Biserica Olari

Biserica Olari Mareste imaginea.

Biserica Olari

Biserica Adormirea Maicii Domnului, cunoscuta si sub denumirea de Biserica Olari, este o veche biserica ortodoxa din Bucuresti. Aceasta biserica, aflata pe strada Olari, aproape de Calea Mosilor, are doua hramuri: Adormirea Maicii Domnului, praznuita in ziua de 15 august, si Sfantul Ierarh Nicolae, praznuit in ziua de 6 decembrie.

Supranumele bisericii, luat de la cartierul in care a fost zidita, se datoreaza faptului ca in aceasta zona se aflau mai multe gropi, din care olarii scoteau lut, precum se spune intr-un document din anul 1752.

Biserica Olari - Adormirea Maicii Domnului

Pisania originala a bisericii marturiseste urmatoarele: "Ziditu-s-au aceasta sfanta si dumnezeiasca biserica, den temelie, de pe cum se veade, de robul lui Dumnezeu dumnealui Dumitrasco Racovita Vel Vistier si, ramanand niste bani de la robul lui Dumnezeu Mihai Bacanul, s-au dat la aceasta Sfanta Manastire, dempreuna cu Iancu Capitanul, ajutorand si alti crestini pravoslavnici, in zilele Domnului nostru Io Scarlat Ghica Voevod, fiind Mitropolitul Chiriu din Filaretu. Octomvrie leat 1758."

 Biserica Olari - Adormirea Maicii Domnului

Cand a fost zidita, aceasta biserica se afla inconjurata de ziduri si chilii. In chiliile acesteia, care au fost daramate spre sfarsitul secolului al XIX-lea, a functionat o scoala de invatatura. Din anul 1812, vreme de cativa ani, compozitorul Anton Pann a fost cantaret si paracliser in aceasta biserica.

In anul 1836 s-a inchis pridvorul original, fiind adaugat un alt pridvor, sustinut de doua coloane, si s-a executat o noua pictura, tot in fresca. In naosul bisericii, se afla o icoana mare, cu Sfantul Mare Mucenic Mina, pictata de Gheorghe Tattarescu, in anul 1856. Mai apoi, in anul 1869, biserica este repictata de catre un ucenic al lui Tattarescu, anume pictorul E. Stoenescu.

Biserica Olari - Adormirea Maicii Domnului

Intre anii 1939-1943, Biserica Olari a fost amplu restaurata, cu ajutorul Comisiei Monumentelor Istorice: invelitoarea din tabla a fost inlocuita cu olane din argila, asa cum fusese initial; tencuiala si o parte din zidaria suprapusa au fost inlaturate, iesind la iveala conturul vechiului pridvor, cu stalpii si arcadele pictate; a fost desfiintat micul pridvor, adaugat ulterior bisericii; au fost refacute turlele din zid, in forma din secolul al XVIII-lea; au fost pictate trei medalioane, in fresca, ce reprezinta Adormirea Maicii Domnului si pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, deasupra arcadelor intrarii principale.

Spre a nu fi demolata, intre 22 septembrie si 5 decembrie 1983, biserica a fost translata pe o distanta de 80 de metri, dinspre Calea Mosilor. Intre anii 1994-2002, toate picturile din interiorul bisericii au fost restaurate, de catre pictorul Ion Grigorescu, punandu-se in valoare cele trei straturi anterioare de pictura, una dintre cele mai traitoare fresce fiind cea a „Dreptului Avraam". Cu acest prilej, turla cea mare a bisericii, asezata deasupra naosului, a fost pictata pentru prima data.

Biserica Olari - Adormirea Maicii Domnului

Biserica Olari este construita in forma de cruce, avand 23 de metri lungime, 13 metri latine si o inaltime de 6,5 metri. Biserica are doua turle octogonale, asezate pe baze patrate. Pridvorul este ornamentat cu trei arcade semicirculare, sprijinite pe stalpi din zidarie. Stalpii si arcadele sunt pictate cu motive florale. Un brau simplu imparte fatadele exterioare ale bisericii in doua registre aproape egale, ornamentate cu firide si arce.

Biserica Olari pastreaza, cu mare evlavie, icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, ferecata in argint aurit si avand imprejur 24 de medalioane ce infatiseaza cateva din minunile savarsite. Aceasta icoana a fost adusa aici in anul 1810, de catre preotii alungati din Manastirea Arnauchiul, din Turcia, in urma razboiului ruso-turc. Vreme de peste doua secole Maica Domnului a fost vindecatoare a sufletelor si a trupurilor numerosilor credinciosi care i-au cerut ajutorul.

Biserica Olari - Adormirea Maicii Domnului

Precum scrie Titu Maiorescu, prin anul 1897, cand printul Ferdinand, viitorul rege al Romaniei, s-a imbolnavit de tifos, acesta a capatat vindecare inaintea acestei sfinte icoane a Maicii Domnului, "spre usurarea intregului neam, care inalta rugaciuni".

Teodor Danalache

Biserica Olari - Adormirea Maicii Domnului

Biserica Olari - Adormirea Maicii Domnului

31 Octombrie 2012

Vizualizari: 16695

Voteaza:

Biserica Olari 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE