Castitatea conjugala

Natura castitatii la cel casatorit se deosebeste in parte de cea care-i este proprie celibatului.

In timp ce acesta din urma implica o infranare totala, in cadrul casatoriei crestine, in virtutea caracterului ei strict monogam, infranarea ca atare se re­fera la manifestarile sexuale extraconjugale, simpla dorinta constituind deja adulter: "Ati auzit ca s-a zis celor de demult: "Sa nu savarsesti adulter". Eu insa va spun voua ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui" (Mt. 5, 27- 28). Tamaduirea sau ferirea de desfranare, la acest nivel, presupune punerea in lucrare a unora dintre mijloacele descrise mai inainte, indeosebi "paza ochilor" si, mai inainte de toate, "paza inimii", "caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele rele: desfranarile..., adulte­rul..., nerusinarea" (Mc. 7, 21-22; Mt. 15, 19). Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca Hristos, facand vadit rolul primordial al dorintei, ne arata si mijlo­cul prin care putem scoate raul din radacina: "Nu numai raul vazut, dar chiar radacina raului ne invata s-o taiem Hristos. Si pentru ca radacina preacurviei este pofta nerusinata, Domnul mustra nu numai adulterul, ci si pofta. Doctorii fac raspunzatoare pentru boala insasi pricina bolii (...). Tot asa face si Domnul".

Desfranarea insa nu este in nici un fel legata de unirea conjugala in sine, ci, dimpotriva, aceasta este un mijloc de a se feri omul de ea. Majoritatea Sfintilor Parinti vad in casatorie, pentru cei care nu se pot infrana, un leac impotriva desfranarii; dupa unii, acesta si este unul dintre rosturile ei. Acest punct de vedere urmeaza intru totul invatatura Sfantului Apostol Pavel: "Din pricina desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul ei" (1 Cor. 7, 2); "sa nu va lipsiti unul de altul..., ca sa nu ispiteasca Satana, din pricina neinfranarii voastre" (l Cor. 7, 5); "celor ce sunt necasa­toriti si vaduvelor le spun: bine este pentru ei sa ramana ca si mine. Daca insa nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasca. Fiindca mai bine este sa se casatoreasca, decat sa arda" (I Cor. 7, 8-9).

Castitatea conjugala despre care vorbesc Parintii, urmand Apostolului care indeamna: "Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat" (Evr. 13, 4), nu inseamna abstinenta sexuala. Legatura sexuala tine in mod esential de casatorie. Apostolul Pavel o spune foarte limpede: "Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia, barbatului. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia. Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala, pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna (...)" (l Cor. 7, 3-5). Infranarea, asa cum vedem din sfatul Apostolului, isi are un anume loc al sau in cadrul vietii conjugale, dar numai pentru un timp si in vederea implinirii unor cerinte duhovnicesti foarte precise. SfantulGrigorie de Nyssa chiar spune ca "cel prea infranat isi chinuieste constiinta, cum stabileste Apostolul (I Tim. 4, 2), si "se scarbeste si de casatorie ca de o desfranare".

Exista cu adevarat o legatura conjugala casta; "este cu putinta sa te folo­sesti cumpatat de casatorie" si "unii au facut copii, traind in infranare cu fe­meile lor", scrie Clement Alexandrinul, spunand despre cei care denigreaza legatura conjugala: "Cum vor scapa, dar, de spurcaciune cei care spun ca este spurcata casatoria, cand ei s-au nascut tot din casatorie ?". Tot el arata ca viata duhovniceasca si casatoria sfintesc legatura trupeasca: "Dupa pare­rea mea, este sfanta samanta celor sfinti. Noua trebuie sa ne fie sfant nu nu­mai duhul, ci si purtarea, si viata, si trupul".

 Sfintii Parinti spun adeseori ca legatura trupeasca nu este rea in sine si ca totul depinde de felul in care se face uz de ea. "Cand lucrarea este buna si cu­rata, ceea ce se face este in cele din urma bun; si este rau, cand ea este rea si lipsita de randuiala", scrie Metodiu de Olimp. Iar Avva Dorotei spune ca "si in casatoria legiuita si cand desfraneaza omul, acelasi este lucrul care se face, dar se deosebeste dupa cugetul cu care se face".

Am vazut, analizand patima desfranarii, ca ceea ce o caracterizeaza este abuzul de sexualitate, constand in folosirea ei de dragul placerii. Or, se poate vorbi in cadrul casatoriei despre o pervertire a acestei functii, care, prin fire, este destinata procrearii si care trebuie sa fie, fundamental, o manifestare a iubirii pe care sotia si sotul o au unul pentru celalalt, in stransa legatura insa cu celelalte modalitati de unire a lor, si indeosebi cu latura duhovniceasca a acestei uniri. Tamaduirea desfranarii si dobandirea castitatii pe acest plan tre­buie sa se faca deci, mai inainte de orice, prin intoarcerea la aceasta menire fireasca si normala a legaturii trupesti dintre soti.

Cel dintai principiu, pentru soti, trebuie sa fie acesta: sa nu se uneasca in vederea placerii simturilor, sa nu faca din desfatare scopul si obiectul legaturii lor. Ei trebuie sa vegheze sa nu se lase stapaniti de placere, sa nu-si lipeasca inima de ea, sa n-o caute si, in cele din urma, sa nu mai fie in nici un chip atrasi de ea. "Cat timp simtim ca suntem manati de pornirile trupului, vom sti ca n-am ajuns inca pe cuhnile castitatii", scrie Sfantul loan Casian. Aceasta nu inseamna refuzul si excluderea placerii legate in chip firesc de legatura trupeasca, ci nealipirea de ea, refuzul de a face din ea un absolut al vietii in doi. Placerea este doar o urmare a legaturii dintre soti, un asupra de dar.

Legatura trupeasca, in care nu se cuvine sa se urmareasca desfatarea, tre­buie sa-si gaseasca locul firesc in cadrul mai larg al iubirii pe care sotii o au unul pentru altul, infaptuind pe plan trupesc o unire asemanatoare celei care se implineste intre sufletele lor si care duce la unirea lor deplina, prin care, potrivit cuvantului Scripturii, ei devin "un trup" si un singur duh. Castitatea conjugala presupune ca unirea trupeasca sa nu fie nici ceva absolut, nici uni­cul lucru important in sine pentru cei doi soti, ci sa fie parte a unirii lor mai profunde, sufletesti, de care depinde intru totul, si, mai mult, sa fie slujitoare supusa a unirii lor duhovnicesti. Cu privire la acest subiect, Sfantul Vasile al Ancirei scrie urmatoarele: "Atunci cand partea rationala a sufletului este pri­ma care tine sufletele sub domnia ei si mai intai le uneste printr-o legatura in­temeiata pe cele ce sunt de mai mare insemnatate, este firesc ca aceasta unire a lor sa se insoteasca de unirea legiuita a trupurilor in care locuiesc ele. Dar cand sufletele urmaresc in primul rand altceva, iar trupurile, cautand placerea si ingrijindu-se numai de ele, unesc doua suflete numai pentru a le pune in slujba patimii care le framanta, faptul ca sufletele sunt tarate de viciile trupului face nelegiuita unirea trupeasca".

De asemenea, castitatea conjugala presupune ca omul sa nu fie stapanit de pofta si manat de pornirile trupului, iar unirea trupeasca a sotilor sa nu se faca din pricina lor. Astfel, Clement Alexandrinul da acest principiu: "sa nu facem nimic manati de pofta". Unirea sotilor nu trebuie inspirata de in­stinct, manifestare impersonala a naturii biologice, nici de dorinta, ci de iubi­re, in acest sens castitatea conjugala presupune o anumita infranare, care consta intr-o permanenta stapanire de sine, pentru a infrana miscarile instinc­tuale, pentru a potoli dorintele si a se feri de orice gand sau inchipuire lipsite de curatie. Astfel, Sfantul Grigorie de Nyssa ii indeamna pe soti "sa se foloseasca de casatorie cu cumpatare si masura", "cu multa grija si infranare", iar Sfantul Grigorie de Nazianz arata ca se cuvine sa fie cumpaniti si sa nu-i dea prea multa libertate trupului. Aceasta cumpatare este necesara pentru ca unirea sotilor sa nu devina un simplu mijloc de satisfacere a dorintelor si pentru ca persoana si libertatea fiecaruia dintre soti sa fie respectate; si, de asemenea, pentru ca omul sa nu devina "cu totul numai trup si sange", incetand astfel de a mai da intaietatea cuvenita duhului in viata sa. Caci nu este "mica primejdia", arata Sfantul Grigorie de Nyssa, ca omul, "amagit de gustarea desfatarii, sa nu mai pretuiasca vreun alt bine in afara de cel pe care l-a simtit cu trupul, in oarecare chip patimas, si sa nu devina cu totul trupesc, abatandu-si cu totul mintea de la dorirea bunurilor duhovnicesti, alungand de la el toata placerea care vine de la ele, ajungand "iubitor de desfatari mai mult decat iubitor de Dumnezeu" (2 Tim. 3, 4)". Sfantul Parinte arata ca mai ales puterea obisnuintei il alipeste pe om de voluptate si da ca pilda fap­tul ca multi oameni, "odata dobandita o asemenea placere, dupa ce si-au in­tors toata puterea dorintei lor spre asemenea lucruri (...) si si-au abatut nazu­inta mintii de la realitatile dumnezeiesti, (indreptand-o) spre ele, si-au des­chis larg sufletul pentru patimi, pana cand orice pornire spre cele de sus a in­cetat cu totul, iar dorirea lor a secatuit, curgerea ei fiind intoarsa spre pa­timi". De aceea el da aceasta regula de conduita: "Iata ce stim cu privire la casatorie: se cuvine sa se dea intaietate grijii pentru lucrurile dumnezeiesti si pentru dorirea lor".

 Intr-adevar, desfranarea il desparte pe om de Dumnezeu. Dimpotriva, ros­tul castitatii este de a-l uni din nou cu El. "Castitatea este apropierea desavar­sita de Dumnezeu", scrie Sfantul loan Scararul. In vreme ce prin desfranare dorinta se desprinde de Dumnezeu si de realitatile duhovnicesti si se indreap­ta spre realitatile trupesti, cautand placerea legata de ele, unul dintre scopuri­le esentiale ale infranarii si ale curatiei trupesti este de a o intoarce la menirea ei normala si fireasca, adica la dorirea lui Dumnezeu. Caci, atunci cand am studiat aceasta putere a sufletului, am vazut ca ea nu se poate indrepta spre obiecte diferite decat daca se imparte intre ele, lipsind pe unul de ceea ce-i da celuilalt, infranarea si curatia trupeasca in casatorie au mai ales rostul de a stabili o anumita economie a dorintei, pentru ca ea sa nu se indrepte spre se­xualitate intr-atat incat sa-si sleiasca toata puterea, parasind realitatile duhov­nicesti, care sunt esentiale.

Toate acestea ne fac sa intelegem ca tamaduirea desfranarii si dobandirea curatiei trupesti constau de fapt in convertirea dorintei, astfel ca iubirea duhovniceasca sa ia locul iubirii trupesti. Asa putem intelege cuvintele Sfan­tului Ioan Scararul: "Curat este cel ce a respins de la sine dragostea prin dra­goste si a stins focul material prin focul nematerial". Si de aceea spune el: "Dragostea trupurilor sa-ti fie chip al dragostei de Dumnezeu", iar in alta parte: "Fericit este cel ce are fata de Dumnezeu un dor asemanator celui pe care-l are indragostitul nebun fata de iubita sa". Si inca: "Am vazut suflete necurate stapanite nebuneste de dragostea trupurilor. Dar luand din cercarea dragostei pricina de pocainta, au intors aceeasi dragoste spre Domnul. Si sa­rind indata peste orice frica, s-au altoit fara satiu in dragostea de Dumnezeu. De aceea si Domnul a zis despre acea pacatoasa, nu ca s-a temut, ci ca a iubit mult, si a putut schimba cu usurinta dragostea cu dragostea (cf. Lc. 7, 47)". In viata conjugala, desfranare inseamna iubirea celuilalt in afara lui Dumne­zeu, iubire pur carnala, adica opaca la energiile dumnezeiesti. Dimpotriva curatia in casnicie inseamna iubirea celuilalt in Dumnezeu, si iubirea lui Dumnezeu in celalalt. Curatia transfigureaza iubirea celor doi, o urca la inaltimi duhovnicesti, unde ea devine cu totul transparenta fata de Dumnezeu, capatand un sens mistic (cf. Efes. 5, 32) si implinind, in chip analogic, taina iubirii lui Hristos pentru Bi­serica, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Efeseni, care se citeste la slujba cununiei: "Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica" (5, 25); "De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica" (5, 31-32).

Despre castitate, fie monahala, fie conjugala, nu se poate spune ca a fost cu totul dobandita decat daca a devenit o obisnuinta de toata vremea, daca nu mai trebuie sa ne luptam pentru ea si daca este insotita de o liniste netul­burata. "Aceasta este castitatea desavarsita, care, nu luptand impotriva dorin­telor trupesti, ci respingandu-le cu tot dispretul, isi pastreaza curatia neince­tata neincetata si neatinsa", spune Sfantul loan Casian.

Unul dintre semnele prezentei sale este privirea fara patima si cu inima curata a lucrurilor care pot starni patima. Sfantul Ioan Scararul spune ca este cast "cel care a dobandit o desavarsita nesimtire fata de deosebirea dintre trupuri" si conchide: "Aceasta este regula si definitia desavarsita a atotcuratei curatii, sa fie cu aceeasi stare de suflet fata de trupurile insufletite si neinsufletite, cuvantatoare si necuvantatoare", Si tot el exclama: "Fericit cu adevarat este cel care a castigat o desavarsita nesimtire fata de orice trup, culoare, frumusete".

In Hristos "nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca" (Gal. 3, 28), adica dispare deosebirea dintre sexe nu numai ca principiu de despartire, de opozitie, de dominare, ci si ca sursa a dorintei senzuale si a patimii. Celalalt este vazut in realitatea sa fundamentala, de persoana care are sadita in natura ei chipul lui Dumnezeu; devine icoana a lui Dumnezeu, transparent pentru El, prilej de a-L slavi. Sfantul Ioan Scararul da marturie despre treapta cea mai inalta a acestei virtuti: "Mi-a istorisit cineva o pilda foarte inalta de curatie. Vazand cineva, zicea, o frumusete deosebita, slavea foarte pe Facatorul din acest prilej si numai de vederea ei era miscat la iubirea lui Dumnezeu si-i izvorau lacrimi. Si era lucru cu totul minunat sa vezi ca lucrul care pe altul l-ar fi fi facut sa cada, acestuia ii daruia cununa virtutii".

Unul dintre roadele curatiei este linistea si lipsa de tulburare a inimii.

De asemenea ea desfiinteaza incordarea si dezbinarea dintre suflet si trup, restabilindu-le armonia.

Castitatea este usa iubirii. Fara ea, nu se poate ajunge la cunoasterea duhovniceasca. Virtutea curatiei se vadeste a fi pentru om izvor de sfinti­re; prin ea Duhul Sfant si Hristos se salasluiesc in inima omului, facandu-l asemenea ingerilor si chiar asemenea lui Dumnezeu.

Curatia trupeasca este izvor de bucurie duhovniceasca de nespus si mai pre­sus de placerile trupesti pe care le-a parasit pentru ea cel care a castigat-o.

Jean-Claude Larchet

Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia

Cumpara cartea "Terapeutica bolilor spirituale"

• Desfranarea
  Publicat in : Editoriale
• Cantarea Casianei - desfranarea biruita prin pocainta
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Desfranarea
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Sa nu fii desfranat!
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti