Credinţa sinceră ne conduce la frica de Dumnezeu, cea care ne ajută să ne pocăim de faptele noastre rele. Pe treapta sa inferioară, ea se manifestă ca o teamă de a nu fi pedepsiţi de Dumnezeu pentru păcatele pe care le-am săvârşit, în timp ce pe treapta superioară, această frică binecuvântată este resimţită ca teamă de a nu-L pierde pe Dumnezeu sau de a nu fi despărţiţi de El.

Frica poate fi însă şi patimă, atunci când se manifestă ca spaimă, groază, îngrijorare, nelinişte sau disperare. În acest caz, frica este legată în primul rând de mândrie şi evidenţiază un ataşament exagerat faţă de lumea trecătoare şi de plăcerile ei. „Cel ce are frica lui Dumnezeu totdeauna este treaz; priveghează şi aşteaptă venirea Domnului; nu petrece cu nebăgare de seamă; nu se trândăveşte şi face totdeauna cele ce plac lui Dumnezeu, biruind astfel meşteşugurile vrăjmaşului” (Sf. Efrem Sirul, „Cuvinte şi învăţături”, Edit. Bunavestire, Bacău, 2006, p. 71).

Aşa cum afirmă Sf. Paisie Aghioritul, frica de Dumnezeu înseamnă „respectul” faţă de El, „evlavia” şi „sfiala duhovnicească”. Această frică te face să simţi o „teamă sfântă”, care are însă în ea pace şi bucurie. „Frica de Dumnezeu este respect covârşitor, este evlavia, sfiala duhovnicească care se naşte din dragostea multă către Dumnezeu. Aşa cum cineva simte o sfială înaintea unei persoane venerabile, tot astfel simte şi omul care are frică de Dumnezeu, oriunde s-ar afla, căci simte prezenţa Lui pretutindeni” (Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2007, pp. 284-285).

Părintele Paisie consideră că, înainte de orice, copiii ar trebui să înveţe în şcoli frica de Dumnezeu, care în înţelesul ei bun este tocmai „sfiala duhovnicească”. „Această frică, această strângere, aduce veselie, picură miere în inimă; miere duhovnicească! Vezi, un copilaş micuţ care este timid, respectă pe tatăl său, se sfieşte şi din multa sfială nici nu priveşte la tatăl său. Vrea să întrebe ceva şi se roşeşte. Unul ca acesta este să-1 pui pe iconostas” (Paisie Aghioritul, „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 243). La întrebarea, pe care un credincios i-a adresat-o, despre modul în care poate spori frica de Dumnezeu, Sf. Paisie a răspuns: „Este nevoie de trezvie. În fiecare acţiune a ta, chiar şi în cea mai mică mişcare a ta, Dumnezeu să fie centrul. Îndreaptă către Dumnezeu întreaga ta fiinţă. Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, mintea ta va căuta continuu cum să-L mulţumească, cum să-I placă Lui, iar nu cum să placă oamenilor” (Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi”, pp. 70-71).

Cuviosul Paisie aminteşte şi despre o frică binecuvântată de Dumnezeu: „Frica asta este binecuvântare de la Dumnezeu; este o rânduială a lui Dumnezeu, ca să scapi întotdeauna la El prin rugăciune. Te va ajuta să te prinzi de Dumnezeu. Vezi pe copilul mic, nu-l poţi cuminţi dacă nu-l înfricoşezi. Să te nevoieşti cu râvnă şi nădejde în Dumnezeu şi atunci nu te vei teme de nimic” (Ibidem, p. 285).

De asemenea, el a vorbit şi despre legătura dintre conştiinţă şi frica de Dumnezeu, afirmând: „Dar ce conştiinţă va avea omul dacă nu are frică de Dumnezeu? Fără frică de Dumnezeu omul îşi poate călca cu uşurinţă pe conştiinţă şi atunci încetează de a mai fi om” (Ibidem).

Abordânt în discuţiile sale şi aspectul referitor la „frica firească”, Sf. Paisie Aghioritul zice: „Se poate ca cineva de mic să fi păţit ceva şi de aceea să se teamă. De multe ori se poate ca frica să fie firească, dar poate fi şi din lipsa credinţei, din lipsa încrederii în Dumnezeu. Însă frica este şi frână, deoarece îl ajută pe om să se îndrepte către Dumnezeu. Omul se teme şi caută să se prindă de undeva şi e nevoit să se prindă de Dumnezeu” (Paisie Aghioritul, „Trezire duhovnicească”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 215).

Părintele Paisie ne sfătuiește să avem teamă numai de Dumnezeu, nu şi de oameni, oricât de răi ar fi ei, întrucât frica de Dumnezeu îl face viteaz şi pe cel mai fricos om. Cu cât se uneşte cineva mai deplin cu Dumnezeu, cu atât nu se va mai teme de nimic. Cel care este robul Domnului se va teme doar de Stăpânul său. Iar cel care nu se teme de Dumnezeu, de cele mai multe ori se teme şi de umbra lui. Dragostea care are în ea evlavie şi respect, aceea biruieşte frica, iar cel care a biruit frica şi-a lăsat în seama lui Dumnezeu şi viaţa şi sufletul său.

De asemenea, Sf. Paisie Aghioritul spunea că oamenii din epoca postmodernă sunt instruiţi lumeşte şi aleargă cu o viteză lumească mare. Dar pentru că le lipseşte frica de Dumnezu, care este „începutul înţelepciunii” (Ps, 110, 10), mulţi dintre ei sfârşesc în prăpastie. Pentru a schimba lucrurile în bine, Cuvioşia sa îndemna la stăruinţă în rugăciune, pentru ca Dumnezeu să lumineze nu numai pe oamenii din biserică, ci şi pe cei care guvernează, semănându-le totodată în inimi, sfânta Lui frică.

„Noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o şi nu am lăsat-o moştenire generaţiei următoare, de aceea acum legiferăm avorturile, căsătoria civilă etc. Atunci când un om încalcă o poruncă a Evangheliei, responsabil este numai el. Dar când un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot neamul, ca să se îndrepte” (Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, p. 82).

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu

Colaborator
264 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

• Teama de Dumnezeu
  Publicat in : Pilda zilei
• Teama de Dumnezeu
  Publicat in : Pilda zilei
• Tamaduirea fricii. Frica de Dumnezeu
  Publicat in : Religie
• Despre frica lui Dumnezeu
  Publicat in : Poezii ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: