tropice, a fericitei patimiri a sfinteniei, condusa de Duhul Sfant.

 

Integrati mediului pnevmatic al Liturghiei, pentru cler si credinciosi, chemarea la impartasire este irezistibila: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 155). Raspunzand si impartasindu-se, membrii comunitatii devin "co-trupesti si co-sanguini cu Hristos". Iar comuniunea euharistica situeaza treimic synaxa: "Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi inchi-nandu-ne, ca aceasta ne-a mantuit" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 156). Comunitatea euharistica face in mod real experienta impartasirii cu Duhul Sfant, verificand, astfel, in relatie cu Sfanta Treime, modul pro­priu Bisericii de intelegere si asumare a existentei.

 

Comuniunea euharistica este comuniune cu sfantul trup vivificator al Domnului Bisericii, plin de Duh Sfant, si, implicit, comuniune cu Duhul lui Dumnezeu si al Bisericii. Este deschisa, astfel, euharistie, posibilitatea unei permanente legaturi tropice inefabile si esentiale intre synaxa si Duhul Sfant, acesta din urma introducand adunarea euharistica in intimitatea vietii treimice, prin Hristos, catre Tatal. Exprimand constiinta acestei relatii datatoare de viata vesnica, preotul multumeste in numele intregii adunari euharistice: "Multumim Tie Stapane, Iubitorule de oameni, Data-torule de bine al sufletelor noastre, ca si in ziua de acum ne-ai invrednicit de cerestile si nemuritoarele Tale Taine" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 155).

 

Dupa impartasire toate miridele pot fi imbibate in Sfantul Sange deoarece, de acum, lumina tainei calauzeste si sustine comunitatea sfintilor spre deplina impartasire: "O, Pastile cele mari si preasfintite Hristoase! O, intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea! Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai adevarat, in ziua cea neinserata a imparatiei Tale" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 154). Comentand acest text pascal, Evdokimov vede anuntat in el "finalul eshatologic al Sfintei Liturghii". Numai ca, sintagma final eshatologic dezvaluie antinomic imposibilitatea de a limita temporal demersul liturgic al Bisericii lui Hristos.

 

Iesirea liturgica

Rugaciunea de multumire pentru primirea "dumnezeiestilor, sfintelor, preacuratelor, nemuritoarelor, cerestilor, de viata facatoarelor, infricosatoa­relor Taine ale lui Hristos" determina semnalarea imediata a provocarii existentiale pe care Euharistia o reprezinta pentru comunitatea sfintilor: "Ziua toata desavarsita, sfanta, in pace si fara de pacat cerand, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra, lui Hristos Dumnezeu sa o dam" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 157). Aspiratia aghiomorfa a co­munitatii a aflat prin Euharistie posibilitatea implinirii pnevmatice. Este motivul pentru care comunitatea isi manifesta bucuria, iar experienta euharistica este pecetluita de ecfonisul anterior concedierii comunitatii, adunarea liturgica asimiland pneumatic Evanghelia sfintirii in comuniune cu Treimea dumnezeiasca: "Ca Tu esti sfintirea noastra si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii ve­cilor. Amin" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 157 si Liturghia Sfan­tului Vasile cel Mare, p. 222).

 

Fiind vorba despre libertatea pnevmatica si deschiderea eshatologica experiate liturgic, si nu despre un final propriu-zis al Liturghiei, Ruga­ciunea Amvonului exprima nadejdea comuna a sfintilor: "Cel ce ii bine­cuvantezi pe cei ce Te binecuvanteaza si ii sfintesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine, mantuieste poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta. Plinirea Bisericii Tale o pazeste. Sfinteste-i pe cei ce iubesc podoaba casei Tale. Tu pe acestia ii preamareste cu dumnezeiasca Ta putere si nu ne lasa pe noi cei ce nadajduim intru Tine. Pace lumii Tale daruieste, Bisericilor Tale, preotilor si la tot poporul Tau. Ca toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este pogorand de la Tine, Parintele luminilor, si Tie slava si multumire si inchinare inaltam" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 158 si Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, p. 222-223).

 

Credinciosii se pregatesc sa iasa din lacas, insa fara a abandona starea liturgica de plinatate hristica: "Plinirea Legii si a proorocilor, Tu insuti fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toata randuiala parin­teasca, umple de bucurie si de veselie inimile noastre [pentru totdeauna]" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, p. 159). In Duhul Sfant, respirat liturgic de comunitatea sfintilor, iconomia Tatalui ceresc isi gaseste reali­zarea deplina, deopotriva, hristic si eclesial.

 

Mai mult decat atat, "Cu pace sa iesim!" reprezinta binecuvantarea apostolica a Liturghiei", care trimite credinciosii in lume, pe calea impa­ratiei. Parcurgerea acestui itinerariu duhovnicesc presupune un efort anaforic de continua unificare pneumatica intre cer si pamant, Liturghia crestina este o continua incursiune eshatica, conturand o adevarata para­digma eclesiologica, functie de care comunitatea euharistica isi poate valo­rifica pneumatic harisma sfintitoare atat ad intra, in relatiile dintre credin­ciosi, cat si ad extra, in trupul lumii acesteia.

 

Concluzii

Pentru a incheia, trebuie semnalat faptul ca aducerea in atentie a continutului rugaciunilor Sfintei Liturghii si corelarea acestora cu interfata lor acustica si a gesturilor este menita sa argumenteze - asa cum sugeram in introducere  - ca Biserica pierde enorm prin actuala practica de citire "in taina" a rugaciunilor Liturghiei, ignorandu-se principala conditie pentru Euharistie: constituirea constienta a synaxei rugatoare. Fiecare rugaciune din Liturghie -exceptie facand rugaciunea din timpul Heruvicului, al carui continut este, totusi, asumat de comunitate prin intermediul cantarii - face referire la adunarea credinciosilor in numele lui Hristos, in puterea Duhului Sfant si ca raspuns la dragostea lui Dumnezeu Tatal, comuniunea de credinta si de viata fiind motivul prioritar care ar trebui sa anime participarea la slujba.

 

Or, acest aspect originar al Liturghiei poate fi recuperat de membrii unei comunitati prin redescoperirea impreuna a structurii orante a Tainei Euharistice. Intotdeauna Liturghia a fost inteleasa si experimentata ca expresie a modului solidar de a gandi si de a fi conform Modelului Treimic, asa incat replierea slujbei pe rugaciunile rostite in auzul participantilor la taina nu aduce o inovatie, ci imprima synaxei ordinea fireasca a harului/comuniunii Duhului Sfant si a lui Iisus Hristos, in puterea si in vir­tutea caruia/careia se implineste randuiala liturgica. Altfel spus, comuni­unea in Duhul lui Hristos confera membrilor adunarii euharistice darul sfinteniei in masura in care acestia experimenteaza in Liturghie misterul dumnezeiesc al intalnirii, al unitatii si al impreuna-vietuirii.

 

Pr. NICOLAE-CRISTIAN CADA

23 Aprilie 2014

Vizualizari: 5849

Voteaza:

Liturghia Duhului si a Bisericii lui Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE